Illegality of suspending insolvency liability action pending final resolution of insolvency proceedings; suspension quashed and case remanded

Cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014. Suspendarea judecăţii în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, până la soluţionarea definitivă a dosarului având ca obiect procedura insolvenţei debitoarei. Nelegalitatea măsurii

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Procedura în fața primei instanțe. Unele incidente procedurale/Drept comercial. Procedura insolvenţei

Index alfabetic: Acţiune în răspundere patrimonială

Suspendarea judecăţii în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă

Procedura insolvenţei

Recurs

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă

C. proc. civ., art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 414, art. 488 alin. (1) pct. 5

Legea nr. 85/2014, art. 169, art. 171, art. 172

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., „instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi”.

Măsura judecătorului-sindic de suspendare a judecăţii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale până la soluţionarea definitivă a procedurii insolvenţei debitoarei nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. având în vedere că la rămânerea definitivă a soluţiei de închidere a procedurii de insolvenţă nu se stabileşte existenţa sau inexistenţa vreunui drept de care să depindă, în tot sau în parte, soluţionarea cererii de antrenare a răspunderii.

Măsura judecătorului-sindic de suspendare, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a soluţionării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale până la momentul soluţionării definitive a dosarului de insolvenţă contravine voinţei legiuitorului, care a reglementat soluţionarea cererii de atragere a răspunderii prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014 în cadrul şi în timpul procedurii insolvenţei debitoarei.

Prin urmare, este nelegală măsura suspendării judecăţii cererii de antrenare a răspunderii până la soluţionarea definitivă a dosarului de insolvenţă dispusă de judecătorul-sindic.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 472 din 02 martie 2023

Prin cererea înregistrată la data de 24 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, sub nr. x/3/2020, reclamanta A. I.P.U.R.L., reprezentată prin B. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa împotriva pârâtului D., să dispună obligarea acestuia din urmă la suportarea pasivului societăţii debitoare C. S.R.L. în cuantum de 15.564.314,64 lei, conform tabelului definitiv consolidat al creanţelor publicat în BPI nr. 23187 din 5 decembrie 2019.

Reclamanta a arătat că prin încheierea din 7 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/3/2017, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei C. S.R.L.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. a), d) şi e) din Legea nr. 85/2014.

Prin cererea înregistrată la data de 26 noiembrie 2020 pârâtul D. a formulat cerere de chemare în garanţie a expertului contabil E.

La termenul de judecată din 4 martie 2021, reclamanta a arătat că la dosarul cauzei nu a fost depusă taxa judiciară de timbru prevăzută pentru cererea de chemare în garanţie şi, faţă de acest aspect, a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie.

Tribunalul Bucureşti a acordat cuvântul reclamantei pe excepţia invocată.

Reclamanta a solicitat instanţei admiterea excepţiei netimbrării cererii de chemare în garanţie, având în vedere împrejurarea că nu a fost achitată taxa judiciară stabilită de către instanţă.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut că o va admite, urmând a se arăta efectul admiterii excepţiei prin hotărârea finală.

Prin sentinţa civilă nr. 1465 din 18 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/3/2020, s-a admis cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale formulată de reclamanta A. I.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâtul D., dispunându-se obligarea pârâtului la suportarea sumei de 15.564.314,64 lei, reprezentând întregul pasiv al societăţii debitoare C. S.R.L.; s-a anulat cererea de chemare în garanţie, ca netimbrată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul D. a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. x/3/2020, la data de 9 septembrie 2021.

În faza procesuală a apelului, prin încheierea din 31 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/3/2020, s-a dispus suspendarea judecăţii apelului formulat de apelantul-pârât D. împotriva sentinţei civile nr. 1465 din 18 martie 2021 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. I.P.U.R.L., în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/3/2017 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă.

Împotriva încheierii din 31 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/3/2020, recurenta-reclamantă A. I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac exercitate, în principal, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare şi trimiterii cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru a se pronunţa pe fondul cauzei, iar în subsidiar, cu consecinţa schimbării încheierii atacate, în sensul suspendării judecăţii apelului până la stabilirea pasivului în dosarul nr. x/3/2017, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, sub nr. x/3/2020, la data de 10 martie 2022.

Încheierea recurată a fost criticată, sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

S-a arătat că instanţa a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/3/2017 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, având ca obiect procedura insolvenţei societăţii C. S.R.L.

