Inadmissibility of appeal against final plea-for-annulment judgment barring re-evaluation of favorable penal law and statute of limitations

Asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 662/A din data de 06 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 179/A din data de 18.02.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2016.

În esenţă, pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin cererea contestatorului condamnat A. s-a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 179/A/18.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2016, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., prin care, în concret, s-a solicitat să se constate că faptele pentru care a fost trimis în judecată, respectiv evaziune fiscală şi spălare de bani, au fost săvârşite în perioada august 2008 - mai 2009, iar în raport de Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, coroborate cu art. 5 alin. (2) C. pen., susţinându-se că termenul general de prescripţie s-a împlinit în mai 2019, motiv pentru care s-a solicitat să se dispună încetarea procesului, cu înlăturarea efectelor produse de mandatul de executare în ceea ce îl priveşte pe contestator.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin sentinţa penală nr. 2292/F din data de 01.11.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, printre altele, după schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, instanţa de fond a dispus următoarele:

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, cu referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

S-a constatat că faptele deduse judecăţii sunt concurente cu cea pentru care s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 2 ani 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1043/20.11.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 508/A/02.4.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

S-a repus în individualitatea ei pedeapsa de 2 ani închisoare şi sporul de 6 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 1043/20.11.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 508/A/02.4.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

S-a revocat liberarea condiţionată.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi art. 61 alin. (1) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate în speţă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1043/20.11.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 508/A/02.4.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi cu restul neexecutat de 691 zile, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 6 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 1043/20.11.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 508/A/02.4.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în final, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Prin decizia penală nr. 179/A/18 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, printre altele, a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie împotriva sentinţei penale nr. 2292 din data de 01 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2016.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi, în fond, rejudecând, a fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. prin sentinţa apelată şi s-a dispus repunerea pedepselor componente în individualitatea lor.

A fost menţinută pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului A. prin sentinţa apelată pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. 1969 rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin art. 111 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen.), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului A. în cauza pendinte cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin decizia penală nr. 508/A/02.04.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2012 şi s-a aplicat inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 6 luni închisoare stabilit prin decizia penală nr. 508/A/02.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21.02.2023, în baza art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 179/A din data de 18.02.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2016 şi a acordat termen pentru judecarea pe fond a contestaţiei în anulare la data de 20.03.2023.

Pe fondul contestaţiei în anulare, în esenţă, instanţa a avut în vedere că, potrivit legii, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 C. proc. pen. Întrucât prin intermediul său se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat dobândite de o hotărâre definitivă, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai în condiţiile procedurale stricte prevăzute de C. proc. pen.. În consecinţă, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi invocate chestiuni privind fondul cauzei, ci numai erori de procedură.

S-a arătat că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că în vederea respectării autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, "intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi în condiţiile reglementate expres în art. 426 - 432 din C. proc. pen.." (decizia Curţii Constituţionale nr. 453/2020, publicată în M. Of. nr. 1.190 din 7 decembrie 2020).

În aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a reţinut că aprecierea eronată a instanţelor de judecată asupra incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal, inclusiv prescripţia răspunderii penale, constituie o eroare de judecată, respectiv "o greşeală de drept, ce implică reevaluarea fondului hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate". În schimb, "omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, în acest caz instanţa neanalizând aspectele ce ar putea determina o soluţie de încetare a procesului penal" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 453/2020, paragrafele 29 şi 30).

S-a menţionat că, spre deosebire de situaţia în care instanţa de apel a analizat incidenţa prescripţiei răspunderii penale, context în care potrivit Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, contestaţia în anulare este inadmisibilă, în ipoteza condamnării cu reţinerea vechiul C. pen. ca lege penală mai favorabilă, examinarea naturii erorii invocate în susţinerea contestaţiei în anulare (eroare de procedură sau eroare de judecată) se realizează ulterior admiterii în principiu a contestaţiei în anulare.

Pornind de la aceste considerente, în concret, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în cauza penală finalizată cu pronunţarea deciziei penale nr. 179/A din data de 18.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a statuat asupra faptului că legea penală mai favorabilă contestatorului este legea în vigoare la momentul săvârşirii faptelor, respectiv C. pen. din 1969.

