Quashed and remanded for lack of judicial reasoning in grain supply contract termination and penalty dispute

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 28 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei să dispună constatarea rezoluţiunii unilaterale a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 29.01.2020; declararea rezoluţiunii judiciare a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25.06.2020 şi a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25.06.2020; plata penalităţilor în conformitate cu art. 6.4. din Contracte în cuantum de 2.219.379,64 RON, reprezentând: 218.067,84 RON conform Facturii fiscale nr. x/18.09.2020, 1.087.995 RON conform Facturii fiscale nr. x/30.09.2020 şi 913.316,80 RON conform Facturii fiscale nr. x/30.09.2020; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 C. civ., art. 1516 C. civ. art. 1549 C. civ., art. 1550 C. civ.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 112.215,00 RON, cu titlu de despăgubiri aferente cheltuielilor de depozitare a produselor agricole, precum şi obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 328.800,00 RON, cu titlu de prejudiciu ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiei de plată a bunurilor; cu obligarea reclamantei-pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205, 209 C. proc. civ., art. 1725-1726 C. civ.

Prin sentinţa nr. 130/Fciv/2021 din 19 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.R.L. şi a admis în parte cererea reconvenţională, obligând reclamanta-pârâtă A. S.R.L. să plătească pârâtei-reclamante B. S.R.L. suma de 112.215 RON, reprezentând despăgubiri aferente cheltuielilor de depozitare; a respins cererea de obligare a reclamantei pârâte la plata sumei de 328.800 RON cu titlu de prejudiciu.

Împotriva sentinţei mai sus menţionate, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii în tot a capetelor de cerere formulate, respectiv: constatarea rezoluţiunii unilaterale a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 29.01.2020; declararea rezoluţiunii judiciare a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25.06.2020 şi a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25.06.2020; plata penalităţilor în cuantum de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere, aplicate valorii cantităţii nelivrate, potrivit prevederilor contractuale, precum şi plata oricărui prejudiciu suferit, în conformitate cu art. 6.4. din Contracte, în cuantum de 218.067,84 RON; de asemenea a solicitat şi plata cheltuielilor de judecată.

Apelanta a invocat următoarele motive de apel: - nerespectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond nu a expus în considerentele hotărârii motivele pentru care a respins cererea de chemare în judecată şi a admis cererea reconvenţională; - aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1549 C. civ. privind rezoluţiunea contractelor; - interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1725 C. civ. coroborat cu art. 7 din Contractele de vânzare ce fac obiectul litigiului; - îndeplinirea condiţiilor privind răspunderea contractuală şi, implicit, a celor privind activarea clauzei penale.

Prin încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Galaţi a încuviinţat proba cu înscrisuri, reţinând că acestea au fost indicate în cererea de apel şi a dispus decăderea apelantei din dreptul de a propune proba cu expertiza contabilă pentru motivul că, prin cererea de apel, nu a fost indicată această probă. Totodată, a dispus amânarea pronunţării în cauză la data de 24.11.2021, dată la care pronunţarea în cauză a mai fost amânată pentru data de 10.12.2021.

Prin încheierea din 10 decembrie 2021, s-a dispus repunerea cauzei pe rol, sens în care s-a stabilit termen de judecată la data de 19.01.2022, ora 12, cu citarea părţilor.

La termenul din 19 ianuarie 2022, Curtea a declarat închise dezbaterile, a rămas în pronunţare şi a dispus, succesiv, amânarea pronunţării în cauză la data de 27.01.2022 şi apoi la data de 28.01.2022.

Prin decizia civilă nr. 32/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de societatea reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 130 din data de 19.05.2021, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2020, pe care a schimbat-o şi, în rejudecare, a admis acţiunea formulată de societatea reclamantă A. S.R.L.

A constatat rezoluţiunea unilaterală a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.01.2020 încheiat între societatea reclamantă A. S.R.L. şi societatea pârâtă B. S.R.L.

A dispus rezoluţiunea contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/25.06.2020 şi nr. y/25.06.2020 încheiate între societatea reclamantă A. S.R.L. şi societatea pârâtă B. S.R.L.

A obligat societatea pârâtă B. S.R.L. la plata către societatea reclamantă A. S.R.L. a sumei de 2.219.379,64 RON cu titlu de penalităţi.

A respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de societatea pârâtă B. S.R.L., pe care a obligat-o la plata către societatea reclamantă A. S.R.L. a sumei de 38.698,19 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru pentru fond şi apel).

Împotriva acestei decizii şi a încheierii de şedinţă din 10.11.2021, pârâta B. S.R.L. a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat casarea deciziei civile nr. 32/28.01.2022 şi a încheierii de şedinţă din data de 10.11.2021, iar, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., trimiterea cauzei, spre rejudecare.

În motivare, recurenta a arătat că, în privinţa deciziei nr. 32/2022, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., iar, în ce priveşte încheierea de şedinţă din 10.11.2021, a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În privinţa deciziei civile nr. 32/2022, recurenta a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv existenţa unor motive/considerente contradictorii.

În concret, recurenta a învederat existenţa unor motive contradictorii referitoare la admiterea primului motiv de apel constând în nemotivarea hotărârii apelate şi soluţia de respingere a cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Detaliind, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a ignorat solicitarea B. de trimitere a cauzei spre rejudecare, însă motivarea soluţiei instanţei de apel de respingere a cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare şi a celei de admitere a apelului pentru nemotivare este evident contradictorie.

