Decriminalization of illegal tree cutting outside national forest fund due to legislative amendment

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 177 din 13 octombrie 2022 pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de un an închisoare, sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus condamnatului să execute obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei. În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, sau în cadrul Primăriei Ciuchici, judeţul Caraş-Severin pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Oraviţa a reţinut că prin încheierea din camera de consiliu nr. 309 din 08.12.2021, definitivă la 07.01.2021, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

La termenul din 08.04.2021, inculpatul a precizat că nu solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, nerecunoscând fapta, sens în care instanţa a procedat la ascultarea acestuia.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti (respectiv procesul-verbal de constatare a infracţiunii; notă de constatare Garda Forestieră nr. x/21.11.2017, actul de control nr. x/21.11.2017; contractul de prestări servicii nr. x/10.07.2017; delegaţia de marcare nr. X din 03.07.2017; actul de punere în valoare cu nr. x/09.08.2017; procesul-verbal de predare-primire nr. x/16.08.2017; adresă Ocolul Silvic Oraviţa, nr. x din 01.02.2019; declaraţia inculpatului A.; cazierul inculpatului; declaraţia martorului B.; declaraţia martorului C.), prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit înscrisurilor ce au fost puse la dispoziţie prin adresa din 01.02.2019 a Ocolului Silvic Oraviţa, respectiv contractul de prestări servicii înregistrat la Ocolul Silvic Oraviţa cu nr. x din 10.07.2017, între părţile contractante Direcţia Silvică Caraş-Severin reprezentată prin Ocolul Silvic Oraviţa şi proprietarul A., prin care Direcţia Silvică Caraş-Severin s-a obligat să presteze servicii silvice pentru suprafaţa de 0,86 ha situată în locul denumit "D.", proprietar A., delegaţia de marcare cu nr. x/03.07.2017, seria x, prin care numitul E., în calitate de şef de district, a fost delegat să folosească în perioada 03.07.2017-10.07.2017 dispozitivul circular de marcat cu amprenta circular x pentru punerea în valoare în afara fondului forestier, pentru aplicarea mărcii folosindu-se vopsea de culoare verde, actul de punere în valoare cu nr. x din data de 09.08.2017 pentru partida cu nr. x, prin care Ocolul Silvic Oraviţa a pus în valoare un număr de 24 arbori cu un volum total de 12 mc, procesul-verbal de predare-primire a parchetului A., a partidei cu nr. x încheiată la data de 09.08.2017 şi înregistrat la Ocolul Silvic Oraviţa cu nr. x/16.08.2017, în urma studierii notei de constatare încheiată şi înregistrată cu nr. x/21.11.2017 de către Garda Forestieră Judeţeană Caraş-Severin, potrivit căreia, pe suprafaţa de teren numită "D." situată în U.P. Lişava, între parcelele 85 A,B şi 86 A,B, teren deţinut de inculpatul A. conform actului de proprietate C.F, număr cadastral x Oraviţa, număr top x în suprafaţă de 8632 mp, delegaţii Ocolului Silvic Oraviţa au pus în valoare un volum de 12 mc de material lemnos, conform actului de punere în valoare nr. x, nr. SUMAL x, conform delegaţiei de marcare nr. x/033.07.2017, partida a fost autorizată spre exploatare la data de 09.08.2017, cu nr. SUMAL x cu termene de recoltare şi colectare de la data de 09.08.2017 până la data de 30.09.2017.

Conform declaraţiei martorului B. din 05.02.2019, acesta, în calitate de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Oraviţa, avea cunoştinţă de faptul că A. a avut autorizată spre exploatare o partidă din proprietatea lui personală care se află pe raza satului Brădişoru de Jos. Din momentul în care a terminat perioada de exploatare, respectiv 30.09.2017, numitul A. a început să taie material lemnos peste limita care i-a fost marcată de către reprezentanţii Ocolului Silvic Oraviţa. La controlul efectuat în data de 13.11.2017, acesta a participat în calitate de reprezentant al Ocolului Silvic Oraviţa (pădurar) şi chiar avea cunoştinţe anterioare despre faptul că numitul A. a tăiat ilegal arbori nemarcaţi, motiv pentru care au rezultat cele 51 de cioate nemarcate şi tăiate ilegal. Acesta a mai declarat că A. a secţionat materialul lemnos care i-a fost marcat de către Ocolul Silvic Oraviţa, dar l-a transportat fără să solicite avize de însoţire. Mai mult de atât, după ce a terminat de tăiat materialul lemnos marcat, a continuat să taie în mod ilegal arbori pe care i-a transportat tot fără aviz. Martorul B. a mai relatat că, în momentul controlului efectuat în data de 13.11.2017, atunci când A. era întrebat despre cioatele nemarcate de la faţa locului, acesta spunea că îi aparţin şi că le-a tăiat personal. Şi cu ocazia ascultării în instanţă, martorul a precizat că îşi menţine declaraţiile sus amintite, date în faza de urmărire penală, precizând că nu l-a văzut personal pe inculpat când a tăiat materialul lemnos.

