Execution of European Arrest Warrant barred by domestic statute of limitations and disproportionate health conditions

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 41 din data de 20 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de persoana solicitată A., cu privire la sentinţa penală nr. 30 din data 03.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2023.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că la data de 18 aprilie 2023 a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de persoana solicitată A. cu privire la sentinţa nr. 30 din data de 03 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2023.

În motivarea contestaţiei la executare s-a arătat că, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale contestaţiei la executare, în concordanţă cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării penale se poate face, inter alia, atunci când: se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Cu privire la motivul de contestaţie prevăzut de art. 598 lit. c) C. proc. pen., cu ocazia soluţionării unei contestaţii, s-a arătat că Înalta Curte a observat că în cuprinsul contestaţiei formulate, contestatorul a susţinut că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele pe care se întemeiază mandatul european de arestare emis la 23 iunie 2010 de Judecătoria de Instrucţie nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei.

Înalta Curte a menţionat că întrucât motivul invocat de contestator se circumscrie noţiunii de împiedicare la executare, în sensul dispoziţiilor art. 598 lit. c) teza a-II-a C. proc. pen., se impunea ca instanţa de fond să procedeze la analizarea lui în cadrul contestaţiei la executare cu soluţionarea căreia a fost sesizată. S-a mai precizat şi că la data soluţionării cererii autorităţilor spaniole de punere în executare a mandatului european de arestare - 12 august 2011 - prescripţia răspunderii penale nu putea fi analizată de către instanţă deoarece termenele de prescripţie a răspunderii penale nu se împliniseră.

Mai mult, s-a reţinut că rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 358/F din data de 18 februarie 2011 nu poate constitui motiv de respingere a contestaţiei la executare, aşa cum s-a arătat în considerentele sentinţei contestate.

Aşadar, pe de o parte, instanţa trebuie să aibă în vedere că prin intermediul contestaţiei la executare se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, iar pe de altă parte, că motivele invocate pe calea contestaţiei la executare nu pot pune în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti atacate întrucât contestaţia la executare nu are natura juridică a unei căi de atac.

În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale pentru faptele care fac obiectul acuzaţiei din MEA - impediment al executării s-a arătat că, în partea dedicată descrierii faptei din mandatului european de arestare, se face trimitere la activitatea numitelor B., C. şi a altor câteva persoane, care, în scopul comiterii unei presupuse infracţiuni de trafic de persoane, sub egida unei procedeu de adopţie internaţională, au falsificat mai multe înscrisuri şi au săvârşit fapte de corupţie, pentru a le facilita presupusa activitate infracţională.

Astfel, s-a reţinut că, acţionând în calitate de traducător autorizat, numita C., a întocmit o traducere falsă, certificând în mod fraudulos un document cu privire la o anchetă socială de adopţie, care ar denatura adevărata intenţie a părinţilor adoptivi, în sensul exprimării voinţei acestora de a adopta doi copii, în loc de unul.

Succesiunea evenimentelor, desfăşurată în anul 2014 se continuă cu prezentarea altor fapte de fals, cât şi de corupţie, care, subsumate într-un tot unitar, au condus la emiterea Deciziei Judecătoriei din Szczecin, din data de 12 iunie 2015, prin care procedura de adopţie internaţională a fost finalizată.

Chiar dacă în descrierea situaţiei de fapt nu se face nicio trimitere cu privire la presupusa activitate întreprinsă de către persoana solicitată A., sau cu privire la orice implicare din partea acesteia, se poate desprinde concluzia că, în dreptul român, fapta pentru care organele poloneze au înţeles să emită mandatul european de arestare se circumscrie in abstracto art. 211 din C. pen.

