Discrimination from differential classification into special working conditions: no administrative duty to classify labor categories ex officio absent employer request

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 31.12.2019 sub numărul x/2019 reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 868/27.11.2019 a Colegiului Director al C.N.C.D., în ceea ce priveşte sancţiunea ce i-a fost aplicată.

Reclamantul a formulat precizare în cursul procedurii prealabile prin care a învederat că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu pârâţii Avioane Craiova S.A., Ministerul Sănătăţii, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O..

Pârâtul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat să se dispună anularea Hotărârii nr. 868/27.11.2019 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se constatate că nu există fapta de discriminare reţinută şi pe cale de consecinţă să se înlăture sancţiunea de avertisment aplicată Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Prin încheierea din 16.11.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 s-a admis excepţia de litispendenţă şi s-a dispus ataşarea dosarului nr. x/2020 la dosarul nr. x/2019.

La termenul din 07.12.2020 Curtea a constatat că excepţia de conexitatea invocată prin raportare la dosarul nr. x/2019 nu este de competenţa instanţei investite cu soluţionarea dosarului nr. x/2019, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă. La acelaşi termen, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională formulată de Ministerul Sănătăţii, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1390 din 21 decembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - Colegiului Director, S.C. Avioane Craiova S.A., Ministerul Sănătăţii, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., a anulat Hotărârea nr. 868/27.11.2019 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în ceea ce priveşte sancţionarea contravenţională a reclamantului, menţinând Hotărârea nr. 868/27.11.2019 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei tardivităţii şi excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi M., aceştia solicitând casarea hotărârii recurate, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiate.

3.1. Recurenţii-pârâţi persoane fizice, foşti angajaţi ai S.C. Avioane Craiova S.A., şi-au întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi au solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Subsumat cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că instanţa, în mod nelegal, a reţinut că Ordinul nr. 2120/1999 nu a determinat o stare de discriminare. În considerentele sentinţei, soluţionând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, instanţa de fond a reţinut faptul că în mod corect C.N.C.D. a procedat la respingerea acesteia, având în vedere că discriminarea a fost invocată prin raportare la Ordinul 2120/622/1999 al cărui emitent a fost acest minister, iar fondul petiţiei nu poate fi analizat decât în contradictoriu cu această entitate, în raport de competenţele sale legale.

Soluţionând însă cererea în anularea sancţiunii, instanţa de fond a reţinut faptul că existenţa unei stări de discriminare nu poate fi imputată Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, deşi aceeaşi instanţă reţinuse anterior faptul că acesta are competenţe în ceea ce priveşte încadrarea activităţii în grupe superioare de muncă.

Astfel, deşi se reţine faptul că Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este entitatea competentă în materia reglementărilor esenţiale ale raporturilor de muncă, faptul că a emis un ordin ce a creat o situaţie privilegiată pentru o categorie de salariaţi aflaţi în situaţie identică (Avioane Craiova a avut condiţii de muncă mai grele decât P., prin faptul că în incinta acestei societăţi a existat Centrul de Cercetare şi Încercări în Zbor a avioanelor care este singurul din industria aeronautică română), cu a recurenţilor, s-a apreciat că acestea împrejurări nu pot fi imputate Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, întrucât, acesta nu a fost sesizat cu analiza locurilor de muncă şi de la S.C. Avioane Craiova S.A., ci numai de la S.C. P..

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în calitate de instituţii din cadrul Guvernului României, nu pot fi scutite de responsabilitatea care le revenea în acest caz, pentru că în urma demersurilor iniţiate de conducerea S.C. P., acestea trebuiau să solicite ministerului de resort (Ministerul Industriilor sau Ministerul Economiei) în subordinea căruia erau la acea dată (anul 1999) toate întreprinderile de aviaţie din România, să analizeze dacă în aceste întreprinderi există situaţii identice celor de la P., unde există factorii de risc menţionaţi de conducerea P., (zgomot şi radiaţii electromagnetice) pentru a nu se crea discriminare pentru salariaţi.