Astfel, se arată că, deşi Curtea a constatat (la pagina 10, secţiunea 5, paragraful 2) că nu există o motivare adecvată fiindcă prima instanţă a preluat în foarte mare parte apărările pârâtei, cu toate acestea, la paragrafele 5 şi 7 (de la aceeaşi pagină/secţiune), Curtea a conchis în sensul că nu se impune trimiterea cauzei în rejudecare la prima instanţă, aşa cum a invocat intimata, apreciind că argumentele de fapt şi de drept expuse de instanţa de fond sunt suficiente pentru exercitarea controlului judiciar.

Prin urmare, a arătat că instanţa de apel a admis primul motiv de apel şi a considerat că hotărârea apelată este nemotivată, indicând în acest sens încălcarea/nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, recurenta arată că, în contextul în care intimata-reclamantă invocase ca motiv principal de apel nemotivarea hotărârii, susţinând că nu au fost analizate argumentele sale, B. a solicitat, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare - punctul 44 din întâmpinarea la apel.

Prin urmare, consideră că, în măsura în care intimatul a solicitat prin întâmpinarea la apel, în condiţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa nu are nicio marjă de apreciere în privinţa oportunităţii unei asemenea măsuri, aceasta fiind datoare să pronunţe soluţia edictată de lege şi solicitată de partea interesată.

De altfel, procedând la prezentarea în oglindă a aceloraşi considerente contradictorii, recurenta conchide în sensul că aceste considerente care explică soluţia de admitere a motivului de apel constând în nemotivarea hotărârii apelate şi soluţia de respingere a cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru exact acelaşi motiv sunt contradictorii, fiind contrar oricărei logici juridice ca instanţa de apel să admită apelul pentru faptul că hotărârea este nemotivată şi, în acelaşi timp, să respingă cererea de trimitere a cauzei, spre rejudecare, cu argumentarea că aceeaşi hotărârea este totuşi motivată.

În continuare, recurenta a învederat existenţa unor motive contradictorii referitoare la scadenţa obligaţiei de livrare a cantităţii de grâu convenită prin Contractul nr. x

Cu privire la acest aspect, recurenta învederează că, în ceea ce priveşte Contractul nr. x, a arătat instanţelor de fond că a avut loc o prorogare convenţională a termenului de livrare a cantităţii de grâu rămase, astfel că nu era în întârziere cu privire la această obligaţie.

Cu toate acestea, arată că, pe de o parte, instanţa de apel reţine faptul că părţile de comun acord au agreat modificarea scadenţei obligaţiei de livrare a restului de grâu de livrat, în cantitate de 558,2 tone, care, potrivit Contractului nr. x, era iniţial la data de 31.07.2020, ulterior scadenţa fiind în mod consensual modificată pentru data de 15.09.2020, iar, pe de altă parte, instanţa de apel concluzionează că societatea B. era deja în întârziere faţă de neexecutarea obligaţiei de a livra cantitatea de 558,82 tone de grâu încă de la data de 31.07.2020.

Recurenta susţine că aceste considerente contradictorii ale instanţei de apel relevă o incertitudine cu privire la stabilirea situaţiei de fapt şi, mai mult decât atât, prezintă relevanţă în ceea ce priveşte legalitatea analizei mecanismului rezoluţiunii contractuale prevăzut de către părţi.

Astfel, în accepţiunea recurentei, concluzia instanţei de apel potrivit căreia societatea B. era în întârziere cu privire la obligaţia de livrare a cantităţii de 558,82 tone de grâu având în vedere scadenţa contractuală iniţială din data de 31.07.2020 potrivit Contractului nr. x, vine în contradicţie flagrantă cu reţinerea instanţei de apel potrivit căreia părţile au convenit modificarea scadenţei pentru data de 15.09.2020, inclusiv în ceea ce priveşte scadenţa obligaţiei de livrare a cantităţii de grâu, ceea ce în mod evident invalidează raţionamentul instanţei de apel potrivit căreia obligaţia B. de livrare a cantităţii de grâu era scadentă anterior acestei date şi, cu atât mai puţin, nu se poate considera că B. era în întârziere cu privire la o obligaţie nescadentă.

Pentru o mai bună evidenţiere a modalităţii în care instanţa de apel a reţinut motive vădit contradictorii, recurenta a evocat considerentele reţinute la pagina 6 ultimul paragraf şi considerentele contradictorii de la pagina 7, paragrafele 4 şi 12.

Recurenta susţine, aşadar, că, din compararea considerentelor instanţei care se referă la acelaşi aspect, respectiv termenul de livrare şi neexecutarea la termen a obligaţiei de livrare, ne aflăm într-un caz clasic de motivare contradictorie, întrucât, din anumite considerente rezultă necesitatea respingerii acţiunii, iar din alte considerente rezultă necesitatea admiterii acţiunii.

În continuare, recurenta a învederat existenţa unor motive contradictorii referitoare la caracterul alternativ al remediilor contractuale avute la dispoziţie de către intimata-reclamantă.

În concret, recurenta învederează că instanţa de apel prezintă considerente contradictorii şi în ceea ce priveşte mecanismul contractual de atragere a răspunderii civile pentru neexecutarea obligaţiei de livrare, respectiv în ceea ce priveşte formele clauzei penale prevăzute la art. 6.4. din Contracte.

Astfel, arată că, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că părţile au prevăzut o clauză penală în contract, cu mai multe variante alternative de penalităţi - în concret fiind vorba despre diferite modalităţi de cuantificare a prejudiciului suportat de către cumpărător ca urmare a neexecutării obligaţiei de livrare de către B. (în accepţiunea recurentei fiind evident că, prin folosirea cuvântului alternativ, instanţa de apel nu s-ar fi putut referi decât la acesta, în înţelesul art. 1461 alin. (1) C. civ. "Obligaţia este alternativă atunci când are ca obiect două prestaţii principale, iar executarea uneia dintre acestea îl liberează pe debitor de întreaga obligaţie".), însă, pe de altă parte, instanţa de apel a acordat intimatei-reclamante un prejudiciu cumulat, respectiv penalităţi în cuantum de 300 RON/tonă pe zi de întârziere şi diferenţa de preţ între preţul de achiziţie de la terţi şi preţul convenit cu B..

