Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3152/2005 AI generated

Loss of goods claim: appeal quashed for material incompetence and remanded to competent tribunal

Case Number Decizia nr. 3152/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the respondent's appeal against the appellate decision, quashed the decision of the Court of Appeal, and remanded the case to the Tribunal of Prahova for resolution as an appeal, thereby determining that the respondent (the railway company) lost at this jurisdictional stage. The dispute involved a claim for damages regarding lost goods valued at approximately 131.9 million lei, where the first-instance court had dismissed the claim but the appellate court had partially granted it; the decisive issue was procedural, centered on the erroneous use of the "appeal" remedy for claims with a value under the statutory threshold for appellate jurisdiction. Relying on the rules of material competence and the procedural code (Article 306 and Article 137 of the Code of Civil Procedure), the Supreme Court held that the Court of Appeal lacked jurisdiction to hear the appeal, as such claims required an "appeal" to the Tribunal (first instance superior court), and thus corrected the procedural error by routing the matter to the proper superior instance.

Legislator headnote

AI generated

art. 2821 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ; Loss of goods claim: appeal quashed for material incompetence and remanded to competent tribunal: The dispute involved a claim for damages regarding lost goods valued at approximately 131.9 million lei, where the first-instance court had dismissed the claim but the appellate court had partially granted it; the decisive issue was procedural, centered on the erroneous use of the "appeal" remedy for claims with a value under the statutory threshold for appellate jurisdiction. Relying on the rules of material competence and the procedural code (Article 306 and Article 137 of the Code of Civil Procedure), the Supreme Court held that the Court of Appeal lacked jurisdiction to hear the appeal, as such claims required an "appeal" to the Tribunal (first instance superior court), and thus corrected the procedural error by routing the matter to the proper superior instance.

Keywords

AI generated
matter in dispute material error lack of jurisdiction article of civil procedure recovery of property damages from traffic accident

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Cited in the dispositive as the basis for admitting the appeal and quashing the lower court's decision.

art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ.

Cited in the dispositive as the procedural basis for quashing the decision and remanding the case to the competent tribunal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 844 din 2 februarie 2004, a respins acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA sucursala București, împotriva pârâtelor C.F.R. M. SA, sucursala București și SC P. SA Ploiești, prin care a solicitat obligarea pârâtei în culpă la plata sumei de 131.998.394 lei contravaloare marfă.

Prin decizia civilă nr. 362 din 11 mai 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte apelul reclamantei, a schimbat în parte hotărârea instanței de fond, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâta C.F.R. M. SA, sucursala București, la plata sumei de 131.998.394 lei contravaloare marfă, plus 10.559.684 lei cheltuieli de judecată la fond și 4.599.451 lei cheltuieli de judecată în apel.

A respins acțiunea față de celelalte pârâte.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.F.R. M. SA, sucursala București.

Constatând nelegalitatea căii de atac a apelului în speță, față de cuantumul pretențiilor deduse judecății (sub 200.000.000 lei) și dispozițiile art. 2821 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, Curtea, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești de a soluționa calea de atac formulată împotriva sentinței judecătoriei ca fiind apel.

În considerarea acestor dispoziții legale și obiectului cererii dedusă judecății, Curtea va admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești de a soluționa apelul declarat în cauză.

Ca o consecință a admiterii acestei excepții, Curtea apreciază ca fiind de prisos examinarea motivelor de recurs invocate de pârâtă, astfel că, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza Tribunalului Prahova, ca instanță imediat superioară Judecătoriei Ploiești, spre a soluționa calea de atac prevăzută de lege a fi exercitată împotriva sentinței atacate, respectiv recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale.

Casează decizia nr. 362 din 11 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Trimite cauza la Tribunalul Prahova pentru soluționarea recursului declarat de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala București, împotriva sentinței nr. 844 din 2 februarie 2004, pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 mai 2005.