În funcţie de rezultatele obţinute de la ministerul de resort (care avea în subordine întreprinderile de aviaţie din România), Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii trebuiau să întocmească Nota de Fundamentare, în vedere emiterii Ordinului nr. 2120/662/1999, aplicabilă tuturor societăţilor de aviaţie din România care aveau condiţii identice şi nu numai pentru S.C. P., or o astfel de notă de fundamentare nu a fost identificată.

Astfel, în mod contradictoriu, pe de o parte instanţa a reţinut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, iar pe de altă partea argumentat că acesta nu îşi exercită competenţele decât atunci când este sesizat.

Este unanim recunoscut faptul că încadrarea în grupe superioare de muncă a fost dispusă printr-o reglementare unitară reprezentată iniţial de Ordinul 50/1990, care este dreptul comun privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor în grupe de muncă, până la data de 01.04.2001. De altfel, apărarea ministerelor cât şi a S.C. Avioane Craiova S.A. s-a raportat cu prioritate la acest cadru unic de reglementare în materia recunoaşterii şi acordării grupelor superioare de muncă, cadru de reglementare ce a fost generat tot de Ministerul Muncii, fără a avea sesizarea expresă a niciunul angajator.

Ordinul comun al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Sănătăţii nr. 2120/622/1999, a fost emis în condiţii derogatorii de la Ordinul 50/1990, pentru salariaţi din industria fabricării avioanelor, fără a exista nicio expertizare a locurilor de muncă, aşa cum în mod nejustificat a reţinut instanţa de fond.

Prin cel de al doilea motiv de recurs, recurenţii au invocat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, completată prin Legea nr. 324/2006, prin raportare la drepturile fundamentale recunoscute de art. 16 din Constituţia României, art. 14 din C.E.D.O. sau art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Pornind de la definiţia generală a discriminării prevăzută de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, pentru a se reţine existenţa unei fapte de discriminare, trebuie îndeplinite cumulative următoarele condiţii: - existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă; - existenţa unui criteriu de discriminare, conform criteriilor reţinute la art. 2 alin. (1) din ordonanţă; - tratamentul diferenţiat să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; - existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile, conform art. 1 alin. (3) din ordonanţă; - existenţa unei legături de cauzalitate între tratamentul diferenţiat şi criteriul de discriminare.

În prezenta cauză, în mod legal C.N.C.D. a reţinut faptul că efectele Ordinului comun nr. 2120/622/1999 au creat o stare de discriminare, aspect pe care instanţa de fond nu l-a negat în mod expres, însă a reţinut faptul că neîncadrarea locurilor de muncă şi a activităţilor desfăşurate în cadrul Q. S.A. în grupa a II a de muncă prin Ordinul nr. 2120/622/1999 nu a fost determinată de voinţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, ci de împrejurarea că doar S.C. P. a solicitat analiza locurilor de muncă şi a activităţilor desfăşurate în cadrul societăţii.

O astfel de argumentare ar fi putut fi reţinută dacă emiterea ordinului prin raportare la care s-a invocat starea de discriminare ar fi fost însoţită de o documentaţie tehnică sau notă de fundamentare care să ateste că emiterea ordinului a avut la bază o analiză a activităţilor derulate la S.C. P.. Or, emiterea Ordinului s-a facut pur şi simplu, neexistând o certitudine nici cu privire la formularea unei solicitări exprese de către S.C. P. în sensul recunoaşterii grupei a II a de muncă pentru salariaţii acestei unităţii.

Astfel, prin Ordinul nr. 2120/662/1999, încadrarea în grupa a 2 a de muncă s-a acordat tuturor salariaţilor/locurilor de muncă ca urmare a factorilor de risc zgomot şi radiaţii electromagnetice pentru zona/arealul P. şi s-a avut în vedere un mod de analiză a factorilor de risc/noxe diferit faţă de Ordinul nr. 50/1990 si ordinul 125/1990, unde încadrarea în grupe de muncă se face prin analiza factorilor de risc şi noxe de la locul de muncă. Prin prezenţa salariaţilor în arealul Avioane Craiova, indiferent de ce activităţi au desfăşurat, aceştia au fost expuşi factorilor de risc, zgomot şi radiaţii electromagnetice de la Aerodromul Militar de UM 01806 şi Aeroportul Civil.

