Cassation appeal dismissed; conviction for possession of unmarked cigarettes outside fiscal warehouse upheld.

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 113 din 27 martie 2023 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2021, printre altele, în baza art. 395 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. raportat la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu referire la art. 452 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) teza II C. proc. pen.., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10000 ţigarete.

În baza art. 67, art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 91 şi 92 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2)lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului A. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului local al comunei Şofronea jud. Arad sau Consiliului local al oraşului Curtici, jud. Arad, pe o perioadă de 60 zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a fost scăzută din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii din 11 iulie 2019.

Totodată, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 25 C. proc. pen.., s-a constatat reparat integral prin achitare prejudiciul cauzat părţii civile Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Timişoara de către inculpatul A..

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) şi f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri:

- cantitatea de 9500 pachete cu ţigarete marcă x, netimbrate, a 20 ţigarete/pachetul conţinând 190.000 de ţigarete, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Arad cu dovadă seria x nr. x/12.04.2018, precum şi înscrisuri olografe ridicate de la inculpatul A. aflate la dosar up;

- cantitatea de 30.000 pachete cu ţigarete marca x, netimbrate, a 20 ţigarete/pachetul, conţinând 600.000 de ţigarete, ce au fost depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Timiş cu dovada seria x nr. x/12.04.2018;

- o carte de vizită ridicată de la inculpatul B. aflată la dosar up;

- cantitatea de 2500 pachete cu ţigarete marca x, netimbrate, a 20 ţigarete/pachetul conţinând 50.000 de ţigarete, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Timiş cu dovada seria x nr. x/12.04.2018;

- cantitatea de 16.500 pachete cu ţigarete marca x, netimbrate, a 20 ţigarete/pachetul, conţinând 330.000 de ţigarete, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Arad cu dovada seria x nr. x/18.04.2018;

- cantitatea de 2490 pachete cu ţigarete marca x, netimbrate, a 20 ţigarete/pachetul, conţinând 49.800 de ţigarete, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Arad cu dovada seria x nr. x/19.09.2018.

Prin Decizia penală nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, inculpaţii C. şi D. şi de părţile civile Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Regională Vamală Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 113 din 27 martie 2023 a Tribunalului Arad.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile formulate de inculpaţii E., A. şi F. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi rejudecând:

S-a reţinut în favoarea inculpatului A. circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă, conform art. 76 alin. (1) C. pen.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului F. durata reţinerii din 11.07.2019, 18.09.2018 şi a arestului la domiciliu 12.07.2019 - 19.07.2019, respectiv durata executată de la 10 iulie 2020 până la 24 mai 2022.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului E. şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul apelant ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de câte 60 zile, la una dintre următoarele două instituţii: la Consiliul Local al Municipiului Timişoara sau Consiliul Local al comunei Dumbrăviţa.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen.., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., respectiv a faptului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere va săvârşi o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului de supraveghere pentru care se va pronunţa o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar şi după expirarea acestui termen şi a faptului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligaţiile impuse de instanţă, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei în regim de detenţie.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., au fost obligaţi apelanţii inculpaţii D. şi C. la plata sumei de câte 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare cu apelul procurorului şi al inculpaţilor E., A. şi F. au rămas în sarcina statului.

S-a dispus plata din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumei de 6.400 de RON, reprezentând onorariu avocat oficiu parţial.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara, la 29 mai 2023, persoanei vătămate Autoritatea Vamală Română la 06 iunie 2023, părţii civile Direcţia Regională Vamală Timişoara la 31 mai 2023, inculpatului A. la 30 mai 2023, precum şi celorlalţi inculpaţi.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 30 iunie 2023 pentru inculpatul A..

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 23 iunie 2023, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. (prin avocat G., care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x din 22 iunie 2023, Dosar nr. x/2021), invocând motivele de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen.. şi solicitând, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, cu referire la art. 452 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, întrucât fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală, iar, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., încetarea procesului penal pornit sub aspectul săvârşirii respectivei infracţiuni, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale la data de 11 aprilie 2023.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, a solicitat ca, în situaţia achitării inculpatului, acţiunea civilă să fie respinsă, iar în măsura în care se va aprecia că a intervenit prescripţia răspunderii penale, în temeiul art. 448 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.., să se dispună rejudecarea laturii civile de către prima instanţă, pentru a se soluţiona cererea acestuia de a i se restitui sumele de bani achitate în plus părţii civile.