Or, în accepţiunea recurentei, o atare dispoziţie vine în totală contradicţie cu noţiunea de obligaţie alternativă, aşa cum este explicată de lege.

A mai învederat că, potrivit acţiunii introductive (pagina 13, secţiunea 2.4., paragraful nr. 2) intimata-reclamantă a solicitat plata unor sume potrivit a 3 facturi fiscale, susţinând că aceste sume ar reprezenta clauza penală de la art. 6.4. pct. 1, respectiv o penalitate contractuală de 0,3% pe zi de întârziere din valoarea mărfii nelivrate (ceea ce reprezintă o altă modalitate alternativă de calcul al penalităţilor).

Cu toate acestea, recurenta arată că, potrivit cererii de apel (paginile 18-20), intimata-reclamantă a susţinut că sumele înscrise în cele 3 facturi reprezintă penalităţi pe care aceasta le-a achitat terţilor cocontractanţi faţă de care nu şi-a onorat obligaţiile de livrare, ca urmare a nelivrării de către B..

Cu alte cuvinte, recurenta susţine că, prin acţiunea introductivă, intimata-reclamantă a solicitat acordarea unei penalităţi contractuale de 0,3% pe zi de întârziere din valoarea mărfii nelivrate în temeiul art. 6.4. pct. 1, însă a depus facturi care cuprind penalităţile pe care intimata-reclamantă le-ar fi achitat terţilor cocontractanţi (ceea ce nu era stabilit convenţional prin niciuna dintre variantele clauzei penale de la art. 6.4. din Contracte), iar instanţa de apel a acordat un prejudiciu cumulat prin două variante alternative, respectiv o penalitate de 300 RON/tonă pe zi de întârziere faţă de cantitatea nelivrată şi diferenţa de preţ dintre preţul achitat terţilor cocontractanţi şi preţul convenit prin contractele încheiate cu B..

Printr-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de casare (prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), recurenta a invocat:

Nemotivarea deciziei nr. 32/2022 cu privire la caracterul juridic al Notificării din data de 15.09.2020. Neanalizarea apărărilor B. referitoare la faptul că intimata-reclamantă nu a notificat un Avertisment scris în sensul art. 10.1 pct. 3 din contracte.

Detaliind, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a motivat de ce a considerat că Notificarea din 15.09.2020 transmisă de către intimata-reclamantă constituie Avertisment scris în condiţiile contractuale convenite, făcând abstracţie de argumentele şi apărările B. prin care s-a arătat că Notificarea din data de 15.09.2020 nu poate să constituie Avertisment scris în condiţiile art. 10.1 pct. 3 din Contract.

În acest sens, a învederat că, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, B. a arătat faptul că mecanismul contractual agreat de către părţi pentru a se demara procedura de rezoluţiune a contractelor, fie ea unilaterală, fie judiciară, potrivit dispoziţiilor art. 10.1 pct. 3 din Contracte, consta în formularea în prealabil a unui "Avertisment scris" din partea creditorului obligaţiei neexecutate prin care să solicite executarea din partea debitorului şi prin care "să-i atragă atenţia" că o nouă neexecutare sau o continuare în neexecutare după momentul primirii avertismentului scris va duce la rezoluţiunea contractului.

Recurenta afirmă că părţile au prevăzut acest mecanism, de aducere la cunoştinţă şi de atragere a atenţiei pentru obligaţiile neexecutate, tocmai pentru a da prevalentă principiului salvgardării contractului şi pentru a da posibilitatea debitorului să-şi execute obligaţia contractuală, acest scop al părţilor fiind susţinut şi de faptul că nicio clauză contractuală nu prevede faptul că neexecutarea în termenul contractual atrage desfiinţarea de drept, ori la cerere, a contractului, părţile urmărind ca executarea contractului să poată avea loc chiar şi cu depăşirea termenului de livrare prevăzut în contract.

În acest context, susţine că a învederat faptul că intimata-reclamantă trebuia, anterior Notificării nr. x/25.09.2020 prin care a declarat rezoluţiunea contractului nr. x, să formuleze un Avertisment scris în condiţiile art. 10.1 din Contracte, ceea ce nu a făcut, de vreme ce notificarea nedatată şi nenumerotată nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi un avertisment scris.

În acest context, recurenta susţine că, în primul rând, Curtea de Apel Galaţi a ignorat cu desăvârşire chiar apărările intimatei-reclamante, care a apreciat că nu mai era necesară transmiterea prealabilă a unei notificări prin care să solicite executarea contractului, de vreme ce prin Notificarea din data de 25.09.2020 a declarat direct rezoluţiunea unilaterală, iar această rezoluţiune a intervenit ulterior datei scadente de livrare - pagina nr. 7 din cererea de apel formulată de către intimata-reclamantă A..

În concret, recurenta arată că instanţa de apel a făcut abstracţie de faptul că intimata-reclamantă a recunoscut că nu a emis o notificare care să valoreze Avertisment scris faţă de Contractul nr. x, apreciind că nu este necesar un astfel de Avertisment.

