Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 424/2023 AI generated

Admissibility of constitutional referral regarding notary status provisions in criminal forgery trial

Case Number Decizia nr. 424/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant against the lower court's decision, which had previously rejected the defendant's request to refer a constitutional challenge to the Constitutional Court as inadmissible; consequently, the original ruling on the criminal matter remains in force, and the defendant was ordered to pay 200 RON in judicial fees. The dispute arose from a criminal conviction for intellectual forgery based on a plea deal, where the defendant argued that a specific provision of the Notary Law was unconstitutional because it allegedly conflicted with more favorable criminal law provisions or the right to benefit from favorable legislation; however, the court found that the cited legal norm did not exist in the form alleged and that the correctly identified alternatives (regarding notary office registration or the cessation of notary status upon conviction) were irrelevant to the resolution of the criminal case, as they did not influence the determination of the sentence or the legal validity of the plea. The decision was grounded in the admissibility requirements for constitutional referrals under Article 29 of Law No. 47/1992, specifically the doctrine that the challenged norm must have a direct and essential connection to the solution of the case at hand, which was lacking here since the notary status issues were not subject to judicial examination in the criminal trial.

Legislator headnote

AI generated

art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, art. 321 alin. (1) din C. pen, art. 40 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, art. 41 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen, art. 480 alin. (4) din C. proc. pen; Admissibility of constitutional referral regarding notary status provisions in criminal forgery trial: Prin sentinţa penală nr. 34 din data de 16 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 29.09.2022 între DNA - Serviciul Teritorial Suceava şi inculpatul A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen., în Dosarul nr. x/2022 al DNA - Serviciul Teritorial Suceava.

Keywords

AI generated
notary pleas in law grounds for cassation constitutional requirement legal status judicial determination of rights

Cited Legislation

AI generated
art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995
privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995.
art. 321 alin. (1) din C. pen
s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 29.09.2022 între DNA - Serviciul Teritorial Suceava şi inculpatul A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen., în Dosarul nr.
art. 40 alin. (1) din Legea nr. 36/1995
36/1995, din cuprinsul legii menţionate reiese că art. 40 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 nu este împărţit în subdiviziuni, respectiv pe litere.
art. 41 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995
x/2022, în sensul că autorul excepţiei să fi dorit să invoce neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995.
art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen
34 din data de 16 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
art. 480 alin. (4) din C. proc. pen
pen., cu aplicarea art. 480 alin. (4) din C. proc. pen.
art. 83 din C. pen
În baza art. 83 din C. pen.
art. 84 alin. (1) din C. pen
s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 (un) an închisoare stabilită faţă de inculpatul A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii conform art. 84 alin. (1) din C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului declarat de apelantul inculpat A.;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 27 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul inculpat A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în esenţă, a reţinut că apărătorul ales al apelantului A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 cu ocazia soluţionării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 34 din data de 16 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 29 septembrie 2022 între DNA - Serviciul Teritorial Suceava şi inculpatul A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen., în Dosarul nr. x/2022 al DNA - Serviciul Teritorial Suceava.

A observat că atât în cererea scrisă, cât şi în susţinerea orală a excepţiei, deşi a fost invocat ca neconstituţional art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, din cuprinsul legii menţionate reiese că art. 40 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 nu este împărţit în subdiviziuni, respectiv pe litere.

A apreciat probabil ca autorul excepţiei să fi dorit să invoce neconstituţionalitatea art. 41 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 care prevede:,,(1) Calitatea de notar public încetează: când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni".

Examinând textul indicat, a constatat că nu există legătură între acesta şi obiectul cauzei în care a fost invocat.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei" se înţelege că o normă legală are legătură cu soluţionarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată şi aplicată depinde hotărârea ce se va pronunţa, fiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Or, instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

Împotriva încheierii din data de 27 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022 a declarat recurs apelantul inculpat A..

În motivarea recursului, a susţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv excepţia este invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe, de către o persoană care are calitatea de parte, priveşte dispoziţii legale dintr-o lege în vigoare la momentul formulării contestaţiei, normele criticate sunt aplicabile situaţiei recurentului, dispoziţia normativă criticată, respectiv art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, are legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederea criticată nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la legătura cu soluţionarea cauzei, a arătat că dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 sunt relevante din perspectiva dreptului de a se face aplicarea unei pedepse conform noilor instituţii de drept penal şi de a beneficia de facilitatea textelor de lege mai favorabile.

