Nullity of debt assignment to public bodies: Art. 6(2) O.U.G. 121/2010 as payment condition vs. validity requirement

Contract de execuţie lucrări. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă. Condiţii de admisibilitate în raport cu dispoziţiile art. 6 ind. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2010, forma modificată prin Legea nr. 125/2011

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Contractul

Index alfabetic: Acţiune în constatarea nulităţii absolute

Contract de execuţie lucrări

Contract de cesiune de creanţă

Condiţii de admisibilitate

O.U.G. nr. 121/2010, art. 6 ind. 1

Legea nr. 125/2011

O.U.G. nr. 146/2002

Potrivit dispoziţiilor art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010, modificată şi completată prin Legea nr. 125/2011, „(1) Operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituţii publice aferente bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, prevăzute la art. 6 alin. (1), către alţi operatori economici sau alte instituţii de credit, denumite în continuare cesionari. Cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituţiei publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate; (2) Suma care face obiectul cesionării se achită de către instituţiile publice în contul indicat de cesionar, deschis la Trezoreria Statului, numai dacă operatorul economic nu are obligaţii de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; (3) Instituţiile publice care plătesc sume reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate datorate operatorilor economici care şi-au cesionat drepturile de încasat vor solicita organelor fiscale competente eliberarea certificatelor de atestare fiscală ale operatorilor economici respectivi, conform art. 112 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plăţii. În acest caz, eliberarea certificatului de atestare fiscală nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru”.

Din interpretarea dispoziţiilor alin. (2) al art. 6^1 din O.U.G. 121/2010 nu rezultă faptul că pentru efectuarea plăţii este necesar ca existenţa datoriilor să fie reflectată doar în certificatul de atestare fiscală emis de organele competente ci rezultă faptul că, în esenţă, este obligatoriu ca operatorul economic să nu aibă obligaţii de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, indiferent în ce modalitate este constatată existenţa acestor datorii.

Prin urmare, referitor la condiţia impusă de alin. (2) al art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 125/2011, instanţa de apel în mod corect a constatat că nu instituie o cerinţă de valabilitate a cesiunii, ci doar o condiţie de plată a sumelor care au făcut obiectul cesiunii, astfel că nerespectarea cerinţei respective nu poate atrage nulitatea cesiunii, întrucât priveşte aspecte ulterioare încheierii acesteia.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 960 din 26 aprilie 2023

Prin cererea înregistrată la data de 12.01.2021 pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/3/2021, reclamanta A. Timișoara S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.I.R. S.A. București - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timișoara, B. Arad S.A., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L., constatarea nulităţii absolute a contractului nr. 335/23.07.2014, încheiat între A. S.R.L., B. Arad şi C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara, a contractului de cesiune de creanţă nr. DJRC/160/05.12.2014, a contractului nr. 335/23.07.2014, încheiate între A. S.R.L., B. Arad şi C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara, a contractului de cesiune de creanţă nr. 13M/07.08.2014, încheiat între A. S.R.L., B. Arad şi C., a contractului de cesiune de creanţă nr. 3298, încheiat între A., B. Arad, D. S.R.L. şi a contractului de cesiune de creanţă nr. 4044/30.09.2014, încheiat între B. Arad şi E. S.R.L., repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R. S.A. - D.R.D.P. Timișoara la plata sumei de 320.230,30 lei, reprezentând contravaloarea creanţei cedate şi neachitate potrivit contractului de execuţie de lucrări nr. 111/614/09.11.2010.

Prin cererea adiţională formulată la data de 21.01.2021, reclamanta a modificat capătul al treilea al cererii, solicitând obligarea pârâtei C.N.A.I.R. S.A., prin D.R.D.P. Timișoara la plata sumei de 1.779.144,82 lei, din care 71.739,72 lei reprezintă garanţii de bună execuţie şi 1.707.405,10 lei reprezintă contravaloarea creanţei cedate şi neachitate.

Prin sentința civilă nr. 1144 din data de 26.04.2021, tribunalul a respins ca nefondate excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtele C. S.R.L. şi D. S.R.L., excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia prescripţiei, invocate de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timișoara şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel principal reclamanta, solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Intimata pârâtă F. S.R.L. a formulat întâmpinare şi apel incident împotriva sentinţei civile nr. 1144/26.04.2021.