Potrivit declaraţiei martorului C., din 13.02.2019, acesta, în calitate de reprezentant al Gărzii Forestiere, în data de 13.11.2017, a desfăşurat un control pe raza satului Brădişoru de Jos, în proprietatea lui A., persoană care a avut pusă la dispoziţie spre exploatare de către Ocolul Silvic Oraviţa cantitatea de 12 metri cubi de material lemnos, dar în urma controlului au mai rezultat un număr 51 cioate provenite de la arbori nemarcaţi şi tăiaţi ilegal, din care a rezultat un volum de 22 metri cubi şi un prejudiciu de aproximativ 3030 RON (suma exactă descrisă în nota de constatare întocmită de acesta). Acesta a mai relatat în faza de urmărire penală că, în momentul controlului din data de 13.11.2017, A. a recunoscut că el a tăiat şi transportat materialul lemnos. Cu ocazia ascultării martorului în şedinţă publică, acesta a declarat că îşi menţine declaraţiile sus amintite date în faza de urmărire penală, însă doar crede că inculpatul a afirmat că ar fi tăiat el arborii, însă nu ştie dacă inculpatul s-a referit la arbori marcaţi ori nemarcaţi. De asemenea, martorul a declarat că a auzit cum inculpatul şi pădurarul B. se certau.

Ambii martori, atât B., cât şi C. au declarat că, la finalul controlului, când au fost întocmite documentele, A. a susţinut că nu a tăiat el materialul lemnos.

Fiind audiat, în şedinţă publică, inculpatul a declarat că nu el a tăiat materialul lemnos, întrucât, deşi avea marcaţi spre tăiere arbori, nu a reuşit să îi taie, deoarece utilajele erau defecte.

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului F., care a relatat că l-a ajutat pe inculpat să taie material lemnos marcat, însă nu au fost tăiaţi toţi arborii, întrucât tractorul inculpatului se defectase. De asemenea, martorul a susţinut ca are un conflict cu pădurarul B..

Faţă de probele administrate, prima instanţă a apreciat că prezumţia de nevinovăţie ce operează în favoarea inculpatului este răsturnată, probatoriul ducând la concluzia că inculpatul A. a tăiat ilegal un număr de 51 arbori de diferite esenţe, de pe ternul proprietatea sa, teren intabulat în C.F. x Oraviţa, număr cadastral x, număr top x în suprafaţă de 8632 mp, aspect constatat urmare a controlului efectuat în data de 13.11.2017 de către lucrătorii Poliţiei Oraş Oraviţa în cooperare cu reprezentanţii Gărzii Forestiere Timişoara şi ai Ocolului Silvic Oraviţa pe raza satului Brădişorul de Jos, în locul numit "D." situat în U.P. Lişava între parcelele 85 A,B şi 86 A, B.

În urma calculului efectuat de către reprezentanţii Gărzii Forestiere Timişoara prin actul de control nr. 1898/21.11.2017 şi nota de constatare nr. x/21.11.2017 pentru cele 51 de cioate identificate la faţa locului, a rezultat un volum de 22,052 mc în valoare de 3030,365 (fără TVA) provenite din tăieri ilegale de arbori, valoarea pagubei depăşind de 26,4 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, valoarea acestuia fiind de 115 RON/mc (la data respectivă), conform Legii nr. 4/2015 şi Legii nr. 46/2008 - Codul Silvic.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului inculpatul A. de a tăia un număr de 51 de arbori nemarcaţi, cu volumul total de 22.052 mc şi o valoare de 3030,365 RON (fără TVA) - valoarea pagubei depăşind de 26,4 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, care, la momentul respectiv era de 115 RON/mc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăiere fără drept de arbori prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic).

Analizând latura obiectivă a infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic), prima instanţă a reţinut că elementul material constă în acţiunea mai sus descrisă a inculpatului de a tăia material lemnos nemarcat în condiţiile de cantitate şi preţ pe picior mai sus amintite. Acţiunea inculpatului, care realizează elementul material al infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic), are ca urmare imediată atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul necesităţii protejării pădurilor, valoare socială ocrotită penalmente, prin instituirea unui regim stric, silvic în care se poate proceda la tăierea de către proprietar a pădurii deţinute. Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în cauză din aceea că faptele inculpatului, astfel cum au fost reţinute, au avut ca urmare nerespectarea regimului silvic de exploatare a arborilor, astfel cum este instituit prin dispoziţiile Codului Silvic, indicate anterior.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. În concret, s-a reţinut că inculpatul nu recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa şi nu are antecedente penale.

Fată de cele ce preced, s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare şi, în baza art. 91 C. pen., faţă de pedeapsa aplicată, de împrejurarea că acesta nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 C. pen. sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, neavând antecedente penale, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de posibilităţile sale de îndreptare, prima instanţă a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare şi a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 177 din data de 13 octombrie 2022, pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. x/2020, a declarat apel inculpatul A., solicitând, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi, în rejudecare, să se dispună achitarea sa, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), iar, în subsidiar, a prevederilor art. 16 lit. c) C. proc. pen.. (nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea).

În situaţia în care nu se va dispune achitarea, inculpatul a solicitat să se dispună încetarea procesului penal, având în vedere incidenţa prevederilor art. 16 lit. f) C. proc. pen.. (a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru faptele descrise în actul de acuzare ca fiind săvârşite anterior datei de 13.11.2017).

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), inculpatul a învederat că Legea nr. 197/07.09.2020 (pct. 34), a modificat art. 107 din Legea nr. 46/2008, nemaicuprinzând incriminarea tăierii arborilor din afara fondului forestier, iar aşa cum rezultă din materialul probator existent la dosarul cauzei, el este proprietar al terenului cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier, astfel că faptele descrise în actul de acuzare nu sunt incriminate de legea penală, soluţia corectă fiind aceea de achitare. De altfel, chiar în cuprinsul actului de constatare din 21.11.2017 se specifică că arborii tăiaţi sunt din afara fondului forestier.