În esenţă, motivul suspendării este reprezentat de faptul că nu a fost stabilit pasivul societăţii C. S.R.L.

Recurenta-reclamantă apreciază că pasivul societăţii a fost stabilit prin întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanţelor C. S.R.L.

A redat conţinutul art. 169 alin. (1) şi a evocat dispoziţiile art. 171 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „sumele depuse potrivit dispoziţiilor art. 169 alin. (1) vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate, în caz de reorganizare, plăţii creanţelor potrivit programului de plăţi, completării fondurilor necesare continuării activităţii debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului”.

Contrar motivelor de suspendare indicate de către instanţa de judecată, autoarea căii de atac consideră că răspunderea persoanelor culpabile de ajungerea în insolvenţă nu este subsumată ipotezei în care activul nu ajunge pentru plata pasivului.

Potrivit art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, „la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului”, fără a se preciza că este vorba de pasivul neacoperit sau partea de pasiv neacoperită din averea debitorului.

Răspunderea poate fi antrenată şi în procedura de reorganizare, însă nu se pune problema unui pasiv rămas neacoperit în procedura de reorganizare (potrivit art. 171 din Legea nr. 85/2014). Sumele vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate, în caz de reorganizare, plăţii creanţelor potrivit programului de plăţi sau completării fondurilor necesare continuării activităţii debitorului.

Prejudiciul s-a produs direct în patrimoniul debitorului şi doar indirect în patrimoniul creditorilor care s-au înscris la masa pasivă (răspunderea se antrenează pentru ajungerea debitorului în insolvenţă, iar legătura de cauzalitate trebuie să existe între faptă şi ajungerea în insolvenţă a debitorului).

Antrenarea răspunderii presupune existenţa unui prejudiciu în patrimoniul debitorului persoană juridică, dar şi în patrimoniul creditorilor. Prejudiciul debitorului persoană juridică constă în ajungerea acestuia în stare de insolvenţă, ca urmare a faptelor săvârşite de pârât. Prin aceasta sunt prejudiciaţi, în primul rând, debitorul şi creditorii, precum şi asociaţii persoanei juridice. Prejudiciul se localizează direct în patrimoniul debitorului, în timp ce prejudiciul creditorilor constă pur şi simplu în imposibilitatea încasării creanţelor din cauza ajungerii debitorului persoană juridică în încetare de plăţi şi, uneori, din cauza insuficienţei activului, vor fi chiar în imposibilitate de a-şi recupera integral creanţele din averea debitorului. Simpla încetare de plăţi reprezintă un prejudiciu pentru creditorii sociali. Administratorul suportă pasivul, întrucât societatea a ajuns în încetare de plăţi din cauza faptelor săvârşite de el.

În opinia recurentei-reclamante, antrenarea răspunderii trebuie cerută ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile legii, fiind o răspundere bazată pe fapta şi prejudiciul debitorului, chiar şi în situaţia în care nu există creditori cu creanţe neacoperite din averea debitorului. În caz contrar, persoanele prejudiciate sunt asociaţii persoanei juridice, care, deşi nu au calitatea de creditori înscrişi direct la masa pasivă, sunt titularii unui drept la o cotă reziduală ultimei distribuiri, potrivit art. 176 lit. b) din Legea nr. 85/2014 şi, în această calitate, nu au posibilitatea să formuleze acţiunea.

În situaţia în care ar fi vorba de o răspundere subsumată neacoperirii pasivului, acţiunea ar trebui introdusă numai după lichidarea tuturor bunurilor din averea debitorului şi distribuirea sumelor, precum şi după finalizarea celorlalte mijloace de reîntregire a averii debitorului, cum ar fi recuperarea tuturor creanţelor.

Or, legiuitorul nu a impus o asemenea condiţie şi, mai mult, a stabilit un termen de prescripţie pentru introducerea acţiunii, fiind pe deplin acceptat că această acţiune se derulează în paralel cu celelalte operaţiuni ale procedurii.

În raport de argumentele prezentate, recurenta apreciază că judecata cauzei trebuia să continue şi, nicidecum, să fie suspendată de către instanţa de apel.

Prin urmare, recurenta-reclamantă consideră că este netemeinică şi nelegală încheierea atacată, astfel că se impune admiterea recursului, respingerea cererii de suspendare ca nefondată şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru a se pronunţa pe fondul cauzei.

