Taxpayer prevails as court upholds annulment of joint liability ruling, finding tax authority failed to prove administrator's bad faith.

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională De Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a contestat decizia nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare, solicitând să se dispună desfiinţarea în tot a actului administrativ fiscal contestat şi soluţionarea de către pârâţi în procedura administrativă, conform normelor de competenţă legale, a contestaţiei formulate de A. împotriva actelor administrative fiscale Deciziei nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare si implicit să se dispună reverificarea obligaţiilor fiscale stabilite prin Decizia de Impunere nr. x/16.02.2017, având în vedere documentele puse la dispoziţie, documente ce nu au fost avute în vedere de organul de control.

Prin sentinţa civilă nr. 1650/12.03.2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale, declinând competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamantul A., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 184 din data de 16 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea şi a anulat Decizia nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare şi decizia 6877/06.11.2018.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 181 din data de 16 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, pârâta a arătat că instanta de fond în mod greşit a reţinut faptul că nu a fost dovedită reaua credinţă şi faptul ca nu s-au menţionat motivele de fapt care au atras răspunderea solidară a administratorului.

Astfel, din actele depuse la dosar rezultă faptul că nu s-a prezentat nici un reprezentant legal al societăţii cu documentele financiar contabile în vederea efectuării controlului.

Având în vedere că organele de inspecţie fiscală nu au putut intra în posesia documentelor contabile pentru a identifica obiectul tranzacţiilor derulate de societate în perioada verificată dar şi documentele în care au fost înscrise tranzacţiile (facturi fiscale, eventuale contracte precum şi documente de plată), s-a procedat în conformitate cu prevederile art. 58 alin. (1) si 2 din Legea 207/2015 privind Codul de Procedura fiscală, la solicitarea de informaţii de la principalii furnizori şi clienţi ai acesteia.

Astfel. comportamentul reprezentantului societăţii nu face decât să dovedească reaua credinţă în speţă.

În ceea ce priveste motivarea în fapt a atragerii răspunderii solidare, recurenta arată că nu poate fi de acord cu reţinerile instanţei de fond întrucât din cuprinsul deciziei anulate reies şi sunt dezvoltate pe larg motivele de fapt pentru care a fost atrasă răspunderea solidară a administratorului A..

Din istoricul B. S.R.L. transmis de ONRC rezultă că la data în care a încetat activitatea în cadrul B. S.R.L., a d-lui C. şi a d-nei D., respectiv 20.12.2010, în calitatea de administratori, societatea înregistrează obligaţii fiscale restante în suma totală de 16.794 RON, conform evidenţei fiscale (fişa plătitor editată la data de 20.12.2010).

Conform raportului ONRC, domiciliul foştilor administratori/asociati din perioada 25.08.2003 - 20.12.2010, respectiv C. si D. corespunde cu adresa sediului social declarat/domiciliul fiscal al societăţii.

La data de 21.10.2013 in care A. şi-a încetat activitatea în calitate de administrator, societatea înregistrează obligaţii fiscale restante în sumă totală de 8.404 RON, conform evidentei fiscale (fişa plătitor editată la data de 21.10.2013), iar la data de 25.04.2014 când dl E. şi-a încheiat activitatea de administrator, societatea înregistra obligaţii fiscale în suma totală de 3.447 RON, conform evidenţei fiscale (fişa plătitor editată la data de 24.04.2014).

Conform raportului REVISAL la data de 27.07.2018 - dl F. figurează ca a detinut functia de manager cu timp parţial de lucru începând cu 01.02.2011 pana la 08.08.2014, perioada in care societatea a avut ca administratori pe dl A., E. si pe domnul G..

Având în vedere noţiunea de "bună credinţă" conform art. 12 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală conform careia (...) "Contribuabilul/Plătitorul trebuie să îşi îndeplinească obligatiile şi să îşi exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi să declare corect datele şl informatiile privitoare la obligaţiile fiscale datorate.(...)" implica obligaţia ca administratorii/asociatii sau cei care au avut calitatea de manager ai B. S.R.L., să efectueze toate demersurile în vederea unei bune administrări a societăţii, de a îndeplini toate obligaţiile fiscale declarative şi de plata a creanţelor fiscale declarate si/sau stabilite conform prevederilor legale de organele cu atribuţii de control, de a iniţia procedura de insolventa în situaţia în care s-a constatat insuficienţa fondurilor băneşti pentru achitarea restantelor la bugetul general consolidat.

