Securitate collaboration status: legal threshold for incurring denunciation and statutory limits on duress exception

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.05.2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 414 din 06 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 414 din data de 06 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - pârât a arătat, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiindu-i încălcat în mod flagrant dreptul la apărare şi respectiv cel la un proces echitabil, în condiţiile în care au fost respinse probatoriile solicitate, invocându-se aspecte puerile cum că nu ar fi indicat teza probatorie, chestiune ce poate fi analizată de către instanţa de control judiciar prin verificatrea Notelor de sedinţă transmise pentru primul şi unicul termen acordat în cauză.

Recurentul - pârât a susţinut că i s-a adus un mare prejudiciu, deoarece s-a stabilit calitatea sa de colaborator încă de la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, ignorându-se total apărările sale şi posibilitatea de a face probe în combaterea afirmaţiilor reclamantei.

A mai arătat că, din punctul său de vedere, nu a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată a persoanei aşa zis denunţate, pentru că cei de la Securitate aveau deja informaţia cu privire la persoanele implicate, iar acestora nu li s-a întâmplat absolut nimic, aşa că nu există un efect juridic al acestor informaţii. Nu există dovezi că persoanele despre care ar fi dat informaţii au avut de suferit în vreo formă, situaţie care îi susţine argumentul că nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la stabilirea calităţii sale de colaborator al Securităţii, aşa cum prevăd cumulativ dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului rezultă că, potrivit Notei de constatare nr. x/12.02.2019, pârâtul a întocmit şi semnat olograf cu numele real un angajament, la data de 07.09.1989, preluând numele conspirativ "B.", şi a activat ca informator în anul 1989, fiind recrutat "pentru încadrarea informativă a tineretului din comuna Tamaşi".

Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea promovată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

Soluţia instanţei de fond este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, criticile din recurs privind neîncadrarea activităţii desfăşurate de pârât în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

Dispoziţiile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noţiunea de colaborator al Securităţii ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

O primă critică invocată de recurentul - pârât vizează încălcarea dreptului la apărare întrucât i-au fost respinse probatoriile solicitate.

Verificând susţinerile recurentului - pârât, Înalta Curte reţine că a fost încuviinţată pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi a fost respinsă proba cu martori propusă de recurentul - pârât, cu motivarea că nu a fost indicată teza probatorie.

Înalta Curte constată astfel că în cauză a fost respectat dreptul la apărare al recurentului - pârât, acesta a propus probe în combaterea cererii de chemare în judecată, iar respingerea administrării probei cu martori ca nefiind concludentă şi utilă pentru soluţionarea cauzei, se circumscrie prevederilor art. 255 şi art. 258 C. proc. civ., conform cărora probele se pot încuviinţa numai dacă acestea sunt admisibile potrivit legii şi duc la soluţionarea procesului.

Cu privire la furnizarea de informaţii, recurentul - pârât a susţinut că nu a scris nicio notă informativă şi că nu există nicio dovadă că acele informaţii provin de la el.

Contrar celor susţinute de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că, la dosarul de fond, se află un angajament olograf semnat de recurent prin care a fost consfiinţită colaborarea cu organele de securitate şi i-a fost atribuit numele conspirativ "B.". De asemenea, la dosarul de fond, se află nota olografă furnizată de pârât la data de 31.08.1989 şi semnată cu numele conspirativ "B.".

Recurentul - pârât a mai susţinut că informaţiile erau cunoscute deja de către organele de securitate din alte surse şi că acestea nu au produs efecte negative asupra celor la care se referă.

Înalta Curte reţine că pentru îndeplinirea condiţiei legale este suficientă aptitudinea denunţului intimatului de a produce consecinţe, iar nu existenţa unor consecinţe efective. Pe cale de consecinţă, expunerea persoanei denunţate unor posibile acte de verificare complexă din partea Securităţii reprezentă vizarea îngrădirii dreptului la viaţă privată.

În cauză, organul de securitate a considerat informaţiile comunicate de către recurentul - pârât ca fiind relevante, întrucât au fost prelucrate de catre structura Securitatii care îl recrutase, iar pe baza lor au fost trasate sarcini şi dispuse măsuri.

Referitor la susţinerea recurentului - pârât că ar fi furnizat informaţiile ca urmare a presiunilor exercitate de către organele de Securitate, instanţa de control judiciar reţine că situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv "persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar".

Aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse şi la alte situaţii de fapt ce nu se circumscriu direct normei legale. Astfel, legiuitorul a reglementat expres acele ipoteze în care se poate presupune că informaţiile oferite de o persoană au fost date sub imperiul unei presiuni morale determinate de starea în care aceasta se afla: în timpul unei anchete penale, a unui proces penal, în stare de reţinere sau de arestare. Or, în cauza de faţă, recurentul-pârât nu a fost judecat şi condamnat pentru motive politice, nefiind îndeplinită situaţia premisă prevăzută de textul legal anterior citat.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul - reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 414 din 6 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.