Documentele înaintate către C.N.C.D. atestă faptul că la baza emiterii ordinului prin raportare la care a fost invocată starea de discriminare, nu a existat nicio notă de fundamentare şi nicio documentaţie tehnică. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale nu a analizat în niciun fel locurile de muncă de la S.C. P., iar ordinul menţionat a fost emis pur şi simplu, pentru o categorie de salariaţi cărora le-a fost creat un beneficiu legal în condiţii derogatorii de la Ordinul nr. 50/1990.

Este cert faptul că recurenţii se află într-o situaţie identică cu salariaţii ce au beneficiat de ordinul comun nr. 2120/662/1999, în privinţa acestora existând discriminare conform art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a), b), c) şi g) din O.G. nr. 137/2000, autoarele stării de discriminare fiind cele două ministere în sarcina cărora se poate reţine săvârşirea unei contravenţii, aşa cum aceasta este reglementată de art. 7 din O.G. nr. 137/2000.

C.N.C.D. a reţinut că faptele prezentate în petiţie întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, pentru aceasta fiind obligatorie şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale conform art. 26 . Există în mod cert o diferenţă de tratament între salariaţii S.C. Avioane Craiova şi salariaţii S.C. P., pentru care printr-un act normativ li s-a recunoscut o situatie privilegiată, fără ca pentru această diferenţă să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă.

Instanţa de fond a omis să analizeze fondul problemei asupra căreia C.N.C.D. s-a pronunţat prin hotărârea nr. 868/27.11.2019, respectiv dacă există sau nu o situaţie de discriminare între salariaţii S.C. P. şi S.C. Avioane Craiova S.A. şi a reţinut generic faptul că atât timp cât angajatorul nu a solicitat acordarea grupei a doua de muncă pentru salariaţii săi, aceştia din urmă nu pot invoca discriminarea. Potrivit acestui raţionament, pentru pasivitatea unităţii angajatoare sunt ţinuţi să suporte consecinţele salariaţii.

Fondul problemei presupunea verificarea existenţei sau nu a unei situaţii similare în care se află recurenţii în calitate de salariaţi ai S.C. Avioane Craiova S.A., fată de salariaţii S.C. P..

În faţa C.N.C.D. s a probat faptul că S.C. Avioane Craiova S.A. are un obiect de activitate mult mai complex decât S.C. P., activitate ce implică şi un grad sporit de prezenţă a factorilor de risc, constând în zgomot şi radiaţii electromagnetice, factori la care au fost şi sunt supuşi salariaţii acestei entităţi. Concret, activitatea derulată la S.C. Avioane S.A. a implicat probarea, testarea şi verificarea motoarelor, a aparatelor de zbor şi încercarea fiecărui element component al aparatului de zbor fabricat. În plus, fabrica S.C. Avioane S.A. Craiova se întinde pe o suprafaţă mult mai mică decât S.C. P., care este de aproximativ 4 ori mai mare ca întindere, ceea ce face ca zgomotul şi radiaţiile să fie suportate mult mai intens de către angajaţii S.C. Avioane Craiova S.A., decât cei de la S.C. P..

De asemenea, în imediata vecinătate a functionat o unitate militară, UM 01806 în cadrul căreia a existat Aeroportul Militar Craiova, iar aeroportul civil este în aproprierea fabricii. În incinta fabricii funcţionează şi Centrul de Încercări în Zbor, a cărei activitate comportă un înalt risc de iradiere şi zgomot, toate fiind resimţite în mod nemijlocit de salariaţii S.C. Avioane Craiova S.A..

Cu toate acestea, deşi condiţiile de derulare a activităţii sunt mai aspre decât cele ce au existat şi există la S.C. P., prin ordinul comun prin raportare la care s-a invocat starea de discriminare s-a recunoscut încadrarea în grupa a doua de muncă doar pentru salariaţii S.C. P., nu şi pentru salariaţii altor unităţi, care, prin natura activităţii desfăşurate, expuneau salariaţii aceloraşi factori de risc, generându-se asffel o situaţie vădit discriminatorie între salariaţi care lucrează în aceleaşi condiţii, dar care beneficiază de drepturi diferite.