Totodată, a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., având în vedere că, la momentul pronunţării hotărârii recurate, fapta pentru care acesta a fost condamnat nu era prevăzută de legea penală, fiind, de asemenea, împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., s-a susţinut că recurentul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv care nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii incriminată de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. În acest sens, a învederat că singura faptă care se poate reţine în sarcină este că, în data de 11 aprilie 2018, a preluat de la coinculpatul D. şi a transportat pe autostrada Arad - Timişoara 9500 pachete de ţigări x netimbrate.

Conform apărării, potrivit art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, forma în vigoare la data faptelor, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate corespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete. S-a mai arătat că, potrivit art. 336 pct. 3 C. fisc. , "antrepozitul fiscal este locul în care produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat în cadrul activităţii sale, în condiţiile prevăzute în prezentul articol", la pct. 2 antrepozitarul autorizat fiind definit ca "persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă, în cadrul activităţii sale, să producă, să transforme, să deţină, să primească sau să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de accize într-un antrepozit fiscal".

S-a apreciat că, din aceste prevederi, rezultă că antrepozitarul autorizat nu este şi nu poate fi persoana care transportă produse accizabile, iar antrepozitul fiscal este un loc şi nu un mijloc de transport. În atare situaţie, s-a arătat că nu au nicio susţinere legală afirmaţiile instanţei de apel în sensul că transportul ţigărilor implică, în mod natural, activitatea de deţinere. Atunci când, în materie penală, legiuitorul a incriminat activitatea de transport, a făcut-o în mod expres.

S-a subliniat că activitatea de deţinere diferă de activitatea de transport. neputându-se sub nicio formă aprecia că, dacă legiuitorul a prevăzut că se sancţionează penal deţinerea, în mod automat se înţelege că se sancţionează şi transportul pe drumurile publice a ţigaretelor.

Cum inculpatul a fost surprins anterior descărcării ţigărilor la domiciliul său, în timpul transportului acestora, ar fi putut fi acuzat de tentativă la infracţiunea de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării. Dar, conform art. 33 alin. (1) C. pen., tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta, ceea ce nu este situaţia în speţă. Prin urmare, s-a apreciat că fapta săvârşită de inculpatul A. nu este prevăzută de legea penală.

Totodată, a considerat că transportul produselor accizabile în regim suspensiv de accize care nu este acoperit de documentul administrativ electronic sau, după caz, de un alt document utilizat pentru acest regim, ori cu nerespectarea procedurii în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie, potrivit prevederilor art. 402 alin. (1) şi art. 406 alin. (1) C. fisc. , reprezintă contravenţia prevăzută de art. 449 alin. (2) lit. i) C. fisc.

De asemenea, s-a solicitat a fi avute în vedere şi aspectele reţinute în considerentele Deciziei nr. 17 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul că infracţiunea din Codul fiscal [art. 2961 alin. (1) lit. l), deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal] este un act preparator al evaziunii fiscale incriminat distinct. Situaţia premisă se referă la depozite clandestine de produse accizabile, rezultate din producerea fără forme legale sau scoaterea din antrepozite fiscale fără forme legale a unor produse supuse accizării. Dacă provenienţa acestor bunuri este contrabandă, se va reţine numai această infracţiune (art. 270 din Codul vamal), în conţinutul său [alin. (3)] intrând şi depozitarea bunurilor accizabile sustrase de la controlul vamal.

Aşadar, cum inculpatul a fost oprit în trafic şi ţigările au fost confiscate, acestea nu au mai fost deţinute de inculpatul A. într-un loc care nu a fost autorizat ca şi antrepozit fiscal, astfel că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale faptelor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din C. fisc. , motiv pentru care se impune achitarea acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., s-a susţinut că, în mod nelegal, instanţa de apel a apreciat că, în cauză, termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost suspendat de drept pe perioada stării de urgenţă, de 60 de zile, prin art. 43 alin. (6) din Decretul Preşedintelui nr. 195 din 16 martie 2020, respectiv prin art. 64 alin. (13) din Decretul Preşedintelui nr. 240 din 14 aprilie 2020, reţinând că, în cazul inculpatului A., respectivul termen nu s-a împlinit la 11 aprilie 2023.

