Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 422/2023 AI generated

Negative jurisdictional conflict resolved: Dâmbovița Tribunal competent for appeal against conditional release denial, case remanded.

Case Number Încheierea nr. 422/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved the negative jurisdictional conflict by establishing that the Dâmbovița Tribunal is competent to hear the convicted person's appeal against the Moreni Court's sentence (which denied the request for conditional release), and ordered the case file be sent to that tribunal; the Dâmbovița Tribunal's earlier declination in favor of the Vaslui Tribunal was thus reversed. The dispute arose after the Dâmbovița Tribunal declined jurisdiction over the appeal based on Article 587(3) of the Criminal Procedure Code, which refers to the tribunal of the detention location at the time of the appeal, while the Vaslui Tribunal declined in turn, adhering to the general rule that the appellate court is the hierarchically superior court to the one issuing the decision. The High Court ruled that Article 587(3) must be interpreted together with Articles 597(7) and 425¹(5) C. proc. pen., and in light of High Court decision No. 15/17.09.2018, holding that jurisdiction is fixed at the time the application is filed and is not altered by the prisoner's later transfer to another penitentiary; consequently, the appeal lies with the tribunal hierarchically superior to the court that issued the contested judgment, namely the Dâmbovița Tribunal.

Legislator headnote

AI generated

art. 597 alin. (7) C. proc. pen, art. 587 alin. (3) C. proc. pen, art. 587 C. proc. pen, art. 597 C. proc. pen, art. 50 C. proc. pen, art. 47 alin. (2) C. proc. pen; Negative jurisdictional conflict resolved: Dâmbovița Tribunal competent for appeal against conditional release denial, case remanded: The dispute arose after the Dâmbovița Tribunal declined jurisdiction over the appeal based on Article 587(3) of the Criminal Procedure Code, which refers to the tribunal of the detention location at the time of the appeal, while the Vaslui Tribunal declined in turn, adhering to the general rule that the appellate court is the hierarchically superior court to the one issuing the decision. The High Court ruled that Article 587(3) must be interpreted together with Articles 597(7) and 425¹(5) C. proc. pen., and in light of High Court decision No. 15/17.09.2018, holding that jurisdiction is fixed at the time the application is filed and is not altered by the prisoner's later transfer to another penitentiary; consequently, the appeal lies with the tribunal hierarchically superior to the court that issued the contested judgment, namely the Dâmbovița Tribunal.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction conditional release detention for transfer conflict rule transfer of competence negative decision

Cited Legislation

AI generated
art. 597 alin. (7) C. proc. pen
art. 597 alin. (7) C. proc. pen..
art. 587 alin. (3) C. proc. pen
care prevede că "hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare", la art. 587 alin. (3) C. proc. pen..
art. 587 C. proc. pen
Dispoziţiile legale cuprinse la art. 587 C. proc. pen..
art. 597 C. proc. pen
sunt norme speciale în raport cu cele generale prevăzute la art. 597 C. proc. pen..
art. 50 C. proc. pen
În baza art. 50 C. proc. pen., art.
art. 47 alin. (2) C. proc. pen
pen., art. 47 alin. (2) C. proc. pen.
art. 51 alin. (1) C. proc. pen
În baza art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat invit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Dâmboviţa.
art. 51 alin. (2) C. proc. pen
În baza art. 51 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 51 alin. (6) C. proc. pen.

Legal basis for settling the negative conflict of competence and establishing the competent court.

Art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Basis for leaving the judicial expenses to the state.

Art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Basis for the court-appointed lawyer's fee to remain in the state's charge.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă ce formează obiectul prezentei cauze, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 207/CO/02.05.2023 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu.

A fost declinată contestaţia formulată de către contestatorul - condamnat A., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva Sentinţei penale nr. 275/29.03.2023 de către Judecătoria Moreni în Dosarul nr. x/2023, spre competentă soluţionare, către Tribunalul Vaslui.

Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că, la data de 06.03.2023, pe rolul Judecătoriei Moreni a fost înregistrată sub nr. x/2023, contestaţia formulată de petentul-condamnat A., împotriva hotărârii comisiei de propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mărgineni.

Prin Sentinţa penală nr. 275/29.03.2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2023 a Judecătoriei Moreni, în baza art. 587 N. C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată contestaţia, formulată de petentul condamnat A., în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui, fiind menţinută propunerea comisiei de liberări condiţionate de amânare în vederea rediscutării după data de 23.04.2023.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie persoana condamnată A..

La termenul din data de 02.05.2023, din oficiu, instanţa a invocat şi pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa în soluţionarea prezentei cauze.

Analizând excepţia invocată, Tribunalul a reţinut că, spre deosebire de disp. art. 597 alin. (7) C. proc. pen.. care prevede că "hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare", la art. 587 alin. (3) C. proc. pen.. se prevede că "hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestaţie la tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de 3 zile de la comunicare".

Dispoziţiile legale cuprinse la art. 587 C. proc. pen.. sunt norme speciale în raport cu cele generale prevăzute la art. 597 C. proc. pen.. de la care derogă, fiind de strictă interpretare la cazul contestaţiilor privind liberarea condiţionată.