În continuare, inculpatul a arătat că solicită pronunţarea unei soluţii de achitare întrucât nu există probe din care să rezulte săvârşirea vreunei infracţiuni, iar la o simplă lecturare a sentinţei atacate se poate observa că doar se descriu acuzaţiile ce i se aduc, fără să existe nici o probă care să le susţină.

Analizând apelul declarat de inculpatul A. prin prisma motivelor invocate, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Inculpatul A. fost cercetat, trimis în judecată şi condamnat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, reţinându-se în sarcina acestuia faptul că a tăiat un număr de 51 de arbori nemarcaţi, cu volumul total de 22.052 mc şi o valoare de 3030,365 RON (fără TVA) - valoarea pagubei depăşind de 26,4 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, care, la momentul respectiv era de 115 RON/mc.

În fapt, s-a reţinut că, în 13.11.2017, lucrătorii Poliţiei Oraşului Oraviţa în cooperare cu reprezentanţii Gărzii Forestiere Timişoara şi ai Ocolului Silvic Oraviţa s-au deplasat pe raza satului Brădişorul de Jos, în locul numit "D." situat în U.P. Lişava între parcelele 85 A, B şi 86 A, B pentru a efectua un control pe linie silvică în terenul deţinut de inculpatul A. conform actului de proprietate C.F. număr cadastral x Oraviţa, număr top x în suprafaţă de 8632 mp, ocazie cu care au identificat un număr de 51 cioate de diferite esenţe provenite de la arbori nemarcaţi şi tăiaţi ilegal de către proprietarul A. din satul Brădişorul de Jos, nr. 107, judeţul Caraş-Severin.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar a rezultat că pe suprafaţa de teren numită "D." situată în U.P. Lişava, între parcelele 85 A, B şi 86 A, B, teren deţinut de inculpatul A. conform actului de proprietate C.F, număr cadastral x Oraviţa, număr top x în suprafaţă de 8632 mp, delegaţii Ocolului Silvic Oraviţa au pus în valoare un volum de 12 mc de material lemnos, conform actului de punere în valoare nr. x, nr. SUMAL x, conform delegaţiei de marcare nr. x/033.07.2017. Partida a fost autorizată spre exploatare la data de 09.08.2017, cu nr. SUMAL x cu termene de recoltare şi colectare de la data de 09.08.2017 până la data de 30.09.2017.

În fapt, inculpatul A. a avut pus la dispoziţie de către reprezentanţii Ocolului Silvic Oraviţa prin actul de punere în valoare nr. x spre exploatare şi colectare un număr de 24 arbori marcaţi cu un volum de 12 mc, iar în momentul controlului efectuat s-au mai identificat un număr de 51 cioate nemarcate cu un volum total de 22.052 mc.

În baza informaţiilor deţinute şi cu ocazia controlului efectuat în teren în data de 13.11.2017 pe terenul deţinut de către inculpatul A. s-au identificat un număr de 51 cioate nemarcate, provenite din tăieri ilegale de arbori, marcate ulterior cu dispozitiv triunghiular cu amprenta AP. 09-01 şi descrise prin procesul-verbal de constatare a infracţiunii întocmit în data de 13.11.2017.

În urma calculului efectuat de către reprezentanţii Gărzii Forestiere Timişoara prin actul de control nr. 1898/21.11.2017 şi nota de constatare nr. x/21.11.2017 pentru cele 51 de cioate identificate la faţa locului, a rezultat un volum de 22,052 mc în valoare de 3030,365 (fără TVA) provenite din tăieri ilegale de arbori, valoarea pagubei depăşind de 26,4 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, valoarea acestuia fiind de 115 RON/mc (la data respectivă), conform Legii nr. 4/2015 şi Legii nr. 46/2008 (Codul Silvic).

Totodată, Ocolul Silvic Oraviţa, prin adresa nr. x/01.02.2019, a adus la cunoştinţă faptul că din evidenţe, din actul de punere în valoare a partidei cu nr. x nu s-au emis avize de transport de material lemnos.

În urma analizării întregului material probator administrat, Curtea de Apel Timişoara a constatat că inculpatul A. deţine terenul cunoscut sub numele D. situat în U.P. Lişava, între parcelele 85 A, B şi 86 A, B, conform actului de proprietate CF număr cadastral x Oraviţa, număr top x în suprafaţă de 8632 mp, pe care delegaţii Ocolului Silvic Oraviţa au pus în valoare un volum de 12 mc de material lemnos, conform actului de punere în valoare nr. x, nr. SUMAL x, conform delegaţiei de marcare nr. x/033.07.2017. Partida a fost autorizată spre exploatare la data de 09.08.2017, cu nr. SUMAL x cu termene de recoltare şi colectare de la data de 09.08.2017 până la data de 30.09.2017.

Urmare a controlului efectuat în teren, în data de 13.11.2017, de reprezentanţii Gărzii Forestiere Timişoara pe terenul deţinut de inculpatul A., s-a identificat un număr de 51 cioate nemarcate, provenite din tăieri ilegale de arbori, marcate ulterior cu dispozitiv triunghiular cu amprenta AP. 09-01 şi descrise prin procesul-verbal de constatare a infracţiunii întocmit în data de 13.11.2017.

