Obligatory preventive seizure in tax evasion: maintenance of measures despite inalienability clauses and parallel administrative seizures

Deliberând asupra contestaţiilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 104/PI din data de 28 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A. prin ordonanţa nr. 359/D/P/2015 din data de 06.07.2022 emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara.

În baza art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului B. prin ordonanţa nr. 359/D/P/2015 din data de 06.07.2022 emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 10/DL/UP/28.07.2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2022.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel, în esenţă, a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara din data de 05.08.2022, emis în dosarul cu nr. x/2015, au fost trimişi în judecată inculpaţii B., pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 389 acte materiale, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., şi A., pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. -389 acte materiale şi evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, după prezentarea acuzaţiilor aduse inculpaţilor prin rechizitoriu şi a măsurilor asigurătorii din cuprinsul acestuia, curtea de apel a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de evaziune fiscală, luarea măsurii asigurătorii este obligatorie.

Prin urmare, s-a constatat că, în prezenta cauză, instituirea măsurilor asigurătorii este obligatorie, nefiind lăsată la aprecierea organelor judiciare, din moment ce inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, precum şi faptul că temeiurile care au determinat luarea acestor măsuri subzistă în continuare, impunând menţinerea măsurilor instituite de procuror.

S-a reţinut că inculpatul B. a solicitat ridicarea acestor măsuri, arătând că pentru recuperarea aceluiaşi prejudiciu organele fiscale au instituit un sechestru şi asupra bunurilor părţii responsabile civilmente S.C. C. S.R.L., iar valoarea bunurilor aparţinând acestei societăţi comerciale depăşeşte cu mult valoarea probabilă a prejudiciului, astfel că menţinerea sechestrului asupra bunurilor sale personale este nejustificată şi abuzivă.

Curtea de apel a constatat că în cadrul procesului penal nu au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor părţii responsabile civilmente. De altfel, S.C. C. S.R.L. a dobândit calitatea de parte responsabilă civilmente doar în cursul procedurii de cameră preliminară, ulterior acestui moment nefiind instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor acesteia.

În situaţia în care bunurile aparţinând părţii responsabile civilmente fac obiectul unor măsuri asigurătorii instituite de organele fiscale, în cadrul procedurilor administrative, ele nu pot fi controlate de către instanţa penală.

Prin urmare, Curtea a apreciat că nu poate dispune ridicarea măsurilor asigurătorii luate în cadrul procesului penal asupra bunurilor personale ale inculpatului, pe motiv că în cadrul unor proceduri administrative, ce excedează controlului instanţei penale, au fost instituite măsuri asemănătoare asupra unor bunuri aparţinând părţii responsabile civilmente, societate administrată de inculpat.

S-a observat că inculpatul a solicitat ca instanţa să dispună luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor părţii responsabile civilmente, cu consecinţa ridicării acestor măsuri instituite asupra bunurilor personale.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut, în primul rând că, după cum rezultă din economia dispoziţiilor art. 249 C. proc. pen. inculpatul nu are calitatea de a solicita luarea unor măsuri asigurătorii, cu argumentarea că acestea se dispun din oficiu sau la cererea părţii civile. Or, în cauză, partea civilă nu a solicitat luarea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor părţii responsabile civilmente, iar instanţa, din oficiu, apreciază că extinderea măsurilor asupra bunurilor părţii responsabile civilmente nu se impune, în condiţiile în care este posibil ca bunurile aflate deja sub sechestru să acopere valoarea prejudiciului invocat de procuror.

În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., Curtea a reţinut că acesta a invocat nelegalitatea măsurilor asigurătorii instituite de procuror, în condiţiile în care a dobândit bunurile aflate sub sechestru în baza unui contract de donaţie încheiat cu mama sa, contract prin care a fost transmisă doar nuda proprietate asupra imobilelor, donatorul păstrând un drept de uzufruct viager şi impunând donatarului, respectiv inculpatului, o interdicţie de înstrăinare (clauză de inalienabilitate).

Reţinând dispoziţiile art. 813 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 629 alin. (3) C. civ., curtea de apel a constatat că, în prezenta cauză, imobilele aparţinând inculpatului A. nu au fost declarate neurmăribile prin efectul legii, întrucât clauza de inalienabilitate nu decurge din lege, ci a fost introdusă printr-o convenţie a părţilor. Aşadar, bunurile imobile nu au fost declarate neurmăribile prin lege, ci prin voinţa părţilor.