Astfel, cu privire la presupusa faptă de trafic de minori, pentru care a fost emis mandatul european de arestare, prin art. 211 alin. (1) din C. pen., legiuitorul sancţionează conduita care constă în: recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, care, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Cu privire la curgerea termenului de prescripţie, prin Decizia nr. 297/2018 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. Curtea Constituţională a statuat că,Admite excepţia de neconstituţionalitate (...) şi a constată că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin Decizia nr. 358/2022, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Referitor la aplicabilitatea dispoziţiilor privind prescripţia răspunderii penale din dreptul intern, prin însăşi conţinutul art. 99 din Legea 302/2004, care reglementează cazurile în care autoritatea judiciară română de executare poate refuza să execute un mandat european de arestare, prin alin. (2) lit. g) legiuitorul prevede posibilitatea refuzului de executare, atunci când: conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;

Având în vedere că faptele descrise în mandatul european de arestare, sunt presupus a fi comise în cursul anului 2014, iar corespondenţa faptelor în legislaţia românească este reprezentată de infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) C. pen., cu un maxim al pedepsei de 10 ani închisoare, termenul de prescripţie calculat conform art. 154 C. pen., fiind de 8 ani, astfel că, în lipsa unor cazuri apte să întrerupă termenul de prescripţie a răspunderii penale, acesta s-a împlinit în cursul anului 2022.

Referitor la starea de sănătate precară a persoanei solicitate s-a arătat că în cadrul cooperării judiciare, trebuie să se respecte principiul proporţionalităţii în două etape distincte ale procedurii: la momentul emiterii deciziei de cooperare şi la momentul executării măsurilor. Pe de-o parte, autorităţile emitente trebuie să justifice necesitatea şi oportunitatea măsurii de cooperare. Pe de altă parte, autorităţile de executare trebuie să aibă posibilitatea de a refuza executarea măsurilor în cazul în care acestea sunt disproporţionate faţă de faptele comise sau faţă de circumstanţele care ţin de persoana solicitată.

Deopotrivă, potrivit art. 109 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 302/2004, în scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama nu numai de necesitatea executării mandatului european de arestare, ci de toate împrejurările cauzei.

Or, s-a arătat că persoana solicitată nu are antecedente penale în România, iar totodată, nu trebuie omisă nici situaţia familială a persoanei solicitate, nici starea de sănătate şi afecţiunile de care suferă aceasta şi vârsta înaintată a acesteia.

S-a susţinut că este evident că predarea doamnei A., care are o vârstă înaintată de 72 de ani şi o sănătate fragilă, aceasta suferind o histerectomie totală, iar în prezent aceasta suferind de cardiopatie hipertensivă şi regurgitare mitrală minimă, ar fi o măsură disproporţionată şi ar putea afecta grav starea sa de sănătate, supunând-o unor tratamente degradante.

Astfel, această acţiune ar încălca articolul 2, articolul 3 alin. (1) şi articolul 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi dispoziţiile care interzic tratamentele inumane sau degradante din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la viaţă.

În plus, executarea mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate ar putea pune în pericol starea sa de sănătate şi ar duce la izolarea acesteia de mediul său familial şi social.

De asemenea, este interesant faptul că iniţial Curtea de Apel Ploieşti a avut în vedere vârsta şi starea de sănătate a persoanei solicitate atunci când aceasta a respins propunerea arestării provizorii a acesteia. Astfel, la termenul de judecată anterior din data de 13 martie 2023, Curtea de apel Ploieşti a respins propunerea Ministerului Public şi a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de persoana solicitată, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 martie 2023 până în data de 11 aprilie 2023, inclusiv, reţinând, în esenţă poziţia persoanei solicitate care a declarat că nu consimte la predarea sa către autorităţile judiciare din Polonia, vârsta înaintată a acesteia, precum şi starea de sănătate precară a acesteia.

Pe lângă acestea, Articolul 47 din Carta prevede că o cale de atac trebuie să fie efectivă atât în drept cât şi în fapt. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat criteriile necesare pentru o cale de atac să fie efectivă în sensul articolului 13 din CEDO: un mecanism care examinează o potenţială încălcare a drepturilor fundamentale trebuie să fie accesibil, rapid şi să ofere garanţii minime de echitate prin asigurarea unor condiţii care să permită solicitantului să conteste o decizie care îi restrânge drepturile (de exemplu, egalitatea armelor); şi plângerea trebuie să fie abordată pe fond (temeinicie) - o plângere potrivit căreia expulzarea (predarea) către o altă ţară va expune o persoană la un tratament interzis de articolul 3 CEDO, în special, necesită o examinare atentă şi riguroasă.