În urma calculului efectuat de către reprezentanţii Gărzii Forestiere Timişoara prin actul de control nr. 1898/21.11.2017 şi nota de constatare nr. x/21.11.2017 pentru cele 51 de cioate identificate la faţa locului, a rezultat un volum de 22,052 mc în valoare de 3030,365 (fără TVA) provenite din tăieri ilegale de arbori, valoarea pagubei depăşind de 26,4 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, valoarea acestuia fiind de 115 RON/mc (la data respectivă), conform Legii nr. 4/2015 şi Legii nr. 46/2008 (Codul Silvic).

Curtea de Apel Timişoara a constatat că susţinerile inculpatului A., în sensul că nu el a tăiat materialul lemnos, deşi avea marcaţi spre tăiere arbori, întrucât utilajele erau defecte, nu se coroborează cu nicio altă probă din dosarul cauzei, fiind contrazisă de declaraţiile martorilor B. şi C., care au relatat că în momentul controlului din data de 13.11.2017, A. a recunoscut că el a tăiat şi transportat materialul lemnos, ca ulterior, la finalul controlului, când au fost întocmite documentele, să revină asupra declaraţiilor, susţinând că nu el a tăiat de copacii şi nu a mai recunoscut nimic. Totodată, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că deşi inculpatul a precizat că nu a solicitat avize de transport pentru materialul lemnos exploatat pentru că întreg materialul lemnos a rămas în rampă, în apropiere de locul exploatării, în locul respectiv nu a fost identificat niciun fel de material lemnos. Mai mult, au fost observate urmele tractorului cu care a fost transportat materialul lemnos.

Având în vedere declaraţiile martorilor B. şi C., din care rezultă că inculpatul iniţial a recunoscut că a tăiat material lemnos nemarcat, faptul că la locul faptei nu a fost găsit nici un material lemnos, mai mult, că au fost observate urmele tractorului cu care a fost transportat materialul lemnos, precum şi că terenul în care au fost găsiţi tăiaţi 51 de arbori nemarcaţi era deţinut de inculpat, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că sunt suficiente probe care conduc la concluzia că inculpatul a săvârşit infracţiunea de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008.

În ce priveşte individualizarea pedepsei, făcând trimitere la prevederile art. 74 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel Timişoara a reţinut că atingerea dublului scop preventiv şi educativ al sancţiunii este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte. Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, sancţiunea trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise.

Curtea de Apel Timişoara a reţinut că scopul executării pedepsei constă în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea acesteia se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, judecătorul fiind obligat la stabilirea şi aplicarea pedepselor să ţină seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală. Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei.

În concret, Curtea de Apel Timişoara a constatat că inculpatul A., pe de o parte, nu a recunoscut fapta şi nu este cunoscut cu antecedente penale, iar, pe de altă parte, că a tăiat un număr de 51 de arbori nemarcaţi, cu volumul total de 22.052 mc şi o valoare de 3030,365 RON (fără TVA), valoarea pagubei depăşind de 26,4 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, care, la momentul respectiv era de 115 RON/mc. Pentru infracţiunea de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, la data săvârşirii faptei pedeapsa prevăzută de lege era între cuprinsă 1 an şi 5 ani închisoare. Cu privire la circumstanţele personale, instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. are vârsta de 51 de ani, studii 12 clase, este necăsătorit, fără ocupaţie şi loc de muncă şi nu este cunoscut cu antecedente penale.

În aceste condiţii, Curtea de Apel Timişoara a apreciat că stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori este legală şi temeinică, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, precum şi împrejurările comiterii faptei. Totodată, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată este aptă să conducă la reeducarea inculpatului şi să preîntâmpine săvârşirea unor conduite similare.

Cu totul alta este situaţia atunci când s-a procedat la individualizarea modului de executare a pedepsei, prima instanţă apreciind, în mod greşit, faptul că nu este oportună aplicarea amânării pedepsei deoarece scopul pedepsei poate fi realizat cu maximă eficienţă numai prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Atât suspendarea sub supraveghere, cât şi amânarea aplicării pedepsei sunt moduri de individualizare a pedepsei lăsate la dispoziţia instanţei, iar pentru aplicarea acestora se cer a fi îndeplinite o serie de condiţii, mare parte dintre acestea fiind comune. Ceea ce diferenţiază cele două moduri de individualizare a pedepsei sunt efectele pe care le produc atât pe termen scurt, cât şi pe unul mai îndelungat, judecătorul cauzei fiind chemat din acest punct de vedre să aprecieze în raport de circumstanţele personale ale inculpatului, cât şi de circumstanţele reale de săvârşire a faptei care dinte cele două moduri de individualizare a pedepsei este mai potrivit în cauză spre a fi aplicat inculpatului.

Curtea de Apel Timişoara a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prevederile art. 83 C. pen., respectiv pedeapsa stabilită este mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa de apel a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată. De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpat este de 5 ani închisoare, mai mic decât limita de 7 ani închisoare prevăzută de art. 83 alin. (2) C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor. De asemenea, din cuprinsul probatoriului administrat în cauză (declaraţii de inculpat, fişă de cazier judiciar) a rezultat că inculpatul este o persoană bine integrată social şi nu a suferit anterior alte condamnări, ceea ce duce la concluzia că săvârşirea faptei din prezentul dosar reprezintă un incident izolat.

