Cassation appeal quashed and remanded: misapplication of statute of limitations and lex tertia in final judgment governed by old Penal Code

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1081 din 18.04.2018, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "lovire sau alte violenţe" prev. şi ped. de art. 180 alin. (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea disp. art. 5 C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 alin. (2) C. pen. din 1968 a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1968.

În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen. din 1968 a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală pe o perioadă de 2(doi) ani şi 3(trei) luni, termen de încercare calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen. din 1968.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii anterior menţionată, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

Potrivit art. 359 C. proc. pen. din 1968 a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1968 şi asupra dispoziţiilor art. 84 C. pen. din 1968 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neexecutării obligaţiilor civile stabilite prin prezenta sentinţă penală.

În baza disp. art. 397 C. proc. pen. cu referire la art. 19 - art. 20 C. proc. pen. a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B.. A fost obligat inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 8.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma reprezentând echivalentul în RON al sumei de 410,89 euro, calculat la cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune materiale.

În baza disp.art. 397 C. proc. pen. cu referire la art. 19 - art. 20 C. proc. pen. a respins, ca fiind neîntemeiate, restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă B., în cadrul procesului penal.

În baza disp.art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 19 - art. 21 C. proc. pen. au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sf. Spiridon" Iaşi, cu sediul în judeţul Iaşi şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, cu sediul în judeţul Iaşi, în cadrul procesului penal.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sf. Spiridon" Iaşi, cu sediul în judeţul Iaşi suma de 207 RON, la care s-a adăugat dobânda de referinţă a BNR până la executarea efectivă a obligaţiei de plată şi părţii civile Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, cu sediul în judeţul Iaşi suma de 318,75 RON la care s-a adăugat dobânda de referinţă a BNR până la executarea efectivă a obligaţiei de plată, cu titlu de despăgubiri civile.

Prin Decizia penală nr. 880 din data de 07.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 1081/18.04.2018 pronunţate de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 423 C. proc. pen., a fost desfiinţată, în parte, pe latură penală, sentinţa apelată şi, în rejudecare, a fost majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen., de la 3 luni închisoare, la 1 an închisoare.

A fost majorată durata termenului de încercare de la 2 ani şi 3 luni la 3 ani, conform art. 82 alin. (1) din C. pen. din 1968.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. a sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare din apel (onorariu avocat ales).

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1081/18.04.2018 pronunţate de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva Deciziei penale nr. 880 din data de 07.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2017, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2022.

Prin motivele contestaţiei în anulare formulată, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a arătat că la data la care a fost pronunţată soluţia definitivă de condamnare, era incidentă o cauză de încetare a procesului penal, respectiv cea prevăzută de art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale. S-a învederat astfel că data de 13.09.2012 a început să curgă termenul general de prescripţie al răspunderii penale (de 5 ani), termen care s-a împlinit la data de 12.09.2017, iar acest caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale exista la momentul pronunţării Deciziei nr. 880/2018, respectiv la data de 07.12.2018.

Prin încheierea din 18.10.2022, Curtea de Apel Iaşi a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestator şi a stabilit termen pentru judecarea acesteia.

Prin Decizia penală nr. 1037 din 21.12.2022, Curtea de Apel Iaşi a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 880 din data de 07.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2017, a desfiinţat decizia penală anterior menţionată şi a dispus rejudecarea apelurilor formulate de inculpat şi de partea civilă împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 18.04.2018, în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Curtea de Apel Iaşi a constatat că la momentul pronunţării deciziei de apel a existat o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia răspunderii penale, această constatare fiind efectul direct al pronunţării Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022), prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor.

A apreciat instanţa că potrivit însuşi textului art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., eroarea fundamentală a instanţei de apel, ce se impune a fi remediată prin promovarea contestaţiei în anulare, constă tocmai în condamnarea inculpatului, contrar probelor din dosar, ce evidenţiau existenţa unui caz de încetare a procesului penal, fiind irelevant, în raport de soluţia de condamnare, ce lege penală a considerat instanţa de apel ca fiind mai favorabilă, cât timp aceasta din urmă a fost evaluată exclusiv în raport de tratamentul sancţionator şi ca efect direct al omiterii pronunţării unei soluţii de încetare a procesului penal.