În acest context, Decizia-cadru şi încrederea reciprocă sunt concepte importante în ceea ce priveşte emiterea mandatelor de arestare europeană între statele membre ale Uniunii Europene. Articolul 1 alin. (2) din decizia-cadru privind mandatul european de arestare prevede că statele membre trebuie să emită mandatul pe baza principiului recunoaşterii reciproce, care se bazează pe încrederea reciprocă între acestea.

Aceasta înseamnă că fiecare stat membru recunoaşte autoritatea judiciară a celorlalte state membre şi acceptă deciziile acestora în ceea ce priveşte emiterea şi executarea mandatelor de arestare. Încrederea reciprocă se bazează pe valori comune de democraţie, stat de drept, drepturile fundamentale şi responsabilitatea comună de a le susţine.

Cu toate acestea, consideră este important să se înţeleagă că încrederea reciprocă nu exclude obligaţia statelor membre de a asigura respectarea drepturilor fundamentale. Astfel, articolul 1 alin. (3) din decizia-cadru prevede că aceasta nu modifică obligaţia statelor membre de a respecta drepturile fundamentale şi principiile juridice fundamentale, aşa cum este consacrat la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană. în plus, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are aceeaşi valoare juridică ca şi tratatele UE.

În cazul unei situaţii grave şi persistente de încălcare gravă şi persistentă a principiilor prevăzute la articolul 6 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, statele membre pot suspenda punerea în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce şi, prin urmare, a emiterea mandatelor de arestare europene.

Mai mult, obligaţia tuturor instanţelor naţionale din UE de a proteja drepturile fundamentale în temeiul dreptului UE este inerentă sistemului juridic al UE. Articolul 53 din Cartă recunoaşte că aceasta completează protecţia drepturilor omului oferită de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a drepturilor fundamentale libertăţi fundamentale (CEDO) şi de alte instrumente internaţionale

De asemenea, este necesar să se ia în considerare starea de sănătate a persoanei solicitate în timpul procedurilor de predare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidenţiat constant importanţa sănătăţii unei persoane în jurisprudenţa sa referitoare la predarea unor persoane. în cazul Aswat împotriva Regatului Unit, Curtea a afirmat că detenţia unei persoane bolnave poate ridica probleme în conformitate cu articolul 3 din CEDO, iar lipsa îngrijirii medicale adecvate ar putea fi considerată o încălcare a acestui articol.

Astfel, atât condiţiile de detenţie în statul emitent, cât şi serviciile medicale disponibile acolo sunt relevante atunci când se stabileşte dacă extrădarea sau predarea unei persoane către un alt stat este compatibilă cu interdicţia prevăzută la articolul 3 din CEDO.

În acest sens, CEDO a concluzionat că evaluarea condiţiilor de detenţie pentru o persoană bolnavă trebuie să includă consideraţii privind starea medicală a deţinutului, adecvarea asistenţei medicale şi a îngrijirii medicale furnizate în detenţie şi necesitatea de a menţinerii măsurii de detenţie având în vedere starea de sănătate a persoanei.

Astfel, atunci când se evaluează transferul unei persoane, autoritatea judiciară de executare trebuie să ia în considerare efectul negativ pe care acesta îl poate avea asupra stării de sănătate a persoanei respective şi dacă aceasta poate fi deteriorată până la un nivel incompatibil cu articolul 3 din CEDO şi articolul 4 din Cartă.

Evaluarea dacă există un risc real ca o persoană să fie expusă la dureri şi suferinţe incompatibile cu articolul 3 din CEDO şi cu articolul 4 din Carta, articolul 4 din Cartă trebuie să fie independentă. Aceasta nu ar trebui să depindă de motivele predării, nici de necesitatea de a respecta principiul încrederii reciproce.