Drept urmare, Curtea de Apel Timişoara a apreciat că, în speţă, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o anumită perioadă, astfel încât să se poată ajunge la reeducarea acestuia. Totodată, Curtea de Apel Timişoara a impus măsurile de supraveghere prev. de art. 85 C. pen.

Referitor la apărarea inculpatului, în sensul că Legea nr. 197/07.09.2020 (pct. 34) a modificat art. 107 din Legea nr. 46/2008, care nu mai cuprinde incriminarea tăierii arborilor din afara fondului forestier, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că forma legii de la data săvârşirii faptei incrimina tăierea arborilor din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate.

Drept urmare, prin decizia penală nr. 1219/A din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 177 din data de 13 octombrie 2022, pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. x/2020, a fost desfiinţată în tot sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 83 C. pen., art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, s-a stabilit pedeapsa 1 an închisoare în sarcina inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, fiind stabilit un termen de supraveghere de 2 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii, în condiţiile art. 84 alin. (1) C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen.. raportat la art. 88 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

Împotriva deciziei penale nr. 1219/A din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a susţinut că i s-a stabilit o pedeapsă pentru o faptă care, la data judecăţii, nu era prevăzută de legea penală, având în vedere modificările aduse Legii nr. 46/2008 prin Legea nr. 197/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 08 septembrie 2020.

În acest sens, recurentul a arătat că a fost trimis în judecată şi, ulterior, condamnat de prima instanţă, care a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi în rechizitoriu, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008. Acest articol de lege a fost, însă, modificat prin Legea nr. 197/2020, care a introdus un nou alineat (alin. (1)1) pentru a incrimina ca infracţiune "tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate", alin. (1) stipulând doar că "ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică (...)". Anterior acestei modificări, textul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 reglementa ca infracţiune şi tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier.

Aşadar, prin modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008, legiuitorul a scos din sfera de incriminare tăierea arborilor din afara fondului forestier, aşa cum este cazul în speţă. Împrejurarea că, în cauză, arborii tăiaţi se aflau în afara fondului forestier a rezultat din nota de constatare din 21 noiembrie 2017, întocmită în urma controlului efectuat la 13 noiembrie 2017 de lucrătorii Poliţiei oraşului Oraviţa şi de reprezentanţii Gărzii Forestiere Timişoara şi ai Ocolului Silvic Oraviţa, precum şi din delegaţia de marcare nr. x din 03 iulie 2017 a Ocolului Silvic Oraviţa, aspect reţinut ca atare şi în rechizitoriu (ultimul paragraf de la pagina 2).

Recurentul a precizat că, deşi apelul său a fost admis, prin decizia recurată, Curtea de Apel Timişoara doar a reţinut, greşit în opinia sa, dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. şi a stabilit o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, în condiţiile art. 83 şi art. 85 alin. (1) C. pen., nesocotind dispoziţiile art. 4 C. pen. şi art. 107 alin. (1)1 din Legea nr. 46/2008 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 197/2020), care, aşa cum a arătat, nu mai incriminează tăierea arborilor din afara fondului forestier.

În consecinţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurate şi a sentinţei penale nr. 177 din 13 octombrie 2022 a Judecătoriei Oraviţa şi pronunţarea unei soluţii de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. pentru infracţiunea prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008.

Prin încheierea din 21 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost admisă în principiu.

Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul întrunirii condiţiilor de admisibilitate, instanţa a constatat că aceasta îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen.., decizia recurată fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac. Totodată, s-a constatat că recursul în casaţie a fost promovat, în termenul legal, de către A. (prin avocat G., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. 3/2023 din 10 ianuarie 2023, dosar nr. x/2020), persoană care, faţă de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Deopotrivă, s-a constatat că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, care, însă, a fost admis pentru alte motive decât cele invocate prin calea extraordinară de atac. S-a reţinut că cererea de recurs în casaţie întruneşte şi cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele şi domiciliul recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., cu argumentarea că recurentului i s-a stabilit o pedeapsă pentru o faptă care, la data judecăţii, nu era prevăzută de legea penală, având în vedere modificările aduse Legii nr. 46/2008 prin Legea nr. 197/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 08 septembrie 2020, ce au avut drept consecinţă dezincriminarea tăierii de arbori din afara fondului forestier naţional.

Deşi faţă de recurent instanţa de apel a pronunţat o soluţie de amânare a aplicării pedepsei, iar nu de condamnare, instanţa a apreciat că acest aspect nu este de natură a atrage inadmisibilitatea recursului în casaţie, cât timp nu se află printre situaţiile expres reglementate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.. În plus, cu toate că, din punct de vedere penal, amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă o soluţie de condamnare, din perspectivă procesuală, o atare soluţie este similară condamnării, pronunţându-se în aceleaşi condiţii (art. 396 alin. (2) şi (4) C. proc. pen..), respectiv dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat. Doar anumite particularităţi ale cauzei ce ţin de cuantumul pedepsei stabilite şi persoana inculpatului determină incidenţa acestei măsuri reglementată de legiuitor în Capitolul referitor la individualizarea pedepselor. Prin urmare, s-a apreciat că soluţia instanţei de apel, de amânare a aplicării pedepsei, poate face obiectul verificării pe calea recursului în casaţie întemeiat pe cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În consecinţă, având în vedere că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte condiţiile prev. de art. 434 C. proc. pen.. - art. 438 C. proc. pen.., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., a dispus admiterea în principiu a acesteia.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată, în majoritate, că recursul în casaţie este fondat.