Astfel, s-a arătat că, în cauză, nu operează suspendarea de drept pe perioada stării de urgenţă, întrucât, potrivit art. 43 alin. (1) lit. a) din Decretul Preşedintelui nr. 195 din 16 martie 2020, respectiv prin art. 64 alin. (1) lit. a) din Decretul Preşedintelui nr. 240 din 14 aprilie 2020, activitatea de urmărire penală în cauzele în care s-au dispus măsuri preventive faţă de inculpaţi se desfăşoară în continuare şi cu precădere, nefiind suspendate. Or, aşa cum rezultă din conţinutul rechizitoriului, inculpaţii D. şi B. s-au aflat pe toată perioada stării de urgenţă sub măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 202 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.., condiţii în care activitatea de urmărire penală în Dosarul nr. x/2018 al D.I.I.C.O.T. Arad nu a fost suspendată pe perioada stării de urgenţă, procurorul având obligaţia să desfăşoare activitatea de urmărire penală cu precădere faţă de toţi inculpaţii şi faţă de toate faptele cercetate, astfel că prescripţia răspunderii penale nu a fost suspendată în perioada de referinţă.

În plus, s-a subliniat că, aşa cum se reţine prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nr. 12/2022, infracţiunea flagrantă ce face obiectul cauzei este exceptată de la aplicarea suspendării dispuse prin cele două decrete. S-a învederat, în acest context, că inculpatul A. a fost surprins în flagrant pe autostrada Timişoara - Arad, transportând cantitatea de 9500 pachete de ţigări, fiind incidente dispoziţiile art. 293 C. proc. pen.. Or, atât art. 43 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui nr. 195 din 16 martie 2020, cât şi art. 64 alin. (5) din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui nr. 240 din 14 aprilie 2020 prevăd în mod explicit că infracţiunile flagrante sunt exceptate de la suspendarea procesului, fără a distinge dacă acestea sunt judecate potrivit procedurii comune prevăzute de C. proc. pen. ori conform procedurii speciale din acelaşi Cod. Apărarea arată, raportându-se la dispoziţiile art. 156 C. pen., precum şi la aspectele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 06 mai 2020 (paragrafele 102, 104, 105), că suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale pe perioada de 60 de zile prevăzută prin cele două decrete prezidenţiale nu a produs efectul scontat.

În acest sens, s-a arătat că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 06 mai 2020 (publicată în M. Of. nr. 387/13.05.2020), s-a apreciat că, pe de o parte, Decretul Preşedintelui prin care se instituie starea de urgenţă reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, iar, pe de altă parte, dispoziţiile din anexa acestuia au fost emise cu depăşirea de către Preşedinte a atribuţiilor sale constituţionale şi că măsura suspendării judecării unor cauze pe durata stării de urgenţă (ce poate aduce atingere dreptului la un proces echitabil, într-un termen rezonabil) nu putea fi dispusă de preşedinte, prin dispoziţiile cuprinse în anexa la decretul de instituire a stării de urgenţă. S-a susţinut că, deşi cele două decrete prezidenţiale au fost aprobate prin hotărâri ale Parlamentului României (nr. 3 din 19 martie 2020 şi, respectiv, nr. 4 din 16 aprilie 2020), acesta a încuviinţat doar instituirea stării de urgenţă, nu şi celelalte măsuri adoptate prin decrete.

