Administrative fine for broadcast violations: sufficiency of prior sanction over formal summons and special law derogation from general contravention rules

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a- IX -a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, în temeiul art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 împotriva Deciziei C.N.A. nr. 345 din 09.04.2019, solicitându-se ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: în principal: anularea Deciziei ca nelegală şi netemeinică, cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii în cuantum de 40.000 RON; în subsidiar: diminuarea cuantumului amenzii spre minimul prevăzut de lege, de 5.000 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 595 din data de 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 595 din data de 14 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin B., şi A. S.R.L., prin avocat C., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamanta A. S.R.L., prin B., a arătat în esenţă, că instanţa de fond nu a comunicat hotărârea recurată administratorului judiciar.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă A. S.R.L., prin avocat C., a susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a respins argumentul reclamantei în sensul în care CNA a emis Decizia 345/09.04.2019 cu încălcarea dispoziţiilor art. 91 alin. (2) şi (3) din Legea audiovizualului, care impuneau în prealabil somaţia, şi, doar în caz de neintrare în legalitate în termenul şi în condiţiile impuse în somaţie, amendarea.

Recurenta a arătat că, apărarea CNA din întâmpinare în sensul că televiziunea ar mai fi fost sancţionată în trecut prin Decizia nr. 284103.05.2018 pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) si 29 alin. (1) din Legea 504/2002 si ale art. 73, 120 alin. (1), art. 130 alin. (1) litera (a) si (b) din Codul audiovizualului, şi astfel Consiliul a considerat ca, "încălcând aceleaşi prevederi", nu mai este nevoie de somaţie, nu poate fi validată de către instanţa de judecată din următoarele motive:

- prevederile alin. (1) si (2) ale art. 91 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 sunt de strictă interpretare şi prevăd obligativitatea emiterii somaţiei conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate raportat la faptele pentru care se doreşte sancţionarea, în cazul nerespectării deciziilor cu caracter normativ emise de Consiliu;

- nu se pot asimila efectele unei decizii anterioare de sancţionare, pronunţată cu un an înaintea deciziei contestate în prezentul dosar (respectiv decizia 284103.05.2018 menţionată de CNA în întâmpinare), aplicată pentru alte fapte, alte emisiuni, din februarie 2018, cu efectele unei somaţii de intrare în legalitate, care trebuie să conţină condiţii şi termene de intrare în legalitate raportate la faptele identificate în luna martie 2019 prin Decizia 345/09.04.2019 şi pentru care se dorea amendarea;

- nu pot fi asimilate cele doua decizii, deoarece ele au un conţinut diferit şi sancţionări diferite. Prin decizia 284/03.05.2018 se sancţionează radiodifuzorul A. S.R.L. pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din 29 alin. (1) din Legea audiovizualului, articole nereţinute în prezenta decizie 345/09.04.2019. Or, în cazul deciziei din 2018, se indicaseră şi alte texte legale din legea audiovizualului ca pretins încălcate, şi pentru care nu era necesară o somaţie, conform art. 91 din Legea audiovizualului. Or, în spetă, prin Decizia 345/09.04.2019 singurele articole pretins încălcate sunt exclusiv cele prevăzute în Codul audiovizualului, caz în care somaţia era obligatorie;

- niciodată CNA nu a emis o somaţie prin care să îndrume televiziunea A. x, să îi pună în vedere condiţii şi termene precise de intrare in legalitate, aşa cum solicita textul legal, nici în anul 2019, şi nici în anul 2018, cu ocazia pronunţării Deciziei 284/03.05.2018;

-Decizia 284/03.05.2018 este contestată de A., în dosar x/2018, în prezent aflat în recurs pe rolul ICCJ, în concluzie, nu se puteau opune efectele acestei decizii către A. la data emiterii prezentei decizii în aprilie 2019, dată la care încă nu se pronunţase nici măcar o soluţie în fond in litigiul x/2018.

Recurenta - reclamantă a arătat că, în sarcina sa au fost reţinute mai multe contravenţii, iar sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001, dreptul comun în materie contravenţională, dar şi ale art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 privind individualizarea amenzii.

Având în vedere invocarea săvârşirii mai multor contravenţii prin aceeaşi măsură de sancţionare, cădea în obligaţia CNA să individualizeze, potrivit algoritmului reglementat de lege, sancţiunea finală care este aplicată. Or, această condiţie esenţiala a adoptării măsurii administrative de sancţionare nu a fost respectată.

În speţă, prin decizia contestată s-a reţinut în sarcina reclamantei săvârşirea mai multor contravenţii, şi anume încălcarea mai multor dispoziţii ale unei decizii a Consiliului (Codul audiovizualului), la momente diferite, iar pentru acestea a fost aplicată o singură sancţiune, amendă de 40.000 RON.

Prin modalitate de sancţionare a faptelor abordată de CNA, nu se poate determina dacă au fost sau nu respectate disp. art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 referitor la individualizarea sancţiunilor.