O primă problemă care se impune a fi analizată, având în vedere opinia separată formulată în cauză, este una de procedură şi vizează posibilitatea cenzurării unei hotărâri prin care s-a pronunţat o soluţie de amânare a aplicării pedepsei din perspectiva cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

În majoritate, Înalta Curte apreciază că această chestiune de drept este verificată exclusiv în faza admisibilităţii în principiu, etapă procesuală în care se analizează concordanţa criticilor formulate cu temeiul de drept, respectiv cazul de casare invocat. După ce recursul în casaţie a fost admis în principiu prin încheiere definitivă, chestiunile de admisibilitate nu mai pot face obiectul unei noi analize, verificarea hotărârii trebuind să se circumscrie limitelor acestei încheieri.

Însă, chiar dacă s-ar trece peste aceste aspecte procedurale şi s-ar considera că problema de drept poate fi discutată şi cu ocazia soluţionării fondului recursului în casaţie, în majoritate, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. permit şi cenzurarea unei hotărâri prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

Potrivit art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta reţinută în sarcina inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său ori modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Amânarea aplicării pedepsei reprezintă o măsură pe care o poate dispune instanţa de judecată cu privire la inculpatul faţă de care s-a reţinut că sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii penale, însă, în raport cu pedeapsa stabilită (care poate fi amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani), cu faptul că acesta nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) C. pen. sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare şi cu persoana acestuia, conduita avută înainte şi după comiterea faptei, fiind, de asemenea, necesar ca inculpatul să îşi manifeste acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.

Potrivit art. 89 alin. (1) C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

Aşadar, amânarea aplicării pedepsei, deşi din punct de vedere penal nu reprezintă o soluţie de condamnare, din perspectivă procesuală, o atare soluţie este una similară condamnării, pronunţându-se în aceleaşi condiţii (art. 396 alin. (2) şi (4) C. proc. pen..), respectiv dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat. Doar anumite particularităţi ale cauzei ce ţin de pedeapsa stabilită, de faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii (cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) C. pen. sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare) şi de persoana inculpatului determină incidenţa acestei măsuri reglementată de legiuitor în Capitolul referitor la individualizarea pedepselor.

În aceste circumstanţe, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., care vizează corespondenţa deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului de infracţiune reţinut în sarcina inculpatului, nu poate exclude soluţiile pronunţate de instanţe în temeiul art. 83 şi următoarele C. pen. Aceasta cu atât mai mult cu cât, constatarea ulterioară a incidenţei cazului prevăzut de art. 89 alin. (1) C. pen., atrage aplicarea pedepsei fără posibilitatea instanţei ce dispune această soluţie să cenzureze din nou aspectele ce ţin de tipicitatea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

De asemenea, este de menţionat şi faptul că interesul de a supune cenzurii instanţei de recurs în casaţie o asemenea hotărâre trebuie raportat şi la dispoziţiile art. 90 alin. (2) C. pen. care prevăd că amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.

În raport cu toate aceste considerente, verificând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., în opinie majoritară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Critica recurentului inculpat, în sensul că fapta pentru care i s-a stabilit o pedeapsă nu era prevăzută de legea penală, la data judecăţii, având în vedere actuala formă a art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 08 septembrie 2020), legiuitorul scoţând din sfera de incriminare tăierea arborilor din afara fondului forestier, va fi analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte constată că, în esenţă, instanţa de apel a reţinut următoarele:

"În fapt s-a reţinut că în data de 13.11.2017, lucrătorii Poliţiei Oraş Oraviţa în cooperare cu reprezentanţii Gărzii Forestiere Timişoara şi ai Ocolului Silvic Oraviţa s-au deplasat pe raza satului Brădişorul de Jos, în locul numit "D." situat în U.P. Lişava între parcelele 85 A,B şi 86 A,B pentru a efectua un control pe linie silvică în terenul deţinut de inculpatul A. conform actului de proprietate C.F. număr cadastral x Oraviţa, număr top x în suprafaţă de 8632 m.p., ocazie cu care au identificat un număr de 51 cioate de diferite esenţe provenite de la arbori nemarcaţi şi tăiaţi ilegal de către proprietarul A. din satul Brădişorul de Jos, nr. 107 Jud. Caraş-Severin.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar rezultă că pe suprafaţa de teren numită "D." situată în U.P. Lişava, între parcelele 85 A,B şi 86 A,B, teren deţinut de inculpatul A. conform actului de proprietate C.F, număr cadastral x Oraviţa, număr top x în suprafaţă de 8632 m.p., delegaţii Ocolului Silvic Oraviţa au pus în valoare un volum de 12 m.c. de material lemnos, conform actului de punere în valoare nr. x, nr. SUMAL x, conform delegaţiei de marcare nr. x/033.07.2017. Partida a fost autorizată spre exploatare la data de 09.08.2017, cu nr. SUMAL x cu termene de recoltare şi colectare de la data de 09.08.2017 până la data de 30.09.2017.

În fapt, inculpatul A. a avut pus la dispoziţie de către reprezentanţii Ocolului Silvic Oraviţa prin actul de punere în valoare nr. x spre exploatare şi colectare un număr de 24 arbori marcaţi cu un volum de 12 m.c, iar în momentul controlului efectuat s-au mai identificat un număr de 51 cioate nemarcate cu un volum total de 22.052 m.c.