C. pen. din 1969 conţinea cazuri valide de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (prevăzute la art. 123), iar în raport cu momentul săvârşirii infracţiunilor judecate nu s-a împlinit în speţă termenul de prescripţie specială a răspunderii penale prevăzut la art. 124 C. pen. din 1969 până la data pronunţării hotărârii instanţei de apel.

În acest context, instanţa a menţionat că în cadrul contestaţiei în anulare nu poate fi repusă în discuţie legea penală mai favorabilă. S-a apreciat că, în condiţiile în care evaluarea instanţei cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză a căpătat autoritate de lucru judecat, această evaluare nu mai poate fi reconsiderată în cadrul unei căi extraordinare de atac, întrucât excedează competenţei instanţei învestite cu o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. În cadrul procesual oferit de judecarea unei contestaţii în anulare instanţa nu poate schimba încadrarea juridică a faptelor şi nici nu poate recalifica faptele cu privire la care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă, ci poate doar să îndrepte erorile de procedură în condiţiile expres reglementate de art. 426 C. proc. pen.

În esenţă, instanţa de apel a precizat că în cauză nu se poate dispune recalificarea juridică a faptelor pentru care a fost judecat contestatorul, acestea rămânând sub incidenţa vechiul C. pen., stabilit în mod definitiv ca lege penală mai favorabilă.

Astfel, s-a apreciat că invocarea faptului că legea penală mai favorabilă a fost determinată în mod eronat prin hotărârea definitivă de condamnare are ca premisă o eroare de judecată, iar nu o eroare de procedură care să poată fi îndreptată pe calea contestaţiei în anulare.

Prin urmare, pentru argumentele expuse în decizia nr. 662/A/2023, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că prezenta contestaţie în anulare este nefondată dispunând respingerea acesteia.

Împotriva deciziei penale nr. 662/A din data de 06 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2022, contestatorul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 08.05.2023, când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 06.06.2023.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea prezentei căi de atac, având în vedere că decizia atacată este definitivă, concluziile părţilor asupra apelului formulat în cauză fiind consemnate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac formulată în cauză de către contestatorul condamnat A., Înalta Curte constată că apelul declarat de acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia penală nr. 662/A din data de 06 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 179/A din data de 18.02.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2016.

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziţii reglementând procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, prevăzută de art. 431 C. proc. pen., cum este cazul în speţă.

Astfel, în prezenta cauză, Curtea de apel a examinat contestaţia în anulare promovată împotriva deciziei de condamnare pronunţată în apel, respingând-o ca nefondată, pronunţând în consecinţă în temeiul dispoziţiilor anterior menţionate, decizia apelată în cauză, nr. 662/A din data de 06 aprilie 2023, totodată în dispozitivul deciziei pronunţate menţionându-se faptul că aceasta este definitivă.

În măsura în care hotărârea atacată pe calea contestaţiei în anulare nu este susceptibilă de apel, fiind definitivă, decizia pronunţată în cauză cu privire la o astfel de hotărâre nu ar putea avea un regim juridic diferit din punctul de vedere al caracterului definitiv, al posibilităţii exercitării căii de atac ordinare a apelului. În acest sens fiind şi cele statuate prin Decizia nr. 5/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Se constată, aşadar, că apelantului contestator A. nu îi este recunoscută calea de atac declarată împotriva deciziei penale prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de aceasta împotriva unei decizii pronunţate în apel, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare, decizia penală atacată fiind definitivă.

Declarând apel împotriva unei hotărâri definitive, condamnatul a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac ce nu întruneşte cerinţele de legalitate şi, în consecinţă, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Având în vedere dispoziţiile art. 129 din Constituţie care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii, precum şi dispoziţiile art. 21 din legea fundamentală privind liberul acces la justiţie, se constată că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Concluzionând, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei decizii definitive, Înalta Curte va constata că apelul formulat în cauză de contestatorul A. este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare, neavând relevanţă susţinerile apărării relativ la denumirea hotărârii pe portalul instanţelor, caracterul inadmisibil al căii de atac decurgând din conţinutul dispoziţiilor legale incidente în materie.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 662/A din data de 06 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 662/A din data de 06 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul în x/2022.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iunie 2023.

GGC - MM