Abuse of service by local mayor: objective violation of primary legislation on tax collection duties satisfies criminal typicity under CCR Dec. 405/2016

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 47/S, pronunţată la data de 26.02.2021, de către Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2018, s-au dispus, printre altele, următoarele:

În baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 - art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. (6 acte materiale);

A fost lăsată nesoluţionată latura civilă a cauzei.

În baza art. 16 lit. f) C. proc. pen.., a fost dispusă încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei răspunderii penale pornit împotriva numitului A., pentru infracţiunile de:

- conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.,

- conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a constatat că nu au fost formulate pretenţii civile cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 2531 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

Au fost ridicate măsurile popririi asiguratorii sau a sechestrelor asiguratorii instituite, după cum urmează:

- prin ordonanţa din data de 28.09.2016 asupra conturilor bancare aparţinând A..

- prin ordonanţa din data de 19.12.2016 asupra sumelor de bani primite cu titlu de salariu de către A..

- prin ordonanţele din datele de 13.01.2017 şi 16.01.2017 s asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Braşov.

Prin decizia nr. 358/Ap din 18.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, împotriva sentinţei penale nr. 47/S, pronunţate la data de 26.02.2021, de către Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2018, pe care a desfiinţat-o sub aspectul stabilirii legii penale mai favorabile inculpatului A., soluţiei de achitare pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi uz de fals, temeiul achitării inculpatului B., greşita reţinere a caracterului continuat al infracţiunilor de fals, modul de soluţionare a acţiunii civile, omisiunea desfiinţării înscrisurilor false şi a menţinerii măsurilor asiguratorii, precum şi a omisiunii de obligare la plata cheltuielilor judiciare - şi rejudecând cauza în aceste limite, s-a dispus cu privire la inculpatul A. următoarele:

În baza art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (6 acte materiale corespunzătoare celor 6 ani fiscali 2008-2013).

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. privind pedeapsa accesorie.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei complementare să înceapă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani stabilit conform art. 92 C. pen., care a început să curgă de la data rămânerii definitive a deciziei.

În baza art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a impus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov conform programului stabilit de consilierul de probaţiune;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Braşov sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, la alegerea serviciului.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul A. să efectueze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Sâmbăta de Sus sau al unei instituţii din subordinea Consiliului Local Făgăraş, la alegerea consilierului de probaţiune.

S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen., referitoare la posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii cu intenţie a unei noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, precum şi în cazul în care nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere.

A fost reţinut noul C. pen. ca lege penală mai favorabilă şi cu privire la infracţiunile de conflict de interese, şi pe cale de consecinţă, s-a constatat că soluţia de încetare a procesului penal vizează infracţiunile de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 alin. (1) C. pen., iar nu infracţiunile de conflict de interese, prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1968.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 1357 alin. (1) C. civ., a fost admisă acţiunea civilă a părţii civile UAT Sâmbăta de Sus şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A., la plata către partea civilă a sumei de 176.411 RON, reprezentând impozitul pe clădiri datorat şi neachitat pentru anii 2008-2010 pentru S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L..

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 1357 alin. (1) C. civ., a fost admisă acţiunea civilă a părţii civile UAT Sâmbăta de Sus şi, în consecinţă, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A., E., S.C. C. S.R.L. şi F., la plata către partea civilă a sumei de 971.581 RON, reprezentând impozitul pe clădiri datorat şi neachitat pentru anii 2011-2013 pentru S.C. C. S.R.L..

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 1357 alin. (1) C. civ., a fost admisă acţiunea civilă a părţii civile UAT Sâmbăta de Sus şi, în consecinţă, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A., G., S.C. D. S.R.L. şi F., la plata către partea civilă a sumei de 230.112 RON, reprezentând impozitul pe clădiri datorat şi neachitat pentru anii 2011-2013 pentru S.C. D. S.R.L..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., au fost menţinute măsurile asiguratorii instituite în cauză pe parcursul urmăririi penale, după cum urmează:

- prin ordonanţa din data de 28.09.2016 asupra conturilor bancare aparţinând A.;

- prin ordonanţa din data de 19.12.2016 asupra sumelor de bani primite cu titlu de salariu de către A.;

- prin ordonanţele din datele de 13.01.2017 şi 16.01.2017 asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A.;

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4.000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în cauză (câte 3.000 de RON de RON pentru faza de urmărire penală şi câte 1.000 de RON pentru prima instanţă).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 14 iunie 2022, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin motivele de recurs în casaţie recurentul A. a formulat critici de nelegalitate ce au legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu pentru care s-a dispus condamnarea sa de către instanţa de apel.