Despre această stare de discriminare s-a aflat urmare a faptului că o parte dintre salariaţi, ce au fost detaşaţi pentru perfecţionare profesională la S.C. P., pe aceeaşi funcţie şi acelaşi tip de activitate, au primit de la această unitate, pentru perioada detaşării, adeverinţă privind încadrarea în grupa a doua de muncă, în timp ce pentru perioada lucrată în condiţii mai grele la S.C. Avioane Craiova nu li s-a recunoscut acest drept.

Au mai subliniat recurenţii că locurile de muncă precum şi activităţile din cadrul unei fabrici de avioane sunt afectate de factorii de risc (zgomot şi radiaţii electromagnetice) şi se justifică încadrarea în grupa a doua de muncă, acest fapt fiind confirmat de emiterea Ordinului comun al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Sănătăţii nr. 2120/662 din 13 septembrie/4 octombrie 1999, prin care s-a dispus încadrarea în grupa a doua de muncă pentru toţi angajaţii S.C. P..

3.2. Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi rejudecarea acţiunii, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că sentinţa primei instanţe a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (4), art. 7 lit. a), b), c) şi g) din O.G. nr. 137/2000

Astfel cum a reţinut şi judecătorul fondului, în urma demersurilor iniţiate de către conducerea S.C. P., Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale împreună cu Ministerul Sănătăţii au emis Ordinul nr. 2120/662/1999 prin care s-a dispus încadrarea în grupa II de muncă a unor locuri de muncă şi activităţi din cadrul P. S.A. Bacău, pentru perioada lucrată după data de 18.03.1969 cu excepţia locurilor de muncă ce erau încadrate în grupa I de muncă.

În baza prevederilor Ordinului nr. 2120/662/1999, toţi salariaţii S.C. P. au primit încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioadele lucrate după data de 18.03.1969.

La poziţiile nr. 3 respectiv nr. 5 din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 242/29.03.1991 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în domeniul industriei de aviaţie (Lista societăţilor comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990) regăsim următoarele informaţii: - nr. 3: P., cu obiectul principal de activitate: "Cercetarea, proiectarea, producerea şi comercializarea în ţară şi străinătate a avioanelor militare şi de antrenament, motoarelor şi reductoarelor pentru avioane uşoare şi elicoptere, echipamentelor hidropneumatice şi electronice pentru aviaţie, reparaţii ale tehnicii militare de aviaţie"; - nr. 5: Q., cu obiectul principal de activitate: "Producerea şi comercializarea în ţară şi străinătate a avioanelor, componentelor şi subansamblelor inclusiv servicii şi asistenţă tehnică".

Deşi condiţiile de derulare a activităţii sunt asemănătoare, astfel cum sunt evidenţiate şi de înscrisurile depuse în dosarul administrativ nr. x/2019, totuşi, prin Ordinul nr. 2120/662/1999 au fost recunoscute încadrarea în grupa a II-a de muncă doar pentru angajaţii S.C. P., nu şi pentru salariaţii S.C. Avioane Craiova S.A., care, prin natura activităţii desfăşurate, expune salariaţii aceloraşi factori de risc, generându-se astfel un tratament diferenţiat între salariaţi care lucrează în aceleasi condiţii.

Potrivit art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: "Exercitarea drepturilor şi libertătilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată jără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenentă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie' .

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că "0 diferenţă de tratament constituie discriminare atunci când criteriul de distincţie între două categorii, nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă ".

În prezenta cauză dedusă judecăţii, este mai mult decât evident faptul că suntem în prezenţa unui tratament diferenţiat între angajaţii S.C. P. şi angajaţii S.C. Avioane Craiova S.A., prin emiterea Ordinului nr. 2120/662/1999, prin care, doar angajaţii primei unităţi au fost încadraţi în grupa a II-a de muncă, chiar dacă, prin natura activităţii desfăşurate, sunt expuşi aceloraşi factori de risc ca angajaţii S.C. Avioane Craiova S.A.