De altfel, textul prevede nu doar criteriile de individualizare a sancţiunii, dar şi faptul că individualizarea sancţiunii se face pentru fiecare contravenţie în parte.

Sancţiunea nerespectării art. 10 din O.G. nr. 2/2001 este nulitatea actului administrativ de sancţionare, întrucât prin aceasta încălcare se elimină posibilitatea analizei de către contravenient, în mod individual a fiecărei fapte, a fiecărei sancţiuni aplicate şi devine astfel imposibilă extragerea din cuantumul amenzii totale aplicate a amenzii individuale aplicate pentru o eventuală faptă despre care instanţa ar constata ca nu a reprezentat în realitate o abatere contravenţională.

Potrivit art. 94 din Legea audiovizualului, este evident ca legiuitorul a înţeles ca O.G. nr. 2/2001 se aplică şi amenzilor aplicate de CNA, acolo unde legea audiovizualului nu prevede expres derogări.

Pe fond, recurenta - reclamantă a arătat că aspectele reţinute în Decizia nr. 345/09.04.2019 nu se încadrează în textele Codului audiovizualului reţinute de CNA ca fiind pretins încălcate.

Toate exemplele reţinute de CNA in Decizia nr. 345/09.04.2019 nu îndeplinesc condiţiile cumulative pentru a se putea încadra în textul art. 73, astfel, nicăieri nu se menţionează în cadrul emisiunii că ar fi vorba de "vindecări de boli grave". Se poate deduce din fragmentele reţinute de CNA în Decizie că este vorba de ameliorarea/înlăturarea anumitor simptome, însă nu se poate reţine din niciuna din prezentările verbale ale cazurilor ca s-ar promova cazuri de "vindecări". Conform DEX, vindecarea presupune înlăturarea (definitivă), lecuirea unei boli preexistente.

Or, nu reiese din textele reproduse în cadrul deciziei că s-ar promova în cadrul emisiunii "vindecări de boli grave", fapt ce atrage imposibilitatea încadrării faptelor descrise în textul art. 73 şi, în mod corespunzător, aceste fapte nu sunt sancţionabile cu amenda.

În emisiunea "Fabrica de sănătate" nu se stabilesc diagnostice medicale şi nici nu se produc în vreun fel acte medicale, în sensul prevăzut de art. 73. În plus, domnul D. nu este şi nu a susţinut niciodată că este medic şi nici nu a susţinut că efectuează "acte medicale" sau că ar pune "diagnostice medicale". Or, pentru că "diagnosticul şi actele care îl atestă" să fie "certificate de Colegiul Medicilor din România", conform textului art. 73, ar trebui ca tratamentele să poată face obiectul "certificării Colegiului Medicilor". Or, Colegiul Medicilor are în atribuţii strict reglementări privitoare la medici şi activitatea acestora, aşa cum rezultă din Statutul Colegiului Medicilor din România.

CNA scoate din context anumite susţineri, imputând terapeutului D. că pune diagnostice de boli grave. Or, este evident că acele diagnostice sunt comunicate de către telespectatori, iar remediile terapeutice recomandate de D. sunt doar recomandate pentru ameliorarea anumitor simptome, comune mai multor afecţiuni, deoarece se axează pe întărirea imunităţii şi detoxifiere, şi în nici un caz pe tratarea unor boli grave. Nu se poate interpreta atât de departe, şi atât de scos din context, aşa cum face CNA, în sensul că D. stabileşte diagnostice de boli grave sau tratează boli grave la televizor, doar ascultând un om care îşi dezvăluie anumite suferinţe medicale.

Recurenta - reclamantă a susţinut că faptele nu se încadrează în art. 120 din Codul audiovizualului, întrucât suplimentele alimentare promovate în cadrul emisiunii sunt avizate şi brevetate conform dispoziţiilor legale în vigoare în România, rezultă că ele intră în categoria "derogărilor" la care face referire textul 120, şi nu cad sub interdicţia prevăzută de textul acestui articol.

De asemenea, produsele promovate în pauza publicitară a emisiunii nu se încadrează în textul art. 130 "produse şi tratamente naturiste", fiind notificate conform dispoziţiilor legale ca "suplimente alimentare". Or, textul referitor la suplimente alimentare este cel al art. 1318 din Codul audiovizualului, text nereţinut de CNA în speţă.

Recurenta - reclamantă arată că şi în cazul în care s-ar retine de către instanţă că faptele se încadrează în cele 3 texte din Codul audiovizualului, acestea contravin dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, solicitând instanţei aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs formulată de recurenta - pârâtă A. S.R.L., prin B., Înalta Curte constată tardivitatea motivării acesteia reţinând că sentinţa nr. 595 din 14 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată acesteia la data de 12 noiembrie 2019, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii .

Declaraţia de recurs a fost depusă la data de 16.10.2019 iar motivele de recurs au fost depuse prin poşta electronică, la data de 17.12.2019.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Recurentei-reclamante i-a fost comunicată sentinţa la sediul indicat în cererea de chemare în judecată, nerezultând că, pe parcursul judecăţii la prima instanţă, şi-a ales un alt sediu procesual. De altfel, recurenta-reclamantă a precizat că este în insolvenţă în cadrul motivelor de recurs.

Astfel că, motivarea căii de atac realizată la data de 17.12.2019, este în afara termenului legal de declarare şi motivare a căii de atac, care a început să curgă la data de 12.12.2019(data comunicării sentinţei recurate) şi s-a împlinit la data de 28.11.2019.

În consecinţă, vor fi înlăturate apărările acesteia referitoare la necomunicarea hotărârii faţă de administratorul judiciar potrivit Legii nr. 85/2014, deoarece recurenta este partea care a declanşat prezentul litigiu şi avea obligaţia de a comunica instanţei faptul că se află în insolvenţă. Instanţa de fond a efectuat procedura de citare conform solicitării recurentei-reclamante.

Pentru aceste considerente, fiind neîntemeiate susţinerile referitoare la comunicarea sentinţei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv.

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L., prin avocat C., este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 345/09.04.2019, recurenta - reclamantă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 40.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor 73, 120 alin. (1) şi 130 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările ulterioare (Codul audiovizualului).

Prin decizia contestată, în sarcina recurentei - reclamante s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 73, 120 alin. (1) şi 130 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările ulterioare (Codul audiovizualului), sancţionate cu amendă de la 5.000 RON la 100.000 RON (art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002). Pentru această contravenţie s-a aplicat sancţiunea amenzii de 40.000 RON.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, Înalta Curte constatând că, prin argumentele dezvoltate în cererea de recurs, recurenta-reclamantă nu face altceva decât să reia criticile de nelegalitate expuse prin cererea de chemare în judecată, instanţa de fond pronunţându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

O primă critică invocată de recurentă se referă la faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, CNA ar fi trebuit să aplice, prealabil emiterii deciziei de amendare, o somaţie de intrare în legalitate.

Înalta Curte constată că aşa cum a reţinut atât CNA, cât şi instanţa de fond, la emiterea deciziei, a fost avut în vedere faptul că reclamanta a fost anterior sancţionată prin Decizia nr. 284/03.05.2018 pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) şi 29 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 şi ale art. 73, 120 alin. (1), art. 130 alin. (1) Kt a şi b) din Codul audiovizualului, Consiliul constatând că reclamanta a încălcat din nou aceleaşi prevederi pentru care a fost sancţionată prin decizia respectivă.

Este nefondată şi critica recurentei privitoare la greşita soluţionare de către prima instanţă a motivului de nelegalitate constând în nerespectarea prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Astfel, în mod corect prima instanţă a reţinut că Legea nr. 504/2002 instituie un regim derogatoriu de la reglementarea cu caracter general instituită de O.G. nr. 2/2001 şi se aplică prioritar, în conformitate cu principiul ce guvernează concursul dintre legea specială şi legea generală - specialia generalibus derogant, nefiind necesară în acest sens o stipulaţie expresă în legea specială.

Prin urmare, decizia de sancţionare emisă de CNA, în considerarea caracterului său de act administrativ de autoritate, trebuie să respecte condiţiile de formă şi fond prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi nu cerinţele art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, invocate în mod eronat de recurenta-reclamantă.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la faptul că aspectele reţinute prin decizia contestată nu se încadrează în textele din Codul audiovizualului, reţinute de CNA ca fiind încălcate, argumentând astfel că fapta reţinută nu poate fi încadrată conform art. 73 din Codul audiovizualului, deoarece "nu ar fi vorba de vindecări de boli grave", ci doar de simptome şi că nu ar fi vorba de diagnostice medicale.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, aşa cum rezultă din transcriptul emisiunilor expuse pe larg în expunerea actului sancţionator, fapta reţinută se încadrează în disp. art. 73 din Codul audiovizualului, în condiţiile în care moderatorul emisiunii D. afirmă:

"Vedeţi doamnă, nu aveţi hepatită! Aveţi ciroză! Dumneavoastră credeţi ce vreţi, eu vă dau tratamentul pentru ciroză.".Aceste afirmaţii nu reprezintă simptome ci diagnostice medicale, contrar susţinerilor reclamantei.

De asemenea, fapta reţinută se încadrează în prevederile art. 120 din Codul audiovizualului. Astfel, realizatorul emisiunii a prezentat un tratament care "curăţă ficatul şi fierea, şi rezultatul este din prima seară", sugerând că acest produs, despre care nu precizează în ce ar consta, ar avea proprietăţi de tratare a ficatului şi a fierii şi fără ca aceste spoturi publicitare să fie însoţite de avertizarea, sonoră şi scrisă "Produs neatestat medical" sau "Metodă neatestată medical" astfel cum prevede art. 130 din Codul audiovizualului.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin avocat C., împotriva sentinţei nr. 595/2019 din 14 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., în reorganizare judiciară, prin B., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca tardiv.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.