În atare situaţie, având în vedere că infracţiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) raportat la art. 452 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 se sancţionează cu închisoare de la 1 la 5 ani, că textul de la art. 155 alin. (1) C. proc. pen.. a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, astfel cum s-a clarificat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, aşa încât în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022 legislaţia activă penală nu a cuprins niciun caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, precum şi că potrivit Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor legii penale mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 C. pen., s-a solicitat să se constate că termenul de prescripţie a răspunderii penale stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. s-a împlinit în privinţa inculpatului A. la data de 11 aprilie 2023, aşadar anterior pronunţării deciziei de către instanţa de apel, impunându-se încetarea procesului penal faţă de acesta în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Deopotrivă, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., susţinând, în esenţă, că acest text de lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 53 alin. (2), art. 124 alin. (2) şi art. 129 din Constituţia României, precum şi cele ale art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 7 din Declaraţia universală a drepturilor omului, art. 14 parag. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, atâta timp cât instituie ca motiv de recurs în casaţie doar situaţia în care instanţa de apel a dispus, în mod greşit, încetarea procesului penal, nu şi situaţia în care respectiva instanţă nu a dispus, în mod greşit, încetarea procesului penal, deşi s-a solicitat acest lucru şi erau probe la dosar conform cărora procesul penal trebuie să înceteze.

În acest sens, a apreciat că textul de lege criticat creează o inegalitate de tratament juridic între inculpat, pe de o parte, şi procuror sau partea vătămată, pe de altă parte, sub aspectul asigurării dreptului de a formula recurs în casaţie, inegalitate care nu este justificată în condiţiile în care toţi participanţii la procesul penal au aceeaşi calitate, de părţi, de subiecţi procesuali.

A susţinut că eliminarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunţate în apel, în situaţia în care în mod nelegal nu s-a dispus încetarea procesului penal, deşi la dosar erau probe în acest sens, aduce atingere principiului constituţional referitor la egalitatea în faţa legii, astfel cum este reglementat prin art. 16 din Constituţie, golind de conţinut dispoziţiile art. 129 din Constituţie, atâta timp cât, în situaţia în care instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal, este deschisă calea de ataca a recursului în casaţie.

Or, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, fără privilegii şi discriminări, principiu preluat şi în legislaţia infraconstituţională, presupune că toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică au o vocaţie egală de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli de procedură, incluzând administrarea probelor, asigurarea dreptului la apărare sau la folosirea aceloraşi căi de atac, fără nicio discriminare pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau alte criterii discriminatorii.

A considerat că, în speţă, imposibilitatea exercitării recursului în casaţie de către părţile unui proces penal, determinată de un criteriu subiectiv, dacă decizia este de încetare a procesului penal, este de natură să împiedice aplicarea efectivă a principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi, în general, şi egalităţii în faţa justiţiei, în special, cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.

A concluzionat că, din moment ce legiuitorul a recunoscut aplicarea motivului de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. în privinţa hotărârilor de apel prin care s-a dispus încetarea procesului penal, nu există niciun motiv pentru care să nu le recunoască şi în privinţa deciziilor prin care instanţa a respins cererea de încetare a procesului penal. Aceasta deoarece indiferent de soluţia pronunţată, hotărârea judecătorească poate suferi de aceleaşi probleme de legalitate, atât în cazul încetării procesului penal, cât şi în cazul contrar în care se respinge o asemenea cerere.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul a invocat considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 18/2017, paragrafele 19, 20 - 24 şi 28.

În vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, a fost format dosarul asociat nr. x/2021, soluţionat la 10 octombrie 2023.

În ceea ce priveşte latura civilă, în temeiul art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1357 C. civ., s-a solicitat respingerea acţiunii civile şi restituirea sumei de 131.219 RON, ce a fost integral achitată de inculpatul A. prin Ordinul de plată nr. x/11.12.2019, considerându-se că nu se poate antrena răspunderea civilă pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În situaţia în care se va constata intervenită prescripţia răspunderii penale, în esenţă, s-a solicitat să se constate că nici instanţa de apel şi nici prima instanţă nu au stabilit în concret valoarea prejudiciului produs prin fapta sa de inculpatul A., nesoluţionând în concret latura civilă a cauzei, prin stabilirea unui prejudiciu concret, şi nu au soluţionat cererea acestuia de restituire a sumelor de bani achitate în plus părţii civile, considerându-se că se impune casarea cu trimitere a laturii civile primei instanţe, Tribunalul Arad, pentru rejudecare.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată la 06 iulie 2023 inculpatului H., la 07 iulie 2023 inculpaţilor E., F., D., C., B. (prin afişarea înştiinţării) şi I. (prin afişarea înştiinţării), precum şi persoanei vătămate Autoritatea Vamală Română şi Direcţiei Regionale Vamale Timişoara, iar Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara, la 11 iulie 2023.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen.. a expirat cel mai târziu la data de 26 iulie 2023, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 02 august 2023. Constatându-se neîndeplinită procedura de comunicare cu inculpatul J. s-a procedat la comunicarea către aceasta a cererii de recurs în casaţie (prin afişarea înştiinţării la data de 04 septembrie 2023), termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen.. expirând la data de 25 septembrie 2023. La dosar nu au fost depuse concluzii scrise.

