Inadmissibility of private party's appeal in the interest of the law due to lack of standing and failure to prove divergent case law

Şedinţa publică din data de 21 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.10.2020 şi precizată ulterior, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., Instituţia Prefectului Judeţului Mehedinţi, Agenţia Naţională de Integritate şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se constate interdicţia prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2020, imposibilitatea de a mai ocupa o funcţie eligibilă pe o perioadă de trei ani de încetare a mandatului al domnului B. primar la comuna Pătulele, jud. Mehedinţi.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 155/2021 din 13 mai 2021 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Ia act că reclamantul reclamantul A., cu domiciliul în comuna Pătulele, judeţul Mehedinţi, în contradictoriu cu pârâţii B., cu domiciliul în comuna Pătulele, judeţul Mehedinţi, Instituţia Prefectului Mehedinţi, cu sediul în mun. Dr. Tr. Severin, judeţul Mehedinţi, Agenţia Naţională de Integritate, cu sediul în Bucureşti, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu sediul în Bucureşti, renunţă la cererea de chemare în judecată.

Ia act că pârâtul B. nu solicită cheltuieli de judecată.".

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 155/2021 din 13 mai 2021 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat o cerere intitulată "recurs în interesul legii" reclamantul A., solicitând suspendarea din funcţie a Primarului Comunei Pătulele, Judeţul Mehedinţi.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Instituţia Prefectului Mehedinţi prin întâmpinare a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, pentru ipoteza declarării unui recurs, respingerea recursului în interesul legii, ca inadmisibil, pentru ipoteza declarării unui recurs în interesul legii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate admisibilitatea recursului în interesul legii, din perspectiva dispoziţiilor art. 514-515 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 514 C. proc. civ. statuează că "Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

Art. 515 C. proc. civ. dispune în sensul că "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.".

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În prezenta cauză, recursul în interesul legii promovat este inadmisibil, deoarece nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514-515 din C. proc. civ., fiind exercitat de un subiect de drept căruia legea nu îi recunoaşte legitimare procesuală.

Mai mult, recursul promovat nu vizează soluţionarea unei probleme de drept pentru care să se fi făcut dovada că a fost soluţionată în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate de mai multe instanţe judecătoreşti de pe teritoriul ţării.

Sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, dispoziţiile art. 514 din C. proc. civ. indică limitativ cine poate să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra probleme or de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, respectiv, procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel şi Avocatul Poporului.

Mai mult, dispoziţiile art. 515 din acelaşi cod prevăd că "recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii".

Aceste texte de lege stabilesc mecanismul, scopul şi condiţiile de admisibilitate ale recursului în interesul legii.

Prin urmare, prezenta cerere implică verificarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de textele de lege citate, după cum urmează:

- Calitatea procesuală a celui care solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra unor probleme de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele de judecată.

Cum sesizarea analizată a fost formulată de o simplă persoană fizică care deşi este parte în procesul de fond, nu se regăseşte printre titularii dreptului de sesizare prevăzuţi de norma legală, această primă condiţie nu este îndeplinită.

- O altă cerinţă de admisibilitate neîndeplinită în cauză presupune dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii de sesizare.

O ultimă cerinţă ce se impune a fi verificată în privinţa analizei admisibilităţii sesizării se referă la obiectul recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispoziţiilor art. 515 dini C. proc. civ., respectiv să privească probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti. Niciuna din cerinţele de mai sus, nu sunt îndeplinite.

Norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară ori necorelată cu alte dispoziţii legale şi, din acest motiv, să existe posibilitatea de a fi interpretată diferit, generând astfel o practică judecătorească neunitară. Or, în speţa de faţă, nu poate fi vorba despre aşa ceva.

De asemenea, aşa cum s-a arătat în precedent nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 514 din C. proc. civ. pricind existenţa legitimităţii procesuale active.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul reclamant A. la plata către intimatul pârât B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON, reprezentând onorariu avocat achitat conform facturii fiscale aflată la dosar recurs.

In consecinţă, reţinând că prin recursul promovat, nu s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca, pe calea recursului în interesul legii, să stabilească o interpretare unitară a dispoziţiilor legale relevante, nu s-a făcut dovada soluţionării diferite a unor probleme de drept prin hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti nefiind anexate cererii, iar condiţia privind calitatea procesuală activă referitoare la promovarea recursului în interesul legii nu a fost îndeplinită, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 155/2021 din 13 mai 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Obligă recurentul reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON către intimatul pârât B..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.