Res judicata of unappealed interlocutory order dismissing exception and improper reanalysis on appeal

Încheiere interlocutorie. Nelegalitatea soluţionării excepţiei reiterate în cuprinsul întâmpinării, în lipsa formulării căii de atac a apelului. Încălcarea autorităţii de lucru judecat

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile de atac. Apelul

Index alfabetic: încheiere interlocutorie

excepţie procesuală

autoritate de lucru judecat

C.proc.civ., art. 235, art. 248, art. 430, art. 466

Legea procesual civilă stabilește că autoritatea de lucru judecat se atașează hotărârii prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului, dar și atunci când se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural [art. 430 alin. (1) C.proc.civ.], precum și asupra unei chestiuni litigioase, dezlegate în cuprinsul considerentelor [art. 430 alin. (2) C.proc.civ.].

Având în vedere că o excepție procesuală, un incident procedural sau o chestiune litigioasă poate fi soluționat(ă) și printr-o încheiere interlocutorie, efectul autorității de lucru judecat operează și în privința acestora, încheierile fiind hotărâri ale instanței, astfel cum prevede art. 424 alin. (5) C.proc.civ.

Astfel, întrucât încheierea interlocutorie, prin care a fost respinsă excepţia puterii de lucru judecat invocată de către pârâţi, nu a fost atacată de aceste părţi pe calea apelului principal sau a apelului incident în scopul de a obține schimbarea soluției date excepției, rezultă că problema de drept tranșată a dobândit caracter definitiv, potrivit art. 634 alin.(1) pct.3 C.proc.civ.

Singura modalitate de desfiinţare a încheierii prin care a fost soluționată chestiunea litigioasă era cea a exercitării căii de atac, astfel încât, în lipsa declarării unui apel principal/incident de către pârâți, aceştia nu puteau obține desfiinţarea încheierii, prin reiterarea excepţiei în cuprinsul întâmpinării depuse în apelul declarat de partea adversă şi instanţa nu putea reanaliza această excepţie. Prin urmare, fără a exista un apel formulat împotriva încheierii prin care a fost soluţionată excepţia puterii de lucru judecat, procedând la schimbarea soluţiei date excepţiei, instanţa de apel a încălcat normele imperative înscrise în art. 430 C.proc.civ.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1075 din 8 iunie 2023

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la 10.09.2020, pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Bilbor şi UAT Comuna Bilbor, să constate nulitatea de drept a clauzei cuprinse la punctul 4, art. 9 din contractul de concesiune nr. 788 din 20.09.2000 şi să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată, în primă instanţă, de tribunal.

Prin încheierea de şedinţă din data de 2.02.2021, Tribunalul Harghita-Secţia civilă a respins excepţia prezumţiei de lucru judecat, invocată de pârâţi, iar prin sentinţa civilă nr. 136 din 16.02.2021, Tribunalul Harghita a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Bilbor şi UAT Comuna Bilbor.

3. Hotărârea pronunţată, în apel, de curtea de apel.

Prin decizia civilă nr. 214/A din 24.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş–Secţia I civilă a fost respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L împotriva sentinţei civile nr. 136/2021 a Tribunalului Harghita.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând decizia atacată ca fiind nelegală și netemeinică pentru motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 7 C.proc.civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că, prin încheierea interlocutorie din 2.02.2021 pronunţată de Tribunalul Harghita a fost respinsă excepția puterii lucrului judecat invocată de pârâți, prin întâmpinare, în raport de decizia nr. 36/2008, pronunţată în dosarul nr. x/36/2016.

Ulterior, fără ca pârâţii să formuleze apel împotriva acestei soluţii, au reiterat aceeași excepție, direct prin întâmpinarea la apelul reclamantei, ignorând autoritatea de lucru judecat dobândită de soluţia de respingere a excepţiei.

Arată recurenta că a învederat instanţei de apel faptul că, în conditiile în care nu a fost atacată încheierea prin care s-a respins excepția puterii lucrului judecat, această excepție nu mai poate fi reiterată, întrucât soluţia dată a intrat în autoritate de lucru judecat prin neapelare, aspecte faţă de care instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel.