(...) Curtea constată că inculpatul A. deţine terenul cunoscut sub numele D. situat în U.P. Lişava, între parcelele 85 A,B şi 86 A,B, conform actului de proprietate C.F, număr cadastral x Oraviţa, număr top x în suprafaţă de 8632 m.p., pe care delegaţii Ocolului Silvic Oraviţa au pus în valoare un volum de 12 m.c. de material lemnos, conform actului de punere în valoare nr. x, nr. SUMAL x, conform delegaţiei de marcare nr. x/033.07.2017. Partida a fost autorizată spre exploatare la data de 09.08.2017, cu nr. SUMAL x cu termene de recoltare şi colectare de la data de 09.08.2017 până la data de 30.09.2017.

În urma controlului efectuat în teren în data de 13.11.2017 de către reprezentanţii Gărzii Forestiere Timişoara pe terenul deţinut de către inculpatul A. s-au identificat un număr de 51 cioate nemarcate, provenite din tăieri ilegale de arbori, marcate ulterior cu dispozitiv triunghiular cu amprenta AP. 09-01 şi descrise prin procesul-verbal de constatare a infracţiunii întocmit în data de 13.11.2017.

În urma calculului efectuat de către reprezentanţii Gărzii Forestiere Timişoara prin actul de control nr. 1898/21.11.2017 şi nota de constatare nr. x/21.11.2017 pentru cele 51 de cioate identificate la faţa locului, a rezultat un volum de 22,052 m,c, în valoare de 3030,365 (fără TVA) provenite din tăieri ilegale de arbori, valoarea pagubei depăşind de 26,4 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, valoarea acestuia fiind de 115 RON/mc (la data respectivă), conform Legii nr. 4/2015 şi Legii nr. 46/2008 - Codul Silvic.".

Astfel cum rezultă din cele redate anterior, în reţinerea situaţiei de fapt Curtea de Apel Timişoara s-a întemeiat atât pe delegaţia de marcare nr. x/033.07.2017 (în cuprinsul căreia se menţionează că şeful de district este delegat să folosească în perioada 03.07.2017-10.07.2017 dispozitivul de marcat cu amprenta circulară, având indicativul RP -26-317 pentru punere în valoare în afara fondului forestier), cât şi nota de constatare nr. x/21.11.2017 (în cuprinsul căreia se menţionează, la constatări, printre altele, următoarele:

"Cu ocazia controlului efectuat în teren, în afara fondului forestier am inventariat şi imputat un număr de 51 cioate nemarcate ...").

Ca atare, se constată că, în cauză, s-a stabilit prin hotărârea definitivă faptul că cele 51de cioate de diferite esenţe provenite de la arbori nemarcaţi şi tăiaţi de către inculpatul A. constituiau vegetaţie aflată în afara fondului forestier naţional. Instanţa de apel a considerat nerelevantă această împrejurare, cu motivarea că "forma legii de la data săvârşirii faptei incrimina tăierea arborilor din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate".

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, forma în vigoare în noiembrie 2017 (data săvârşirii faptei), "(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează: (...) c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei; (...)".

Aceste prevederi au fost însă modificate prin art. I pct. 34 din Legea nr. 197/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 823 din 08 septembrie 2020), forma actuală a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 având următorul conţinut:

"(1) Ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează: (...) c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei; (...)".

Aşadar, urmare a modificării normei de incriminare, aduse prin art. I pct. 34 din Legea nr. 197/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, tăierea fără drept de arbori, puieţi sau lăstari constituie infracţiune numai dacă aceştia sunt din fondul forestier naţional, fiind înlăturată sintagma "din vegetaţia forestieră din afara acestuia".

Relativ la cele ce precedă, având în vedere modificarea adusă prevederilor art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, în sensul indicat anterior, Înalta Curte constată că fapta săvârşită de recurent, sub legea veche, nu mai este incriminată prin legea nouă, fiind astfel incident art. 4 C. pen. privind aplicarea legii penale de dezincriminare.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme, cu titlu de exemplu putând fi menţionată decizia nr. 539/RC/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Referitor la susţinerea reprezentantului Ministerului Public, de la momentul dezbaterilor, în sensul că, în speţă, este vorba de o redefinire a noţiunii de fond forestier naţional, în condiţiile art. 1, art. 23 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) lit. b) şi art. 58 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, astfel cum a fost modificat, Înalta Curte constată următoarele:

Textele de lege indicate anterior au următorul conţinut:

Art. 1 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic

"(1) Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră, inclusiv cele neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu modificările de suprafaţă, conform operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate în condiţiile legii, constituie, indiferent de forma de proprietate, fondul forestier naţional.

(2) Potrivit alin. (1), fondul forestier naţional include:

a) pădurile;

b) terenurile în curs de regenerare şi plantaţiile înfiinţate în scopuri forestiere;

c) terenurile destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii a fi împădurite;

d) terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje şi culturi de plante-mamă;

e) terenurile care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de răchită, pomi de Crăciun, arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi;

f) terenurile care servesc nevoilor de administraţie silvică: terenuri destinate asigurării hranei vânatului şi producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului silvic;

g) terenurile ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi ferate forestiere de transport, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier, terenurile ocupate temporar şi cele afectate de sarcini şi/sau litigii, precum şi terenurile forestiere din cadrul culoarului de frontieră şi fâşiei de protecţie a frontierei de stat şi cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat;

h) iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice.