Prin decizia civilă nr. 1425 din data de 4.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, Secția a V-a civilă a admis excepţia netimbrării apelului incident formulat de apelanta-pârâtă F. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) împotriva sentinţei civile nr. 1144 din data de 26.04.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2021.

A admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar G., împotriva sentinţei civile nr. 1144 din data de 26.04.2021, pronunţate de Tribunalul București, Secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2021, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă F. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) și cu intimaţii-pârâți C.N.A.I.R. S.A. Bucuresti, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timișoara, B. Arad S.A., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea; a constatat nulitatea contractului de cesiune nr. 4044/30.09.2019 şi nulitatea parţială a contractelor de cesiune nr. 3298/19.08.2014 şi nr. 13M/07.08.2017, doar în ceea ce priveşte cesiunea intervenită între reclamantă şi pârâta D. S.R.L., respectiv între reclamantă şi pârâta C. S.R.L. (în prezent F. S.R.L.); a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară; a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată; a păstrat restul dispozițiilor.

A anulat apelul incident, ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. Timișoara S.R.L., prin administrator judiciar G., solicitând admiterea căii de atac şi modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii în tot a apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1144/26.04.2021, în sensul constatării nulităţii contractului intitulat Agreement nr. 335/23.07.2014, încheiat între A. S.R.L., B. Arad şi C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara şi a contractului de cesiune de creanţă nr. DJRC/160/05.12.2014 - Agreement nr. 335/23.07.2014, încheiat între A. S.R.L., B. Arad şi C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a criticat soluţia instanţei de apel doar sub aspectul nelegalei respingeri a apelului sub aspectul constatării nulităţii Agreementului nr. 335/23.07.2014 şi a contractului de cesiune de creanţă nr. DJRC/160/05.12.2014 - Agreement nr. 335/23.07.2014, încheiat între A. S.R.L., B. Arad şi C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara.

Referitor la motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010.

Potrivit art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010, dispoziţie legală introdusă prin Legea nr. 125/2011, „(1) operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituţii publice aferente bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, prevăzute la art. 6 alin. (1), către alţi operatori economici sau alte instituţii de credit, denumite în continuare cesionari. Cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituţiei publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate. (2) Suma care face obiectul cesionării se achită de către instituţiile publice în contul indicat de cesionar, deschis la Trezoreria Statului, numai dacă operatorul economic nu are obligaţii de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale. (3) Instituţiile publice care plătesc sume reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate datorate operatorilor economici care şi-au cesionat drepturile de încasat vor solicita organelor fiscale competente eliberarea certificatelor de atestare fiscală ale operatorilor economici respectivi, conform art. 112 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plăţii. În acest caz, eliberarea certificatului de atestare fiscală nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru.”

S-a arătat că scopul avut în vedere de legiuitor în reglementarea condiţiilor stabilite de art. 6^1 reflectă preocuparea legislativului ca statul să se asigure că debitorii care au datorii la bugetul de stat nu cesionează creanţele acestora în vederea sporirii sau a adâncirii stării de incapacitate de plată şi, mai ales, pentru a se asigura că activitatea economică derulată de cedent conduce cel puţin la acoperirea debitului către bugetul de stat.

Altminteri, nu există nicio raţiune pentru care contractul există, acesta putând fi denunţat în situaţia în care contractorul prestator de servicii, debitor la stat, nu are capacitatea de a efectua lucrarea. Remediul firesc în această situaţie ar fi rezoluțiunea/rezilierea contractului şi nu menţinerea acestuia cu consecinţa cesionării drepturilor şi obligaţiilor, finalmente cu consecinţa asigurării că cedentul nu încasează sume din activitatea economică şi ca atare nu poate achita debitele.

Din interpretarea literară şi sistematică a dispoziţiei legale rezultă că o condiţie de valabilitate a însuși acordului de cesiune o reprezintă acordul prealabil şi, ca atare, este greşită aprecierea acestei dispoziţii legale ca reprezentând o intenţie a legiuitorului de a interpreta modalitatea de executare a contractului.