În concret, Curtea de apel a constatat că la momentul pronunţării Deciziei nr. 880 din 07.12.2018, a Curţii de Apel Iaşi, era incidentă o cauză de încetare a procesului penal, potrivit C. pen. actual, fiind aplicabil termenul de prescripţie generală, de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport de încadrarea juridică a faptei (193 alin. (2) C. pen.) şi pedeapsa prevăzută de lege (6 luni - 5 ani), termen care s-a împlinit la data de 12.09.2017.

În aceste condiţii, Curtea de Apel Iaşi a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A., împotriva Deciziei penale nr. 880 din 07.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2017, a desfiinţat decizia penală anterior menţionată şi a dispus rejudecarea apelurilor formulate de inculpat şi de partea civilă împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 18.04.2018, în Dosarul nr. x/2017, stabilind totodată termen pentru rejudecarea apelurilor.

Prin Decizia penală nr. 412 din data de 11.04.2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 18.04.2018, a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, care a fost desfiinţată în parte, în latură penală, în sensul înlăturării dispoziţiei de condamnare a inculpatului şi de obligare a acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Rejudecând cauza, în limitele desfiinţării, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 5 C. pen., raportat la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 358 din 26.05.2022 şi 297 din 26.04.2018 şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (H.P.), a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii, înlăturând dispoziţiile contrare.

Totodată, prin aceeaşi decizie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 18.04.2018, a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

În esenţă, în rejudecarea apelurilor, Curtea de Apel Iaşi a menţionat că se are în vedere faptul că rejudecarea apelurilor promovate se întemeiază pe împrejurarea că instanţa de apel, în primul ciclu procesual, a omis a analiza şi a da eficienţă existenţei unei cauze de încetare a procesului penal ce era incidentă la momentul pronunţării Deciziei penale nr. 880 din 07.12.2018, acesta fiind singurul considerent care a determinat desfiinţarea deciziei anterior pronunţată în apel. S-a precizat că toate celelalte aspecte cu privire la care a statuat instanţa de control judiciar rămân în sfera autorităţii de lucru judecat şi nu pot constitui obiectul unei noi aprecieri din partea instanţei, ce urmează a se pronunţa cu privire la toate aspectele ce derivă în mod direct din constatarea existenţei unei cauze de încetare a procesului penal, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

A reţinut instanţa că inculpatul A. a fost judecat cu privire la fapta de "lovire şi alte violenţe", prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă ce s-ar fi comis în data de 13.09.2012, iar calificarea juridică a aceleiaşi fapte, conform C. pen. intrat în vigoare la data de 01.02.2024, este de "lovire şi alte violenţe", prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

Analizând legile penale care s-au succedat de la momentul comiterii faptei şi până la pronunţarea unei soluţii definitive de condamnare a inculpatului A., Curtea de apel a reţinut că legea penală aflată în vigoare începând cu data de 09.08.2018, ce nu mai includea reglementarea unui caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, este mai favorabilă inculpatului şi urmează a-i fi aplicată acestuia întrucât, în temeiul acestei legi penale se putea pronunţa o soluţie de încetare a procesului penal faţă de inculpat.

S-a precizat că intervenţia prescripţiei răspunderii penale cu privire la fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, potrivit legii noi, prin luarea în considerare doar a prescripţiei generale, este efectul pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26.05.2022, cu referire la Decizia nr. 297 din 26.04.2018.

În concret, Curtea de Apel Iaşi Curtea a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea, în data de 13.09.2012, a unei infracţiuni prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., iar maximul special prevăzut de lege pentru această infracţiune este de 5 ani închisoare, fiind în consecinţă aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

În opinia instanţei, acest termen a început să curgă în data de 13.09.2012 şi s-a împlinit la data de 12.09.2017, termenul de prescripţie generală fiind aplicabil conform legii noi, întrucât începând cu data de 09.08.2018, nu a existat niciun caz de întrerupere a respectivului termen, în raport de dispoziţiile art. 155 C. pen.

