Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 190/2023 AI generated

Material error in finding lack of judicial fee; inapplicability of appeal to five-judge panel decisions

Case Number Decizia nr. 190/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, sitting as a five-judge panel, admitted the counter-plea (contestație în anulare) to annul the December 5, 2022 decision that had dismissed the appellant's "appeal" for lack of filing fee, finding a material error; however, on retrial, the Court ruled the underlying "appeal" against the April 5, 2022 decision inadmissible, leaving the original procedural dismissal effective. The dispute arose from a procedural challenge where a party attempted to appeal a decision from the five-judge panel that had annulled a *contestație în anulare* for non-payment of the judicial fee, after the panel had incorrectly claimed the proof of payment was missing from the case file despite evidence showing the receipt had been attached. The Court relied on Article 503(2)(2) and Article 508(1) of the Civil Procedure Code to establish that the initial dismissal was based on a material error regarding the case file contents, but applied Article 508(4) in conjunction with Articles 466(3) and 483(1) to determine that decisions rendered by the five-judge panel in reviewing appellate-level judgments are final and not subject to an "appeal," rendering the party's subsequent procedural recourse inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 197 din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 508 alin. (3) din C. proc. civ, art. 508 alin. (4) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 466 alin. (3) din C. proc. civ; Material error in finding lack of judicial fee; inapplicability of appeal to five-judge panel decisions: În cauza dedusă judecăţii, se constată că, în dosarul nr. x/2022, titularul căii de atac intitulate "cerere de apel" a fost citat, la 30 septembrie 2022, cu menţiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, datorată conform art. 25 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, aşa cum rezultă din menţiunile cuprinse în comunicare şi procesul-verbal de înmânare aflate la filele x ale dosarului.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code material error judicial review payment of fee cassation review compensation for judicial errors

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 septembrie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea dată în contestaţia în anulare

Prin Decizia nr. 1787 din 22 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 487/2020 din 8 octombrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă

Împotriva Deciziei nr. 1787 din 22 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, recurenta A. a formulat contestaţie în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub nr. x/2022.

Prin Decizia nr. 778 din 5 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1787 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

2. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii date în contestaţia în anulare

Împotriva Deciziei nr. 778 din 5 aprilie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, contestatoarea A. a formulat cerere de apel, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.

Prin Decizia nr. 262 din 5 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a anulat, ca netimbrată, calea de atac formulată de A. împotriva Deciziei nr. 778 din 5 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, reţinând, în esenţă, că, deşi titularului căii de atac i-a fost adusă la cunoştinţă, la 30 septembrie 2022, obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform procesului-verbal de înmânare a citaţiei aflate la dosarului, partea nu s-a conformat obligaţiei ce îi revenea, ceea ce atrage sancţiunea anulării cererii conform art. 494 coroborat cu art. 197 din C. proc. civ.

3. Contestaţia în anulare exercitată împotriva hotărârii menţionate la pct. 2

Împotriva deciziei menţionate la pct. 2, A. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., arătând că, în mod greşit s-a reţinut că nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, deşi depusese la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, chitanţa nr. x/05.10.2022, care face dovada achitării taxei.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte o va admite pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.:

"Art. 503. - Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare

(...)

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...)

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

În sensul dispoziţiilor citate, se circumscrie noţiunii de eroare materială situaţia în care instanţa a anulat cererea ca netimbrată, fără a observa că, la dosarul cauzei, era depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru, analiza instanţei învestite cu contestaţia în anulare urmând a se raporta la înscrisurile existente la dosar la momentul pronunţării hotărârii atacate.

În cauza dedusă judecăţii, se constată că, în dosarul nr. x/2022, titularul căii de atac intitulate "cerere de apel" a fost citat, la 30 septembrie 2022, cu menţiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, datorată conform art. 25 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, aşa cum rezultă din menţiunile cuprinse în comunicare şi procesul-verbal de înmânare aflate la filele x ale dosarului.

La filele x ale dosarului nr. x/2022, la 7 octombrie 2022, au fost ataşate adresa de înaintare şi chitanţa nr. x/05.10.2022, emisă de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Motru, care face dovada achitării de către A. a sumei de 20 de RON cu titlu de taxă judiciară de timbru în dosarul nr. x/2022.

În aceste condiţii, se reţine că, prin hotărârea atacată, ca urmare a erorii materiale, constând în neobservarea actelor menţionate, aflate la dosarul cauzei, a fost anulată calea de atac intitulată "apel" exercitată de A. împotriva Deciziei nr. 778 din 5 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Pentru aceste considerente, se constată că este întemeiat motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., urmând ca, în temeiul art. 508 alin. (1) din acelaşi Cod, să fie admisă contestaţia în anulare formulată de A. şi să fie anulată Decizia nr. 262 din 5 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra căii de atac exercitate de A.

Conform art. 508 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Art. 508. - (...)

(3) Dacă motivul de contestaţie este întemeiat, instanţa va pronunţa o singură hotărâre prin care va anula hotărârea atacată şi va soluţiona cauza. Dacă soluţionarea cauzei la acelaşi termen nu este posibilă, instanţa va pronunţa o hotărâre de anulare a hotărârii atacate şi va fixa termen în vederea soluţionării cauzei printr-o nouă hotărâre. În acest ultim caz, hotărârea de anulare nu poate fi atacată separat."

În sensul dispoziţiilor citate, ca efect al admiterii, pentru considerentele arătate la pct. 4, a contestaţiei în anulare şi anulării Deciziei nr. 262 din 5 decembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, instanţa constată că este posibilă soluţionarea la acest termen a căii de atac intitulate "cerere de apel", exercitate de A. împotriva Deciziei nr. 778 din 5 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Prin Decizia nr. 778 din 5 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1787 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 487/2020 din 8 octombrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Împotriva Deciziei nr. 778 din 5 aprilie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, dată în contestaţie în anulare, contestatoarea A. a exercitat calea de atac intitulată "cerere de apel".

Potrivit art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată" cu contestaţie în anulare.

Hotărârea care a format obiectul contestaţiei în anulare în dosarul nr. x/2022, (Decizia nr. 1787 din 22 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă), fiind pronunţată în soluţionarea unui recurs, este o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în ultimă instanţă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi reformată nici pe calea apelului, potrivit art. 466 alin. (3) din C. proc. civ., nici pe calea recursului, în condiţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

În consecinţă, în raport cu dispoziţiile art. 508 alin. (4) coroborat cu art. 466 alin. (3) şi art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., este inadmisibilă calea de atac formulată de A. împotriva Deciziei nr. 778 din 5 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 262 din 5 decembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.

Anulează decizia şi, rejudecând, respinge ca inadmisibilă calea de atac formulată de A. împotriva Deciziei nr. 778 din 5 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2023.