Civil servant's incompatibility upheld for holding town hall post alongside school administrator job
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment, which had rejected the challenge to the National Integrity Agency's evaluation report finding an incompatibility. The dispute concerned a civil servant who, from 01.10.2011 to 11.01.2019, concurrently held a public office as an advisor at a town hall and an employment contract as a financial administrator at a state-run school, both public institutions. The High Court held that this concurrent holding violated Article 94(2)(a) of Law No. 161/2003, which prohibits public servants from holding other functions or activities in public authorities or institutions, and that the exception in Article 96(1) permitting didactic activities did not apply because the financial administrator role was not a didactic activity. The court also found the appeal grounds regarding lack of reasoning and incorrect application of the law to be unfounded, as the lower court had adequately analyzed the facts and correctly applied the law, with the incompatibility arising regardless of decision-making authority or actual use of the public position for advantage. The lower court's judgment remains in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 12 din Legea nr. 176/2010, art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003; Civil servant's incompatibility upheld for holding town hall post alongside school administrator job: The dispute concerned a civil servant who, from 01.10.2011 to 11.01.2019, concurrently held a public office as an advisor at a town hall and an employment contract as a financial administrator at a state-run school, both public institutions. The High Court held that this concurrent holding violated Article 94(2)(a) of Law No. 161/2003, which prohibits public servants from holding other functions or activities in public authorities or institutions, and that the exception in Article 96(1) permitting didactic activities did not apply because the financial administrator role was not a didactic activity. The court also found the appeal grounds regarding lack of reasoning and incorrect application of the law to be unfounded, as the lower court had adequately analyzed the facts and correctly applied the law, with the incompatibility arising regardless of decision-making authority or actual use of the public position for advantage. The lower court's judgment remains in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal on the merits in the administrative litigation procedure.
Procedural rule applied to reject the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a contestat Raportul de evaluare nr. x/18.06.2019, întocmit de pârâtă, susţinând că, în fapt, la data de 24.10.2018, în temeiul art. 12 din Legea nr. 176/2010, ANI s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul ca reclamanta, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Comunei Boldu nu a respectat regimul juridic al incompatibilităţilor.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 170 din data de 09 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 170 din data de 09 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă a arătat că motivele de nelegalitate prevazute art. 488 pct. 6 si pct. 8 C. proc. civ.. au un caracter general in sensul ca in ele sunt incluse cazurile: de nemotivare a hotararii si de incalcare sau aplicare gresita a normelor de drept material.
Recurenta - reclamantă a susţinut că nu există nici un fel de interferenţă între atribuţiile de serviciu stabilite prin fişa postului, în calitate de consilier - compartiment contabilitate şi funcţia de administrator financiar în cadrul Şcolii Gimnaziale Boldu.
Potrivit atributiilor stabilite prin fişa postului, activitatea sa de functionar public nu are legatură directă sau indirectă cu Şcoala Gimnaziala Boldu.
Mai mult decat atât, precizează că atât la Primaria Boldu cât şi la Şcoala Gimnazială Boldu, a îndeplinit funcţii de execuţie fără a avea nici un fel de atribuţii decizionale. Nu a existat în nici un moment posibilitatea de influenţare în vreun sens a celor două ativităţi pe care le-a exercitat în mod distinct.
Reclamanta nu a folosit in nici un fel de functia publica pentru a obtine vreun avantaj, iar în momentul în care a aflat că se efectuează evaluari şi analize cu privire la persoana sa, a solicitat de îndată încetarea contractului de muncă încheiat cu Şcoala Gimnazială Boldu.
Analizând prevederile legale incidente în cauză, instanţa trebuia să analizeze în mod corepunzător susţinerile sale, în sensul că raportul de evaluare nu indică în mod clar care sunt dispoziţiile încălcate şi nu motivează potrivit cu care dispoziţiile art. 94 se aplică în mod corespunzător.
În opinia sa, la evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se prevede în mod clar şi expres că raportul de evaluare trebuie să conţină o analiză clară a cazurilor de incompatibilităţi. Raportul de evaluare nu conţine decât punctul de vedere al reclamantei, înscrisurile comunicate de Primăria Comunei Boldu, înscrisurile depuse de Şcoala Gimnazială Boldu şi de la Instituţia Prefectului judetului Buzău.
Mai mult, textul de lege indicat se referă la o funcţie deţinută în cadrul unei autorităţii sau instituţii publice, contractul încheiat cu Şcoala Gimnazială din comuna Boldu, fiind pentru un post din cadrul personalului contractant, neavând funcţie de conducere sau execuţie.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.
Prin Raportul de evaluare din data de 18.06.2019 întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate s-a constatat faptul că reclamanta nu a respectat regimul incompatibilităţilor, deoarece în perioada 01.10.2011 - 11.01.2019 a deţinut şi exercitat concomitent atât funcţia publică de consilier (funcţionar public) în cadrul primăriei comunei Boldu, jud. Buzău, cât şi cea de angajat cu contract individual de muncă (administrator financiar) în cadrul Şcolii Gimnaziale Boldu (instituţie publică), încălcând astfel dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.
Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea ca nefondată.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a analizat înscrisurile administrate în cauză.
Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, explicând raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată. Hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
Criticile recurentei subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în conformitate cu care "funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului".
Înalta Curte constată că în mod legal prima instanţă a menţinut Raportul de evaluare contestat, interpretând corect dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în condiţiile în care situaţia de fapt avută în vedere de autoritatea pârâtă este una necontestată.
Art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 prevede că "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.".
Recurenta a deţinut, în perioada 01.10.2011-11.01.2019, simultan funcţia publică de consilier în cadrul Primăriei Boldu, cât şi funcţia administrator financiar în cadrul Şcolii Gimnaziale Boldu.
Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile situaţiei de excepţie conţinute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
Excepţia prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 priveşte activitatea didactică. În cauză, nu se poate reţine că funcţia de administrator financiar exercitată de recurentă în cadrul şcolii, funcţie faţă de care s-a constatat situaţia de incompatibilitate ar implica desfăşurarea unei activităţi didactice.
În ceea ce priveşte calificarea unităţii de învăţământ, Înalta Curte apreciază ca fiind legală calificarea primei instanţe în sensul că Şcoala Gimnazială Boldu nu face parte din sectorul privat, fiind o instituţie publică aflată în subordinea consiliului local.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, în România, învăţământul este serviciu de interes public şi se desfăşoară, în condiţiile prezentei legi, în limba română, precum şi în limbile minorităţilor naţionale şi în limbi de circulaţie internaţională, iar potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ de stat şi particular preuniversitar se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare. Pentru învăţământul special liceal şi special postliceal, reţeaua şcolară se organizează de către consiliul judeţean, respectiv de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu consultarea partenerilor sociali şi cu avizul conform al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod corect că este irelavant faptul că recurenta a fost angajată cu contract de muncă la Şcoala Gimnazială Boldu, întrucât art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 face referire nu numai la funcţii, ci şi la alte activităţi, remunerate sau neremunerate.
De altfel, nici împrejurarea că reclamanta nu s-a folosit de funcţia publică pentru a obţine vreun avantaj nu este relevantă, de vreme ce starea de incompatibilitate decurge din deţinerea unei alte funcţii sau exercitarea unei alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.
Nu prezintă relevanţă nici faptul că recurenta nu a avut atribuţii decizionale, nici la Primăria Boldu nici la Şcoala Gimnazială Boldu, deoarece starea de incompatibilitate nu este condiţionată de acest aspect.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 170 din 9 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 170 din 9 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.