Judicial discipline: scope of preliminary inspection and the non-reviewability of judicial reasoning in grave negligence charges

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, formulând contestaţie împotriva rezoluţiei nr. x/2018 din data de 16.01.2019 pronunţată de catre Direcţia de inspecţie pentru judecători din cadrul Inspecţiei Judiciare şi împotriva rezoluţiei nr. C19- 1284 din data de 07.05.2019 pronunţată de Inspectorul Şef din cadrul Inspecţiei Judiciare. Reclamantul solicită instanţei desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare, cu trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 577 din dat de 11 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 577 din data de 11 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea 317/2004 privind efectuarea, verificărilor prealabile precum şi cu încălcarea art. 14 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de către Inspecţia Judiciară aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012.

Astfel, inspectorul judiciar în cadrul verificării prealabile poate accesa baza de date a sistemului informatic Ecris, poate examina lucrările care au legătură cu aspectele sesizate, poate solicita copii de pe documentele apreciate ca fiind relevante pentru soluţionarea lucrării, poate solicita relaţii sau acte pe care le consideră necesare de la alte autorităţi şi instituţii precum şi de la persoanele fizice care au cunoştiinţă despre aspectele sesizate, poate solicita un punct de vedere judecătorului a cărui activitate este vizată sau de la ceilalţi judecători şi de la personalul instanţei.

Or, aşa cum reiese din cuprinsul sentinţei civile verificările inspectorului judiciar s-au limitat numai la a accesa sistemul informatic Ecris al Judecătoriei Curtea de Argeş şi Tribunalului Argeş.

Aşa cum rezultă din paragraful 4 al hotărârii instanţei de fond, inspectorul judiciar a efectuat doar o verificare în sistemul informatizat Ecris. Se mai menţionează în cuprinsul aceluiaş paragraf că inspectorul judiciar a avut în vedere şi înscrisurile ataşate sesizării.

Recurentul consideră că această de a avea în vedere înscrisurile ataşate sesizării nu s-ar putea regăsi în vre-una dintre activităţile concrete pe care inspectorul judiciar trebuia să le efectueze în cadrul verificării prelabile.

Dintre activităţile enumerate la art. 14 din Regulamentul nr. 1027/2012 inspectorul judiciar a efectuat doar una singură şi anume verificarea sistemului Ecris, motiv pentru care recurentul susţine că verificarea a fost una superficială, iar nu completă.

Pe cale de consecinţă, în mod cu totul nelegal a reţinut judecătorul cauzei faptul că inspectorul căruia i-a fost repartizată lucrarea a respectat toate aceste dispoziţii regulementare.

Recurentul a mai arătat că sentinţa a fost dată şi cu încălcarea normelor de drept material referitoare la abaterile disciplinare săvârşite de magistraţi, norme prevăzute în Legea 303/2004, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) raportat la art. 99 indice 1 alin. (2).

Curtea în mod greşit a concluzionat că obiectul verificării disciplinare l-ar constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului, întrucât a reclamat o încălcare evidentă a normelor de drept material. În aceeaşi maniera greşită, Curtea a reţinut că obiectul verificării l-ar constitui doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual cu scopul determinat de a vătăma o persoană şi că se impune analizarea acestor două condiţii. Aceste susţineri sunt contradictorii textelor de lege invocate în susţinerea sesizării şi contestaţiei. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 99 lit. t) raportat la art. 99 indice 1 alin. (2). din Legea nr. 303/2004.

Din interpretarea sistematică a celor două texte de lege nu reies condiţiile stabilite în mod nelegal, prin adăugare ala lege, de către instanţa de fond. Astfel, nu se face referire în aceste texte de lege despre încălcarea cu intenţie a normelor şi nici despre scopul detereminat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerera unei asemenea consecinţe, aceste două condiţii enumerate şi adaugate în mod nelegal de către isntanţa de fond având incidenţă în tărâmul penal, iar nu în cel disciplinar.

Văzând textele de lege mai sus arătate, acestea fac vorbire despre exercitarea cu gravă neglijenţă, adică cu nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, a normelor de drept material sau procesual.

Pe cale de consecinţă, pe de o parte nu trebuie dovedită intenţia, ci culpa cea mai uşoară, şi de asemenea nu trebuie dovedit scopul determinat de a produce o vătămare.

Raportat la probatoriul existent în dosar, recurentul consideră că a dovedit culpa în producererea gravei neglijenţe din partea celor doi magistraţi.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând contestaţia formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 9096 din data de 16.01.2019 şi a Rezoluţiei inspectorului judiciar şef din data de 07.05.2019 emise în lucrarea nr. C19-1284.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, soluţie împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Prin cererea de recurs se aduc critici hotărârii atacate sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 14 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de către Inspecţia Judiciarp aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, precum şi ale art. 99 lit. r) raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Analizând criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi art. 14 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de către Inspecţia Judiciară aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012("Regulament"), Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale anterior menţionate.

Înalta Curte apreciază că, din interpretarea coroborată a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi a art. 14 din Regulament, rezultă că nu există o metodă obligatorie pentru desfăşurarea activităţii de verificare prealabilă. Legiuitorul a reglementat un drept de apreciere în favoarea inspectorilor judiciari, modul de acţiune al acestora urmând a fi determinat de contextul concret al fiecărei cauze, prin recurgerea, după caz, la toate, la anumite sau doar la unul dintre instrumentele de verificare puse la dispoziţie de Legea nr. 317/2004 şi de Regulament.

Din elementele concrete ale cauzei, rezultă că inspectorul judiciar a avut în vedere înscrisurile ataşate sesizării şi evidenţele din sistemul informatic Ecris şi a apreciat că raţionamentul logico-juridic al magistratului nu poate fi subiect de verificare în procedura discplinară, în condiţiile în care recurentul - reclamant a criticat modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat.

În ceea ce priveşte încălcarea/interpretarea eronată a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 991 din lege, pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, potrivit prevederii legale menţionate,

"(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit ("cu ştiinţă") a normelor de drept material ori procesual în scopul ("urmărind") vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

Pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Relevante sunt şi considerentele extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2016, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive."

Astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţiile în litigiu a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a abaterii sesizate.

Verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excedează competenţele Inspecţiei Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a statuat, cu privire la art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004, că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Aşadar, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Or, recurentul-reclamant susţine şi precizează prin recurs, că magistraţii vizaţi "s-au aflat într-o gravă eroare la înţelegerea situaţiei de fapt", contestând raţionamentul juridic care a stat la baza hotărârii pronunţate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 577 din 11 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.