Acest lucru a fost afirmat de către CEDO, care a repetat în mod repetat declarat în repetate rânduri că compatibilitatea tratamentului cu articolul 3 este o evaluare independentă de motivele îndepărtării sau extrădării. 4

Aşadar, prin raportare la circumstanţele personale ale doamnei A., respectiv vârsta înaintată şi starea de sănătate precară a acesteia, s-a susţinut că există un caz de imposibilitate de predare a persoanei solicitate către autoritatea judiciară din Republica Polonia, tocmai datorită lipsei de proporţionalitate a măsurii dispuse, aceasta reprezentând o ingerinţă excesivă pentru persoana solicitată.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea prezentei contestaţii la executare şi pe cale de consecinţă, constatarea incidenţei unui impediment la executare, anume, prescripţia răspunderii penale şi împiedicarea executării sentinţei atacate din cauza unor impedimente de sănătate ale persoanei solicitate şi retragerea formelor de executare împotriva subsemnatei.

Se mai reţine de prima instanţă că, prin sentinţa penală nr. 30 din data de 03 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2023 s-au hotărât următoarele:

Au fost respinse cererile privind sesizarea CJUE, formulate de către avocaţii persoanei solicitate.

A fost respinsă cererea formulată de avocatul ales al persoanei solicitate, privind efectuarea urmăririi penale, de către autorităţile judiciare din Polonia, prin videoconferinţă.

A fost admisă solicitarea formulată de autorităţile judiciare din Polonia privind executarea mandatului european de arestare nr. ILL KOP 269/22 emis la data de 15.12.2022 de un judecător de la Tribunalul din Szczecin - Polonia, prin care se solicită predarea persoanei solicitate A..

S-a luat act că persoana solicitată A., nu consimte să fie predată către autorităţile judiciare din Polonia în baza mandatului european de arestare nr. ILL KOP 269/22 emis la data de 15.12.2022 de un judecător de la Tribunalul din Szczecin - Polonia.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea 302/2004 republicată, s-a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Polonia, pentru efectuarea urmăririi penale în legătură cu săvârşirea infracţiunii de "trafic de persoane", prevăzută de art. 189 A alin. (2) din C. pen. din Polonia, coroborat cu art. 21 A alin. (1) din C. pen. din Polonia, în coroborare cu art. 233 alin. (3), cu art. 21 alin. (2), (11) alin. (2) şi art. 12 alin. (1), toate din C. pen. din Polonia, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004 republicată, exclusiv pentru cele menţionate în mandatul european de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută conform Ordonanţei nr. 50/II/5/2023 emisă la data de 13/03/2023 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru 24 de ore, respectiv începând cu data de 13/03/2022, orele 14:55 până la data de 14 martie 2023, orele 14:55 şi apoi a fost supusă măsurii preventive a controlului judiciar în baza încheierii din data de 13 martie 2023 - pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 13 martie 2023 până la 11 aprilie 2023, inclusiv.

Conform art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, şi s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare, şi predarea acesteia către autoritatea judiciară din Polonia, cu respectarea termenelor prev. de art. 112 din Legea nr. 302/2004, republicată, urmând a fi dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Polonia.

Plecând de la principiile care guvernează cooperarea judiciară în materia penală, prima instanţă a reţinut că obligaţia generală de a executa un mandat european de arestare consacrată la articolul 1 alin. (2) din Decizia cadru privind MEA -2002/584/JAI A Consiliului din data de 13 iunie 2022 este limitată de motivele de neexecutare obligatorie şi facultativă a MEA şi anume motive de refuz menţionate în art. 3, 4 şi 4 a din decizia Cadru.

Unul din motivele de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare potrivit art. 4 alin. (4) din Decizia Cadru, menţionate în disp. art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 vizează prescrierea acţiunii penale, în conformitate cu dreptul statului membru de executare.

Verificând acest motiv invocat de persoana solicitată A. pe calea contestaţie la executare, Curtea de apel a observat din descrierea sumară a faptei care face obiectul mandatului european de arestare, astfel cum s-a arătat în sentinţa penală nr. 30 din data de 03 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, că persoana solicitată este cercetată de autorităţile judiciare din Polonia pentru comiterea unei infracţiuni care are corespondent în legea penală română în disp. art. 211 C. pen., respectiv cea de trafic de minori, iar activitatea presupus infracţională s-ar fi epuizat în cursul anului 2016.