În prezenta cauză, la data formulării căii de atac - 31.03.2023, care a fost depusă în aceeaşi zi la administraţia locului de deţinere, contestatorul era încarcerat la Penitenciarul Vaslui, aşa cum reiese din Adresa nr. x/31.03.2023 emisă de acest penitenciar,

În aceste condiţii, în conformitate cu dispoziţiile 587 alin. (3) C. proc. pen., Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că Tribunalul Vaslui este competent să soluţioneze contestaţia persoanei condamnate, fiind instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere al condamnatului la data promovării căii de atac, chiar dacă Tribunalul Dâmboviţa este instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Prin Decizia penală nr. 153/DC/31.05.2023, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Vaslui.

În baza art. 50 C. proc. pen., art. 47 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 587 C. proc. pen., a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Sentinţei penale nr. 275 din 29.03.2023 a Judecătoriei Moreni, de condamnatul A., deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În baza art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat invit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Dâmboviţa.

În baza art. 51 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 40 alin. (4) C. proc. pen., trimite cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă intervenit între Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Dâmboviţa.

Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, Tribunalul Vaslui a reţinut că în cauză, judecătoria sesizată a fost cea în a cărei circumscripţie se află penitenciarul - Judecătoria Moreni care are în circumscripţie Penitenciarul Mărgineni,

Or, raportat la dispoziţiile art. 587 coroborat cu art. 4251 C. proc. pen., competenţa de soluţionare a contestaţiei condamnatului revine instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, respectiv Tribunalului Dâmboviţa, neputându-se interpreta alin. (3) al art. 587 C. proc. pen. independent de reglementarea căii de atac a contestaţiei - art. 4251 C. proc. pen., ajungându-se la situaţia absurdă de a se da competenţa de soluţionare a căii de atac altei instanţe decât celei superioare instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07.07.2023, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 11.07.2023.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Dâmboviţa, motiv pentru care, conform dispoziţiilor art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanţe.

Potrivit art. 51 alin. (1) C. proc. pen.: Când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună.

Prealabil, raportat la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul cauzei cu privire la care s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Vaslui este reprezentat de contestaţia persoanei condamnate A. declarată împotriva Sentinţei penale nr. 275/29.03.2023, pronunţată de Judecătoria Moreni, în Dosarul nr. x/2023.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a unei astfel de căi de atac, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 36 alin. (2) teza finală din C. proc. pen.: Tribunalul soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din circumscripţia sa, precum şi contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, art. 4251 alin. (5) C. proc. pen. prevede: Contestaţia se soluţionează de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanţa superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, cu participarea procurorului.

Şi în fine, conform dispoziţiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen.: Hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Din interpretarea acestor dispoziţii, se constată că, în materia executării hotărârilor penale, tribunalul soluţionează calea ordinară de atac a contestaţiei declarată împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii.

Cât priveşte cererile de liberare condiţionată, art. 587 alin. (1) C. proc. pen. arată că: Liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Referitor la noţiunea de loc de deţinere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 15/17.09.2018, a statuat: Instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Revenind la cauza dedusă judecăţii, se constată că cererea persoanei condamnate prin care declară contestaţie împotriva propunerii comisiei de liberare condiţionată a fost formulată, depusă şi înregistrată la Penitenciarul Mărgineni, la data de 02.03.2023, fiind înaintată Judecătoriei Moreni şi înregistrată la data de 06.03.2023, astfel cum rezultă din adresa nr. x/02.03.2023 a Penitenciarului Mărgineni, aflată la Dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Moreni.

Astfel, se constată că, la data formulării cererii, petentul se afla încarcerat în Penitenciarul Mărgineni, în mod corect instanţa sesizată fiind Judecătoria Moreni, ca instanţă în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii.

Referitor la instanţa competentă să soluţioneze calea de atac declarată împotriva hotărârii judecătoriei, Înalta Curte constată că, dispoziţiile art. 587 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestaţie la tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de 3 zile de la comunicare, trebuie interpretate în coroborare cu dispoziţiile art. 597 alin. (7) raportat la art. 4251 alin. (5) C. proc. pen. şi prin prisma Deciziei nr. 15/17.09.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Astfel, Înalta Curte apreciază că Tribunalul Dâmboviţa este instanţa competentă să soluţioneze contestaţia declarată de persoana condamnată A. împotriva hotărârii pronunţate de Judecătoria Moreni, ca instanţă superioară acesteia.

O altfel de interpretare ar conduce la declinări succesive ale competenţei, condamnatul putând fi transferat în cursul executării pedepsei în mai multe locuri de detenţie ceea ce ar face pe de-o parte, nesigură competenţa instanţei, iar pe de altă parte, ar duce la prelungirea nejustificată a judecării cererii de liberare condiţionată.

Transferarea persoanei condamnate ulterior datei formulării cererii într-un alt penitenciar nu are aptitudinea de a modifica instanţa competentă şi nu poate avea ca efect declinarea competenţei.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, instanţă căreia i se trimite dosarul.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul A. va rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, instanţă căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, în cuantum de 340 RON rămâne în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iulie 2023.

GGC - NN