Conform prevederilor exprese și imperative ale art. 430 C.proc.civ., autoritatea de lucru judecat privește inclusiv soluția dată asupra unei excepții procesuale având, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Întrucât pârâții nu au atacat această soluție de respingere a excepției dispusă prin încheierea din 02.02.2021, excepția puterii lucrului judecat nu mai putea fi reiterată în întâmpinarea la apelul reclamantei, cu ignorarea soluției rămase definitive prin neapelare.

Toate cele trei condiții ale autorității de lucru judecat sunt îndeplinite cu privire la soluția de respingere a excepției puterii/prezumției lucrului judecat prin încheierea din data de 02.02.2021, respectiv: există identitate de părți - părțile prezentului dosar în cele două etape - fond și apel; există identitate de obiect - același litigiu, respectiv prezentul dosar în cele două etape - fond și apel; există identitate de cauză - aceeași excepție a puterii/prezumției lucrului judecat, reiterată în întâmpinarea la apelul subscrisei, fără apelarea soluției de respingere a excepției, chestiune litigioasă deja tranșată la fond prin încheierea din data de 02.02.2021.

În concluzie, soluția de respingere a excepției puterii lucrului judecat dispusă prin încheierea din 02.02.2021 a dobândit autoritate de lucru judecat, prin neapelare, motiv pentru care apreciază că este întemeiată excepția autorității de lucru judecat, solicitând instanței de recurs să constate că instanța de apel a încălcat normele înscrise în art. 235 C.proc.civ. raportat la art. 248 alin. (5) C.proc.civ. şi la art. 466 alin. (4) C.proc.civ., ale art. 430 C.proc.civ., precum şi cele ale art. 431 C.proc.civ. neregularitate față de care apreciază că se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., recurenta a arătat că deși a invocat, cu privire la excepția puterii lucrului judecat atât impedimentele de natură procedurală - imposibilitatea reluării excepției pentru motivul tranșării definitive a acestei chestiuni prin încheiere neatacată, respectiv ca urmare a autorității de lucru judecat, cât și impedimente de fond - neîntrunirea cerințelor proprii puterii lucrului judecat, instanţa de apel nu le-a analizat.

Arată recurenta că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prezumției/puterii lucrului judecat întrucât instanța, în litigiul anterior, nu a tranșat problema nulității clauzei, ci s-a pronunțat pe o apărare privind aplicarea Deciziei în interesul legii nr. XI/24.10.2005, invocându-se caracterul abuziv al clauzei, lucrul judecat anterior fiind neaplicarea acestei decizii în interesul legii pentru clauza respectivă. De asemenea, instanța, în litigiul anterior, nu s-a pronunțat pe nulitatea clauzei în raport de dispozițiile art. 5 și art. 9 din O.U.G. nr. 9/2000, ci pe aplicabilitatea Deciziei în interesul legii nr. XI/24.10.2005.

Cum s-a reținut şi prin decizia nr. 2357/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, puterea lucrului judecat presupune o identitate de chestiuni juridice litigioase, ceea ce înseamnă că trebuie să fie vorba de unul și același lucru judecat, aspectele litigioase în discuție trebuie să fie identice, ceea ce nu este cazul în litigiul de față. Prin urmare, apreciază recurenta că nu există identitate de lucru judecat, întrucât prin prezentul litigiu nu s-a pus problema aplicării Deciziei în interesul legii nr. XI/24.10.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe cale de consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 214/A/2022 și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bilbor şi Consiliul Local al Comunei Bilbor au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, au susținut că decizia atacată îndeplinește cerințele art. 425 alin.1 lit.b C.proc.civ., întrucât instanța de apel a analizat în concret și complet toate apărările recurentei.

Astfel, din perspectiva efectului negativ al autorității lucrului judecat, Curtea a reținut că litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/326/2016 nu împiedică o nouă judecată în care reclamantul să solicite instanţei să analizeze legalitatea unei clauze din contractul de concesiune, deoarece nu se poate reţine tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, obiectul fiind elementul ce diferenţiază prezentul litigiu de cel invocat de pârâţi în susţinerea excepţiei.

