Inadmissibility of appeal against dismissal of revision petition due to finality of underlying interlocutory order
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, upholding the lower court's decision to reject the applicant's request for revision and ordering the applicant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute arose from the applicant's attempt to appeal a first-instance criminal judgment that had dismissed a petition for revision of a final judicial order (Încheiere) which rejected a complaint against a prosecutor's decision to discontinue a case involving alleged forgery of tax certificates by municipal officials. The decisive legal basis was the principle that the underlying decision on the complaint was definitively res judicata under Article 341(8) of the Code of Criminal Procedure, and consequently, under Article 459(7), the subsequent decision rejecting the revision petition was also final and not subject to any appeal, making the attempted appeal a violation of the unity of the appeal pathway and constituting an inadmissible procedural act.
Legislator headnote
AI generatedart. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen, art. 453 alin. (1) din C. proc. pen, art. 396 din C. proc. pen, art. 341 alin. (8) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against dismissal of revision petition due to finality of underlying interlocutory order: Hotărârea împotriva căreia petentul revizuent a formulat cererea de revizuire este definitivă, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., care prevăd că încheierea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a plângerii ca nefondată, prevăzută de alin. (6) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 3 din data de 13 septembrie 2023 a Judecătoriei Strehaia, pronunţată în Dosarul nr. x/2023, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii Primăria comunei Broşteni, B., C. şi D., împotriva Încheierii nr. 71/11.04.2023.
În esenţă, pentru a dispune astfel, s-a reţinut că revizuentul A. a formulat o cerere de revizuire împotriva încheierii Încheierii nr. 71/11.04.2023 pronunţată în Dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Strehaia, prin care, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul A., împotriva ordonanţei de clasare din data de 27.01.2023, dată în Dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, menţinută prin Ordonanţa nr. 3/II/2/2023 din data de 22.02.2023 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia. Prin plângerea iniţială, revizuentul a susţinut că nu este mulţumit de soluţia dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, arătând că Primarul comunei Broşteni împreună cu secretarul şi personalul din subordine, au falsificat două adeverinţe de impozit pe anii 2022 - 2023, ducând în eroare Tribunalul Mehedinţi, care a dat sentinţa negativă din cauza acelei adeverinţe false.
Împotriva acestei încheieri, A. a formulat cerere de revizuire, nemulţumit de soluţia pronunţată, susţinând în continuare că adeverinţa emisă de Primăria Broşteni este falsă, fără a menţiona cazul de revizuire pe care îşi întemeiază cererea.
Analizând cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., în concret, s-a constat că în cauză nu subzistă niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. şi totodată, s-a precizat că în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) şi b) din C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 396 din C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.
Pentru considerentele expuse în hotărârea pronunţată, constatând că în speţă nu subzistă niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de lege, instanţa a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii nr. 71/11.04.2023.
Împotriva acestei încheieri, revizuentul A. a formulat prezenta cale de atac.
Prin cererea formulată în cauză, intitulată de petent ca fiind recurs, s-a arătat că în Dosarul nr. x/2021 (uzucapiune), incluzând Dosarul nr. x/2023, Primăria Broşteni a emis acte false, solicitând trimiterea dosarului pentru "revizuire-recurs" pentru a demonstra că s-au făcut falsuri în acest dosar.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 9.10.2023, când s-a fixat termen pentru soluţionare la data de 31.10.2023.
Examinând calea de atac formulată în cauză de revizuentul A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentei căi de atac îl constituie Sentinţa penală nr. 3 din data de 13 septembrie 2023 pronunţată de Judecătoria Strehaia, în Dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii nr. 71/11.04.2023 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Strehaia, prin care, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 27.01.2023, dată în Dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, menţinută prin Ordonanţa nr. 3/II/2/2023 din data de 22.02.2023 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.
Hotărârea împotriva căreia petentul revizuent a formulat cererea de revizuire este definitivă, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., care prevăd că încheierea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a plângerii ca nefondată, prevăzută de alin. (6) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.
De asemenea, soluţia atacată în prezenta cauză, Sentinţa penală nr. 3 din 13.09.2023, prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. este definitivă, conform dispoziţiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., potrivit cărora sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen. rezultă că în situaţia în care hotărârea la care se referă revizuirea nu este supusă niciunei căi de atac, pe cale de consecinţă, hotărârea prin care este respinsă cererea de revizuire nu este supusă niciunei căi de atac.
Prin urmare, în raport de obiectul cauzei, se constată că în prezenta cauză revizuentului A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva Sentinţei penale nr. 3 din data de 13 septembrie 2023 pronunţată în Dosarul nr. x/2023 prin care s-a respins cererea de revizuire, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare.
Aşadar, prin promovarea acesteia, revizuentul A. a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Faţă de cele arătate, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei încheieri definitive, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea recursului formulat de revizuent, urmând a-l respinge ca atare.
În consecinţă, faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul revizuent A. împotriva Sentinţei nr. 3 din data de 13 septembrie 2023 a Judecătoriei Strehaia, pronunţată în Dosarul nr. x/2023.
În raport cu soluţia dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul revizuent A. împotriva Sentinţei nr. 3 din data de 13 septembrie 2023 a Judecătoriei Strehaia, pronunţată în Dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2023.
GGC - NN