La data de 19 septembrie 2023, a fost depus la dosar raportul magistratului-asistent, potrivit căruia cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. apare, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., ca fiind admisibilă în principiu numai în ceea ce priveşte criticile invocate în susţinerea cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte a constatat următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi art. 6 C. proc. pen..(privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen..(ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Pe de altă parte, potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen..- art. 438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Deopotrivă, art. 438 C. proc. pen.. prevede că "hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal; 11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; 12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul întrunirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că aceasta îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen.., Decizia penală nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Totodată, s-a constatat că recursul în casaţie a fost promovat, în termenul legal, de către A. (prin avocat G., care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x din 22 iunie 2023, Dosar nr. x/2021), persoană care, faţă de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Deopotrivă, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, care a fost admis de către Curtea de Apel Timişoara, în sensul reţinerii în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen.

Cererea de recurs în casaţie întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul şi domiciliul procesual ales al recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că au fost invocate motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, Înalta Curte a reţinut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, s-a apreciat că pot fi examinate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. criticile recurentului în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii incriminată de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (lipsind elementul material al laturii obiective), aspecte ce urmează a fi verificate prin raportare la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel.

Referitor la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., trebuie menţionat că acesta vizează acele situaţii în care, faţă de actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen.., respectiv: e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speţă, însă, prin prisma cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., recurentul a învederat că, în mod greşit, instanţa de apel nu a dispus încetarea procesului penal, deşi termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., potrivit celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, astfel cum a fost explicitată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, era împlinit de la data de 11 aprilie 2023, iar, în cauză, nu a intervenit suspendarea prescripţiei pe perioada stării de urgenţă (fiind vorba de o cauză în care o parte din persoanele cercetate s-au aflat, în respectiva perioadă, sub măsura preventivă a controlului judiciar, iar infracţiunea cercetată era una flagrantă).

S-a constatat, astfel, că aspectele de fapt susţinute de către recurent nu se circumscriu motivului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen..), acesta vizând doar situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal". De altfel, ipoteza susţinută, respectiv greşita condamnare, deşi la dosar existau probe în sensul încetării procesului penal, poate fi cel mult adusă în atenţia organelor judiciare prin intermediul unei alte căi extraordinare de atac (contestaţia în anulare, cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen..). Or, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În consecinţă, având în vedere că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte, în limitele mai sus arătate (respectiv numai în ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..), condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen..- art. 438 C. proc. pen.., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., a dispus admiterea în principiu a acesteia, şi prin încheierea din şedinţa din camera de consiliu de la data de 10 octombrie 2023 a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a executării deciziei penale atacate, Înalta Curte a apreciat că, raportat la aspectele invocate, nu se justifică o asemenea măsură procesuală, motiv pentru care a respins-o, în baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, instanţa constată următoarele:

Criticile formulate în baza art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., au vizat următoarele chestiuni care ar conduce la absenţa elementelor de tipicitate pentru infracţiunea supusă judecăţii:

- preluarea de la coinculpatul D. şi transportul pe autostrada Arad - Timişoara a 9500 pachete de ţigări x netimbrate în data de 11 aprilie 2018 nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii incriminată de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

- nu au nicio susţinere legală afirmaţiile instanţei de apel în sensul că transportul ţigărilor implică, în mod natural, activitatea de deţinere, iar atunci când, în materie penală, legiuitorul a incriminat activitatea de transport, a făcut-o în mod expres, astfel că în cauză lipseşte un element de tipicitate.