Pe de altă parte, instituirea măsurii sechestrului asigurător nu semnifică executarea silită a unui imobil. În situaţia în care, la finalizarea procesului penal, clauza de inalienabilitate va fi încă în vigoare, într-adevăr, imobilele ce fac obiectul acestei clauze, nu vor putea fi supuse urmăririi silite, conform art. 629 alin. (3) din C. civ.

Conchizând sub acest aspect, curtea de apel a reţinut că existenţa clauzei de inalienabilitate nu afectează legalitatea măsurii asigurătorii dispusă în cauză, putând, eventual, reprezenta o piedică în calea executării silite, dacă această clauză îşi va mai produce efectele la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei penale.

S-a apreciat ca fiind nefondată şi critica privind nelegalitatea măsurii asigurătorii fundamentată pe o presupusă nemotivare a ordonanţei de instituire a sechestrului. Astfel, curtea de apel a constatat că ordonanţa nr. 359/D/P/2015 din data de 06.07.2022, prin care procurorul a dispus luarea măsurilor asigurătorii, a fost supusă controlului judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Timişoara, acesta pronunţându-se atât asupra legalităţii, cât şi asupra temeiniciei acesteia prin încheierea nr. 9/DL/UP/28.07.2022.

Curtea a reţinut că procurorul, în cuprinsul ordonanţei, a indicat atât motivele pentru care măsurile asigurătorii au fost luate (constituirea de parte civilă a ANAF şi obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii conform art. 11 din Legea nr. 241/2005), cât şi scopul urmărit prin instituirea acestora (recuperarea prejudiciului, fiind indicată şi suma de 6.651.310 reprezentând valoarea prejudiciului invocat de organele de urmărire penală).

Prin urmare, s-a apreciat că susţinerile inculpatului A. referitoare la lipsa de motivare a ordonanţei de instituire a măsurii asigurătorii nu pot fi reţinute.

Deopotrivă, s-a reţinut că, la fel ca şi inculpatul B., şi inculpatul A. a invocat existenţa unui sechestru instituit de organele fiscale asupra bunurilor părţii responsabile civilmente S.C. C. S.R.L., însă asupra acestui aspect instanţa s-a pronunţat la momentul analizării solicitării inculpatului B. de ridicare a măsurii sechestrului asigurător.

S-a mai reţinut că inculpatul A., solicitând ridicarea măsurilor asigurătorii, a invocat şi argumente legate de lipsa de temeinicie a acuzaţiilor ce-i sunt aduse în prezenta cauză. Or, pe de o parte, asupra temeiniciei acuzaţiilor instanţa nu se poate pronunţa cu prilejul analizării legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive, iar pe de altă parte, instituirea unor măsuri asigurătorii nu poate fi interpretată ca reprezentând o stabilire a vinovăţiei inculpatului. În prezenta cauză rolul măsurilor asigurătorii este acela de a garanta repararea pagubei produse prin infracţiune şi executarea cheltuielilor judiciare. Împrejurarea că, potrivit propriilor aprecieri, inculpatul A. consideră că trimiterea sa în judecată este eronată, el nefăcându-se vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni, nu este suficientă pentru a conduce la ridicarea unor măsuri asigurătorii instituite legal în cursul urmăririi penale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005, Curtea a apreciat că măsurile asigurătorii instituie în cauză, în cursul urmăririi penale, au fost menţinute, urmând ca legalitatea şi temeinicia acestora să fie verificată din nou, în termenul de un an reglementat de art. 2502 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie inculpaţii A. şi B..