De asemenea, aliniatele subsecvente evidenţiază că valabilitatea cesiunii este condiţionată de lipsa datoriilor.

Ca atare, atât din perspectiva cauzei juridice a actului normativ, cât şi din interpretarea literară şi teleologică a textului rezultă că legiuitorul a avut în vedere interzicerea operaţiunii de cesionare a creanţelor deţinute de debitori care au datorii la bugetul de stat. Omisiunea de a respecta această dispoziţie legală este sancţionată cu nulitatea absolută virtuală, respectiv nulitatea absolută reiese din interpretarea textului de lege incident.

De altfel, interpretarea corectă şi pertinentă a textelor de lege incidente, respectiv a art. 6^1 din Legea nr. 125/2011 a fost relevată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a reţinut că din dispoziţiile legale enunţate rezultă, deci, că valabilitatea cesiunii este condiţionată de acordul exprimat în prealabil de instituţia publică care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate. Alineatele (2) şi (3) ale art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010 reglementează aspecte ulterioare încheierii valabile a contractului de cesiune de creanţă, respectiv aspecte care privesc plata creanţelor cesionate, ori, în cauză se pune problema existenţei unui element de valabilitate a cesiunii, iar în secundar chestiuni care ţin de executarea obligaţiei faţă de cesionar.

Instanţa supremă a reţinut că din interpretarea alin. (2) şi (3) ale art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010 nu rezultă faptul că pentru efectuarea plăţii este necesar ca existenţa datoriilor să fie reflectată în certificatul de atestare fiscală emis de organele competente, ci este obligatoriu ca operatorul economic să nu aibă obligaţii de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, indiferent în ce modalitate este constatată existenţa acestor datorii.

În cauză, instanţa de apel a realizat o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 6^1, apreciind, contrar scopului avut în vedere de legiuitor la elaborarea textului, în sensul că doar plata este condiţionată de neexistența datoriilor, nu şi valabilitatea cesiunii în sine.

Recurenta a susţinut că atât Agreementul nr. 335, cât şi contractul de cesiune de creanţă nr. DJRC/160/05.12.2014 sunt lovite de nulitate absolută, căci nu este îndeplinită în cauză condiţia prevăzută de art. 6^1 alin. (2) din O.U.G. nr. 121/2010, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 125/2011, întrucât A. Timişoara, creditoarea primă a creanţei, avea datorii la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale în valoare totală de 1.670.527,87 lei, aşa cum rezultă din tabelul definitiv de creanţe. A admite o interpretare contrară ar însemna deturnarea de la scopul avut în vedere de legiuitor care a urmărit să împiedice părţile (în special societăţile în stare de insolvență) să îşi mărească starea de insolvabilitate prin cesionarea unor creanţe în vederea încasării acestora de terţi în detrimentul bugetului de stat.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a precizat că în mod nelegal instanţa de apel a exceptat aceste două acte de la aplicarea sancţiunii nulităţii absolute.

Faţă de aceste considerente, având în vedere şi faptul că în dosarul nr. x/3/2017, Curtea de Apel București şi ulterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul deciziei 1753/21.09.2021 s-au pronunţat examinând aceeaşi situaţie de fapt, aceleaşi documente şi aceeaşi cauză juridică, deci fiind astfel opozabilă cel puţin puterea lucrului judecat, recurenta consideră că se impune constatarea nulităţii absolute a următoarelor contracte: Agreement nr. 335/23.07.2014, încheiat între A. Timișoara S.R.L., B. Arad şi C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara, contract de cesiune de creanţă nr. DJRC/160/05.12.2014, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestora, să fie obligată pârâta C.N.A.D.N.R. S.A., prin D.R.D.P. Timișoara la plata sumei de 1.779.144, 82 lei, din care garanţii de bună execuţie 71.739,72 lei şi producţie cu TVA 1.707.405,10 lei, reprezentând contravaloarea creanţei cedate şi neachitate potrivit contractului de execuţie de lucrări nr. 111/614/09.11.2010.