Referitor la trăsăturile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, cu referire şi la Decizia nr. 405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională, recurentul a susţinut că, primul aspect ce trebuie stabilit este care sunt, în concret, dispoziţiile legale, din legislaţia primară, ce au fost încălcate şi apoi, pe calea silogismului juridic, să se stabilească care elemente de fapt, dovedite ca fiind certe, se suprapun acestor dispoziţii legale, pentru a fi realizată cerinţa tipicităţii faptei, din perspectiva elementului material - verbum regens, urmării periculoase şi legăturii de cauzalitate dintre acestea, pentru a întregi tipicitatea faptei.

Cu referire la situaţia sa juridică din cauză, recurentul a învederat că i s-a reproşat că, în calitate de primar şi de ordonator principal de credite a dat dispoziţii de serviciu pentru a nu se urmări şi încasa impozitul pe clădiri aparţinând firmelor familiei sale, prin care a încălcat următoarele prevederi legale prin exercitarea atribuţiilor de serviciu, în forma de la data faptelor: Art. 61 alin. (2), art. 63 alin. (1) lit. c), art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2006 a administraţiei publice locale, art. 21 alin. (2), art. 23 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999, republicată, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv.

Recurentul a mai susţinut că, instanţa nu a identificat în concret, care dintre aceste prevederi le-ar fi încălcat, câtă vreme textele legale indicate au caracter general.

A menţionat că, ceea ce i s-a reproşat, în mod efectiv, a fost că, în scopul de a obţine foloase necuvenite pentru E., G., B., administratori şi asociaţi în cadrul C. S.R.L şi D. S.R.L, nu a luat măsuri pentru:

- încasarea debitelor restante din impozitul pe clădiri datorat de către cele două persoane juridice, pentru clădirile deţinute pe raza localităţii Sâmbăta de Sus,

- pentru înregistrarea acestor debite în noul sistem informatic implementat în anul 2011

- pentru calculul corespunzător normelor fiscale a impozitului datorat ulterior implementării programului informatic.

S-a reţinut de asemenea că a dat dispoziţii funcţionarilor din cadrul primăriei care aveau ca sarcină de serviciu urmărirea şi încasarea veniturilor la bugetul local să acţioneze în sens contrar, respectiv:

- să nu urmărească debitele restante

- să nu le preia în noul program informatic

- să calculeze impozitul pe clădiri datorat de cele două societăţi începând cu anul 2011, după implementarea programului informatic, potrivit înscrisurilor false depuse, balanţe de verificare la 31.12.2010 pentru C. S.R.L şi la 31.01.2011 pentru D. S.R.L, care menţionau valori contabile ale imobilelor considerabil reduse faţă de valorile declarate anterior, atât la primărie, cât şi la alte instituţii publice (ANAF) deşi cunoştea faptul că valoarea contabilă şi de piaţă reală a acestor imobile nu a scăzut.

În urma acestor acţiuni s-a reţinut că s-a cauzat un prejudiciu pentru UAT Sâmbăta de Sus în sumă totală de 1.378.105,3 RON, impozit pe clădiri datorat şi neîncasat pe anii fiscali 2008-2013.

Recurentul a mai criticat soluţia instanţei de apel, întrucât aceasta, făcând referire la dispoziţii cu caracter general, dar care nu privesc în mod specific atribuţiile sale de primar, a adus atingere tocmai considerentelor exprimate de către Curtea Constituţională în decizia sa, din moment ce, fără a se reproşa, în mod obiectiv, o acţiune regăsită în legislaţia primară, a dispus condamnarea sa.

În acest context, a menţionat că, funcţia de primar, conducătorul instituţiei nu presupune şi obligaţia de verificare a legalităţii actelor ce emană de la aparatul de specialitate din cadrul primăriei, iar aprobarea/semnătura sa nu produce alte consecinţe juridice decât cu privire la investirea documentului cu formula de autoritate şi atestă parcurgerea procedurilor interne ale instituţiei, în sensul că documentul sau decizia au parcurs toate etapele fiind avizate din punct de vedere tehnic ori juridic de către funcţionarii care au astfel de atribuţii din cadrul compartimentelor/direcţiilor de specialitate, conform formularelor specifice pentru procedurile operaţionale sau de sistem.