Însă, instanţa de apel a constatat că cel de-al doilea efect al autorităţii de lucru judecat, efectul pozitiv al acestuia, trebuie avut în vedere la analiza pe fond a acţiunii deduse judecăţii. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat aduce în cadrul celui de-al doilea proces elemente de fond care nu pot fi ignorate şi pe care instanţa trebuie să-şi fundamenteze soluţia.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că în decizia civilă nr. 36 din 07.02.2018, Tribunalul Harghita a analizat apărările reclamantei A. S.R.L., inclusiv cu privire la încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 9/2000 a clauzelor cuprinse în art. 9 din contractul de concesiune, iar instanţa a stabilit că aceste clauze sunt legale şi a obligat reclamanta la plata majorărilor prevăzute în contract, motiv pentru care a respins apelul.

Cu ocazia dezbaterilor din data de 17.02.2022, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor apărările formulate de Comuna Bilbor, referitoare la dosarul nr. x/326/2016, iar în cuprinsul deciziei recurate s-a răspuns, motivat, apărărilor recurentei.

În aceste condiţii, apreciază că hotărârea din apel cuprinde motivele ce au format convingerea instanţei în pronunțarea soluției, acestea fiind clare, fără a cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, astfel încât s-a apreciat că recursul este nefondat.

Referitor la motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C.proc.civ., intimații au apreciat că acestea vizează aceeaşi problemă de drept, respectiv autoritatea de lucru judecat a încheierii din 2.02.2021 a Tribunalului Harghita, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei prezumţiei de lucru judecat. Chiar dacă, prin încheierea din data de 2.02.2021, s-a respins prezumţia de lucru judecat, iar această încheiere nu a fost atacată, excepţia prezumţiei se manifestă, în plan procedural, ca un mijloc de probă, de natură a demonstra un aspect al raporturilor juridice dintre părţi, astfel încât în mod corect instanţa de apel, judecând într-o cale devolutivă de atac, a avut în vedere toate motivele, mijloacele de apărare şi dovezile invocate în faţa primei instanţe şi în apel.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate susceptibile de încadrare în art. 488 alin. 1, pct. 5, 6 și 7 C.proc.civ., Înalta Curte va constata că recursul declarat este fondat, pentru considerentele care succed:

Recurenta a criticat hotărârea instanței de apel arătând, pe de o parte, că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a soluției de respingere a excepției puterii lucrului judecat, dată prin încheierea din 02.02.2021, având în vedere că respectiva încheiere nu a fost atacată cu apel de pârâții-intimați, iar, pe de altă parte, a pretins că au fost încălcate normele de procedură, prin reanalizarea și admiterea, de către instanța de apel, a excepției prezumției lucrului judecat, în condițiile în care soluția de respingere a excepției, în etapa fondului, prin încheierea din 02.02.2021 a rămas definitivă, prin neapelare.

Punându-se problema încălcării autorității lucrului judecat a încheierii din 02.02.2021 a Tribunalului Harghita, reglementată în art. 430 C.proc.civ., cât și încălcarea unor dispoziţii de ordin procedural, Înalta Curte va examina, prin considerente comune, susținerile recurentei din perspectiva incidenței motivelor de casare înscrise în art. 488 alin.1, pct. 5 și 7 C.proc.civ., care se vădesc a fi întemeiate.

Astfel, Înalta Curte reține că, prin încheierea nr. 1 din 02.02.2021, prima instanță a respins excepția puterii lucrului judecat, invocată de pârâți, iar, pe fondul cauzei, prin sentința civilă nr. 136 din 16.02.2021 a Tribunalului Harghita, Secția I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

În speță, prin demersul judiciar care face obiectul prezentului dosar, reclamanta SC A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bilbor şi Consiliul Local al Comunei Bilbor, constatarea nulității de drept a clauzei cuprinsă în punctul 4, art. 9 din contractul de concesiune nr. 788 din 20.09.2000, motivat de faptul că în contractul de concesiune, încheiat între părți, a fost inserată o clauză privind plata unor penalități de întârziere care contravine dispozițiilor art. 5 raportat la art. 9 din O.G. nr. 9/2000, ceea ce ar atrage nulitatea de drept a clauzei respective.

Prin întâmpinarea de la fond, pârâții au invocat excepția puterii lucrului judecat, excepție care a fost pusă în discuția părților în etapa fondului la termenul de judecată din 02.02.2021, ocazie cu care tribunalul a dispus respingerea acesteia.