Ignorând principii şi atribuţii specifice ale activităţii ministerului reclamant astfel cum sunt ele reglementate prin art. 3 alin. (2) lit. b) şi art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 3 din H.G. nr. 81/2020, prima instanţă, în mod eronat, a găsit ca "justificare obiectivă şi rezonabilă" pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă doar a angajaţilor S.C. P. faptul că "[...] Ordinul nr. 2120/622/1999 a fost emis de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si de Ministerul Sănătăţii ca urmare a demersurilor initiate de S.C. P., [...] respectiv "Prin urmare, la momentul emiterii Ordinului, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale nu a avut în vedere si situatia locurilor de muncă şi a activitătilor desfasurate în cadrul societăţii Avioane Craiova S.A., întrucât cererea în soluţionarea căreia a fost emis ordinul nu a privit si situatia locurilor de muncă si a activitătilor acestei societăti" .

Această justificare nu poate fi primită pentru simplul motiv că, prin emiterea Ordinului nr. 2120/662/1999, prin care, doar angajaţii S.C. P. au fost încadraţi în grupa a II-a de muncă chiar dacă, prin natura activităţii desfăşurate, sunt expuşi aceloraşi factori de risc ca angajaţii S.C. Avioane Craiova S.A., reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale s-a poziţionat în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, conform cărora "Orice comportament activ sau care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenta legii penale ' .

Cu păstrarea proporţiilor, pentru a demonstra faptul că reclamantul a săvârşit o faptă de discriminare prin pasivitate la adresa angajaţilor S.C. Avioane Craiova S.A. în ceea ce priveşte încadrarea în grupa a II-a de muncă doar a angajaţilor S.C. P., recurentul a arătat că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 61/2011 a dialogului social, Contractul Colectiv de Muncă este încheiat între angajator şi sindicatul reprezentativ, în urma negocierilor purtate cu acesta. Însă, tot în virtutea prevederilor Legii dialogului social, angajatorul este ţinut să confere drepturile conţinute în Contractul Colectiv de Muncă tuturor angajaţilor, indiferent de afilierea sindicală a acestora (sindicat reprezentativ sau sindicat nereprezentativ).

În prezenta cauză, chiar dacă Ordinul nr. 2120/662/1999 a fost emis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Sănătăţii ca urmare a demersurilor iniţiate de S.C. P., în virtutea atât a atribuţiilor sale specifice, a prevederilor art. 16 din Constituţia României, ale art. 5 - Egalitatea de tratament respectiv art. 6 - Protecţia salariaţilor din Legea nr. 53/2003 Codul muncii cât şi ale dispoziţiilor europene în materia egalităţii de tratament în domeniul muncii, reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale era ţinut a efectua analize pentru stabilirea impactului mediului de lucru asupra tuturor angajatilor din toate societăţile comerciale pe acţiuni din domeniul industriei de aviaţie, cu luarea tuturor măsurilor ce se impuneau în acest sens.

Or, recunoaşterea în mod expres doar pentru salariaţii S.C. P. a încadrării activităţii derulate în grupa a II-a de muncă întrucât s-a apreciat că aceştia sunt supuşi factorilor de risc, creează în mod evident în privinţa angajaţilor S.C. Avioane Craiova S.A. o situaţie discriminatorie, întrucât, deşi aceştia activează în aceleaşi condiţii, nu beneficiază de aceleaşi drepturi conferite prin Ordinul nr. 2120/662/1999, faptă care intră în sfera dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (4) respectiv art. 7 lit. a), b), c) şi g) din O.G. nr. 137/2000.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimatul-reclamant Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii au depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursurilor ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Hotărârea nr. 868/27.11.2019 emisă în dosarul nr. x/2018, prin care Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât următoarele:

"l . Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale; 2. Respinge excepţia tardivităţii petiţiei, conform art. 21 - 27 din procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor; 3. Nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat; 4. Ordinul nr. 2120/662/1999 creează discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 7 lit. a), b), c) şi g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare; 5. Aplică sancţiunea de avertisment faţă de Ministerul Sănătăţii respectiv Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, conform art. 5 alin. (2) lit. a), art. 6 şi art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor; 6. Recomandă celor două ministere să înlăture situaţia de discriminare dintre angajaţii S.C. Avioane Craiova S.A. şi angajaţii S.C. P.; 7. Admite excepţia de necompetenţă privind înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii, conform art. 26 - 32 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor."