Deopotrivă, a susţinut că, atunci când a făcut referire, în considerentele hotărârii sale, la caracterul general al atribuţiilor de serviciu ale primarului şi imposibilitatea urmăririi punerii lor în aplicare cu privire la fiecare caz concret, instanţa de apel a apreciat, în mod nelegal, că această împrejurare vizează latura subiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, ţinând de măsura în care autorul faptei a cunoscut modalitatea concretă de punere în aplicare a legii în ipoteza dedusă judecăţii. Recurentul a considerat că, argumentul instanţei de apel contrazice, în mod flagrant, tocmai raţiunea reglementării infracţiunii de abuz în serviciu, care conţine ca element material constitutiv încălcarea dispoziţiilor legale de către funcţionarul public. Mai mult, a arătat că, în contextul în care subiectul activ nu are reprezentarea obiectivă a normelor care i se adresează, nu se poate susţine că această împrejurare ţine de latura subiectivă a infracţiunii.

A reiterat că, ceea ce i s-a imputat în cauză, a fost neluarea de măsuri, respectiv neîndeplinirea unui act ce intra în atribuţiile sale de serviciu. A afirmat că, în ipoteza analizei neîndeplinirii unui act, în domeniul penal, o inacţiune dobândeşte semnificaţie ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit comportament într-o situaţie determinată, aceasta fiind optica Curţii Constituţionale expuse în cadrul Deciziei CCR nr. 405/2016.

Raportat la toate aceste considerente, având în vedere starea de fapt reţinută de acuzare şi confirmată de către instanţa de apel, prin soluţia de condamnare dispusă, recurentul a considerat că fapta pentru care a fost acuzat, reală să fie, nu este prevăzută de legea penală.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casaţie, iar pe fond, pronunţarea unei soluţii de achitare.

Prin încheierea din 19.10.2022 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 358/AP din 18 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, constatându-se că, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. invocat de acesta, în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., sub aspectul chestiunilor de drept invocate în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă, respectiv neîndeplinirea condiţiei elementului material ca actul ce face parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, să fie reglementat de legislaţia primară.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie pentru că fapta a fost dezincriminată.

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

În speţă, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 prevăd că, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Sub aspect obiectiv, constatând că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", Curtea Constituţională a subliniat că realizarea în concret a obligaţiilor de serviciu presupune o manifestare de voinţă care se raportează atât la un standard subiectiv/intern al persoanei care exercită atribuţia de serviciu (ce ţine de forul intern al persoanei respective, iar măsura în care acesta este atins ţine de autoevaluarea acţiunilor întreprinse), cât şi la un standard obiectiv (ce are ca element de referinţă principal normativul actului care reglementează atribuţia de serviciu respectivă), context în care, deşi cele două standarde coexistă, standardul subiectiv nu poate exceda standardului obiectiv, în analiza modalităţii de executare a unei atribuţii de serviciu acesta din urmă fiind prioritar, iar organelor judiciare, în misiunea de interpretare şi aplicare a legii şi de stabilire a defectuozităţii îndeplinirii atribuţiei de serviciu, le revine obligaţia de a aplica acest standard obiectiv, astfel cum acesta a fost stabilit prin prescripţia normativă (Decizia nr. 405/2016, parag. 50-52).

Înalta Curte constată că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, constă, în esenţă, în aceea că, inculpatul A., în calitate de primar al comunei Sâmbăta de Sus şi de ordonator principal de credite (conform art. 63 alin. (4) lit.

a) din Legea nr. 215/2001, actual art. 68 şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 273/2006), persoană care asigură punerea în aplicare a cadrului legal vizând activitatea autorităţii publice (conform art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, actual art. 66), în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în anii fiscali 2008-2013, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu vizând obligaţia gestionării fondurilor publice (art. 63 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 215/2001, la data faptei) şi a patrimoniului public cu asigurarea legalităţii (art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999) şi obligaţia urmăririi modului de realizare a veniturilor (art. 23 alin. (2) lit.

b) din Legea 273/2006), în scopul de a obţine foloase necuvenite pentru membrii familiei sale, inculpaţii E. şi G., administratori şi asociaţi în cadrul inculpatelor S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., nu a luat măsuri pentru încasarea debitelor restante din impozitul pe clădiri datorat de cele două societăţi inculpate pentru clădirilor deţinute pe raza localităţii Sâmbăta de Sus, pentru înregistrarea acestor debite reprezentând impozitul pe clădiri în noul sistem informatic implementat în anul 2011 şi pentru calculul corespunzător normelor fiscale a impozitului datorat ulterior implementării programului informatic, sens în care a dat dispoziţii funcţionarilor din aparatul de specialitate al primăriei care aveau ca sarcină de serviciu urmărirea şi încasarea veniturilor la bugetul local să acţioneze în sens contrar, respectiv să nu urmărească debitele restante, să nu le preia în noul program informatic şi să calculeze impozitul pe clădiri datorat de cele două societăţi începând cu anul 2011 după implementarea programului informatic potrivit înscrisurilor false depuse, balanţe de verificare la 31.12.2010 pentru S.C.