Conform art. 235 C.proc.civ., încheierea prin care instanța soluționează o excepție procesuală constituie o încheiere interlocutorie, de care instanța de judecată este legată, fără posibilitatea de a reveni asupra celor decise în cuprinsul acesteia.

Împotriva încheierilor interlocutorii se poate face apel, potrivit art. 466 alin.4 raportat la art. 248 alin.5 C.proc.civ., numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, încheierea din 02.02.2021 a Tribunalului Harghita nu a fost atacată de pârâți pe calea apelului principal sau a apelului incident (prin care să urmărească schimbarea hotărârii primei instanțe, care să corespundă interesului lor, fie în sensul de a surmonta, fie în sensul de a consolida situația juridică stabilită prin hotărârea supusă căii de atac) și, ca atare, soluția instanței de fond, privind respingerea excepției puterii lucrului judecat a dobândit, prin neapelare, autoritate de lucru judecat relativ la această chestiune litigioasă, conform art. 430 C.proc.civ.

Așadar, întrucât excepţia a fost invocată în faţa primei instanţe şi a fost respinsă printr-o încheiere interlocutorie, ce nu a fost atacată de pârâții Consiliul Local al Comunei Bilbor și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bilbor, în scopul de a obține schimbarea soluției date excepției, în raport cu poziția lor procesuală și cu drepturile pretinse în cadrul litigiului, rezultă că problema de drept tranșată, privind excepția puterii lucrului judecat, a dobândit caracter definitiv, potrivit art. 634, alin.1 pct.3 C.proc.civ.

Singura modalitate de desfiinţare a încheierii prin care a fost soluționată chestiunea litigioasă era cea a exercitării căilor de atac, astfel încât, în lipsa declarării unui apel principal/incident de către pârâții-intimați, aceștia nu puteau obține desfiinţarea încheierii din 02.02.2021, prin reiterarea excepţiei în cuprinsul întâmpinării depusă în calea de atac a apelului, declarată de partea adversă.

Cu toate acestea, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut, pe de o parte, că din perspectiva efectului negativ al autorității lucrului judecat, litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/326/2016 nu împiedică o nouă judecată în care reclamantul să solicite instanţei analizarea legalității unei clauze din contractul de concesiune, deoarece nu există triplă identitate de obiect, cauză şi părţi. Pe de altă parte, din perspectiva celui de-al doilea efect al autorităţii de lucru judecat, a apreciat că efectul pozitiv al hotărârii trebuie avut în vedere la analiza pe fond a acţiunii. Astfel, în pronunțarea soluției, Curtea de Apel a reținut că, în cuprinsul deciziei civile nr. 36 din 07.02.2018, Tribunalul Harghita a analizat apărările reclamantei A. SRL, inclusiv cu privire la încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 9/2000 a clauzelor din art. 9 din contractul de concesiune, fiind stabilită legalitatea clauzelor respective, drept pentru care reclamanta a fost obligată la plata majorărilor prevăzute în contract.

Înalta Curte reține că legea procesual civilă stabilește că autoritatea de lucru judecat se atașează hotărârii prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului, dar și atunci când se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural (art. 430 alin. 1 C.proc.civ.), precum și asupra unei chestiuni litigioase, dezlegate în cuprinsul considerentelor (art. 430 alin. 2 C.proc.civ.). Având în vedere că o excepție procesuală, un incident procedural sau o chestiune litigioasă poate fi soluționat(ă) și printr-o încheiere interlocutorie, efectul autorității de lucru judecat operează și în privința acestora, încheierile fiind hotărâri ale instanței, astfel cum prevede art. 424 alin. 5 C.proc.civ., iar art. 235 C.proc.civ. dispune, în mod expres, că instanța este legată de încheierile interlocutorii.

Or, în contextul în care instanța de apel nu a fost învestită cu un apel declarat de pârâți împotriva încheierii din 02.02.2021, prin care le-a fost respinsă excepția puterii lucrului judecat, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe (din perspectiva propriului interes, opus părții potrivnice), rezultă că excepţia soluţionată de prima instanţă nu putea fi repusă în discuţie decât ca motiv de nelegalitate în cadrul căilor legale de atac şi nu reiterată direct în întâmpinarea formulată la apelul părții adverse.

