Recusal of judge as a procedural measure in a constitutional complaint: appeal dismissed as unfounded

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1145/A din data de 06 iunie 2023, în baza art. 476 C. proc. pen., pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de contestatorul A..

În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea contestatorului-persoană condamnată A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la "alte persoane".

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale următoarele:

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, întrucât Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, deoarece instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Analiza unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale presupune aşadar verificarea îndeplinirii următoarelor condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

a) excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

b) excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c) norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Ca atare, judecătorul sau instanţa de judecată în faţa căreia se invocă o astfel de excepţie de către părţi sau procuror îşi va limita analiza exclusiv la cele trei condiţii expuse anterior, fără a se putea substitui instanţei de control constituţional, singura îndreptăţită să analizeze dacă textul legal criticat este conform normelor constituţionale.

Curtea a reţinut că, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în care inculpatul A. a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 685/A/03.06.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală prin care s-au aplicat inculpatului A. două pedepse principale, de 3 ani închisoare, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de "cumpărare de influenţă", fapte prevăzute şi pedepsite de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani, 10 luni şi 346 zile de închisoare.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 308 din C. pen., denumirea marginală a acestui articol, mai exact sintagma "alte persoane", pe care contestatorul o apreciază că este lipsită de previzibilitate, prin raportare la faptul că acesta face parte din categoria altor persoane, nefiind funcţionar public, dispoziţiile constituţionale încălcate în cauză fiind art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 22 din Constituţie.

Curtea a constatat că art. 308 din C. pen. este în vigoare şi cu privire la acesta nu s-a pronunţat o soluţie de neconstituţionalitate până în prezent.

Cu toate acestea, Curtea a reţinut că obiectul excepţiei îl constituie strict denumirea marginală a art. 308 din C. pen. care face referire la "alte persoane", nefiind vorba de o dispoziţie dintr-o lege care să poată forma obiectul controlului de constituţionalitate.

Astfel, potrivit art. 47 alin. (5) din Lega 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:

"La coduri şi la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu denumiri marginale, exprimând sintetic obiectul lor; acestea nu au semnificaţie proprie în conţinutul reglementării."

În ceea ce priveşte legătura excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu cauza, Curtea a reţinut că, analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, întrucât verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Curtea a constatat că, în speţă, excepţia de neconstituţionalitate invocată, respectiv denumirea marginală a art. 308 din C. pen., nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât, pe de o parte, textele de lege invocate ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei, iar pe de altă parte, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a dispoziţiilor acestuia, dorindu-se în realitate modificarea lor, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.

Curtea a reţinut că numitului A. i-au fost aplicate două pedepse principale de 3 ani închisoare, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de "cumpărare de influenţă", fapte prevăzute şi pedepsite de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani, 10 luni şi 346 zile de închisoare, neavând nicio legătură cu dispoziţiile prevăzute de art. 308 din C. pen.

În plus, faţă de soluţia de respingere ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauză (întrucât contestatorul tinde la schimbarea încadrării juridice pentru a putea beneficia de un termen mai mic de prescripţie, precum şi prin raportare la faptul că acestuia i s-a respins deja o contestaţie în anulare pe acelaşi motiv), o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu ar schimba cu nimic situaţia juridică a acestuia.

Aşadar, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională, iar autorul excepţiei tinde de fapt la modificarea denumirii marginale a articolului, aspecte ce nu au legătură cu prezenta cauză şi nu ţin de competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul puterii legislative.

Totodată, Curtea a arătat că din interpretarea raţională a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 rezultă că legătura dintre legile a căror neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor legi care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei legi ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

Aşadar, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate constituie şi un mijloc specific jurisdicţiei constituţionale pentru exercitarea controlului de constituţionalitate, trebuie observat că, având ca obiect o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care are legătură cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate este caracterizată ca fiind o "apărare de fond" (fără să se identifice cu aceasta), aspect ce ilustrează una dintre trăsăturile excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume ca aceasta să fie pertinentă (să aibă legătură cu soluţionarea cauzei), altminteri fiind irelevantă pentru judecarea cauzei.

Prin urmare, a constatat că, în speţă, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece motivele menţionate în susţinerea excepţiei nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Faţă de aceste aspecte invocate, Curtea constatând că cererea formulată nu are legătură cu soluţionarea cauzei şi în realitate vizează o chestiune de interpretarea şi completare a legii, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la "alte persoane".

Împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", cuprinsă în decizia nr. 1145/A din data de 06 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2023, în termen legal recurentul condamnat A. a formulat recurs.

În esenţă, a solicitat admiterea recursului formulat şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane".

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Prealabil, referitor la excepţia tardivităţii căii de atac, invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale "dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În cauză, dezbaterile în faţa instanţei de fond au avut loc la data 19.05.2023, decizia penală nr. 1145/A din data de 06 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală a fost pronunţată la data de 06 iunie 2023, iar recurentul A. a formulat recurs împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", la data de 07 iunie 2023, astfel cum rezultă din cererea de recurs ataşată la dosarul cauzei la dosar.

Susţinerile reprezentantului Ministerului Public în sensul că la calcularea termenului în care se putea formula calea de atac trebuie reţinută data expedierii cererii de recurs, respectiv 09.06.2023, data plicului, nu pot fi primite, având în vedere starea de deţinere a recurentului şi imposibilitatea acestuia de a expedia plicul în termen.

În raport de aceste consideraţii, precum şi în vederea respectării dreptului la o cale de atac efectivă în faţa unei instanţe judecătoreşti, Înalta Curte va aprecia că relevantă sub aspectul calculării termenului de promovare a recursului este data inserată pe cererea recurentului şi nu data plicului, recursul fiind formulat în termen legal.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte aminteşte că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de recurentul condamnat A., în faţa Curţii de Apel Bucureşti şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

În concret, recurentul A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", apreciind că este lipsită de previzibilitate, prin raportare la faptul că recurentul face parte din categoria altor persoane, nefiind funcţionar public, dispoziţiile constituţionale încălcate în cauză fiind art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 22 din Constituţie.

În acest context, Înalta Curte reţine că aspectele invocate în susţinerea excepţiei vizează în realitate o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, nu o problemă de neconstituţionalitate, criticile aduse de inculpat dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acesteia în raport cu conţinutul ei propriu-zis in abstracto.

Prin actualul demers, autorul excepţiei tinde la schimbarea încadrării juridice pentru a putea beneficia de un termen mai mic de prescripţie, exprimându-şi nemulţumirea şi pentru faptul că i s-a respins deja o contestaţie în anulare pe acelaşi motiv.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă şi necesară între pronunţarea unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurentului A. i-au fost aplicate două pedepse principale de 3 ani închisoare, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de "cumpărare de influenţă", fapte prevăzute şi pedepsite de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani, 10 luni şi 346 zile de închisoare, neavând nicio legătură cu dispoziţiile prevăzute de art. 308 din C. pen.

Aşadar, recurentul condamnat nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Or, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.

În acest context, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor procesual penale invocată de recurent nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.

Pentru aceste considerente,

I. Va respinge excepţia tardivităţii recursului formulat de recurentul A., invocată de reprezentantul Ministerului Public.

II. Va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", cuprinsă în decizia nr. 1145/A din data de 06 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2023.

Va obliga recurentul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge excepţia tardivităţii recursului formulat de recurentul A., invocată de reprezentantul Ministerului Public.

II. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", cuprinsă în decizia nr. 1145/A din data de 06 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2023.

GGC - MM