În situaţia în care instanţa va considera temeinică măsura suspendării judecăţii cauzei, autoarea căii de atac a menţionat că această suspendare ar fi trebuit să fie dispusă până la stabilirea pasivului şi, nicidecum, până la soluţionarea dosarului ce are ca obiect procedura insolvenţei debitoarei C. S.R.L., raportat la aspectele învederate prin cererea de recurs.

Astfel, s-a arătat că acţiunea în atragerea răspunderii a fost formulată de către A. I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L.

La momentul soluţionării definitive a dosarului nr. x/3/2017 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, lichidatorul judiciar va fi descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, conform dispoziţiilor art. 180 din lege şi, pe cale de consecinţă, acesta nu mai are calitate procesuală activă în vederea administrării probelor şi efectuării oricăror demersuri în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect atragerea răspunderii.

Mai mult decât atât, a precizat că procedura insolvenţei nu se închide până la data soluţionării în mod definitiv a cererii prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014, ce a fost promovată de către lichidatorul judiciar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 483 raportat la art. 414 C. proc. civ.

Recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă A. I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., a fost comunicat intimatului-pârât D. la data de 23 martie 2022, cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 8 decembrie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 2 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed.

Prezentul recurs are ca obiect încheierea din 31 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/3/2020, prin care s-a dispus suspendarea judecăţii apelului formulat de apelantul-pârât D. împotriva sentinţei civile nr. 1465 din 18 martie 2021 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. I.P.U.R.L., în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/3/2017 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, recursul fiind exercitat în conformitate cu art. 414 C. proc. civ., care stabileşte, cu valoare de regulă generală, posibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care se dispune suspendarea cursului judecării procesului.

Totodată, Legea nr. 85/2014 nu cuprinde dispoziţii speciale de procedură, privind calea de atac formulată împotriva unei încheieri de suspendare a judecăţii, astfel că, în lipsa unor norme derogatorii, devine incidentă norma generală din art. 414 C. proc. civ.

Deşi recurenta-reclamantă nu a indicat în mod expres pe care dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. îşi fundamentează calea extraordinară de atac, din dezvoltarea criticilor formulate se poate face o asemenea încadrare de către instanţa de recurs, prin raportare la normele de drept pretins încălcate, care sunt unele de procedură, analiza acestor critici urmând să se facă prin prisma motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 din cod, motiv care se constată a fi fondat.

Astfel, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, prin încheierea din 31 ianuarie 2022, a dispus suspendarea judecăţii apelului formulat de apelantul-pârât D. împotriva sentinţei civile nr. 1465 din 18 martie 2021 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/3/2017 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, reţinând că în motivarea apelului pârâtul a arătat, printre altele, că prima instanţă, când a analizat valoarea pasivului rămas neacoperit, nu a avut în vedere faptul că urmau să fie virate sume de bani în contul debitoarei, din care se vor face plăţi conform tabelului definitiv. În acest sens, apelantul-pârât a făcut referire la încasarea sumei de 15.000 lei cumulată cu disponibilităţile băneşti existente în contul debitoarei. S-a considerat astfel că instanţa în mod nelegal şi netemeinic nu a avut în vedere valoarea pasivului rămas neacoperit, aspect esenţial în ceea ce priveşte cererea de atragere a răspunderii.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că pe parcursul soluţionării apelului pârâtul a depus la dosar înscrisuri, susţinând că se fac distribuiri de bani în contul creditorilor, ceea ce conduce la micşorarea pasivului.

Faţă de situaţia de fapt evocată anterior, având în vedere motivele invocate de pârât prin cererea de apel cu privire la pasivul la plata căruia a fost obligat şi faptul că dosarul nr. x/3/2017 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă ce are ca obiect procedura insolvenţei debitoarei C. S.R.L. are stabilit termen la data de 17 februarie 2022, pentru continuarea procedurii în vederea recuperării creanţelor, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel încât este oportună suspendarea judecării apelului până la soluţionarea acestui din urmă dosar.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., „instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi”.

Din norma legală enunţată rezultă că suspendarea va putea fi dispusă în contextul constatării îndeplinirii anumitor condiţii și anume: să fie vorba de două judecăţi pendinte; obiectul „altei judecăţi” să privească existenţa sau inexistenţa unui drept, iar de existenţa sau inexistenţa acelui drept „să depindă în tot sau în parte” dezlegarea pricinii în care s-a invocat suspendarea.