În argumentarea contestaţiei, atât în motivele scrise de contestaţie, cât şi cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului A. a susţinut, în esenţă, următoarele: bunurile asupra cărora au fost instituite măsurile asigurătorii nu au legătură cu presupusa faptă care face obiectul acuzaţiei penale; ordonanţa procurorului prin care a fost luată această măsură nu este motivată din perspectiva necesităţii impunerii acestei măsuri asigurătorii prin raportare la riscul ascunderii sau înstrăinării bunurilor şi nu a ţinut cont de destinaţia bunurilor sechestrate; acoperirea presupusului prejudiciu reţinut în cauză este asigurată prin intermediul sechestrului instituit asupra bunurilor societăţii C. S.R.L.; bunurile asupra cărora a fost instituită măsura asigurătorie nu îi aparţin, fiind încheiat un contract de donaţie, iar potrivit art. 813 alin. (4) C. proc. civ., art. 629 alin. (3) C. civ. şi art. 2329 C. civ., aceste bunuri nu pot fi supuse urmăririi silite; măsurile asigurătorii nu au fost luate faţă de toţi inculpaţii din cauză, iar art. 11 din Legea nr. 241/2005 ar trebui apreciat de la caz la caz.

Contestatorul B., prin apărător ales, deşi nu a motivat în scris calea de atac promovată, cu ocazia dezbaterilor, a susţinut că încheierea atacată este netemeinică, cu argumentarea că, în opinia sa, nu se mai impunea menţinerea măsurilor asigurătorii instituite, deoarece pretinsul prejudiciu constând în T.V.A.-ul datorat statului român se află la acest moment într-o procedură administrativă avansată de recuperare, fiind instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor societăţii, parte responsabilă civilmente.

A apreciat inculpatul că nu este în litera şi spiritul Legii nr. 241/2005 să se instituie garanţii duble pentru recuperarea unei creanţe şi a mai criticat faptul că deşi urmărirea penală in rem s-a dispus încă din anul 2015, sechestrul asigurător a fost instituit de abia în anul 2022, când s-a emis rechizitoriul.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în susţinerea căilor de atac, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că sunt nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii nr. 104/PI din data de 28 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, pentru următoarele considerente:

Prin ordonanţa nr. 359/D/P/2015 din 06.07.2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005, instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatului A.:

- Cota de 1/1 din teren extravilan în suprafaţă de 5.000 mp, nr. TOP: x, înscris în CF nr. x Ghiroda (nr. CF vechi x);

- Cota de 1/1 din teren intravilan împrejmuit, în suprafaţă de 1.060 mp, nr. x, înscris în CF nr. x Ghiroda (nr. CF vechi x; nr. topografic x);

- Cota de 1/1 din imobil construcţie, nr. x - CI (2 niveluri, suprafaţă construită la sol 121 m.p.; suprafaţă construită desfăşurată 127 m.p.; casă P+M, edificată în anul 2020), situată în comuna Ghiroda, str. x, jud. Timiş înscrisă în CF nr. x Ghiroda [nr. CF vechi x; nr. topografic x).

Până la concurenţa sumelor de 6.651.310 RON (reprezentând TVA dedus ilegal), respectiv 33.523,20 RON (reprezentând TVA dedus ilegal), sume la care se adaugă accesorii aferente debitelor principale.

Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestei măsuri procesuale au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, recuperarea prejudiciului şi, respectiv, pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Prin încheierea penală nr. 9/DL/UP din 28.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, definitivă prin necontestare, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în baza art. 250 C. proc. pen., a respins contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 06.07.2022 dată în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara.

Prin ordonanţa nr. 359/D/P/2015 din 06.07.2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005, instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului B. până la concurenţa sumei de 6.651.310 RON, sumă la care se adaugă accesorii aferente debitului principal.

Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestei măsuri procesuale au vizat, deopotrivă, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, recuperarea prejudiciului şi, respectiv, pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Prin încheierea penală nr. 10/DL/UP din 28.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, definitivă prin necontestare, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 250 C. proc. pen., a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul B. împotriva măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 06.07.2022 dată în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara şi a menţinut măsura sechestrului asigurător doar cu privire la următoarele bunurile imobile aflate în proprietatea inculpatului B.:

a) Dumbrăviţa, respectiv:

1) Cota de 1/2 din teren intravilan, nr. CAD/CF (nou) x;

2) Cota de 1/2 din teren intravilan, nr. CAD/CF (nou) x.

b) Giroc, respectiv:

1) Teren extravilan nr. CAD/CF (nou) x;

2) Teren extravilan nr. CAD/CF (nou) x;

3) Cota de 1/2 din teren extravilan nr. CAD/CF (nou) x.

c) Săcălaz, respectiv: 1) Cota de 1/2 din teren intravilan, nr. CAD/CF (nou) x.

d) Pişchia, respectiv:

1) Cota de 1/1 din imobilele înscrise în CF nr. x (nr. CF vechi x Murani) situate la adresa Murani, nr. 234 compuse din:

a. teren intravilan (suprafaţă de 1690 mp)-Top: x

b. casă Top: x

2) Cota de 1/1 din teren extravilan, nr. CAD/CF (nou) x;

3) Cota de 1/1 din teren extravilan, nr. CAD/CF (nou) x.

e) Timişoara - de la punctele 1-14 inclusiv, respectiv:

1) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 8;

2) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, S+P 3.1 + SAD4;

3) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 3.2 + SAD2;

4) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, et. parter 1;

5) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, la subsol;

6) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, mansardă;

7) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 5, parter;

8) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 10;

9) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, mansardă 11;

10) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;

11) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;

12) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 6, parter;

13) Cota de 1/2 clin apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, subsol

14) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x.

Măsurile asigurătorii au fost menţinute prin rechizitoriul nr. x/2015 din data de 05 august 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Serviciul Teritorial Timişoara prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- B., avocat în cadrul Baroului Timiş (pe lista avocaţilor incompatibili), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., şi evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 389 acte materiale (150 acte materiale pe relaţia S.C. C. S.R.L. - S.C. D. S.R.L. şi 239 acte materiale pe relaţia S.C. C. S.R.L. - S.C. E. SRL), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

- A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (389 acte materiale vizând relaţiile comerciale S.C. C. S.R.L. - S.C. D. S.R.L., respectiv S.C. C. S.R.L. - S.C. E. SRL) şi evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale pe relaţia S.C. E. S.R.L. - S.C. F. SRL), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor B. şi A. şi G. că, începând cu luna februarie 2014, au constituit un grup infracţional organizat şi au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii unor fapte de omisiune a evidenţierii în actele contabile ale mai multor societăţi comerciale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în vederea fraudării bugetului de stat.

În ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală, organele de urmărire penală au reţinut că inculpatul B., în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., în perioada 10.02.2014-03.09.2014, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă a acestei societăţi cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv un număr total de 389 facturi conţinând operaţiuni fictive de achiziţii interne de mărfuri (150 facturi emise de S.C. D. S.R.L. în perioada februarie 2014 - aprilie 2014, respectiv 239 facturi emise de S.C. E. S.R.L. în perioada mai 2014 - septembrie 2014), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin deducerea ilegală a TVA-ului, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în cuantum de 6.651.310 RON (reprezentând TVA dedus ilegal).

La rândul lor, inculpaţii H. şi A., în calitate de administrator, respectiv director al S.C. F. S.R.L., în perioada 29.08.2014 - 05.09.2014, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au înregistrat în evidenţa contabilă a firmei cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv un număr total de 2 facturi conţinând operaţiuni fictive de achiziţii interne de mărfuri emise de S.C. E. S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin deducerea ilegală a TVA-ului, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în cuantum de 33.523,20 RON (reprezentând TVA dedus ilegal).

În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de S.C. C. S.R.L., administrată de inculpatul B., organele de urmărire penală au reţinut că inculpaţii G., H. şi A., în perioada 10.02.2014 - 03.09.2014, l-au sprijinit pe inculpatul B. la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. În acest sens, inculpatul G. a introdus în lanţul evazionist societăţile fantomă S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., pe care le-a controlat şi în numele cărora a întocmit toate înscrisurile necesare pentru a da o aparenţă de legalitate celor două societăţi şi a operaţiunilor comerciale derulate de acestea, şi a facilitat achiziţiile de mărfuri de la societăţile producătoare din Ungaria, fiind omul de legătură cu acestea.

Referitor la activităţile de sprijin desfăşurat de inculpaţii H. şi A., procurorul a arătat că, prin intermediul societăţii administrate de cei doi inculpaţi, S.C. F. S.R.L., conform înţelegerii avute cu inculpatul B. şi cunoscând scopul fraudulos urmărit de acesta, cei doi inculpaţi au facilitat comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prin organizarea transporturilor intracomunitare având ca obiect ulei comestibil de provenienţă din Ungaria până pe raza judeţului Timiş (la punctul de lucru al S.C. C. SRL), şi, ulterior, au organizat şi transportul de mărfuri de la locaţiile de depozitare spre beneficiarii finali de pe teritoriul României (operaţiunile către beneficiarii finale fiind legale).