În consecinţă, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, conform celor anterior arătate, s-a apreciat că răspunderea penală a inculpatului pentru fapta comisă nu mai poate fi antrenată, urmând a se dispune o soluţie de încetare a procesului penal.

Ca atare, în latura penală a cauzei, s-a arătat că apelul formulat de inculpat apare ca fiind întemeiat, însă apelul părţii civile, ce a fost găsit fondat de prima instanţă de control judiciar pe chestiuni legate de individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului de către prima instanţă, a fost respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată în latura civilă a cauzei, având în vedere aspectele anterior subliniate, reţinând împrejurarea că instanţa de apel care a pronunţat Decizia penală nr. 880 din 07.12.2018 a considerat neîntemeiate atât criticile inculpatului, cât şi cele ale părţii civile, în ceea ce priveşte modul în care au fost evaluate pretenţiile civile de către judecătorul fondul, Curtea de apel a precizat că nu va efectua o nouă evaluare cu privire la aprecierile în latura civilă, considerând că acestea au intrat în sfera autorităţii de lucru judecat, nefiind efectul direct şi necesar al omisiunii constatării existenţei unui caz de încetare a procesului penal.

Prin urmare, apelurile urmează a fi reevaluate doar din perspectiva noii soluţii ce se impune a fi pronunţată cu privire la fondul cauzei, respectiv încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Împotriva Deciziei nr. 412 din data de 11.04.2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, a formulat recurs în casaţie Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

În cuprinsul motivelor de recurs, Ministerul Public a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Prin cererea formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin procuror, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, considerând că în mod greşit s-a dispus în cauză încetarea procesului penal.

Astfel în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin procuror, a susţinut că Decizia penală nr. 1037 din 21.12.2022 a Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a admis contestaţia în anulare, s-a desfiinţat decizia din apel şi s-a dispus rejudecarea apelului şi Decizia penală nr. 412 din data de 11.04.2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei, sunt nelegale întrucât:

- în rejudecarea cauzei, prin recalificarea faptei comise de inculpatul A. ca fiind infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., instanţa a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 880/07.12.2018 a Curţii de Apel Iaşi, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat sub acest aspect.

- instanţa a creat o lex tertia în cauză, aspect contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi a jurisprudenţei în materie.

În esenţă, în motivarea cererii, procurorul a arătat că prin Decizia nr. 880/07.12.2018 a Curţii de apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 (împotriva căreia contestatorul condamnat A. a formulat contestaţia în anulare), instanţa de apel a reţinut că legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. din 1969, astfel cum a fost aceasta stabilită şi de către Judecătoria Iaşi, prin raportare, pe de o parte la limitele de pedeapsă, iar pe de altă parte la modalităţile de individualizare judiciară a executării acesteia, legea veche oferindu-i inculpatului un tratament sancţionator mai uşor.

S-a menţionat că, pornind de la acest aspect, în mod greşit instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare a reţinut în cuprinsul Deciziei penale nr. 412/11.04.2023 că termenul de prescripţie a răspunderii penale în cauză este de 5 ani, raportat la limita maximă de pedeapsă pentru infracţiunea de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., termen care, în opinia instanţei, la momentul pronunţării Deciziei penale nr. 880 din 07.12.2018 era împlinit, încă din 12.09.2017.

A precizat recurentul că, în situaţia în care legea penală mai favorabilă a fost stabilită în mod definitiv prin Decizia nr. 880/07.12.2018 ca fiind legea veche, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat A. trebuia să analizeze incidenţa prescripţiei în cauză prin raportare la dispoziţiile art. 122-124 din C. pen. din 1969 şi nu la cele prev. de art. 154 lit. d) din Noul C. pen.

Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel), şi nu poate face obiectul cenzurii în contestaţie în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

În concret, s-a arătat că, în speţă, în raport cu data săvârşirii faptei, 13.09.2012, la data pronunţării Deciziei nr. 880 din 07.12.2018, termenul prescripţiei speciale de 10 ani pentru infracţiunea pentru care contestatorul a fost condamnat, art. 180 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., nu se împlinise.

S-a mai susţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/26.05.2022 se referă la modul de reglementare a cursului prescripţiei penale din C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 şi nu la C. pen. din 1969, care este incident în cauza de faţă, iar Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are aplicabilitate în prezenta cauză. Aceasta se referă explicit la faptul că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale, prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.