Dispoziţiile legale precitate stabilesc facultatea, iar nu obligaţia instanţei, care „poate” să decidă, în funcţie de particularităţile fiecărei pricini, dacă este sau nu oportună suspendarea procesului, fiind o chestiune de apreciere, lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei.

În ceea ce priveşte încheierea din 31 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, Înalta Curte constată că prin aceasta s-a dispus suspendarea judecăţii cererii de obligare a pârâtului D. la suportarea pasivului societăţii debitoare C. S.R.L. în cuantum de 15.564.314,64 lei, conform tabelului definitiv consolidat al creanţelor publicat în BPI nr. 23187 din 5 decembrie 2019, cerere formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, până la soluţionarea definitivă a dosarului de insolvenţă.

Practic, măsura judecătorului-sindic a plasat soluţionarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale fundamentată pe acest text normativ în afara procedurii insolvenţei debitoarei, respectiv după soluţionarea definitivă a acesteia.

Or, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 rezultă că nu aceasta a fost intenţia legiuitorului, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale.

Astfel, din analiza art. 171 din lege rezultă că sumele depuse potrivit dispoziţiilor art. 169 alin. (1) vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate, în caz de reorganizare, plăţii creanţelor potrivit programului de plăţi, completării fondurilor necesare continuării activităţii debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului, împrejurare ce presupune ca acţiunea de atragere a răspunderii patrimoniale să se soluţioneze în paralel şi chiar înainte de închiderea procedurii insolvenţei, iar nu după soluţionarea definitivă a acesteia, aşa cum a stabilit judecătorul-sindic.

Tot astfel, dispoziţiile art. 172 din Legea nr. 85/2014 oferă posibilitatea practicianului în insolvenţă sau, după caz, comitetului creditorilor de a cere judecătorului-sindic să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmărite potrivit prevederilor art. 169, solicitare care poate fi formulată şi pe parcursul soluţionării cererii de antrenare a răspunderii - ipoteze ce presupun ab initio o procedură de insolvenţă pendinte, deoarece în cazul soluţionării definitive a dosarului de sindic va avea loc radierea debitoarei, precum şi descărcarea practicianului de orice responsabilităţi şi îndatoriri faţă de procedură (art. 180 din lege), fiind evident că orice intervenţie a acestuia, în sensul amintit, este exclusă.

Concluzionând, Înalta Curte constată că măsura judecătorului-sindic de suspendare a soluţionării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale până la momentul soluţionării definitive a dosarului de insolvenţă, deci, de soluţionare succesivă a celor două dosare, contravine voinţei legiuitorului, care a reglementat soluţionarea cererii de atragere a răspunderii prevăzute de art. 169 din lege în cadrul şi în timpul procedurii insolvenţei debitoarei.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că măsura suspendării judecăţii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale până la soluţionarea definitivă a procedurii insolvenţei debitoarei nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează cazul de suspendare facultativă - „când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi”.

Or, este evident că la rămânerea definitivă a soluţiei de închidere a procedurii de insolvenţă nu se stabileşte existenţa sau inexistenţa vreunui drept de care să depindă, în tot sau în parte, soluţionarea cererii de antrenare a răspunderii.

Dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 fac referire la antrenarea răspunderii pentru o parte sau întregul pasiv al debitorului (fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta imputată), iar nu pentru pasivul rămas neacoperit al debitoarei, ipoteză ultimă ce a determinat judecătorul-sindic să suspende judecata cererii de atragere a răspunderii până la stabilirea pasivului rămas neacoperit, ca rezultat al scăderii din totalul pasivului înregistrat în tabelul definitiv consolidat a sumelor distribuite creditorilor, după valorificarea/lichidarea bunurilor falitei.

Raportat la toate aceste considerente, Înalta Curte constată că este nelegală măsura suspendării judecăţii cererii de antrenare a răspunderii până la soluţionarea definitivă a dosarului de insolvenţă, dispusă prin încheierea din 31 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/3/2020.

În acest sens a statuat şi Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia Î.C.C.J. nr. 27 din 12 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 64 din 26 ianuarie 2023, stabilind că: „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 174 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 173 alin. (2), precum şi ale art. 180 din aceeaşi lege, procedura insolvenţei nu poate fi închisă înainte de soluţionarea prin hotărâre definitivă a acţiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014”.

În concluzie, fiind fondat motivul de casare prevăzut de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., în care au fost încadrate criticile recurentei, în temeiul art. 497 din acelaşi cod, Înalta Curte a admis recursul, a casat încheierea atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.