Astfel, în spetă sunt aplicabile prevederile art. 25, alin. (2), lit. d) si art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu pct. 3.5., cap. III, din Ordinul nr. 127/2014 pentru aprobarea instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare.

În urma prezentării dosarului de angajare a răspunderii solidare spre analiză şi la întrebările puse de inspectorul din cadrul DGRFP Bucureşti - Administraţia Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidara si Insolventa, dl. A. a formulat răspunsurile cuprinse în Nota explicativă din data de 15.05.2018.

Cu aceasta ocazie dl. A. nu a prezentat alte documente în afara celor existente la dosarul fiscal, urmând ca acestea sa fie depuse ulterior.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 6878/06.11.2018 emisă de Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/30.07.2018; anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare si implicit să se dispună reverificarea obligaţiilor fiscale stabilite prin Decizia de Impunere nr. x/16.02.2017.

Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea dedusă judecăţii, a anulat Decizia nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare şi decizia 6877/06.11.2018.

Recurenta - pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) şi art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu pct. 3.5., cap. III, din Ordinul nr. 127/2014 pentru aprobarea instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare.

În cauza de faţă acest motiv de recurs nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că organul fiscal nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă privind îndeplinirea de către reclamant a condiţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) şi art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd că pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că, pentru atragerea răspunderii solidare persoana vizată trebuie să deţină una dintre calităţile prezentate mai sus, precum şi exercitarea cu rea-credinţă a mandatului.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a formulat critici concrete din care să rezulte modul defectuos al interpretării dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă susţine că o parte din obligaţiile fiscale restante la data întocmirii procesului-verbal de insolvabilitate în sumă de 3.557.971 RON RON provin din timpul exercitării mandatului intimatului-reclamant A., precum şi faptul că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu a fost dovedită reaua credinţă şi că nu au fost menţionate motivele de fapt care au atras răspunderea solidară a intimatului - reclamant.

Aceste critici nu pot fi primite având în vedere că Raportul x/16.02.2017 a reţinut că societatea nu funcţionează la sediul declarat şi că nu s-a prezentat niciun reprezentant legal al societăţii cu documente financiar - contabile în vederea efectuării controlului, însă intimatul - reclamantul a deţinut calitatea de administrator al societăţii B. S.R.L. în perioada 20.12.2010-21.10.2013, neputându-i-se imputa în anul 2018 faptul că societea nu funcţionează la sediul declarat. De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că, din Nota explicativă întocmită la data de 15.05.2018, rezultă că intimatul - reclamant s-a prezentat în vederea audierii, la finalul cererii de recurs fiind menţionate o parte din răspunsurile date de acesta la întrebările adresate de organul fiscal.

Prin urmare, sunt corecte aspectele reţinute de instanţa de fond cu privire la obligaţia organului fiscal de a emite un act motivat atât în fapt, cât şi în drept, precum şi faptul că recurenta - pârâtă nu a dovedit că intimatul-reclamant ar fi acţionat în scopul nedeclarării obligaţilor fiscale. De asemenea, neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale declarative nu constituie, în sine, o cauză de atragere a răspunderii solidare, cât timp nu s-a dovedit reaua-credinţă a administratorului în neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Relevant este şi faptul că organul fiscal a arătat că la data de 21.10.2013, dată până la care intimatul - reclamant a figurat ca administrator, societatea înregistra obligaţii fiscale restante în sumă totală de doar 8404 RON, în timp ce intimatului -reclamantul i se impută suma de 5.626.800 RON, fără a arăta în concret de ce această datorie provine din modul în care acesta şi-a exercitat atribuţiile în perioada 2010-2013.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei nr. 181 din 16 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.