- inculpatul, care a fost surprins anterior descărcării ţigărilor la domiciliul său, în timpul transportului acestora, ar fi putut fi acuzat de tentativă la infracţiunea de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, însă tentativa acestei infracţiuni nu se pedepseşte.

- inculpatul a fost oprit în trafic şi ţigările au fost confiscate, acestea nu au mai fost deţinute de inculpatul A. într-un loc care nu a fost autorizat ca antrepozit fiscal, astfel că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale faptelor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din C. fisc. ;

- antrepozitarul autorizat nu este şi nu poate fi persoana care transportă produse accizabile, iar antrepozitul fiscal este un loc şi nu un mijloc de transport;

- transportul produselor accizabile în regim suspensiv de accize care nu este acoperit de documentul administrativ electronic sau, după caz, de un alt document utilizat pentru acest regim, ori cu nerespectarea procedurii în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie, potrivit prevederilor art. 402 alin. (1) şi art. 406 alin. (1) Codul fiscal, reprezintă contravenţia prevăzută de art. 449 alin. (2) lit. i) C. fisc.

- soluţia instanţei de apel contravine Deciziei nr. 17 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul că, infracţiunea din Codul fiscal [art. 2961 alin. (1) lit. l), deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal] este un act preparator al evaziunii fiscale incriminat distinct. Situaţia premisă se referă la depozite clandestine de produse accizabile, rezultate din producerea fără forme legale sau scoaterea din antrepozite fiscale fără forme legale a unor produse supuse accizării. Dacă provenienţa acestor bunuri este contrabandă, se va reţine numai această infracţiune (art. 270 din Codul vamal), în conţinutul său [alin. (3)] intrând şi depozitarea bunurilor accizabile sustrase de la controlul vamal.

Criticile sunt nefondate.

Conform jurisprudenţei în unificarea practicii judiciare, urmare a ieşirii din fondul legislaţiei active, în intervalul 5 mai-16 iunie 2022, a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, deţinerea în afara antrepozitului fiscal a peste 10.000 de ţigarete - produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, marcate necorespunzător sau cu marcaje false, sau/şi comercializarea pe teritoriul României a acestor bunuri, cunoscând că acestea provin din contrabandă, fapte anterioare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul fiscal şi vamal, întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (fost art. 2961 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal).(ÎCCJ, Decizia nr. 15/2023, paragraful 131, Recurs în interesul legii, M.Of. nr. 989/2023)

În consecinţă, în forma legii în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor, constituie infracţiune (...): deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, (...) fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, (...)

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din C. fisc. din 2015 se caracterizează prin elementul material care constă în acţiunea de "deţinere ori comercializare în afara antrepozitului fiscal" a produselor accizabile în mod contrar dispoziţiilor legale şi peste limitele impuse de lit. h), pe când în cazul infracţiunii de contrabandă elementul material este reprezentat printr-o multitudine de acţiuni, constând şi în deţinerea produselor vizate de norma de incriminare.

Din motivele de recurs în casaţie ce preced rezultă că recurentul contestă şi deţinerea ţigaretelor nemarcate în afara antrepozitului fiscal, arătând că această condiţie lipseşte atunci când produsele accizabile supuse marcării (dar care nu sunt marcate) sunt transportate, deoarece operaţiunea transportării bunurilor nu implică şi deţinerea bunurilor, iar mijlocul de transport în care se află bunurile nu este un loc care să poată fi considerat în afara antrepozitului fiscal.

Argumentele apărării provin însă din distincţia dintre efectele detenţiei asupra unui bun (în sensul art. 918 - 921 din C. civ., făcând diferenţa între posesie şi detenţie precară, şi anume că între posesie şi detenţie precară există un element comun, cel de exercitarea în egală măsură a stăpânirii fizice asupra lucrului, având fiecare elementul corpus, cele două noţiuni deosebindu-se prin aceea că detentorul precar este lipsit de elementul animus, lipsindu-i intenţia de a se comporta ca şi titularul dreptului de proprietate sau altui drept real) şi efectele deţinerii unui bun, diferenţiere/situaţie juridică pe care textul de incriminare nu o are în vedere, referindu-se neechivoc la deţinerea bunului, iar nu la un element al posesiei în sensul dreptului civil. Contrar celor susţinute de apărare, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel arată că recurentul a preluat produsele accizabile supuse marcării, care nu erau marcate şi le-a transportat cu intenţia de a câştiga o sumă de bani din vânzarea lor. Deţine bunurile în cauză (elementul material care presupune contactul nemijlocit şi constă în stăpânirea materială a bunului) acela care transportă bunurile pe care intenţionează să le vândă el însuşi (astfel cum se prezintă situaţia juridică stabilită de instanţa de apel în prezentul dosar).