Fiind învestită cu recursurile declarate de pârâţi împotriva soluţiei de admitere în parte şi de anulare a hotărârii contestate, în ceea ce priveşte sancţionarea contravenţională a reclamantului, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs invocat de pârâţii foşti angajaţi ai S.C. Avioane Craiova S.A. - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, iar prima instanţă a prezentat motivele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate asupra actului administrativ dedus judecăţii, acestea fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut. Astfel, nu se poate reţine contradicţia invocată de recurenţi între aprecierea instanţei în sensul că Ordinul nr. 2120/1999 nu a determinat o stare de discriminare şi motivarea dată de C.N.C.D. excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, având în vedere procedura legală prevăzută pentru emiterea unui ordin de încadrare a activităţii în grupe superioare de muncă şi competenţele ministerului în acest domeniu.

Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Din conţinutul ordinului comun nr. 2120/662/1999 rezultă că art. 2 din acesta face trimitere la Ordinul ministrului muncii şi ocrotirii sociale, ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 59/1990. Potrivit pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat prin art. 198 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii.

În baza Legii nr. 19/2000 a fost emisă H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, potrivit căreia, în esenţă, angajatorul este competent, împreună cu sindicatele sau reprezentanţii angajaţilor, să solicite reevaluarea locurilor de muncă în vederea obţinerii avizelor pentru încadrarea activităţii în condiţii speciale.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) al Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale:

"(1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1. (2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare."

Astfel, contrar susţinerilor recurenţilor se poate observa că ministerele pârâte nu au nicio atribuţie legală/competenţă pentru a face demersuri în vederea încadrării "din oficiu" a reclamanţilor în grupele de muncă/condiţiile speciale de muncă sau pentru a face demersuri în acest scop, în lipsa oricărei sesizări, competenţa revenind în mod exclusiv angajatorilor, în colaborare cu reprezentanţii angajaţilor.

În acest context, nu se poate imputa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sau Ministerului Sănătăţii o lipsă culpabilă de reglementare a situaţiei juridice a angajaţilor Avioane Craiova S.A. similar cu aceea a colegilor lor din cadrul P., cele două ministere acţionând, conform legii, numai la sesizarea entităţilor competente, aşa cum au fost precizate anterior de instanţă.

Aşadar, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că o lipsă de reglementare a situaţiei recurenţilor se justifică în mod obiectiv, prin lipsa oricărei sesizări în ce priveşte situaţia lor juridică, care să fi fost formulată de angajatorul Avioane Craiova S.A., cu concursul reprezentanţilor salariaţilor unităţii. De asemenea, în cauză nu rezultă din nicio probă că o astfel de sesizare a existat din partea Avioane Craiova S.A., iar aceasta ar fi fost fie ignorată, fie respinsă de M.M.J.S. şi M.S. fără o justificare obiectivă.

În acest context, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate susţinerile recurenţilor conform cărora fondul problemei deduse judecăţii presupunea verificarea existenţei sau nu a unei situaţii similare în care se aflau salariaţii Avioane Craiova S.A. faţă de salariaţii P.. Astfel, chiar şi în ipoteza în care o astfel de situaţie ar fi fost dovedită, ea nu este suficientă pentru a se putea concluziona cu privire la existenţa unei fapte de discriminare, întrucât cele două ministere nu aveau obligaţia efectuarii unei analize din oficiu, pentru a statua asupra condiţiilor de muncă existente la Avioane Craiova S.A., nici a reglementării "din oficiu" a situaţiei recurenţilor persoane fizice.