De altfel, susţine că intimata-reclamantă a insistat asupra faptului că Notificarea nr. x/25.09.2020 ar avea valoare de avertisment scris prealabil în sensul art. 10.1 pct. 3 din Contracte, deoarece prin aceasta a solicitat executarea contractelor în termenul contractual, cu toate că intimata-reclamantă solicita executarea unor obligaţii nescadente din Contractele nr. x şi nr. 1431, iar faţă de Contractul nr. x solicita informaţii referitoare la executarea sau nu a acestuia.

În al doilea rând, recurenta susţine că instanţa de apel a făcut abstracţie de apărările B. referitoare la faptul că Avertismentul scris, potrivit dispoziţiilor contractuale, trebuie în mod necesar să vizeze o obligaţie neexecutată, iar, pentru ca o obligaţie să fie neexecutată, aceasta de plano trebuie să fie scadentă.

De asemenea, recurenta învederează că, la momentul comunicării Notificării nr. x/25.09.2020, astfel cum chiar intimata-reclamantă a indicat în conţinutul acesteia, perioada de livrare convenită pentru livrarea cantităţilor de floarea-soarelui şi porumb era 01.09.2020 - 30.09.2020, Notificarea fiind comunicată cu 5 zile anterior expirării perioadei de livrare convenite.

Astfel, recurenta susţine că, la momentul Notificării nr. x/25.09.2020, obligaţia de livrare a mărfii din Contractele nr. x şi nr. 1431 ce incumba B. nu era exigibilă, deoarece nu se împlinise termenul de scadenţă, motiv pentru care, în opinia sa, intimata-reclamantă nu putea invoca o neexecutare a obligaţiei de livrare imputabilă B..

Cu toate acestea, însă, instanţa de apel nu a analizat în niciun fel aceste apărări ale B., nefăcând nicio referire la acestea în cuprinsul deciziei nr. 32/2022.

Printr-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenta a invocat:

Nemotivarea deciziei nr. 32/2022 cu privire la caracterul alternativ al remediilor contractuale avute la dispoziţie de către intimata-reclamantă; neanalizarea apărărilor B..

Astfel, recurenta apreciază că decizia atacată este nelegală şi din perspectiva faptului că instanţa de apel nu a analizat în niciun fel argumentele şi apărările formulate de către B. referitoare la imposibilitatea contractuală a cumulării formelor de stabilire a penalităţilor prevăzute în variantele alternative ale art. 6.4 din Contracte.

Astfel, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 6.4. din Contracte, în nicio ipoteză intimata-reclamantă nu ar putea pretinde mai multe despăgubiri derivate din 2 sau 3 metodologii de calcul diferite şi alternative pentru acoperirea aceluiaşi prejudiciu, având în vedere că, prin conjuncţia "fie", părţile contractante au dat posibilitatea intimatei-reclamante de a alege şi pretinde doar un singur tip de prejudiciu, cele 3 puncte de la art. 6.4. din Contracte fiind, în realitate, 3 modalităţi diferite de evaluare a aceluiaşi prejudiciu rezultat din neexecutarea obligaţiei de livrare a mărfurilor.

Totodată, recurenta susţine că s-a invocat şi faptul că intimata-reclamantă a inserat în facturile depuse sume rezultate ca urmare a aplicării a două metodologii de calcul diferite şi nu a probat/indicat cum au fost compuse sumele reprezentând diferenţa de preţ pozitivă pe care ar fi fost nevoiţi să o plătească din contracte cu alţi clienţi şi nici din ce este compus beneficiul nerealizat, iar instanţa de apel nu a făcut nicio analiză asupra acestor aspecte semnalate de către B., neindicând nici argumentele pentru care, în mod indirect sau direct, ar fi înlăturat toate aceste apărări.

Mai mult decât atât, recurenta susţine că instanţa de apel nu a analizat în niciun fel argumentele şi apărările formulate de către B. referitoare la faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale pe care este grefată şi activarea clauzei penale de la art. 6.4 din Contract.

Astfel, recurenta învederează că a indicat instanţei de apel faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, cu referire la lipsa legăturii de cauzalitate dintre nelivrarea realizată de către B. şi neonorarea obligaţiilor intimatei-reclamante faţă de terţii cu care a contractat.

De altfel, susţine că, pe cale de apărare de fond, B. a invocat nulitatea clauzei penale susţinând faptul că o clauză penală are rolul de a evalua anticipat prejudiciul, neputându-se accepta ca o clauză penală să nu cuprindă o evaluare exactă a prejudiciului eventual, suportat ca urmare a neexecutării obligaţiei de livrare, având în vedere că, în cuprinsul celor 3 facturi depuse de către intimata-reclamantă, s-a consemnat la menţiuni "beneficiu nerealizat".

Cu toate acestea, recurenta afirmă că instanţa de apel nu a făcut nicio referire cu privire la aceste apărări, rezumându-se la a considera că facturile emise, fără indicarea modalităţii de calcul şi a naturii juridice a sumelor pretinse, sunt suficiente pentru acordarea penalităţilor solicitate de către intimata-reclamantă.

Având în vedere aceste argumente, recurenta conchide în sensul că decizia nr. 32/2022 se impune a fi casată pentru nemotivare, instanţa de apel neanalizând niciuna dintre apărările formulate de societatea B. cu privire la caracterul alternativ al modalităţilor de evaluare a prejudiciului, cu privire la lipsa legăturii de cauzalitate faţă de prejudiciul suportat prin contractarea la un preţ mai mare de la terţi ori cu privire la excepţia nulităţii clauzei penale pentru lipsa caracterului determinat.