În acest context, cu privire la menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpaţilor A. şi B. prin ordonanţele procurorului anterior menţionate, (astfel cum au fost reconfigurate de judecătorul de drepturi şi libertăţi în contestaţie în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.), Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Potrivit art. 249 din C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale,(...) poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanţă (...) pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora (...).

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie."

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau al realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Deşi, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situaţii în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura şi gravitatea faptelor comise, fie consecinţele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.

O astfel de excepţie este reglementată prin art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, potrivit căruia "În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Aceasta înseamnă că, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor de evaziune fiscală. În acest caz particular, organele judiciare rămân ţinute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerinţe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurenţa cărora se instituie măsura şi finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 389 acte materiale, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., iar inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. -389 acte materiale şi evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Or, infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 11 din acelaşi act normativ, care, aşa cum s-a arătat anterior, instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea prevăzute de legea specială.

Ca urmare, în speţă, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii analizate găsindu-şi izvor chiar în lege, ea nu poate face obiectul cenzurii în procedura prev. de art. 2502 din C. proc. pen., controlul instanţei fiind limitat, în acest context, la evaluarea proporţionalităţii dintre scopul urmărit prin instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanelor acuzate şi, eventual, a efectelor în planul măsurii procesuale a eventualelor modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situaţia patrimonială a inculpaţilor.

În acest context normativ şi interpretativ, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege pentru menţinerea măsurilor asigurătorii contestate.

Ca urmare, reevaluând, în limitele menţionate, măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpaţii B. şi A., Înalta Curte constată că acestea sunt proporţionale cu scopul urmărit prin dispunerea lor, până la concurenţa sumelor de 6.651.310 RON (reprezentând TVA dedus ilegal), respectiv 33.523,20 RON (reprezentând TVA dedus ilegal), sume la care se adaugă accesorii aferente debitelor principale RON în cazul inculpatului A., respectiv până la concurenţa sumei de 6.651.310 RON, la care se adaugă accesorii aferente debitului principal, în cazul inculpatului B., întrucât, potrivit rechizitoriului, acestea sunt valorile probabile ale obiectului infracţiunilor de evaziune fiscală imputate contestatorilor.

Astfel, raportat la criticile formulate de contestatori, se impune a se sublinia că, în conformitate cu prevederile art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune se pot lua asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa valorii probabile a acesteia, aşa cum s-a arătat în cele ce preced. Or, suma de 6.684.833,2 RON (A.), respectiv 6.651.310 RON (B.) reprezintă o valoare estimată de organul judiciar raportat la infracţiunile de corupţie presupus săvârşite de către inculpaţi, sume care, ulterior, vor fi, însă, verificate atât sub aspectul existenţei, cât şi al cuantumului de către instanţă, în etapa cercetării judecătoreşti, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Contrar susţinerilor apărării inculpatului A., Înalta Curte reţine că măsurile asigurătorii luate în cauză şi menţinute ulterior îndeplinesc şi condiţiile prevăzute de art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului, din moment ce sechestrul asigurător nu afectează fondul dreptului (substanţa dreptului), ci doar îi împiedică temporar pe contestatori să încheie acte de dispoziţie asupra bunurilor astfel sechestrate.

În acest sens, se reţine că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei - Decizia nr. 207 din 31 martie 2018 a Curţii Constituţionale).

Statuând asupra naturii juridice a măsurilor asigurătorii, prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituţională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

Totodată, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016) a statuat că "instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".

Or, contestatorul A., prin apărător ales, nu a expus, în scris sau oral, nicio justificare reală care să poată fi circumscrisă unui act de dispoziţie în sensul normelor procesual penale privind măsura asigurătorie a sechestrului care să determine ridicarea acesteia, de vreme ce sechestrul nu afectează fondul dreptului, ci doar interzice temporar încheierea unor acte de dispoziţie cu privire la bunurile astfel indisponibilizate.

Aşadar, presupusele măsuri de conservare asupra bunului imobil din localitatea Ghiroda, asupra căruia a fost instituită şi menţinută măsura sechestrului asigurător reprezintă în concret eventuale acte de conservare făcute în interesul contestatorului, nicidecum veritabile acte de dispoziţie, respectiv de înstrăinare a imobilului, care ar justifica în concret o posibilă ridicare a măsurii asigurătorii menţinute în cauză.

