Limits of cassation review under Art. 438(1) pt. 12 C. proc. pen.: exclusion of reindividualization and failure to apply mandatory sentence reduction for confession

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 881 din 14.11.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia penală, s-au hotărât următoarele:

1. În baza 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată (4 acte materiale, din perioada 25.09.2019 - 28.11.2019).

2. În baza 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.. raportat la 32 C. pen. rap la art. art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune (faptă din perioada iunie - iulie 2020).

3. În baza 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. raportat la art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (16 acte materiale, din perioada 25.09.2019 - 28.11.2019 şi iunie - iulie 2020).

4. În baza 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (faptă din 06.11.2019).

5. În baza 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 317 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la falsificarea de instrumente oficiale (5 acte materiale, din perioada septembrie 2019 - iulie 2020).

6. În baza 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. raportat la art. 318 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a instrumentelor false, în formă continuată (16 acte materiale, din perioada 25.09.2019 - 28.11.2019 şi iunie - iulie 2020).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că cele şase infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre sunt săvârşite în concurs real.

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite cele şase pedepse de câte 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 6 şase luni închisoare (2 pedepse) şi 3 luni închisoare şi va aplica pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1 an şi 3 luni închisoare (o treime din 45 de luni - 15 luni), în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. a fost menţinută faţă de inculpat măsura controlului judiciar dispusă prin Încheierea judecătorului de cameră preliminară pronunţată de Tribunalul Bucureşti la data de 15.12.2020, în dosarul cu nr. x/2020, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală a închisorii perioada în care inculpatul a fost privat de libertate în prezenta cauză, respectiv durata reţinerii de la data de 23.07.2020 la 24.07.2020 (o zi) şi a arestării sale preventive, de la data de 23.08.2020 la data de 15.12.2020

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat telefonul mobil marca x cu seria x, având inserat număr de telefon x, şi telefonul mobil marca x cu seria x, având inserat număr de telefon x, ambele depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Sectorului 1, conform Recipisei nr. x din data de 10.09.2020.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.. au fost desfiinţate, în totalitate, următoarele înscrisuri falsificate, respectiv: Cererea de leasing nr. x/23.09.2019, Oferta de leasing/simulare nr. x/23.09.2019, Contractul de leasing financiar nr. x/25.09.2019 + Anexa nr. 1, Procesul-verbal de predare-primire a autovehiculului cu seria x: x din 30.09.2019, Cererea de leasing nr. x/02.10.2019, Oferta de leasing/simulare nr. x/02.10.2019, Cererea de leasing nr. x/24.10.2019, Oferta de leasing/simulare nr. x/28.10.2019, Contractul de leasing financiar nr. x/28.10.2019 + Anexa nr. 1, Procesul-verbal de predare-primire a autovehiculului cu seria x: x din 08.11.2019, Cererea de leasing nr. x/28.11.2019, Oferta de leasing/simulare nr. x/28.11.2019, Anexa nr. 3 Date identificare client emisă de B., Lista carduri solicitate emisă de B., Contract de vânzare x/14.07.2020 încheiat cu S.C. C. S.A şi Anexa 4 Construcţii la contractul de vânzare încheiat cu C..

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 25 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea persoanei vătămate D. S.A., de constituirea ca parte civilă.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 5.000 de RON (2.000 de RON pentru faza de urmărire penală şi 3.000 de RON pentru faza de judecată), cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 628/A din data de 05 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 881/14.11.2022 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, secţia penală, în Dosarul penal nr. x/2020

Împotriva deciziei din apel, 628/A din data de 05 aprilie 2023, la data de 15.05.2023, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat E., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A., prin apărător, a susţinut că decizia Curţii de Apel Bucureşti, recurată în cauză, nu este conformă cu regulile de drept aplicabile deoarece pedepsele care i-au fost aplicate inculpatului sunt în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Apărarea recurentului inculpat A. a arătat că instanţa de control judiciar a constatat cauza în stare de judecată acordând cuvântul pe fondul apelului, nefăcând nicio o verificare cu privire la motive de temeinicie sau de legalitate a sentinţei penale atacate sau la cele inserate de către inculpat cu referire la faptul că instanţa de fond nu a judecat cauza conform procedurii simplificate prevăzute de dispoziţiile art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În esenţă, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, recurentul inculpat a arătat că: a înţeles să recunoască faptele încă din faza de urmărire penală (în acest sens declaraţia din data de 23.07.2020); în momentul audierii în primul ciclu procesual, judecătorul de fond de la acel moment a luat act de această poziţie; pe parcursul derulării cercetării judecătoreşti, s-a reluat cercetarea judecătoreasca având în vedere schimbarea completului de judecată pentru continuitate; ulterior judecătorul de fond nu a pus în discuţie aspecte privind procedura recunoaşterii, ca atare la momentul dezbaterilor pe fondul cauzei, judecătorul de fond a respins solicitarea inculpatului de a fi reţinută procedura simplificată (încheierea din data de 12.10.2022); chiar dacă instanţa de judecată a audiat martori şi a readministrat probatoriul în cauza, instanţa de judecată era obligată să verifice poziţia sa procesuală şi să dispună în consecinţă.