Intimata-pârâtă C.N.A.I.R. S.A. Bucuresti - Direcţia Regională de Drumuri și Poduri Timişoara a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, reiterând şi excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 6816/18.10.2017, pronunţate în dosarul nr. x/30/2015 al Curţii de Apel Timişoara.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prin recursul dedus judecăţii, recurenta-reclamantă a susţinut nelegalitatea hotărârii instanţei de apel doar sub aspectul menţinerii valabilității Agreementului nr. 335/23.07.2014 şi a contractului de cesiune de creanţă nr. DJRC/160/05.12.2014 - Agreement nr. 335/23.07.2014, încheiat între A. S.R.L., B. Arad şi C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timişoara.

Critica recurentei privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010, modificată şi completată prin Legea nr. 125/2011, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.

Art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010, modificată şi completată prin Legea nr. 125/2011, prevede că, „(1) Operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituţii publice aferente bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, prevăzute la art. 6 alin. (1), către alţi operatori economici sau alte instituţii de credit, denumite în continuare cesionari. Cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituţiei publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate; (2) Suma care face obiectul cesionării se achită de către instituţiile publice în contul indicat de cesionar, deschis la Trezoreria Statului, numai dacă operatorul economic nu are obligaţii de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; (3) Instituţiile publice care plătesc sume reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate datorate operatorilor economici care şi-au cesionat drepturile de încasat vor solicita organelor fiscale competente eliberarea certificatelor de atestare fiscală ale operatorilor economici respectivi, conform art. 112 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plăţii. În acest caz, eliberarea certificatului de atestare fiscală nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru”.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a interpretat în mod corect dispoziţiile art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 125/2011, reţinând că prin Agreementul nr. 335/23.07.2014 a fost exprimat acordul de principiu al C.N.A.D.N.R. S.A. București - D.R.D.P. Timișoara pentru cesionarea de către A. Timișoara S.R.L. către B. Arad S.A. a creanţelor rezultate din contractul de execuţie lucrări nr. 111/614/09.11.2010, actul fiind valabil încheiat, neexistând niciun temei pentru a constata nulitatea absolută a acestuia.

Curtea de apel a constatat în mod legal că nu poate fi reţinută în privinţa Agreementului nr. 335/23.07.2014 nerespectarea condiţiilor impuse de art. 6^1 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2002, întrucât, pe de o parte, această convenţie nu reprezintă o cesiune de creanţă, ci cuprinde doar acordul de principiu al debitorului cedat C.N.A.D.N.R. S.A. București - D.R.D.P. Timișoara pentru cesionarea ulterioară a creanțelor născute în favoarea reclamantei în temeiul contractului de execuţie lucrări arătat, către un anumit cesionar, şi anume B. Arad S.A., iar, pe de altă parte, faptul că, în absenţa oricărei distincţii, alin. (1) al art. 6^1 impune condiţia acordului prealabil al instituţiei publice pentru orice operaţiune de cesiune care are ca obiect sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010 reglementează aspecte ulterioare încheierii valabile a contractului de cesiune de creanţă, respectiv aspecte care privesc plata creanţelor cesionate. Or, în speţă, se pune, în principal, problema existenței unui element de valabilitate a cesiunii, iar în secundar a unor chestiuni ce țin de executarea obligației față de cesionar.

Instanţa supremă reţine că din interpretarea dispoziţiilor alin. (2) al art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010 nu rezultă faptul că pentru efectuarea plăţii este necesar ca existenţa datoriilor să fie reflectată doar în certificatul de atestare fiscală emis de organele competente, ci rezultă faptul că, în esenţă, este obligatoriu ca operatorul economic să nu aibă obligaţii de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, indiferent în ce modalitate este constatată existenţa acestor datorii.

Prin urmare, referitor la condiţia impusă de alin. (2) al art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 125/2011, instanţa de apel în mod corect a constatat că nu instituie o cerinţă de valabilitate a cesiunii, ci doar o condiţie de plată a sumelor care au făcut obiectul cesiunii, astfel că nerespectarea cerinţei respective nu poate atrage nulitatea cesiunii, întrucât priveşte aspecte ulterioare încheierii acesteia.

Faţă de soluţia ce se va pronunţa asupra recursului, instanţa supremă apreciază că nu se mai impune analiza apărării intimatei C.N.A.I.R. privind excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 6816/18.10.2017, pronunţate în dosarul nr. x/30/2015 al Curţii de Apel Timișoara.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, decizia atacată apare ca fiind legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.