Or, retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situaţia cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condiţiile art. 6 C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanţă în baza legii vechi şi a pedepsei prevăzute de legea nouă şi nu analiza termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Cadrul legal de aplicare a legii noi, mai favorabile, cazurilor definitiv judecate sub legea veche este descris de art. 6 C. pen. şi nu poate fi extins la criterii neprevăzute de lege.

A arătat procurorul că, prin cererea contestatorului A. s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea Deciziei penale nr. 880/07.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2017 şi în rejudecarea apelului, să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în temeiul art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Cazul de contestaţie în anulare, prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. presupune o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanţei de a se pronunţa cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j C. proc. pen., pentru care existau probe în cauză.

Or, s-a arătat că, în speţă, prin Decizia penală nr. 880/07.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, instanţa de apel a stabilit C. pen. din 1969 ca lege aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii. S-a precizat că aplicarea textului de lege susţinut de contestator ar fi fost posibilă în condiţiile jurisprudenţei Curţii Constituţionale, doar dacă instanţa de apel ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca legea incidentă raportului juridic dedus judecăţii, şi nu în condiţiile C. pen. din 1969, cum este cazul situaţiei juridice din dosarul de faţă.

În opinia recurentului, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Iaşi în motivarea Deciziilor nr. 1037/21.12.2022 şi nr. 412/11.04.2023, în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 154 şi art. 155 din Noul C. pen. (astfel cum au fost ele stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale).

Astfel, a arătat procurorul că prin aplicarea în mod direct în calea de atac a contestaţiei în anulare a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, în condiţiile în care încadrarea juridică a infracţiunii pentru care contestatorul A. a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1969 (dispoziţiile art. 123 din C. pen. din 1969 nu au fost declarate neconstituţionale), s-a creat în favoarea contestatorului condamnat o lex tertia, aspect contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi a jurisprudenţei în materie.

În cauză, contestatorul A. a beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile, conform principiilor legale şi practicii judiciare de la momentul la care a fost condamnat definitiv prin Decizia penală nr. 880/07.12.2018 a Curţii de apel Iaşi. Inculpatului i-a fost stabilită legea penală mai favorabilă C. pen. din 1969 şi a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform dispoziţiilor art. 81 C. pen. din 1969.

În consecinţă, a menţionat procurorul că prin aplicarea în mod direct în calea de atac a contestaţiei în anulare a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, având ca principal efect încetarea procesului penal porni împotriva inculpatului A., instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât a creat în favoarea contestatorului o lex tertia.

Prin urmare, pentru motivele expuse în cererea de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, iar în rejudecare să se constate nelegalitatea Deciziilor penale nr. 412/2023 din data de 11.04.2023 şi nr. 1037/21.12.2022, pronunţate în Dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi, să se înlăture greşita aplicare a legii, constând în aceea că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Iaşi a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către părţi, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data de 14.06.2023, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 19.09.2023, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 19 septembrie 2023, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 412 din data de 11.04.2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022 şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 31 octombrie 2023, ocazie cu care s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărării intimatului inculpat A. pe fondul cauzei de recurs în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând recursul în casaţie declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speţă, decizia recurată a fost criticată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia, hotărârile sunt supuse casării când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare este incident în situaţia în care se constată că prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În concret, prin recursul în casaţie formulat în cauză, Parchetul a criticat soluţia de încetare a procesului penal faţă de inculpatul A. ca urmare a reţinerii incidenţei art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., susţinând recurentul că deciziile Curţii de Apel Iaşi pronunţate în cauză prin care s-a admis contestaţia în anulare şi s-a dispus rejudecarea apelului şi decizia pronunţată în apel prin care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sunt nelegale, întrucât în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Iaşi, persoanei condamnate A. i-au fost aplicate de către instanţe prevederile C. pen. din 1969 în vigoare la data faptelor, legea veche fiind considerată mai favorabilă de către instanţele de fond şi apel.