În opinia apărării, faptul că inculpatul, după precizarea făcută în data de 23.07.2020, nu a înţeles să mai dea declaraţii în cauză, nu poate fi considerat un motiv de nerecunoaştere, precizând însă că îşi menţine toate declaraţii date în cursul urmăririi penale.

Prin urmare, s-a apreciat că în aceste condiţii este evident că instanţa de apel i-a aplicat pentru infracţiunile deduse judecăţii, pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (respectiv a avut în vedere limite minime şi maxime mai mari cu 1/3) încălcând şi dispoziţiile art. 108 alin. (4) din noul C. proc. pen., fără însă a analiza susţinerile inculpatului exprimate chiar şi în ultimul cuvânt (în sensul că regretă fapta, etc.).

A invocat recurentul inculpat A. că întreaga doctrină de specialitate precum şi practica judiciară au stabilit că declaraţia de recunoaştere a vinovăţiei are caracter irevocabil şi urmează a fi avută în vedere atât de instanţa de fond cât şi de apel.

Mai mult, s-a arătat că instanţele de judecată, fără a lua în considerare niciuna dintre circumstanţele atenuante judiciare, a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către părţi şi procuror, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar. La dosarul cauzei nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casaţie.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie dosarul a fost înaintat instanţei supreme, acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 23.06.2023, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 19.09.2023, dată până la care a fost întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Prin încheierea din data de 20.09.2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 31.10.2023, ocazie cu care s-au luat concluziile părţilor pe fondul recursului în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reaminteşte că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Totodată, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocate în cauză, prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

În speţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În concret, în temeiul acestui caz de casare apărarea recurentului a criticat faptul că la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului A. instanţele de fond şi apel nu au dat eficienţă dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în condiţiile în care acesta a recunoscut fapta încă din faza de urmărire penală, însă la momentul judecării cauzei în fond, judecătorul a respins solicitarea inculpatului de a fi reţinută procedura simplificată.

Astfel, a susţinut apărarea recurentului că, în situaţia în care instanţa de fond nu a judecat cauza conform procedurii simplificate prevăzute de dispoziţiile art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., este evident că în cauză instanţele de fond şi apel i-au aplicat inculpatului A., pentru infracţiunile deduse judecăţii, pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (respectiv a avut în vedere limite minime şi maxime mai mari cu 1/3) încălcând şi dispoziţiile art. 108 alin. (4) din noul C. proc. pen., fără însă a analiza susţinerile inculpatului exprimate chiar şi în ultimul cuvânt (în sensul că regretă fapta, etc.). Mai mult, s-a arătat că instanţele de judecată, fără a lua în considerare niciuna dintre circumstanţele atenuante judiciare, a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte subliniază că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei şi incidenţa unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reţinute prin hotărârea definitivă, instanţa de recurs în casaţie neavând posibilitatea legală să dispună reindividualizarea pedepsei, textul permiţând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune.

În jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator. În toate cazurile însă, legalitatea sancţiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt Deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secţia penală, publicate, www.x.ro).

Procesul individualizării pedepsei este atributul instanţei care are libertatea alegerii sancţiunii aplicate. Pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanţelor de fond şi apel, acestea sunt singurele în măsură să stabilească cuantumul pedepsei în contextul concret al cauzei.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a invocat în susţinerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., atât nelegalitatea pedepselor principale stabilite pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina acestuia, cât şi a pedepsei principale rezultante de 3 ani şi 3 luni închisoare, aplicată în urma contopirii pedepselor, criticându-se prin motivele formulate modalitatea de individualizare a pedepselor sub aspectul cuantumului care nu a fost redus potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., dar şi ca urmare a nereţinerii circumstanţelor judiciare atenuante în favoarea inculpatului.

Însă, susţinerile apărării vizând neaplicarea cauzei de reducere a pedepsei ori nereţinerea circumstanţelor atenuante ce ar implica reducerea cuantumului pedepsei aplicate nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casaţie, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate.

Fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Încadrarea juridică a faptelor, precum şi reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic anterior expuse şi de la dispoziţiile legale incidente, în cauză, Înalta Curte constată caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat A., sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate în cauză situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte constată că în prezenta cauză, prin sentinţa de fond, definitivă prin decizia recurată în cauză, inculpatul recurent A. a fost condamnat pentru săvârşirea a şase infracţiuni reţinute ca fiind comise în concurs real, conform art. 38 alin. (1) C. pen., după cum urmează:

1. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată (4 acte materiale, din perioada 25.09.2019 - 28.11.2019), în baza 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.;

2. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune (faptă din perioada iunie - iulie 2020), în baza 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.. raportat la 32 C. pen. rap la art. art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.;

3. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (16 acte materiale, din perioada 25.09.2019 - 28.11.2019 şi iunie - iulie 2020), în baza 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. raportat la art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

4. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (faptă din 06.11.2019), în baza 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. raportat la art. 323 C. pen.;

5. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la falsificarea de instrumente oficiale (5 acte materiale, din perioada septembrie 2019 - iulie 2020), în baza 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 317 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.;

6. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a instrumentelor false, în formă continuată (16 acte materiale, din perioada 25.09.2019 - 28.11.2019 şi iunie - iulie 2020), în baza 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. raportat la art. 318 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele şase pedepse stabilite în cauză, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an şi 3 luni închisoare reprezentând o treime din celelalte pedepsei stabilite, dispunându-se ca, în final inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare, în regim de detenţie.

Din cuprinsul hotărârii definitive pronunţate în cauză rezultă că nu s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi nici a vreunei cauze de agravare sau atenuare prevăzute de lege, din cuprinsul deciziei recurate reieşind că după ce s-a dat citire actului de sesizare, instanţa a adus la cunoştinţă inculpatului posibilitatea de a solicita judecarea potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii, acesta arătând că doreşte readministrarea probelor, nesolicitând aplicarea prevederilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen. Aşa fiind, instanţa nu a avut în vedere cauza de reducere a limitelor de pedeapsă prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., această împrejurare fiind constatată şi prin decizia din apel.

În raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului în prezenta cauză şi având în vedere regimul sancţionator aplicabil în speţă, Înalta Curte constată următoarele:

1. - pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., legea prevede limite de pedeapsă cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare, inculpatului fiindu-i aplicată în cauză pedeapsa de 2 ani închisoare.

În cauză fiind reţinută săvârşirea faptelor în formă continuată, conform art. 35 alin. (1) C. pen., se are în vedere că art. 36 alin. (1) C. pen., care reglementează pedeapsa pentru infracţiunea continuată, prevede că: (1) Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.

2. - pentru săvârşirea infracţiunii tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., legea prevede limite de pedeapsă cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare, care se reduc la jumătate conform prevederilor art. 33 C. pen. care reglementează pedepsirea tentativei, în cauză fiindu-i astfel aplicată inculpatului pentru această faptă o pedeapsă de 6 luni închisoare.

3.- pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., legea prevede că se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, inculpatului fiindu-i aplicată în cauză pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

4. - pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., legea prevede că se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată, în cauză, inculpatului fiindu-i aplicată pentru această faptă pedeapsa de 3 luni închisoare.

5. - pentru fapta de participaţie improprie la falsificarea de instrumente oficiale, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 317 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., legea prevede că se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, inculpatului fiindu-i aplicată în cauză pedeapsa de 6 luni închisoare.

6. - pentru infracţiunea privind folosirea instrumentelor false, în formă continuată, prevăzută de art. 318 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., se prevede pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, iar pentru această faptă inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare.

Ca atare, în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului, avându-se în vedere şi regimul sancţionator aplicabil în speţă anterior menţionat reglementat de art. 36 alin. (1) C. pen., care stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea continuată, în sensul că infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului pentru fiecare din faptele reţinute în cauză, arătate mai, acestea sunt evident în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege şi tratamentului sancţionator aplicabil, anterior menţionate.

Deopotrivă, pedeapsa principală rezultantă, de 3 ani şi 3 luni închisoare, stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., îndeplineşte condiţia de legalitate, potrivit tratamentului sancţionator aplicabil în cazul concursului de infracţiuni, prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., potrivit căruia (1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Prin urmare, în speţă, au fost contopite cele şase pedepse stabilite şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu reprezentând o treime din celelalte pedepse, de 1 an şi 3 luni închisoare, dispunându-se ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare, astfel cum prevăd dispoziţiile legale anterior menţionate, motiv pentru care criticile formulate de recurentul inculpat A. privind aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sunt apreciate ca fiind neîntemeiate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar şi pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege.

De altfel, prin recursul în casaţie de faţă recurentul inculpat a criticat cuantumul pedepselor aplicate doar din perspectiva faptului că instanţele nu au dat eficienţă dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în situaţia recunoaşterii vinovăţiei, însă, această împrejurare, aşa cum s-a arătat, nu a fost reţinută în cauză de instanţe, iar în recurs în casaţie, astfel de critici vizând nereţinerea vreunei cauze de reducere a pedepsei sau a circumstanţelor atenuate, aşa cum a solicitat apărarea, nu pot fi cenzurate de instanţa supremă în actuala procedură.

Aşa cum s-a arătat, în incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, cu luarea în considerare a cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost deja stabilită de instanţa de apel, în acest cadru procesual excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Prin urmare, se constată că motivele recursului în casaţie formulate în cauză vizând în realitate reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului A., aşa cum au fost formulate, excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 628/A din data de 05 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat la plata de cheltuieli judiciare către stat

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 628/A din data de 05 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2023.

GGC - NN