Scope of cassation review in tax fraud: futility of challenging factual evidence sufficiency under the absence of typicity ground

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 902 din 27 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017, s-au hotărât, între altele, următoarele:

1. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. (tentativă) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2), art. 55 lit. a) şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării, pe o durată de 3 ani, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul unei societăţi comerciale.

În baza art. 404 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 54 şi art. 65 C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi, ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

S-a luat act că inculpatul nu a fost supus arestării preventive sau arestului la domiciliu în prezenta cauză.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. (tentativă) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2), art. 55 lit. a) şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării, pe o durată de 3 ani, a dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a fi administrator sau asociat în cadrul unei societăţi comerciale.

În baza art. 404 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 54 şi art. 65 C. pen., i-a fost interzisă inculpatei exercitarea aceloraşi drepturi, ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

S-a luat act că inculpata nu a fost supusă arestării preventive sau arestului la domiciliu în prezenta cauză.

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 2.500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 RON aferentă fazei de urmărire penală.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, între alţii, inculpaţii A. şi B..

Prin decizia penală nr. 977/A din 29.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate, între alţii, de inculpaţii A. şi B., împotriva sentinţei penale nr. 902 din 27 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, în fond, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea ulterioară modificării aduse prin Legea nr. 55/2021) cu aplicarea art. 5 C. pen.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată.

S-a constatat că, prin încheierea din 10 septembrie 2021, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, cu privire la inculpata B., în sensul reţinerii formei de participaţie a complicităţii (în locul celei a autoratului).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la stabilirea cu rea - credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, prevăzută de art. 48 alin. (1) în ref. la art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea ulterioară modificării aduse prin Legea nr. 55/2021) cu aplicarea art. 5 C. pen.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatei prin sentinţa penală apelată.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii B. (la data de 11.11.2021) şi A. (la data de 29.10.2021), prin apărători aleşi.

Astfel, ambii recurenţi - inculpaţi au invocat, în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia au arătat că, în ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă la infracţiunea de stabilire cu rea credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 55/2021), cu aplicarea art. 5 C. pen., faptele reţinute în sarcina celor doi inculpaţi în forma autoratului (A.), respectiv complicităţii (B.) nu realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii imputate, motiv pentru care, se impune achitarea acestora.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, s-a susţinut, în esenţă, că, la dosar, nu există date sau indicii în sensul stabilirii taxei pe valoare adăugată (TVA) cu rea - credinţă, achiziţia produselor de la S.C. C. S.R.L. realizându-se, în mod legal, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 18.08.2009, acestea fiind efectiv livrate şi recepţionate de către cumpărător, aspect ce rezultă din adresa nr. x/4.11.2009 emisă de Garda Financiară, secţia Judeţeană Ilfov, plata contravalorii produselor achiziţionate fiind efectuată prin transfer bancar.

Împrejurarea că S.C. D. S.R.L. ar fi emis avize de însoţire a mărfii şi facturi nereale cu prilejul tranzacţiei care a constituit obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 1.04.2009, încheiat cu S.C. E. S.R.L., nu implică, în opinia recurenţilor - inculpaţi, vinovăţia S.C. F. S.R.L. şi nu poate atrage răspunderea administratorului acestei societăţi, fie că este de drept sau de fapt, produsele fiind vândute, în mod legal, de către S.C. C. S.R.L.

Totodată, s-a învederat că, alte două instanţe judecătoreşti au trecut prin filtru fapta care constituie obiectul prezentei cauze, acestea considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (sentinţa penală nr. 1139 din 10.12.2012, pronunţată în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Sectorului 1, prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. x/2010 din 27.06.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi încheierea din 15.03.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de confirmare a ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale, în dosarul nr. x/2010).

Concluzionând, s-a solicitat admiterea recursurilor în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi achitarea inculpaţilor. Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii cu impunerea respectării unora dintre obligaţiile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Conform dispoziţiilor art. 439 alin. (1) C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor părţilor.

Prin încheierea pronunţată la data de 02 martie 2023, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 977/A din 29.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017 şi a dispus trimiterea cauzei la Completul nr. 6, în compunere de trei judecători, în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurenţi, fixându-se termen de judecată la data de 30 martie 2023.

Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurenţii - inculpaţi, având în vedere că, în raport de actele dosarului, nu există temeiuri pentru admiterea acesteia.

Cauza a fost amânată la data de 11 mai 2023, respectiv la 22 iunie 2023, faţă de imposibilitatea de prezentare a recurentului - inculpat A., aflat în stare de deţinere şi internat în cadrul Spitalului Judeţean Ilfov.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Astfel, se constată că, în actuala reglementare, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea ulterioară modificării aduse prin Legea nr. 55/2021) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Situaţia de fapt constă în aceea că, inculpatul A., în înţelegere cu inculpata B. - mama sa, în cursul anului 2009, a folosit mai multe societăţi, pe care cei doi le controlau în fapt (E. S.R.L., C. S.R.L. şi F. S.R.L.) prin intermediul unor interpuşi - inculpaţii G., A. şi H. şi au creat un circuit financiar fictiv, cu realitate doar scriptică, de achiziţie a unor produse constând în robineţi şi clapeţi, circuit ai cărui subiecţi participanţi au fost societăţile D. S.R.L., E. S.R.L., C. S.R.L. şi F. S.R.L. şi care a presupus întocmirea unor acte neconforme realităţii (contracte de vânzare-cumpărare, facturi fiscale, chitanţe, avize de însoţire marfă) şi efectuarea unor tranzacţii bancare frauduloase, pentru a crea aparenţa că societatea F. S.R.L. a efectuat achiziţii de robineţi şi clapeţi din titan în valoare de 28.258.400,45 RON, astfel ca, în numele acesteia, să poată solicita, prin inculpatul interpus G., rambursarea sumei de 4.412.821 RON, cu titlul de TVA, solicitare care s-a realizat prin decontul TVA nr. x din data de 2 octombrie 2009, înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 1 Bucureşti, care însă nu a fost aprobată.

Or, criticile formulate de inculpaţii A. şi B., deşi au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz de casare ce vizează lipsa elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare, sunt întemeiate pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o reinterpretare a materialului probator.

Astfel, susţinerile apărării în sensul că:

- achiziţia produselor de la S.C. C. S.R.L. s-a realizat, în mod legal, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 18.08.2009, acestea fiind efectiv livrate şi recepţionate de către cumpărător, aspect ce rezultă din adresa nr. x emisă de Garda Financiară, secţia Judeţeană Ilfov, plata contravalorii produselor achiziţionate fiind efectuată prin transfer bancar, fiind emise toate documentele justificative necesare şi că

- S.C. D. S.R.L. ar fi emis avize de însoţire a mărfii şi facturi nereale cu prilejul tranzacţiei ce a constituit obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. x/1.04.2009, încheiat cu S.C. E. S.R.L., nu implică S.C. F. S.R.L. şi nu poate atrage răspunderea administratorului acestei societăţi, fie că este de drept sau de fapt, produsele fiind vândute, în mod legal, către S.C. C. S.R.L., impun stabilirea unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de către instanţele inferioare, încercând să se dovedească că recurenţii nu sunt vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres şi limitativ prevăzute de lege.

Altfel spus, prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, inculpaţii critică, în esenţă, baza factuală ce a condus la reţinerea vinovăţiei lor, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpaţilor potrivit cărora alte două instanţe judecătoreşti au trecut prin filtru fapta care constituie obiectul prezentei cauze, acestea considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (sentinţa penală nr. 1139 din 10.12.2012, pronunţată în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Sectorului 1, prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. x/2010 din 27.06.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi încheierea din 15.03.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de confirmare a ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale, în dosarul nr. x/2010), Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în temeiul de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.), care, aşa cum s-a arătat anterior, vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind excluse din sfera de cenzură în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

În aceste condiţii, Înalta Curte, raportându-se la situaţia de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel, constată că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor, respectiv tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea ulterioară modificării aduse prin Legea nr. 55/2021) cu aplic. art. 5 din C. pen.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 977/A din 29 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât se află în culpă procesuală.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 977/A din 29 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A., G. şi H., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii - inculpaţi B. şi A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 170 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2023.

GGC - MM