C. S.R.L. şi la 31.01.2011 pentru D. S.R.L., care menţionau valori contabile ale imobilelor considerabil reduse faţă de valorile declarate anterior atât la primărie cât şi la alte instituţii publice (ANAF), deşi cunoştea faptul că valoarea contabilă şi de piaţă reală a acestor imobile nu a scăzut - cauzând astfel un prejudiciu pentru UAT Sâmbăta de Sus, în sumă totală de 1.378.104 RON (impozit pe clădiri datorat şi neîncasat pentru anii fiscali 2008-2013), care reprezintă totodată folos necuvenit pentru cele două societăţi inculpate şi pentru asociaţii acestora, inculpaţii E. şi G..

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile referitoare la incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016.

Verificând, aşadar, hotărârea recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. şi a motivelor care îl susţin, astfel cum s-a arătat în încheierea de admitere în principiu, se constată că, instanţa de apel a reţinut că inculpatul, în calitate de primar şi de ordonator principal de credite, a dat dispoziţii de serviciu pentru a nu fi urmărit şi încasat impozitul pe clădiri aparţinând societăţilor comerciale deţinute de membrii familiei sale, încălcând astfel următoarele prevederi legale, privind exercitarea atribuţiilor de serviciu:

- Legea nr. 215/2006 a administraţiei publice locale:

- Art. 61 alin. (2):

(2) Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.

- Art. 63 alin. (1) lit. c):

(1) Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii:

c) atribuţii referitoare la bugetul local.

- Art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001:

(4) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul:

a) exercită funcţia de ordonator principal de credite.

- Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale

- Art. 21 alin. (2):

Categorii de ordonatori de credite

(2) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităţilor administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene.

- Art. 23 alin. (2) lit. b):

Responsabilităţile ordonatorilor de credite

(2) Ordonatorii de credite răspund de:

b) urmărirea modului de realizare a veniturilor;

- O.G. nr. 119/1999, republicată, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv

- Art. 5 alin. (1):

Buna gestiune financiară

(1) Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.

În cuprinsul deciziei recurate s-a mai notat că, modalitatea în care faptele apar comise prin raportare la prevederile legale în materie, constatându-se în cauză că inculpatul primar a dispus efectiv înlăturarea impozitului prin ştergerea datelor din evidenţele specifice (...), conduită vădit contrară în mod obiectiv atribuţiilor de serviciu referitoare la urmărirea modului de realizare a veniturilor din impozitele locale, în ceea ce priveşte inculpatul primar (...).

Descrierea situaţiei de fapt reţinută cu titlu definitiv şi aspectele inserate expressis verbis de instanţa de apel, demonstrează încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de legislaţia primară, în sarcina inculpatului ori îndeplinirea defectuoasă a acestora, în sensul normei de incriminare, astfel cum a fost reconfigurată prin decizia instanţei de contencios constituţional.

Recurentul A. a susţinut că i-a fost imputat în cauză faptul că nu a luat măsurile necesare în vederea încasării debitelor constând în impozite pe imobile, susţinând că nu a fost indicată de către instanţa de apel, în mod expres, vreo atribuţie de serviciu încălcate printr-o inacţiune.

Se notează, însă, că instanţa de apel a reţinut contrariul, în cuprinsul deciziei recurate fiind menţionat că:

"acuzaţia vizează tocmai săvârşirea cu intenţie directă a infracţiunii de abuz în serviciu, prin dispunerea ştergerii şi a calculării vădit nelegal a impozitelor pentru firmele familiei sale, în scopul favorizării acestora prin neachitarea lor deloc sau în alt cuantum decât cel prevăzut de lege, ceea ce exclude necunoaşterea de către inculpatul primar a situaţiei concrete prin invocarea caracterului general şi complex al sarcinilor de serviciu ale funcţiei de primar".

Aşadar, se constată că recurentul solicită Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăţi legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. Astfel cum s-a arătat anterior, instanţa de recurs în casaţie exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, care este consecinţa directă a administrării nemijlocite a probelor şi, în consecinţă, situaţia de fapt reţinută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.

Conchizând, Înalta Curte constată că fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. este prevăzută de legea penală, baza factuală fiind coerent caracterizată în drept, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii imputate.

Pentru considerente expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 358/AP din 18 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 358/AP din 18 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2022.

GGC - MM