Examinând recursul declarat de apelantul inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa penală nr. 34 din data de 16 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 29.09.2022 între DNA - Serviciul Teritorial Suceava şi inculpatul A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen., în Dosarul nr. x/2022 al DNA - Serviciul Teritorial Suceava.

În baza art. 396 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 480 alin. (4) din C. proc. pen.

În baza art. 83 din C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 (un) an închisoare stabilită faţă de inculpatul A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii conform art. 84 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) şi 84 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) din C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Gura Humorului, jud. Suceava, sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava (instituţia unde se va presta munca în folosul comunităţii urmând să fie stabilită de Serviciul de Probaţiune Suceava).

În baza art. 83 alin. (4) din C. pen. raportat la art. 88 alin. (1), (3) şi (4) din C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiei impuse prin prezenta ori în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în sancţiunea revocării amânării şi dispunerea aplicării şi executării pedepsei.

În baza art. 487 lit. b) raportat la art. 404 alin. (4) lit. i) şi art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a fost anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 896/01.07.2020 la A., având ca obiect vânzarea-cumpărarea a două imobile, respectiv un apartament situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x) şi un spaţiu comercial situat pe strada x, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava, (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x), în calitate vânzători fiind B. şi C., iar în calitate de cumpărător numitul D. .

Recurentul apelant inculpat A. a solicitat, în cadrul apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 34 din data de 16 martie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. Acelaşi text de lege este indicat şi în motivele scrise de recurs, fără a fi confirmată sau infirmată ipoteza erorii materiale indicate în încheierea din data de 27 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2022, în sensul că autorul excepţiei să fi dorit să invoce neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995.

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede:

"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază de litigiu şi oricare ar fi obiectul acesteia".

Astfel, se constată că admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional este condiţionată, printre altele, de reglementarea dispoziţiilor care fac obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în fondul activ al legislaţiei, precum şi legătura acestora cu soluţionarea cauzei.

Or, din perspectiva primei condiţii, similar celor reţinute prin încheierea recurată, Înalta Curte constată că în forma actuală a Legii nr. 36/1995, corespunzătoare cu cea de pe parcursul activităţii infracţionale reţinute prin sentinţa apelată în sarcina recurentului (2018-2020), nu se regăseşte art. 40 alin. (1) lit. f), articolul menţionat fiind format din 15 alineate, care nu conţin subdiviziuni.

Referitor la condiţia privind legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, plecând de la premisa unei erori de redactare, aşa cum s-a reţinut şi în hotărârea recurată, Înalta Curte constată că, raportat la conţinutul cererii de recurs, pot fi avute în vedere dispoziţiile art. 40 alin. (1) sau ale art. 41 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995.

Art. 40 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 prevede:

"Notarul public care, după numire, îşi va desfăşura activitatea într-un birou individual notarial este obligat, în termen de 3 luni de la emiterea ordinului de numire în funcţie, să îşi înregistreze sediul biroului individual în RNENP. Pentru înregistrarea sediului biroului individual notarial, notarul public va prezenta ordinul de numire în funcţie, sigiliul şi specimenul de semnătură, dovada depunerii jurământului, precum şi licenţa de funcţionare."

Art. 41 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 prevede:

"(1) Calitatea de notar public încetează: (...)f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni;"

Totodată, reţine că pentru admisibilitatea cererii este necesar ca soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate să producă un efect în cauză.

Aşa cum s-a arătat anterior, recurentul susţine că dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 sunt relevante în cauză din perspectiva dreptului de a se face aplicarea unei pedepse conform noilor instituţii de drept penal şi de a beneficia de facilitatea textelor de lege mai favorabile.

Or, nici dispoziţiile art. 40 alin. (1), nici cele ale art. 41 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 nu privesc aspecte care ţin de soluţionarea acţiunii penale sau a acţiunii civile alăturate acesteia, ci condiţiile de înregistrare a biroului individual notarial, respectiv încetarea calităţii de notar public ca urmare a condamnării sau a amânării aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni printr-o hotărâre definitivă. Aceste aspecte nu au făcut obiectul cercetării judecătoreşti în cursul judecăţii în primă instanţă, iar în apel nu au fost formulate apărări care să facă trimitere la aceste dispoziţii normative, în condiţiile în care nu a fost contestată legalitatea înregistrării biroului notarial, iar instanţa nu a dispus prin sentinţa penală nr. 34 din data de 16 martie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori încetarea calităţii de notar şi nici nu a aplicat o pedeapsă complementară sau accesorie cu o finalitate similară.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de apelantul inculpat A..

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta-contestatoare la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 27 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2023.

GGC - MM