În continuare, afirmând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că:

Hotărârea Civilă nr. 32/2022 încalcă dispoziţiile procedurale privitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că existenţa motivelor contradictorii ale instanţei de apel privitoare la soluţia de admitere a apelului pentru nemotivarea sentinţei apelate şi cele privitoare la soluţia de respingere a cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe atrage nelegalitatea deciziei nr. 32/2022 din perspectiva încălcării normelor procedurale prevăzute la art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Invocând o decizie de speţă pronunţată de Înalta Curte, recurenta arată că, prin neaplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., societatea B. a fost lipsită de posibilitatea de a beneficia de avantajele unei duble judecăţi în fond a cauzei, dat fiind faptului că, în cazul pronunţării unei hotărâri asupra fondului direct în apel (ipoteza fiind cea din prezenta cauză), partea interesată este lipsită de aprecierea probelor din partea a două instanţe (această operaţiune nefiind admisibilă în recurs), precum şi de două analize asupra cauzei.

Susţinând, aşadar, că, în mod nelegal Curtea de Apel Galaţi a respins cererea formulată de B. de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe, în condiţiile în care chiar instanţa de apel a reţinut că nu s-a realizat o judecată în fond, recurenta solicită ca, în temeiul art. 501 C. proc. civ., Înalta Curte să pună în vedere instanţei de apel să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, astfel cum a fost solicitat de către B. prin întâmpinarea formulată în apel.

Susţinând, în continuare, incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat:

Greşita aplicare a normelor de drept material prevăzute de art. 1725 C. civ. referitoare la punerea în întârziere a intimatei-reclamante cu privire la preluarea bunurilor livrate.

Greşita aplicare a dispoziţiilor privitoare la rezoluţiunea judiciară a Contractelor nr. x şi nr. 1341.

Detaliind, recurenta a arătat că, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, a invocat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1725 alin. (2) C. civ., pe care instanţa de apel în mod nelegal le-a înlăturat de la aplicare.

În acest sens, recurenta afirmă că aplicabilitatea şi corecta interpretare a acestor dispoziţii de drept material era esenţială, întrucât a arătat că a pus întârziere intimata-reclamantă cu privire la obligaţia de preluare a cerealelor.

Astfel, prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată, a arătat faptul că cele trei contracte încheiate aveau ca obiect vânzarea unor produse agricole, respectiv, a unor bunuri mobile care, fără o conservare adecvată, se pierd, şi a căror valoare este des supusă schimbărilor, astfel că sediul materiei în această situaţie îl reprezintă dispoziţiile art. 1725 din C. civ.

Recurenta învederează că art. 1725 alin. (2) teza a II-a C. civ. instituie o regulă clară, imperativă, în cazul bunurilor supuse deteriorării rapide/deselor schimbări de valoare, anume că cel ce cumpără nu poate solicita livrarea fără să fi plătit preţul.

Cum intimata-reclamantă a solicitat predarea bunurilor, fără să achite preţul, recurenta afirmă că, în virtutea art. 1725 alin. (2) C. civ., intimata-reclamantă era în întârziere cu privire la achitarea preţului.

În opinia recurentei, motivarea instanţei de apel, de înlăturare a dispoziţiilor art. 1725 alin. (2) C. civ., este străină de natura cauzei, întrucât art. 1725 alin. (2) C. civ. face vorbire despre bunurile ale căror valoare este supusă deselor schimbări valorice şi despre faptul că este de drept în întârziere cu privire la obligaţia de preluare a acestor bunuri cumpărătorul care solicită predarea bunurilor fără să fi plătit preţul, dispoziţiile legale nefăcând nicio distincţie după cum bunurile sunt livrate în Portul Galaţi ori potrivit regulilor INCOTERMS.

Astfel, în accepţiunea recurentei, nu are absolut nicio legătură faptul că părţile au prevăzut locul de livrare sau cui incumbă obligaţia de livrare, ci are relevanţă faptul că bunurile pe care B. a intenţionat să le livreze sunt supuse deselor schimbări de valoare (fapt recunoscut chiar de către intimata-reclamantă prin Notificarea din 15.09.2020, unde menţionează aprecierea valorică a mărfurilor), iar intimata-reclamantă a solicitat predarea lor fără să achite preţul.

Mai mult decât atât, recurenta susţine că, deşi intimata a fost notificată să se prezinte să preia marfa, obligaţie cu privire la care era în întârziere, aceasta nu s-a prezentat în vederea preluării mărfurilor, astfel încât nu se poate susţine că societatea B. este în culpă pentru nepredarea mărfurilor în condiţiile în care intimata-reclamantă era în întârziere de drept cu privire la obligaţia de preluare a mărfurilor la locul de livrare, fără ca aceasta să preia vreodată bunurile.

Recurenta conchide în sensul că, dacă instanţa de apel nu înlătura în mod nelegal aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1725 alin. (2) C. civ., aceasta avea posibilitatea să constate faptul că intimata-reclamantă se face culpabilă de nepreluarea mărfurilor, fiind în întârziere cu privire la această obligaţie, astfel încât, în opinia sa, nu poate fi vorba despre o neexecutare a obligaţiei de livrare din partea B., ci, de o neexecutare a obligaţiei de preluare din partea intimatei-reclamante.

Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenta a invocat şi:

Greşita aplicare a normelor de drept material privitoare la modificarea contractelor. Încălcarea dispoziţiilor art. 1242 alin. (2) C. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că, deşi instanţa de apel a reţinut că, prin corespondenţa purtată, părţile au convenit modificarea Contractului nr. x, în sensul prelungirii perioadei de livrare, instanţa de apel a reţinut că nu a existat un act adiţional prin care să se modifice perioada de livrare a grâului, iar, potrivit Contractului nr. x, acesta trebuia livrat la data de 31.07.2020.