Infracţiunea de trafic de minori incriminată de art. 211 alin. (1) C. pen. român, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 217/2020 este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani dar care nu depăşeşte 10 ani, este de 8 ani.

De asemenea, conform art. 154 alin. (2) C. pen. "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act".

Ca atare, şi dacă în lumina deciziilor CCR nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26.05.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, s-ar aprecia că sunt incidente dispoziţiile referitoare la împlinirea termenului general de prescripţie a răspundere penale, în raport de textele de lege menţionate anterior, s-a reţinut că acesta nu s-a împlinit, astfel că motivul invocat în susţinerea contestaţiei la executare nu este întemeiat.

De altfel, Curtea a constatat că acest motiv, potrivit susţinerilor avocatului ales al persoanei condamnate cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în şedinţa publică din data de 20 aprilie 2023, a fost invocat pe calea contestaţiei formulate de persoana solicitată împotriva sentinţei penale nr. 30 din data de 03 aprilie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti.

În ceea ce priveşte starea de sănătate invocată de persoana solicitată ca impediment în executarea mandatului european de arestare, Curtea a reţinut că aceasta a fost analizată de Curtea de Apel Ploieşti care a pronunţat sentinţa penală nr. 30 din data de 03 aprilie 2023 şi care se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind definitivă, şi constituie motiv facultativ de amânare a predării conform art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Deşi dispoziţiile Legii nr. 302/2004 nu prevăd în mod expres, în analiza incidenţei acestui motiv facultativ de amânare a predării, instanţa a avut în vedere şi gravitatea acuzaţiilor aduse persoanei solicitate, pentru a verifica în ce măsură restrângerea imediată a drepturilor este proporţională cu scopul urmărit.

Or, se constată că după data pronunţării sentinţei menţionate nu au fost depuse înscrisuri medicale noi care să ateste o înrăutăţire a situaţiei medicale a persoanei solicitate care interpelată în şedinţa publică din data de 20 aprilie 2023 a precizat că se află sub tratament medical, raportat la starea de sănătate existentă anterioară arestului preventiv şi că a fost supusă examinării medicale la momentul încarcerării, potrivit normelor interne ale locului de deţinere; faptul că persoana solicitată a fost prezentă la termenul de judecată prin videoconferinţă nu este de natură a se aprecia că a fost împiedicată să depună acte medicale noi având în vedere că cererea formulată de avocatul ales a fost depusă la instanţă la data de 14 aprilie 2023 astfel că până la termenul acordat exista posibilitatea prezentării de noi acte medicale.

Ca atare, s-a apreciat că actele dosarului nu relevă indicii temeinice că predarea persoanei solicitate ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea acesteia şi că există un impediment la executare, potrivit disp. art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contrar susţinerilor persoanei solicitate.

Deşi Decizia Cadru privind MEA nu cuprinde dispoziţii privind o eventuală neexecutare motivată de încălcări ale drepturilor fundamentale ale persoanei solicitate, Curtea reţine în raport de considerentele expuse în cauzele conexate C-404/15 şi C- 659/15 PPU, Aranyosi şi Căldăraru de Curtea de Justiţie că nu există dovezi, elemente precise, privind un risc real de tratamente inumane sau degradante la care ar fi expusă persoana solicitată în detenţie, astfel cum a susţinut avocatul ales, care ar fi putut, în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare ca prin intermediul instanţei să solicite informaţii în acest sens autorităţii judiciare din Polonia.

Împrejurarea că starea de sănătate a fost avută în vedere de instanţă care iniţial a dispus măsura controlului judiciar nu constituie un argument în a se aprecia că în cauză există un impediment la executare aşa acum a susţinut persoana solicitată atâta timp cât starea de sănătate a fost analizată prin hotărâre judecătorească definitivă.

Totodată, Curtea reţine, contrar argumentelor prezentate de persoana solicitată, că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a nuanţat conţinutul art. 3 cu privire la aprecierea stării de sănătate a persoanei arestată preventiv, acest articol din Convenţie, nestabilind o obligaţie generală de a elibera o persoană pe motive de sănătate pentru a-i permite să beneficieze de un tratament specific bolii de care suferă, ci impune obligaţia statului de a proteja starea de sănătate a persoanei private de libertate şi de a asigura tratamentul necesar, adecvat bolilor de care suferă (hotărârea Kudla c.Poloniei şi Hurtado c.Elveţiei).