Astfel, sub acest aspect s-a precizat că în Dosarul nr. x/2017 atât Judecătoria Iaşi, cât şi Curtea de Apel Iaşi au reţinut că legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. din 1969, prin raportare, pe de o parte la limitele de pedeapsă, iar pe de altă parte la modalităţile de individualizare judiciară a executării acesteia, legea veche oferindu-i inculpatului un tratament sancţionator mai uşor.

Prin urmare, în opinia recurentului, condamnatul contestator nu putea beneficia de aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, susţinând că prin decizia atacată, în rejudecarea cauzei, instanţa a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 880 din data de 07.12.2018 a Curţii de Apel Iaşi, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat sub acest aspect şi de asemenea, instanţa a creat o lex tertia în cauză, aspect contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi a jurisprudenţei în materie.

Verificând decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că soluţia de încetare a procesului penal dispusă faţă de inculpatul A. a fost determinată de greşita admitere a contestaţiei în anulare, soluţie bazată pe aplicarea eronată în cauză a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Aşadar, examinând legalitatea deciziei pronunţate, Înalta Curte reţine că, în mod eronat, Curtea de Apel Iaşi a reţinut în considerentele hotărârii pronunţate că în cauză este aplicabil cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., apreciind că inculpatul contestator A. a fost condamnat deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia răspunderii penale, astfel cum rezultă din Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor relative la prescripţia răspunderii penale.

În concret, valorificând cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., vizând intervenirea prescripţiei răspunderii penale în cazul inculpatului A., subsecvent admiterii contestaţiei în anulare formulate de condamnat împotriva Deciziei penale nr. 880 din data de 07.12.2018 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iaşi a dispus, în rejudecarea apelului, încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., (faptă din 13.09.2012).

Aşa cum s-a reţinut în speţă, prin sentinţa instanţei de fond, nr. 1081/18.04.2018 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia nr. 880 din data de 07.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în acelaşi dosar, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen., iar în baza art. 81 C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de 3 ani.

În cauză, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 13.09.2012, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, a lovit-o de mai multe ori pe persoana vătămată B. cu un obiect înţepător - tăietor, cauzându-i leziuni fizice care au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "lovire sau alte violenţe" prev. şi ped. de art. 180 alin. (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea disp. art. 5 C. pen.

Ca atare, se reţine că, prin sentinţa instanţei de fond, definitivă prin decizia din apel, nr. 880/07.12.2018 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată în Dosarul nr. x/2017, în determinarea aplicării legii penale mai favorabile incidentă în speţă, în temeiul art. 5 C. pen. - aplicabil între momentul săvârşirii faptei şi momentul judecării definitive - s-a statuat cu titlu definitiv că legea penală mai favorabilă în speţă este vechea reglementare în vigoare la data săvârşirii faptei deduse judecăţii şi nu noul C. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, acest aspect intrând aşadar în puterea lucrului judecat prin Decizia nr. 880 din data de 07.12.2018 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte constată astfel că, în această situaţie, în cauza de faţă, ulterior pronunţării hotărârii definitive de condamnare, cadrul legal relativ la aplicarea legii noi, mai favorabile, era cel reglementat de dispoziţiile art. 6 C. pen. aplicabil cazurilor definitiv judecate sub legea veche şi care nu poate fi extins la criterii neprevăzute de lege.

Art. 6 C. pen. reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, astfel:

Art. 6. (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.

(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

(4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.

(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1) - (4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.

(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.

(7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1) - (6).

Astfel, retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situaţia cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condiţiile art. 6 C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanţa în baza legii vechi şi pedepsei prevăzute de legea nouă şi nu analiza termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Deopotrivă, Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu face referire la art. 6 C. pen. Decizia se referă explicit la faptul că Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.

Totodată, relevante sunt şi cele statuate prin Decizia nr. 43 din 29 mai 2023 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, (publicată în M. Of. nr. 646/14.07.2023), prin care s-au stabilit cu titlu obligatoriu, potrivit art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., următoarele:

"1. Dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează pe fond contestaţia în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale ce s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză.

2. Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu legea penală mai favorabilă de la data comiterii faptei până la data judecării cauzei în apel nu poate fi invocată prin intermediul contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.."