În opinia recurentei, statuarea faptului că perioada de livrare iniţială din Contractul nr. x, respectiv 01.07.2020-31.07.2020, nu a fost prelungită prin voinţa comună a părţilor pentru faptul că nu a fost încheiat un act adiţional în acest sens, reprezintă o vădită nesocotire a principiului consensualismului şi a dispoziţiilor art. 1242 alin. (2) C. civ.

Astfel, chiar dacă potrivit art. 6.1. teza a II-a părţile au prevăzut că:

"durata prezentului contract se poate modifica prin act adiţional semnat de ambele părţi", în opinia recurentei, dispoziţiile imperative ale art. 1242 alin. (2) C. civ. erau incidente şi pe deplin aplicabile.

Aşadar, în accepţiunea recurentei, indiferent dacă părţile au prevăzut o anumită formă pentru încheierea actului adiţional de prelungire a perioadei de livrare, în măsura în care legea nu impune o anumită formă pentru actul adiţional ori pentru contractul în sine, modificarea contractului doar în mod consensual - confirmată prin corespondenţa purtată între părţi, este valabilă şi produce efecte juridice inter partes.

Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenta a invocat şi:

Greşita aplicare a normelor de drept material ale art. 1270 C. civ. privitoare la forţa obligatorie a contractului în ceea ce priveşte rezoluţiunea unilaterală a contractului nr. x

În concret, recurenta a susţinut că, prin decizia atacată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale ale art. 1270 C. civ. care instituie principiul de drept al forţei obligatorii a contractului valabil încheiat, trecând peste dispoziţiile contractuale care instituiau mecanismul convenţional de rezoluţiune unilaterală a contractului pentru neexecutare, potrivit art. 10.1 din Contracte.

De asemenea, a învederat că, potrivit art. 10.1 din Contracte, rezoluţiunea unilaterală a contractelor intervine de drept şi fără intervenţia instanţei de judecată în ipoteza în care vânzătorul (B.) nu-şi îndeplineşte vreuna dintre obligaţiile asumate, însă numai cu condiţia să fi fost avertizat printr-o notificare scrisă prealabilă de către cumpărător (intimata-reclamantă) că o nouă neexecutare va duce la rezoluţiunea contractului, însă, o astfel de notificare întocmită în forma prevăzută de dispoziţiile art. 10.1 din Contractul nr. x nu există la dosarul cauzei.

În privinţa încheierii de şedinţă din 10.11.2021, recurenta a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În concret, recurenta a arătat că:

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. d) şi art. 470 alin. (3) C. proc. civ., făcând abstracţie şi de dispoziţiile art. 470 alin. (4) din Cod.

Astfel, a arătat că instanţa de apel a motivat soluţia de respingere a decăderii din dreptul de a administra probe noi în calea de atac a apelului, reţinând că proba cu înscrisurile noi a fost solicitată de către intimata-reclamantă prin cererea de apel, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recurenta arată că soluţia este vădit nelegală din perspectiva modalităţii de înţelegere şi aplicare a dispoziţiilor art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar pe de altă parte, a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere că dispoziţiile art. 470 alin. (4) C. proc. civ. sunt dispoziţii speciale faţă de cele ale art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care fac vorbire în mod expres de înscrisurile noi şi nearătate în faţa primei instanţe.

Neindicarea în cuprinsul cererii de apel a noilor înscrisuri, conform art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. atrage sancţiunea decăderii, potrivit dispoziţiilor art. 470 alin. (3) partea finală a tezei I.

În acest sens, recurenta consideră că în cuprinsul cererii de apel trebuie indicate în mod expres înscrisurile de care apelantul doreşte să se prevaleze în susţinerea apelului, nefiind suficientă exprimarea generală de solicitare "a încuviinţării probei cu înscrisuri şi a oricărei alte probe a cărei necesitate va rezulta din dezbateri".

Totodată, precizează că intimata-reclamantă nu numai că nu a individualizat înscrisurile de care a înţeles să se prevaleze în susţinerea apelului, dar nici măcar nu a anexat cererii de apel copii ale noilor înscrisuri, ci a ataşat noile înscrisuri notelor de probe depuse la data de 11.10.2021 pentru termenul din data de 13.10.2021.

Prin urmare, consideră că în mod nelegal Curtea de apel a apreciat că simpla indicare în cuprinsul cererii de apel a faptului că apelanta înţelege să administreze proba cu înscrisuri (în lipsa anexării înscrisurilor) asigură îndeplinirea cerinţei legale de a indica înscrisurile de care apelanta înţelege să se folosească în susţinerea apelului, astfel cum prevede art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Mai mult decât atât, recurenta apreciază că în mod nelegal Curtea de Apel Galaţi a făcut abstracţie de dispoziţiile art. 470 alin. (4) C. proc. civ., aspect ce rezultă din faptul că instanţa de apel a apreciat că simpla solicitare de încuviinţare a probei cu înscrisuri este suficientă pentru a respinge decăderea din dreptul de a administra probe cu înscrisuri noi în faţa instanţei de apel, fără a face vreo referire la faptul că aceste înscrisuri au fost solicitate şi depuse pentru prima dată în faţa instanţei de apel, fiind incidente cu prioritate dispoziţiile art. 470 alin. (4).

În primul rând, precizează că înscrisurile depuse de intimata-reclamantă, ataşate Notei de Probe din data de 11.10.2021 pentru termenul din data de 13.10.2021 reprezintă înscrisuri noi, nearătate în faţa primei instanţe, neindicate prin cererea de apel şi nedepuse în copii certificate odată cu cererea de apel.

Recurenta afirmă că însăşi intimata-reclamantă a recunoscut faptul că a depus pentru prima dată în apel facturile de achiziţii aferente contractelor indicate în faţa primei instanţe, tocmai datorită faptului că prima instanţă de judecată a reţinut că facturile de achiziţii nu au fost depuse şi, astfel, intimata-reclamantă nu şi-a probat pretinsul prejudiciul invocat.

