Unconstitutionality objection to criminal procedure provision rejected for lack of connection to case resolution and characterizing as issue of legal interpretation

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25 ianuarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul A. cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, pornind de la motivele concrete invocate de parte. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.

În plus, este necesar ca autorul excepţiei să arate atât dispoziţiile legale considerate neconstituţionale şi prevederile constituţionale încălcate, cât şi motivele pe care se întemeiază contrarietatea dintre cele două, fără cunoaşterea acestora neputându-se efectua controlul de constituţionalitate.

Art. 426 lit. b) din C. proc. pen., conform căruia:

"împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal."

În fine, a apreciat că excepţia invocată îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 întrucât, deşi textul invocat a făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate (cu titlu de exemplu, Decizia nr. 453 din 24 iunie 2020, publicată în M. Of. nr. 1190 din 07 decembrie 2020), Curtea Constituţională nu a statuat asupra neconstituţionalităţii prevederii legale criticate.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea recurentului contestator A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că cererea întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, respectiv excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), de către o persoană având calitatea de contestator în speţă şi vizează prevederi aflate în vigoare (art. 426 C. proc. pen.), care nu au fost anterior declarate neconstituţionale în raport cu criticile formulate.

În ceea ce priveşte cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, a constatat că aceasta nu este îndeplinită având în vedere că contestatorul nu a evidenţiat legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei.

În plus, a observat că ceea ce a criticat, în concret, contestatorul A. este modul de interpretare a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. de către instanţele judecătoreşti, respectiv dacă se poate uza de această cale extraordinară de atac în situaţia particulară în care deciziile Curţii Constituţionale se pronunţă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, decizii care ar conduce la adoptarea unei alte soluţii privind legea penală mai favorabilă din perspectiva prescripţiei răspunderii penale, iar nu neconformitatea textului menţionat cu legea fundamentală.

În acest sens, a reţinut că toate criticile prezentate în argumentarea sesizării instanţei de contencios constituţional antamează chestiuni expuse şi în motivarea Deciziei nr. 82/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, unde "Curtea a reţinut, totodată, că dispoziţiile art. 426 lit. b) şi ale art. 431 din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare are competenţa, în etapa admisibilităţii în principiu, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză. În aplicarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 10/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a analizat incidenţa acestei cauze de încetare în raport cu împlinirea termenului de prescripţie specială, însă a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv inexistenţa unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale în perioada 26 iunie 2018-30 mai 2022."

În concluzie, în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul A. cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în termen legal recurentul contestator a formulat recurs.

În esenţă, a solicitat admiterea recursului formulat şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., apreciind că sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile cerute imperativ de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

A precizat că excepţia a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, respectiv în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, excepţia priveşte neconstituţionalitatea unei legi, respectiv a dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen. şi excepţia are o legătură intrinsecă cu soluţionarea contestaţiei în anulare, întrucât contrar celor reţinute în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr358/2022, Înalta Curte are o interpretare jurisprudenţială generalizată conform căreia nu este posibilă analizarea unei cauze de încetare a procesului penal decât în limitele penale stabilite de instanţa de fond în aplicarea art. 5 C. pen.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de recurentul contestator, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pe baza acestor consideraţii teoretice, în speţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul contestator nu îndeplineşte condiţiile cerute cumulativ de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În acest context, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor procesual penale invocată de recurentul contestator nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.

În concret, recurentul contestator a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., în interpretarea jurisprudenţială dată de Înalta Curte, interpretare potrivit căreia instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, nu poate analiza o cauză de încetare a procesului penal decât în limitele penale stabilite de instanţa de fond în aplicarea art. 5 C. pen.

Înalta Curte reţine că aspectele invocate în susţinerea excepţiei vizează în realitate o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, nu o problemă de neconstituţionalitate, recurentul contestator exprimându-şi nemulţumirea faţă de împrejurarea că în contextul factual al cauzei nu poate beneficia de cauza de încetare a procesului penal, prescripţia răspunderii penale, având în vedere că soluţia de condamnare a recurentului a fost pronunţată prin raportare la dispoziţiile C. pen. din 1969, apreciat ca lege penală mai favorabilă.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată, similar instanţei de fond că niciuna dintre cele două decizii invocate în sprijinul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu-şi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, recurentul contestator fiind condamnat în baza C. pen. anterior în baza dispoziţiile legale referitoare la prescripţia răspunderii penale reglementate art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior.

Mai mult, se constată că prin decizia penală nr. 29/A din 25 ianuarie 2023 pronunţată de Înalta Curte în cauză, s-a respins ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., prin care a solicitat încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în contextul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, iar dispoziţia de respingere a contestaţiei s-a întemeiat pe împrejurarea că soluţia de condamnare a fost pronunţată prin raportare la dispoziţiile C. pen. din 1969, care a fost apreciat ca legea penală mai favorabilă.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 43 din 29 mai 2023, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, aspectele invocate de recurentul contestator în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale au fost lămurite, în sensul că "dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează pe fond contestaţia în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale ce s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză."

Prin urmare, criticile aduse de recurentul contestator dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acesteia în raport cu conţinutul ei propriu-zis in abstracto.

În raport cu aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă şi necesară între pronunţarea unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

În acest context, Înalta Curte notează că, în cauză, recurentul contestator nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Or, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 25 ianuarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022.

Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 25 ianuarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2023.

GGC - MM