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie persoana solicitată A., în termen legal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 21 aprilie 2023, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2 cu termen de judecată la data de 6 iunie 2023.

Examinând sentinţa atacată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, în raport cu informaţiile transmise de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova prin adresa din 12 mai 2023, potrivită cărora persoana solicitată A. a fost predată la data de 24 aprilie 2023 autorităţilor judiciare din Polonia, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie nu este rămasă fără obiect, fiind necesară efectuarea unei analize cu privire la legalitatea şi temeinicia sentinţei penale pronunţate în data de 20 aprilie 2023.

Înalta Curte observă că sentinţa penală nr. 30 din data de 03 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2023 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 287 din 11 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Cu ocazia soluţionării contestaţiei, instanţa supremă a analizat, printre altele, tocmai aspectele care fac obiectul contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen.

Astfel, referitor la prescripţia răspunderii penale, Înalta Curte a reţinut următoarele:

"Nici susţinerile apărării vizând reţinerea motivului facultativ de refuz al executării, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind prescripţia răspunderii penale în raport cu faptele presupus comise, nu pot fi primite în condiţiile în care, chiar în contextul evaluării potrivit legislaţiei interne a materiei prescripţiei răspunderii penale, având în vedere că fapta de trafic de minori s-a epuizat cel mai târziu la data de 11.08.2016, iar termenul general de prescripţie de 8 ani, fără luarea în considerare a eventualelor cauze de întrerupere, s-ar împlini cel târziu la 10.08.2024".

De asemenea, cu privire la impedimentul la executare susţinut de persoana solicitată, motivat de starea de sănătatea a acesteia, prin aceeaşi decizie penală s-au reţinut următoarele:

"Aspectele de natură medicală ale persoanei solicitate şi vârsta înaintată a acesteia, respectiv 72 de ani, invocate de apărătorul ales, nu se regăsesc printre motivele obligatorii sau facultative de refuz al predării şi prin urmare nu pot fi avute în vedere la pronunţare unei soluţii de respingere a cererii de executare a mandatului european de arestare".

Din acest punct de vedere, art. 430 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., incident în cauză în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din acelaşi Cod, reglementează autoritatea de lucru judecat, stipulând în sensul că aceasta se ataşează automat hotărârii prin care se soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului, precum şi atunci când se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural, cât şi asupra unei chestiuni litigioase dezlegate în cuprinsul considerentelor.

Astfel, în mod expres se recunoaşte autoritatea de lucru judecat, alături de dispozitiv, şi considerentelor pe care se sprijină soluţia din dispozitiv, aceasta putând fi înţeleasă numai prin prisma raţiunilor de drept şi de fapt care au condus la adoptarea respectivei soluţii.

Prin urmare, în ipoteza în care s-ar adopta o altă soluţie în prezenta cauză în sensul solicitat de către contestatoarea persoană solicitată, se ajunge la negarea dezlegării jurisdicţionale care a fundamentat soluţia dată prin decizia penală nr. 287 din 11 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de persoana solicitată A..

Legat de acest motiv al contestaţiei la executare, singurul argument pe care instanţa supremă ar putea să îl aibă în vedere, este dat de elemente noi legate de starea de sănătate a persoanei solicitate, care, evident, să nu fi fost analizate prin decizia mai sus menţionată.

Or, în acest context, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, nu au fost depuse înscrisuri medicale noi care să ateste o înrăutăţire a situaţiei medicale a persoanei solicitate şi nu au fost evidenţiate indicii temeinice că predarea persoanei solicitate ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea acesteia, pentru a putea aprecia cu privire la existenţa unui impediment la executare, potrivit disp. art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea-persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 41 din data de 20 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea-condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea-persoană solicitată, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea-persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 41 din data de 20 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatoarea- persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea-persoană solicitată, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iunie 2023.

GGC - MM