Pe cale de consecinţă, recurenta subliniază că, în lipsa indicării prin însăşi cererea de apel a înscrisurilor noi de care intimata-reclamantă dorea să se prevaleze pentru prima dată direct în apel, dar şi în lipsa anexării acestora odată cu cererea de apei în acord cu dispoziţiile art. 470 alin. (4) coroborat cu art. 194 lit. f) şi art. 150 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu mai putea solicita încuviinţarea acestor noi înscrisuri prin notele de probe depuse cu două zile înaintea primului termen de judecată, însă mult după depunerea cererii de apel (şi chiar după depunerea întâmpinării).

Concluzionând, recurenta arată că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că intimata-reclamantă nu este decăzută din dreptul de a mai propune şi administra probe noi în apel, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 470 alin. (4), art. 194 lit. f), art. 150, art. 479 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., dar şi considerentele Deciziei nr. 9/2020 pronunţată în Recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la administrarea de probe noi în apel doar în măsura în care acestea au fost propuse în condiţii procedurale, respectiv de către apelant prin chiar cererea de apel.

În încheiere, recurenta a formulat o cerere de stabilire a situaţiei anterioare eventualei executări silite, potrivit art. 724 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, recurenta a arătat că, în măsura în care până la pronunţarea unei soluţii asupra prezentului recurs, intimata-recurentă va demara procedura execuţională a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 32/2022 şi, în măsura în care prezentul recurs va fi admis, iar decizia nr. 32/2022 va fi casată, în temeiul art. 724 C. proc. civ. solicită a se dispune restabilirea situaţiei anterioare demarării executării silite.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

La 18 aprilie 2022, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, comunicată recurentei, prin care a solicitat, în principal, anularea cererii de recurs pentru lipsa motivelor de casare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În privinţa cheltuielilor de judecată, intimata a arătat că le va solicita pe cale separată.

La 9 mai 2022, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi înlăturarea apărărilor formulate de către intimata-reclamantă, reiterând solicitarea de admitere a recursului.

Întrucât prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru, prin rezoluţia din 18 mai 2022, s-a stabilit termen de judecată la 7 iunie 2022, pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 7 iunie 2022, conform încheierii de şedinţă de la acea dată, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, constatând că recurenta a invocat critici ce pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Verificând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

O parte din criticile invocate de recurentă împotriva deciziei instanţei de apel pun în discuţie incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la încălcarea dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Contrar raţionamentului instanţei de apel, Înalta Curte constată că, la pronunţarea sentinţei apelate, prima instanţă de fond (Tribunalul Brăila) nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii.

În concret, în cauza dedusă judecăţii, procedând la compararea argumentelor primei instanţe cu susţinerile exprimate prin concluziile scrise depuse de pârâta-reclamantă, se constată că, în sentinţa apelată, au fost reproduse apărările acestei părţi. Totodată, se remarcă şi faptul că prima instanţă a păstrat inclusiv exprimarea pârâtei-reclamante din actul procedural amintit, copiind relatarea la persoana întâi, precum şi timpii verbului.

Exemplificând, se cuvin a fi amintite considerentele de la pagina 15 şi 16-17 ale sentinţei apelate:

"astfel, dincolo de faptul că, aşa cum am arătat în actele de procedură anterioare nu a existat vreo neexecutare culpabilă, ci dimpotrivă, este incidentă culpa A. …"; "bunurile ce făceau obiectul contractului au fost disponibile pentru livrare, aşa cum rezultă din corespondenţa administratorului societăţii noastre cu privire la…"; "după cum lesne se poate observa din corespondenţa purtată, pârâta: a) am făcut cheltuieli cu…; b) am fost de acord ca…; c) am pus în întârziere A. …; d) am fost prejudiciaţi prin conduita A. … prin faptul că am fost nevoiţi să refuzăm alte contracte…; e) am fost de acord ca verificarea să se facă de o persoană autorizată…":

"… subscrisa am formulat o notificare de punere în întârziere"; "mai mult, în concret, în cazul de faţă, ca urmare a situaţiei create de seceta din anul 2020, subscrisa am fost prejudiciată prin neplata preţului de către cumpărător, mai întâi, prin imposibilitatea vânzării bunurilor la acel moment…, iar, în al doilea rând, prin cheltuielile de depozitare pe care le-am făcut"; "or, în condiţiile în care, pe de o parte, A. nici nu a plătit preţul contractelor şi nici ne-a despăgubit pentru cheltuielile de depozitare…".

Întrucât hotărârea primei instanţe preia in extenso argumentele părţii adverse, care nu au fost trecute prin filtrul judecătorului, Înalta Curte reţine că aceasta nu prezintă un raţionament propriu, nefiind făcută o analiză efectivă a argumentelor invocate în cuprinsul acţiunii formulate. Chiar şi în ipoteza în care considerentele ce sprijină soluţia pronunţată sunt similare, în esenţă, apărărilor deja formulate de una dintre părţi, instanţa nu se poate rezuma la o reproducere întocmai a acestora, ci trebuie să ofere o examinare clară şi coerentă a argumentelor fiecărei părţi, de natură a asigura convingerea asupra propriului silogism logic prin care a ajuns la soluţia pronunţată, cât şi pentru realizarea controlului judiciar.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar hotărârea fiind lipsită de suport probator şi legal, pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Respectarea acestei cerinţe a fost privită şi din perspectiva asigurării dreptului la un proces echitabil, garantat prin art. 21 din Constituţia României şi a art. 6 CEDO, statuându-se că acesta implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Albina împotriva României, Perez contra Franţei şi Van der Hurk contra Olandei).