Instanţa de apel, pe baza analizării întregului material probator existent la dosar, a constatat că Tribunalul Arad a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii, respectiv că în data de 11.04.2018, inculpatul D. i-a predat inculpatului A. cantitatea de 9.500 de pachete cu ţigarete marca x, netimbrate, a 20 ţigarete/pachetul, conţinând 190.000 de ţigarete. Aceste ţigarete se aflau în autoutilitara marca x, având nr. de înmatriculare x, emise de autorităţile sârbeşti, parcată la adresa din jud. Timiş şi au fost încărcate, în autoutilitara marca x, de culoare albă, având numărul de înmatriculare x. Acest autovehicul a fost condus de inculpatul A. spre mun. Arad, fiind oprit în trafic de către organele de poliţie pe raza jud. Arad, respectiv pe autostrada A1, în dreptul kilometrului 525, ocazie cu care în compartimentul de transport marfă al autoutilitarei a fost găsită cantitatea de ţigarete sus-menţionată.

Instanţa de apel mai reţine şi că în privinţa faptei descrise la punctul 2 din starea de fapt, se constată că atât inculpatul D., cât şi inculpatul A. au recunoscut comiterea acesteia, susţinerile inculpaţilor fiind confirmate de procesul-verbal din 26.04.2018, de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică din 11. 04.2018, proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 11.04.2018 şi planşa foto, proces-verbal de redare a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice din 11.04.2018, 12.04.2018 şi 26.04.2018.

Totodată, în considerentele deciziei instanţei de apel sunt reluate elementele de fapt reţinute de instanţa de fond care a avut în vedere şi că în faţa instanţei inculpatul A. a (...) recunoscut că a luat de la inculpatul D. o cantitate de ţigări, cu intenţia de a câştiga o sumă de bani, urmând să plătească după vânzarea acestora.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei deţinerii bunurilor în cadrul antrepozitului fiscal, argumentele apărării susţin absenţa condiţiei, ceea ce conduce la prezenţa elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a pronunţat decizia de condamnare.

Conform jurisprudenţei în unificarea practicii judiciare paragraful 132 - 134 din Decizia nr. 15/2023 Recurs în interesul legii, M.Of. nr. 989/2023), opinia exprimată că infracţiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal are ca premisă existenţa unor depozite clandestine de produse accizabile rezultate din producerea fără forme legale sau scoaterea din antrepozitele fiscale fără forme legale a unor produse supuse accizării nu se regăseşte în conţinutul constitutiv al normei de incriminare, aşa încât nu există vreun impediment legal pentru încadrarea juridică, în acest text legal, a faptei de deţinere în afara antrepozitului fiscal a mai mult de 10.000 de ţigarete nemarcate, marcate necorespunzător sau cu marcaje false, provenite din contrabandă.

133. Antrepozitul fiscal, potrivit art. 336 pct. 3 din C. fisc. , este definit ca locul în care produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute, depozitate, primite sau expediate în regim suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat în cadrul activităţii sale, sub rezerva anumitor condiţii stabilite de autorităţile competente din statul membru în care se află antrepozitul fiscal.