În consecință, fără a exista apel împotriva încheierii din 02.02.2021, Curtea de Apel a procedat greșit la reanalizarea excepției puterii lucrului judecat și, substituind motivarea hotărârii primei instanțe, care a analizat, pe fond, pretențiile reclamantei-apelante, a dat eficiență efectului pozitiv a deciziei civile nr. 36/2018 a Tribunalul Harghita. Procedând la schimbarea soluției date excepției, instanța de apel a încălcat normele imperative înscrise în art. 430 C.proc.civ., respectiv autoritatea de lucru judecat a soluției dispusă prin încheierea din 02.02.2021.

Nelegalitatea deciziei recurate este atrasă și de incidența cazului de casare înscris în art. 488, alin. 1, pct. 6 C.proc.civ. din perspectiva nemotivării hotărârii în privința apărărilor formulate de apelanta-reclamantă cu privire la excepția puterii lucrului judecat, invocată de intimații-pârâți în cuprinsul întâmpinării la apelul declarat.

Relativ la această excepție, prin concluzii scrise, reclamanta-apelantă a formulat apărări prin care semnalase atât impedimente de ordin procedural, privind imposibilitatea reluării analizării excepției puterii lucrului judecat pentru motivul tranșării definitive a acestei chestiuni, prin încheiere neatacată, cât și chestiuni de fond, referitoare la neîndeplinirea condițiilor privind puterea lucrului judecat.

Or, în cauza dedusă judecății, instanța de apel s-a rezumat practic să îmbrățișeze doar susținerile intimaților relativ la efectul pozitiv al deciziei civile nr. 36/2018 a Tribunalul Harghita, fără a examina și răspunde apărărilor invocate de către reclamantă, care se refereau la împrejurarea că excepția nu putea fi analizată în lipsa unei căi de atac împotriva încheierii din 02.02.2021. Deopotrivă, nelegalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel este atrasă și de lipsa motivării care (prin înlăturarea apărărilor reclamantei) să justifice întrunirea condițiilor specifice efectului pozitiv al autorității lucrului judecat al hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/326/2016.

Cum motivarea hotărârii judecătorești, ce formează obiect de critică în recurs, nu respectă cerințele impuse de art. 425 alin.1 lit.b) C.proc.civ. de natură a oferit garanțiile procesuale impuse de exigența dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte va reține că, în lipsa unei examinări reale și concrete a apărărilor reclamantei și a unui răspuns specific și explicit la aceste apărări formulate în apel, critica recurentei se vădește a fi întemeiată și va atrage incidența motivului de casare evocat.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 497 cu referire la art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 și 7 C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelului reclamantei, în raport de chestiunile de drept stabilite cu titlu definitiv prin prezenta decizie.

Notă: În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat a încheierii interlocutorii, printr-o altă decizie de speţă, nr. 1238/2023, pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 430 Cod procedură civilă şi, prin urmare, nelegalitatea soluţiei instanţei de apel prin care a fost admis un capăt de cerere al acţiunii principale anulat ca netimbrat de către prima instanţă, în lipsa formulării unui apel împotriva încheierii respective.

Prin decizia sus menţionată, instanţa de recurs a reţinut că niciunul dintre reclamanţi nu a atacat încheierea prin care instanţa de fond a soluţionat excepţia netimbrării capătului de cerere privind revendicarea imobiliară, astfel că hotărârea a dobândit, prin neapelare, autoritate de lucru judecat conform art. 430 C.proc.civ., atât timp cât singura modalitate de desființare a respectivei încheieri era cea a exercitării căii de atac a apelului.

Prin urmare, Înalta Curte a reţinut că, în lipsa unui apel formulat de reclamanţi împotriva încheierii de anulare a petitului privind revendicarea imobiliară, dispoziția instanței de apel privind obligarea pârâtei de a lăsa construcțiile în liniștită și deplină posesie relevă o nesocotire atât a principiului disponibilității și a dispozițiilor referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat (art. 477 C.proc.civ.), cât și a normelor înscrise în art. 430 C.proc.civ., cu referire la autoritatea de lucru judecat a soluției dispusă prin încheierea primei instanţe.