Guarantee Fund liability for moral damages in insolvent insurer cases: scope of internal procedures versus judicial equitable assessment

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.05.2019, contestatoarea A., a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea parţială a Deciziei nr. 19815/10.04.2019 de respingere parţială a cererii reclamantei de plată a despăgubirilor, conform dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, solicitând anularea parţială a acesteia iar pe fond admiterea cererii de despăgubire astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamantă prin cererea de despăgubire din data de 22.05.2017, şi acordarea de daune morale în cuantum de 443.000 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 328 din data de 28 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia şi a dispus anularea parţială a deciziei nr. 19815/10.04.2019, cu privire la suma acordată reprezentând daunele morale.

A admis în parte cererea de despăgubire sub forma daunelor morale şi a obligat pârâta la plata sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 328 din data de 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând critici ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - pârât a arătat că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) şi 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 si ale art. 21 din Norma ASF 16/2015, precum şi ale art. 50 din Norma ASF 23/2014.

Din aceste dispoziţii rezultă faptul că Fondul protejează creditorii de asigurări de consecinţele insolventei, nu faptul că fondul se substituie asigurătorilor, obligaţiile fondului fiind obligaţii proprii, noi, si nu o continuare/preluare a obligaţiilor asigurătorilor faliţi, aceste obligaţii fiind limitate atât in timp - la falimentul unui asigurător cat si ca plafon de garantare.

Astfel se explica de ce sumele plătite de FGA ca urmare a soluţionării cererilor care le sunt adresate sunt înscrise în tabelul creditorilor împotriva asigurătorului falit, astfel cura prevăd dispoziţiile art. 267 alin. (2) din Legea 85/2014, fiind deci o imposibilitate juridica absoluta ca o "obligaţie preluata" a asigurătorului falit sa fie înscrisa ca si "creanţa de asigurări care se bucura de prioritate absolută "în tabelul de creanţe al aceluiaşi asigurător falit spre a fi achitată din activul acestuia.

Recurentul-pârât mai susţine că dreptul de apreciere de care dispune nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci in baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generala, ce asigura respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu fata de oricare victima a accidentelor rutiere, iar pe de alta parte, suma acordata intimatei este in conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, fiind data prin apreciere in cadrul pragului respectiv -in lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Recurgerea la o procedura interna standardizata a FGA nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natura a leza dreptul persoanelor îndreptăţite de a primi daune morale.

De vreme ce nu se pot efectua plaţi cu titlu de despăgubiri peste suma de 450.000 RON, iar persoanele îndreptăţite de a primi daune morale au tendinţa de a solicita sume aflate la limita maxima a plafonului de garantare sau chiar peste acest plafon, apare ca fiind obiectivă şi rezonabilă necesitatea resimţită de a recurge la criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenţia fiecare situaţie particulară dintre multiplele care se pot ivi în realitate.

Or, instanţa de fond nu a constatat ca procedând în soluţionarea cererii prin raportare la criteriile şi pragurile stabilite conform procedurii interne FGA a procedat cu exces de putere sau că a încălcat în vreun mod dreptul la despăgubire al intimatei, ci dimpotrivă, a confirmat procedura interna ca fiind un criteriu obiectiv de evaluare a daunelor morale.

Cuantumul daunelor morale trebuie să asigure doar repararea prejudiciului moral, nu şi a celui material, pe care părţile vătămate puteau să-1 pretindă în mod separat, ţinându-se cont, aşa cum s-a arătat mai sus, de criteriile stabilite de actele normative respective, dar şi de contextul economico social în care părţile vătămate se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanţei de judecată, însă nu pe criterii subiective, ci pe criteriile obiective arătate mai sus, care trebuie să fie relevate şi justificate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată în şedinţă publică, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile recurentului pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinare de către intimata - reclamantp, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat.

În fapt, la data de 22.05.2017, reclamanta a depus o cerere de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care a solicitat să fie despăgubită ca urmare a prejudiciului încercat prin propria vătămare corporală în urma accidentului rutier din data 04.09.2015, când, numita C., a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe bulevardul x din Galaţi şi pe fondul consumului de alcool şi al nerespectării dispoziţiilor legale pentru efectuarea activităţii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate A., care se afla în traversare pe marcajul pietonal.

Autovehiculul condus de către persoana vinovată de producerea accidentului avea poliţa de răspundere auto valabilă de la data 04.09.2015, încheiată la D. S.A..

Reclamanta, din cauza intrării în faliment a societăţii D. S.A., a solicitat pe calea necontencioasă acordarea de daune prin cerere adresată fondului, cerere care s-a soluţionat abia pe data 10.04.2019.

Prin Decizia nr. 19815/10.04.2019, raportat la actele medicale depuse, certificat medico-legal, precum şi la celelalte înscrisuri aflate la dosar, F.G.A. prin Comisia Specială a stabilit acordarea sumei de 4.229,65 RON cu titlu de daune materiale şi respingerea diferenţei de 2.184,97 RON precum şi, suma de 55.250,00 RON cu titlu de daune morale şi respingerea diferenţei de 387.750,00 RON.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel a anulat în parte decizia nr. 19815/10.04.2015 emisă de FGA, a admis în parte cererea de despăgubire sub forma daunelor morale şi a obligat pârâta la plata sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin criticile formulate, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că instanţa de fond a avut în vedere care este rolul acestuia, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (3) şi ale art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi ale art. 21 din Norma A.S.F. nr. 16/2015 şi limitele în care acesta poate să acorde despăgubiri, iar ca urmare sumele acordate intimatei-reclamante drept daune morale se încadrează în plafonul maxim de garantare în cuantum de 450.000 RON per creditor de asigurare şi au fost stabilite în acord cu prevederile art. 50 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că, în acord cu instanţa de fond, deşi procedura internă a recurentului referitoare la stabilirea daunelor morale, invocată atât în decizia contestată, cât şi în cererea de recurs, nu contravine de principiu vreunei prevederi legale, aceasta nu este stabilită prin acte normative, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanţa de judecată.

Înalta Curte reaminteşte că instanţa supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare şi, pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită precum şi de toate consecinţele acesteia, astfel cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

În cauză, reclamanta a întrunit condiţiile pentru a solicita plata de la FGA, este creditor de asigurare, a formulat cererea de plată în termenul prevăzut de lege şi a depus la dosar actul medical din care rezultă fără echivoc numărul necesar de zile pentru îngrijirea medicală a vătămărilor suferite ca urmare a evenimentului rutier în care a fost implicată.

Reţine instanţa supremă că dispoziţiile normative invocate de pârât nu au fost încălcate de către instanţa de fond şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de nulitate a recursului, invocată de intimata-reclamantă A..

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 622 din 22 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.