Pe cale de consecinţă, lipsa motivării hotărârii judecătoreşti ori motivarea necorespunzătoare a acesteia, ca în ipoteza de faţă, pune şi instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac în imposibilitatea efectuării controlului judiciar, întrucât acesta presupune examinarea cererilor şi pretenţiilor părţilor prin raportare la raţionamentul avut de prima instanţă de judecată cu ocazia soluţionării cauzei. Or, în condiţiile în care acest raţionament al primei instanţe nu este exprimat, în mod evident nici controlul său nu se va putea realiza.

Din punct de vedere juridic, nerespectarea exigenţei motivării hotărârii judecătoreşti se reflectă în planul valabilităţii acesteia, fiind incidente dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi cele ale art. 174 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Hotărârea judecătorească nemotivată este, aşadar, lovită de nulitate şi, ca atare, devin aplicabile dispoziţiile art. 480 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.. Măsura trimiterii cauzei spre rejudecare, în ipoteza anulării hotărârii primei instanţe, poate fi dispusă de instanţa de apel numai cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii: a) cel puţin una dintre părţi a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; b) prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Dispoziţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., referitoare la împrejurarea dacă prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului nu trebuie înţelese numai în sens formal. Aşadar, soluţionarea procesului fără intrarea în judecata fondului nu implică numai ipoteza în care prima instanţă a judecat cauza în temeiul unei excepţii procesuale, ci şi situaţia în care hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivarea soluţiei pronunţate, nefiind analizate susţinerile părţilor.

În cauză, chiar instanţa de apel a reţinut în decizia atacată că "este întemeiat, în parte, motivul de apel referitor la nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât prima instanţă a preluat în foarte mare parte apărările pârâtei, transpunându-le în cuprinsul sentinţei fără ca măcar să schimbe timpul şi persoana verbelor. Inclusiv topica frazei este identică cu cea din întâmpinare şi din cererea reconvenţională."

Cu toate acestea, instanţa de apel a apreciat în mod greşit că, în finalul considerentelor, prima instanţă de fond ar fi făcut o apreciere proprie a probelor şi că ar fi menţionat argumente proprii pentru care a primit sau înlăturat susţinerile părţilor.

În realitate, considerentele din sentinţă, indicate de instanţa de apel ca fiind proprii ale tribunalului, reprezintă tot reluarea susţinerilor pârâtei-reclamante B. de la paragrafele 10, 28 şi 29 din concluziile scrise depuse la dosar la data de 12.05.2021 .

Aşadar, Înalta Curte reţine că motivarea sentinţei apelate nu putea furniza instanţei de prim control judiciar dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare formulate au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Prin urmare, critica subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este întemeiată şi conduce la casarea deciziei atacate deoarece, în analiza primului motiv de apel referitor la nemotivarea hotărârii, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., deşi a apreciat ca întemeiat, în parte, acest motiv de apel, iar intimata pârâtă-reclamantă B. solicitase, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare (a se vedea paragraful 42 din întâmpinare - dosar apel).

Întrucât a fost găsit întemeiat motivul de casare privind încălcarea normelor de procedură sancţionată cu nulitatea, cu efectul desfiinţării hotărârilor pronunţate în cauză şi reluării judecăţii în faţa primei instanţe, conform art. 501 alin. (2) şi art. 497 fraza I teza a II-a C. proc. civ., de la momentul dezbaterilor în fond, devine inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs.

De asemenea, având în vedere considerentele precedente şi motivul de nelegalitate reţinut, în aplicarea dispoziţiilor art. 179 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va casa şi încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, întrucât aceasta reprezintă un act de procedură efectuat în apel, subsecvent sentinţei lovite de nulitate.

În consecinţă, Înalta Curte, făcând aplicarea prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., la care art. 497 din acelaşi act normativ face trimitere, va casa decizia civilă nr. 32/2022 din 28 ianuarie 2022 şi încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, precum şi sentinţa nr. 130/Fciv/2021 din 19 mai 2021 a Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, urmând a trimite cauza, pentru o nouă judecată, primei instanţe.

Cu ocazia rejudecării, Tribunalul Brăila urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor părţilor, în vederea analizării tuturor aspectelor necesare soluţionării cauzei, cu respectarea dispoziţiilor art. 501 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei de apel.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei privind întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare executării voluntare a obligaţiei rezultate din titlul executoriu, în ipoteza desfiinţării deciziei civile nr. 32/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, se constată că este întemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 500 C. proc. civ., ce vizează efectele casării.

Prin urmare, executarea voluntară, dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (a se vedea dosar recurs), din care rezultă că a fost achitată suma de 2.258.077,83 RON (reprezentând penalităţi şi cheltuieli de judecată, conform deciziei civile nr. 32/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă), urmează a fi desfiinţată, conform dispoziţiilor art. 723 şi art. 724 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd dreptul la întoarcerea executării şi modalitatea de restabilire a situaţiei anterioare executării.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte va dispune restabilirea situaţiei anterioare executării, sens în care va obliga intimata A. S.R.L. la restituirea sumei de 2.258.077,83 RON către recurenta-pârâtă B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 10 noiembrie 2021 şi deciziei civile nr. 32/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Casează încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2021, decizia civilă nr. 32/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă şi sentinţa nr. 130 din 19 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2020 şi trimite cauza, spre o nouă judecată, Tribunalului Brăila.

Dispune restabilirea situaţiei anterioare executării prin restituirea sumei de 2.258.077,83 RON de către intimata A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2022.