Omisiunea includerii societăţii Avioane Craiova S.A. în rândul unităţilor angajatoare în care se desfăşoară activităţi specifice grupei II de muncă este exclusiv consecinţa neîndeplinirii procedurilor prevăzute de actele normative relevante în această materie şi nu consecinţa unui tratament diferenţiat, nepermis de dispoziţiile O.G. nr. 137/2007.

După cum s-a subliniat în chiar cuprinsul ordinului comun pretins discriminator, actul normativ avut în vedere de emitenţii acestuia a fost reprezentat de Ordinul ministrului muncii şi ocrotirii sociale, ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, iar recurenţii nu au indicat nicio prevedere care să îndrituiască ministerele competente la acel moment să extindă analiza aplicabilităţii nr. 50/1990 şi la alte locuri de muncă decât cele pentru care s-a urmat procedura instituită prin acesta.

În acelaşi timp, contrar susţinerilor recurenţilor, faptul că prevederile art. 3 alin. (2) lit. b) şi art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 3 din H.G. nr. 81/2020, în virtutea cărora Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale asigură aplicarea unitară a prevederilor legale din domeniul legislaţiei muncii precum şi egalitatea de şanse şi tratament, nu înlătură de la aplicare procedurile în cadrul cărora trebuie aplicate aceste principii, ci trebuie înţelese ca fiind corolare în privinţa aplicării procedurilor în materia de referinţă a asgurărilor sociale.

De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea conform căreia cele două ministere aveau obligaţia să solicite, în contextul demersurilor iniţiate de P., o solicitare Ministerului Economiei pentru a analiza situaţia tuturor întreprinderilor din industria aeronautică, această susţinere pe lângă faptul că nu este însoţită de indicarea normei sau normelor care ar fi impus un asemenea demers fiind şi contrară prevederilor clare şi lipsite de echivoc ale Ordinului comun nr. 50/1990, act ce prevede obligaţia fiecărei unităţi de a urma procedura prevăzută pentru recunoaşterea grupelor de muncă speciale şi nu a ministerului tutelar.

Altfel spus, o eventuală încălcare a principiului egalităţii de tratament şi al aplicării unitare a legislaţiei primare sau infralegale circumscrise asigurărilor sociale, indiferent de sediul materiei acestor principii (prevederi convenţionale, constituţionale, legale sau infralegale), ar fi fost de actualitate, în speţă, dacă şi conducerea societăţii Avioane Craiova S.A. ar fi solicitat ministerelor emitente ale Ordinului comun nr. 2120/662/1999 încadrarea unor activităţi în grupele I şi II şi, în pofida caracterului demonstrat al existenţei factorilor de risc specifici activităţilor ce trebuie încadrate în grupa I sau II, factori similari cu cei existenţi la P., încadrarea în grupele I şi II ar fi fost recunoscută doar în beneficiul angajaţilor de la societatea P..

Cum în cauză lipseşte elementul cheie pentru parcurgerea procedurii de încadrare prevăzute de Ordinului ministrului muncii şi ocrotirii sociale, ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990, acela al declanşării procedurii administrative în vederea recunoaşterii condiţiilor deosebite de muncă de către angajatorul Avioane Craiova S.A., nu se poate reţine existenţa unor situaţii comparabile, din punct de vedere legal, pentru cele două societăţi din industria aeronauticii, diferit tratate de ministerele emitente ale ordinului nr. 2120/662/1999.

În concluzie, faptul că angajaţii sau foştii angajaţi ai societăţii Avioane Craiova S.A. nu au beneficiat de încadrarea în grupele I şi II de muncă nu este consecinţa unui refuz nejustificat de recunoaştere, în conţinutul ordinului comun nr. 2120/662/1999, a existenţei unei situaţii similare cu cea de la societatea P. sau a pasivităţi ministerelor de resort în îndeplinirea unei obligaţii legale sau infralegale ci, cu rezerva demonstrării în fapt a existenţei factorilor de risc specifici grupei I şi II de muncă, este consecinţa pasivităţii conducerii societăţii Avioane Craiova precum şi a reprezentanţilor salariaţilor manifestate în privinţa oportunităţii declanşării procedurilor de încadrare în grupa I sau II de muncă.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi de pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi M. împotriva sentinţei nr. 1390 din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2022.