134. Ca atare, sintagma deţinerea (…) în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, din cuprinsul art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, înseamnă a avea/a poseda produse accizabile în orice loc în care acestea nu au regim suspensiv de accize (s.n. antrepozitul fiscal făcând excepţie), context în care este lipsit de relevanţă pentru existenţa infracţiunii dacă bunurile respective au fost produse pe teritoriul naţional sau în afara acestuia, cât timp o asemenea cerinţă nu se identifică în norma de incriminare.(ÎCCJ, Decizia nr. 15/2023 recurs în interesul legii, M.Of. nr. 989/2023)

Faţă de cele ce preced, antrepozitul fiscal este locul, aflat sub controlul autorităţii fiscale competente, unde produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv de către antrepozitarul autorizat, în exerciţiul activităţii, în anumite condiţii prevăzute de Codul fiscal român, condiţii care lipsesc în cazul preluării produselor accizabile supuse marcării, dar care nu erau marcate, dintr-un mijloc de transport şi transportului acestora într-un alt vehicul, tot în vederea vânzării, dar de către cel care le transporta.

Referitor la elementele de tipicitate ale unei contravenţii şi nu ale infracţiunii pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare, contravenţia descrisă de art. 449 alin. (2) lit. i) din C. fisc. are următorul conţinut, care scoate în evidenţă o situaţie premisă diferită de cea a infracţiunii incriminată de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015: Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii infracţiuni (...) transportul de produse accizabile în regim suspensiv de accize care nu este acoperit de documentul administrativ electronic sau, după caz, de un alt document utilizat pentru acest regim, prevăzut în prezentul titlu, ori cu nerespectarea procedurii în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie potrivit prevederilor art. 402 alin. (1) ([Deplasarea produselor accizabile este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize doar dacă este acoperită de un document administrativ electronic procesat, în conformitate cu prevederile alin. (2) şi (3)].) şi art. 406 alin. (1); [ Prin excepţie de la prevederile art. 402 alin. (1), în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în România, expeditorul din România poate începe o deplasare de produse accizabile în regim suspensiv de accize, în următoarele condiţii]

După cum se observă, contravenţia vizează situaţia juridică a deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de acciză, atunci când sunt încălcate condiţii prevăzute de lege pentru deplasarea lor, şi nu situaţia în care produsele au intrat fraudulos în ţară. Produsele accizabile pot fi deplasate în regim suspensiv de accize către un loc de livrare directă situat pe teritoriul României, în cazul în care locul respectiv a fost indicat de antrepozitarul autorizat din România sau de destinatarul înregistrat, altul decât un destinatar înregistrat care deţine o autorizaţie limitată [art. 401 alin. (3) din C. fisc. ]. În consecinţă, după cum prevede chiar textul normei care reglementează conţinutul contravenţiei, ne regăsim în ipoteza în care transportul produselor accizabile a fost comis în condiţii care determină considerarea conduitei recurentului ca infracţiune (produsele fiind deţinute în afara antrepozitului) şi nu contravenţie reprezentând o încălcare a prevederilor referitoare la documentele care însoţesc un transport de produse în regim suspensiv de accize (care are ca situaţie premisă existenţa antrepozitului fiscal).

Aceleaşi concluzii referitoare la prezenţa elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a pronunţat soluţia instanţei de apel se impun şi în ceea ce priveşte lipsa elementelor de tipicitate în considerarea unei interpretări a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în unificarea practicii judiciare. Prin decizia invocată de către apărare (Decizia nr. 17/2013, recurs în interesul legii), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că Fapta de a deţine în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracţiunea prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. În considerentele recursului în interesul legii s-a menţionat că deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracţiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât şi în cel al infracţiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracţiune complexă ce include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite (ce se regăsesc fie în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, dacă nu este vorba despre produse accizabile supuse marcării, cărora să le lipsească marcajul corespunzător, fie în conţinutul constitutiv al deţinerii de bunuri în afara antrepozitului fiscal, dacă este vorba despre produse accizabile supuse marcării şi care sunt marcate necorespunzător), cât şi introducerea acestora în ţară în mod fraudulos.

Absenţa sau prezenţa caracterului complex a unei infracţiuni nu afectează prin ea însăşi elementele de tipicitate ale infracţiunilor componente, astfel că soluţia instanţei de apel nu contravine interpretării date de recursul în interesul legii menţionat mai sus.

Faţă de cele ce preced, în mod corect instanţa de apel a pronunţat o soluţie de condamnare pentru o faptă care întruneşte elementele de tipicitate ale unei infracţiuni, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 noiembrie 2023.

GGC - NN