În prezenta cauză, prin aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, astfel cum au fost ele stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, în condiţiile în care încadrarea juridică a infracţiunii pentru care contestatorul a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1969, se constată că instanţa a creat o lex tertia în situaţia contestatorului condamnat A., aspect contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi jurisprudenţei în materie.

Prin Decizia nr. 265/2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din C. pen., Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 5 din actualul C. pen., în interpretarea care permite instanţelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziţiile C. pen. din 1969 cu cele ale actualului C. pen., contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat, precum şi ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării.

Astfel, s-a statuat că prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor.

Or, prin decizia pronunţată în cauză în Dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi rejudecării apelului în aceste limite, instanţa de apel a procedat la o reapreciere a legii penale mai favorabile, ceea ce, pe de o parte, nu era permis de legea procesual penală, întrucât aşa cum s-a arătat acest aspect intrase deja în puterea lucrului judecat prin Decizia nr. 880 din data de 07.12.2018 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată în Dosarul nr. x/2017, iar pe de altă parte, instanţa de apel a aplicat dispoziţii din noul C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare - lege penală ce nu a fost aplicată situaţiei juridice a contestatorului în cauza în care acesta a fost condamnat definitiv, creându-se astfel o lex tertia contrar dispoziţiilor legale şi deciziilor Curţii Constituţionale.

Aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022, precum şi a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de Curtea de Apel Iaşi şi pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia de încetare a procesului penal, ar fi fost posibilă doar în condiţiile jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv doar dacă instanţele ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca legea incidentă raportului juridic dedus judecăţii, şi nu în condiţiile C. pen. din 1969, cum este cazul situaţiei juridice din dosarul de faţă.

Mecanismul juridic la care a apelat instanţa de apel pentru a dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. actual, cu aplicarea art. 5 C. pen., reprezintă, în concret, o reapreciere a unei chestiuni de drept, care fusese deja tranşată în cauză, cu titlu definitiv, prin Decizia penală nr. 880 din data de 07.12.2018 a Curţii de Apel Iaşi, prin soluţia dispusă instanţa invocând în mod eronat efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022.

Într-adevăr prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, publicată în M. Of. nr. 565/09.06.2022, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, însă efectele acestei decizii nu pot fi valorificate retroactiv şi asupra raporturilor juridice asupra cărora instanţele de judecată s-au pronunţat definitiv, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României şi cu atât mai mult în situaţia unor hotărâri definitive care nu au fost întemeiate pe dispoziţiile din codul în vigoare.

De altfel, din perspectiva problemei de drept în discuţie, hotărârea Curţii Constituţionale atestă în mod explicit existenţa, cel mult a unei erori de judecată şi nu a unei erori de procedură, astfel încât nici din această perspectivă, efectele sale nu puteau fi valorificate în prezenta cauză, definitiv soluţionată la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Înalta Curte constată de asemenea că raţionamentul instanţei de apel este infirmat prin Decizia nr. 67/25.10.2022 pronunţată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care prevede că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen. şi deci exclude aplicarea art. 6 C. pen., specific intervenirii legii penale noi în situaţia cauzelor definitiv judecate (care fac obiectul unei contestaţii în anulare), cât şi de Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022 (publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022), care se referă la modul de reglementare a cursului prescripţiei penale în C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 stabilind că standardul constituţional era respectat de C. pen. din 1969, incident în cauză.

În considerarea tuturor argumentelor anterior menţionate, consecinţa greşitei admiteri a contestaţiei în anulare în prezenta cauză a determinat pronunţarea unui hotărâri nelegale în apel, urmare a aplicării dispoziţiilor C. pen. în vigoare ca lege penală mai favorabilă şi astfel, constatând că în această situaţie este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că ce impune pronunţarea soluţiei prevăzute de art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală din C. proc. pen., de admitere a recursului în casaţie, casarea deciziei penale recurate şi, în înlăturarea greşitei aplicări a legii se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Iaşi.

În consecinţă, pentru motivele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 412 din data de 11 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, privind pe intimatul inculpat A..

Va casa decizia penală recurată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Iaşi.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 412 din data de 11 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A..

Casează decizia penală recurată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii:

Dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Iaşi.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2023.

GGC - NN