Referitor la durata măsurii asigurătorii, critica inculpatului B. este neîntemeiată, întrucât este lipsită de relevanţă data la care a început urmărirea penală in rem şi data la care au fost instituite măsurile asigurătorii în cauză, neexistând nicio dispoziţie legală care să susţină nemulţumirea contestatorului. Important, sub aspectul duratei, este ca măsurile asigurătorii instituite într-o cauză penală să nu depăşească un termen rezonabil, împrejurare care nu este contestată în speţă, iar instanţa de contestaţie reţine că de la data instituirii măsurilor asigurătorii nu a trecut nici măcar un an, cauza fiind soluţionată cu celeritate de către organele judiciare implicate în procesul penal până la momentul de faţă.

Pe de altă parte, evaluarea periodică, conform art. 2502 din C. proc. pen., a subzistenţei temeiurilor măsurilor asigurătorii instituite în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, în limitele anterior expuse, nu este de natură a încălca drepturile şi garanţiile procesuale instituite în favoarea inculpaţilor, de vreme ce o atare verificare nu poate fi realizată decât în limitele normative fixate de legiuitor, corespunzător naturii şi scopului măsurii procesuale.

În ceea ce priveşte critica relativ la luarea măsurii asigurătorii doar faţă de cei doi inculpaţi, nicidecum pentru toţi inculpaţii trimişi în judecată prin acelaşi rechizitoriu, Înalta Curte reţine că excedează obiectului cauzei o astfel de analiză.

Referitor la criticile inculpaţilor constând în aceea că există suficiente date din care reiese că acoperirea presupusului prejudiciu rezultat din săvârşirea infracţiunii este asigurată prin intermediul sechestrului instituit asupra bunurilor societăţii C. S.R.L. de către organele fiscale sau că bunurile asupra cărora au fost instituite măsurile asigurătorii nu au legătură cu presupusele fapte care face obiectul acuzaţiei penale, precum şi criticile inculpatului A. vizând faptul că bunurile asupra cărora a fost instituită măsura asigurătorie nu îi aparţin, fiind încheiat un contract de donaţie relativ la acestea, Înalta Curte constată că acestea au fost analizate cu ocazia soluţionării contestaţiilor formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva ordonanţelor din data de 06.07.2022 emise în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara.

Astfel, prin încheierile penale nr. 9/DL/UP şi 10/DL/UP din data de 28.07.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, a reţinut, în esenţă, că dreptul de uzufruct se păstrează intact, sechestrul asigurător privind dreptul de proprietate al nudului proprietar, precum şi faptul că judecătorul de drepturi şi libertăţi nu are competenţa funcţională de a analiza fondul cauzei, în sensul verificării probelor invocate de acuzare ori întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, astfel încât nu se impune analizarea oportunităţii instituirii măsurii asigurătorii relativ la împrejurarea că asupra bunurilor societăţii C. S.R.L. s-au instituit de ANAF măsuri asigurătorii încă din anul 2016.

Ca atare, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra acestor chestiuni, reiterarea criticilor în actualul cadru procesual tinzând, în realitate, la repunerea în discuţie a soluţiei definitive dispuse, prin intermediul unei căi de atac deghizate împotriva soluţiei definitive a judecătorului de drepturi şi libertăţi, ceea ce excedează prerogativelor Înaltei Curţi în actualul cadru procesual.

Deopotrivă, nu poate fi primită nici critica inculpatului A. privind o presupusă nemotivare a ordonanţei procurorului, excedând obiectului judecăţii. Se reţine că astfel nemulţumiri puteau fi expuse şi analizate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Timişoara cu ocazia contestaţiei promovate împotriva acestei ordonanţe.

Ca atare, în raport cu argumentele prezentate, reţinând şi faza procesuală în care se află prezenta cauză - judecare în primă instanţă, dar şi lipsa unor eventuale modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situaţia patrimonială a inculpaţilor, cu efecte asupra măsurilor procesuale analizate, Înalta Curte, constată, similar primei instanţe, subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii faţă de inculpaţi în cursul urmăririi penale, astfel că, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii nr. 104/PI din data de 28 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii nr. 104/PI din data de 28 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2023.

GGC - MM