(3) Toate terenurile incluse în fondul forestier naţional sunt terenuri cu destinaţie forestieră.".

Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic

"(1) Pădurile, astfel cum sunt definite de prezentul cod, care, anterior intrării în vigoare a acestuia, au făcut parte din categoria vegetaţie forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier naţional, devin fond forestier naţional şi se integrează în unităţi de producţie şi/sau de protecţie existente ori se constituie în unităţi de producţie şi/sau de protecţie noi, dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de normele tehnice pentru amenajarea pădurilor şi dobândesc destinaţie forestieră prin includerea în amenajamentul silvic."

Art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic

"(1) În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, pădurile se încadrează în două grupe funcţionale: (...) b) grupa a II-a, care cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie, în care se urmăresc realizarea masei lemnoase de calitate superioară şi a altor produse ale pădurii, precum şi, concomitent, protecţia calităţii factorilor de mediu."

Art. 58 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic

"(2) Produsele lemnoase specifice fondului forestier naţional sunt reprezentate prin: a) produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor; b) produse secundare, rezultate din tăieri de îngrijire şi conducere a arboretelor; c) produse accidentale, rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici destabilizatori sau din defrişări de pădure legal aprobate; d) produse de igienă, rezultate din procesul normal de eliminare naturală; e) alte produse: arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită, puieţi şi diferite produse din lemn; (...)".

Înalta Curte constată că toate aceste texte de lege nu au fost modificate prin Legea nr. 197/2020, pentru a se considera că este vorba de o redefinire a noţiunii de fond forestier naţional, conform susţinerilor reprezentantului Ministerului Public.

Este adevărat că, în cuprinsul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 se menţionează că pădurile, astfel cum sunt definite de Codul silvic, care, anterior intrării în vigoare a acestuia, au făcut parte din categoria vegetaţie forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier naţional, devin fond forestier naţional şi se integrează în unităţi de producţie şi/sau de protecţie existente ori se constituie în unităţi de producţie şi/sau de protecţie noi, dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de normele tehnice pentru amenajarea pădurilor şi dobândesc destinaţie forestieră prin includerea în amenajamentul silvic, însă, astfel cum s-a menţionat deja, aceste dispoziţii nu au fost modificate prin Legea nr. 197/2020, ultima modificare a acestui text de lege fiind din anul 2017, adusă prin Legea nr. 175/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic (în vigoare din 21 iulie 2017).

Textul în discuţie se referă, aşadar, la pădurile care au făcut parte din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional şi care, începând cu data intrării în vigoare a legii (21 iulie 2017) au devenit fond forestier naţional. Or, în cauză, la data săvârşirii infracţiunii (noiembrie 2017) terenul, astfel cum acesta era înregistrat în amenajamentele silvice, nu făcea parte din fondul forestier naţional.

Ca atare, susţinerile Ministerului Public nu sunt întemeiate, iar restrângerea sferei de incidenţă a infracţiunii prin înlăturarea sintagmei "din vegetaţia forestieră din afara acestuia" atrage, în mod evident incidenţa dispoziţiilor art. 4 C. pen.

În aceste condiţii, având în vedere că fapta săvârşită de inculpatul A. nu mai este prevăzută de legea penală, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., în majoritate, Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1219/A din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, va casa decizia penală mai sus menţionată şi sentinţa penală nr. 177 din 13 octombrie 2022 pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în dosarul nr. x/2020, şi rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. şi art. 4 C. pen., va achita pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea cauzei în primă instanţă şi în apel, precum şi cele determinate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

ÎN MAJORITATE:

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1219/A din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Casează decizia penală mai sus menţionată şi sentinţa penală nr. 177 din 13 octombrie 2022 pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în dosarul nr. x/2020, şi rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. şi art. 4 C. pen., achită pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. de art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea cauzei în primă instanţă şi în apel rămân în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2023.

OPINIE SEPARATĂ

În sensul respingerii, ca nefondat, a recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1219/A din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

În opinie separată, apreciez că nu poate fi examinată apărarea recurentului inculpat A., având în vedere că aceasta excede limitelor prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în sensul că lipseşte situaţia premisă a cazului de casare, respectiv soluţia de condamnare.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., "(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: (...) 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În speţă, a fost pronunţată o soluţie de amânare a aplicării pedepsei, pe care C. proc. pen. o prevede distinct în art. 396 alin. (1) printre soluţiile ce pot fi dispuse în procesul penal.

Interpretarea dată de soluţia majoritară are în vedere fundamentul comun al soluţiilor de amânare a aplicării pedepsei, renunţare la aplicarea pedepsei şi condamnare şi anume constatarea vinovăţiei. Având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac, apreciez că, în lipsa unei modificări legislative sau declarării ca neconstituţional a textului de lege din art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., o atare extindere a domeniului de aplicare a recursului în casaţie nu este posibilă.

Chiar dacă în art. 434 C. proc. pen.. decizia prin care se amână aplicarea pedepsei nu este exclusă de la cenzurarea prin recurs în casaţie, art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. este un text special, care prevede că doar hotărârile de condamnare pot fi cenzurate din perspectiva prevederii faptei în legea penală.

GGC - MM