Tax authority's appeal rejected; joint liability decision annulled as bad faith unproven after criminal case closed

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2019 şi precizată sub aspectul cadrului procesual subiectiv pasiv în şedinţa publică din data de 29.05.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Argeş, solicitând anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 198/30.08.2018, emisă de prima pârâtă, şi a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.05.2018, emisă de a doua pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 139/23.10.2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 198/30.08.2018 şi Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.05.2018.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 139/23.10.2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Piteşti, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - pârâtă a arătat că instanţa de fond a aplicat în mod gresit dispozitii art. 25, alin. (2), lit. d), alin. (2^1) si art. 26 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificarile si completarile ulterioare, precum şi cele ale art. 20, alin. (1) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, "reprezentanţii legali ai persoanelor juridice, sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile ce revin, potrivit legislaţiei fiscale, entităţilor reprezentate. Aceşti reprezentanţi îndeplinesc obligaţiile fiscale de plată ale entităţilor reprezentate din acele mijloace pe care le administrează.

Aplicând în mod greşit aceste dispozitii legale, instanţa de fond a ajuns la o concluzie eronată, aceea că: "În aprecierea instanţei, expunerea motivelor de fapt din decizia contestată nu relevă nici fapte de natura celor la care se referă cazul de răspundere aplicat, precum nici reaua credinţă a reclamantului."

Contrar celor retinute de instanta de fond, instituţia fiscală a indicat faptele reclamantului care au determinat emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare contestate.

Astfel, intimatul-reclamant, în calitate de membru, răspunde faţă de asociaţie pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor privind gestionarea resurselor financiare şi materiale pe care legea, actul constitutiv le impun.

Aceasta, în calitate de membru avea obligaţia să supravegheze activitatea firmei şi să asigure resursele necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.

Intimatul-reclamant nu a efectuat demersuri pentru achitarea obligaţiilor restante, pentru care au fost aplicate măsuri de executare silită, nu a formulat nicio contestaţie, nu a solicitat efectuarea de punctaje, reglări sau corecţii în evidenţele fiscale, ignorandu-le cu buna ştiinţă, acesta reprezentând în mod evident o dovadă a relei credinţe şi a intenţiei de a prejudicia creditorul fiscal.

Recurenta - pârâtă susţine că nu are relevanţă în angajarea răspunderii solidare faptul că prin ordonanţa din data de 14.03.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2015, s-a dispus clasarea cauzei în care s-au efectuat cercetări penale faţă de intimatul-reclamant pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală întrucât pentru angajarea răspunderii penale există dispoziţii legale speciale, respectiv art. 25 si 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Mai mult decât atât, prin ordonanţa de clasare nu a fost dispusă şi exonerarea societăţii de la plata obligaţiilor fiscale.

În ceea ce priveşte reaua credinţă, recurenta - pârâtă arată că deşi dispoziţiile Codul de procedură fiscală nu definesc notiunea de "rea-credinta", acest concept moral şi juridic trebuie raportat la limbajul comun, ca fiind sinonim cu o atitudine incorectă şi rău intenţionată, în raport de principiile binelui, cinstei, corectitudinii, etc.

Trebuie subliniat faptul ca prevederile legale în materie fiscală nu leagă reaua credinţă de un anumit comportament materializat prin existenta unor acte de încălcare a obligaţiilor legale ori printr-un comportament abuziv.

Dezinteresul în îndeplinirea obligaţiilor fiscale, neîndeplinirea îndatoririlor ce-i revin în calitate de administrator, gestionarea deficitară a resurselor societăţii corelată cu neplata obligaţiilor fiscale, precum şi faptul ca nu s-au indicat de către contestator imprejurări de natură să circumstanţieze comportamentul său în calitate de fost administrator/asociat şi să imprime concepţia că acesta a acţionat cu bună credinţă, duc la concluzia că reaua credinţă este îndeplinită în cauză pentru motivul de atragere a răspunderii solidare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamat este fondat, pentru următoarele considerente:

Intimatul - reclamant a avut calitatea de asociat la societatea B. S.R.L. în perioada 07.07.2010-03.03.2011 şi pe cea de administrator în perioada 07.07.2010-13.12.2010. Pârâta AJFP Argeş a emis pentru reclamant Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.05.2018 pentru debitul fiscal total al societăţii de 3.048.314 RON, din care 1.674.814 RON debit principal şi 1.373.500 RON accesorii, reţinând dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) şi alin. (21) şi art. 26 din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală în vigoare de la 01.01.2016. În cuprinsul deciziei sale, pârâta a arătat că debitul menţionat este aferent perioadei 01.01.2010-31.07.2011 şi a fost stabilit prin Raportul de inspecţie fiscală (RIF) nr. x/30.06.2015 cu menţiunea că activitatea societăţii în perioada respectivă, când reclamantul ar fi fost reprezentantul legal al acesteia, a avut drept scop evidenţierea de către societate în contabilitate a unor operaţiuni fictive, fără bază reală. S-a arătat că debitul societăţii este mult mai mare, dar a fost impus şi altor reprezentanţi legali ai debitoarei, în funcţie de cum a apreciat organul fiscal implicarea acestora şi perioada lor de acţiune. S-a arătat că, prin Procesul-verbal nr. x/12.08.2015, societatea a fost declarată în stare de insolvabilitate cu bunuri urmăribile de o valoare mai mică decât creanţa fiscală.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Piteşti a admis acţiunea şi a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 198/30.08.2018 şi Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.05.2018.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta - pârâtă a susţinut că nu prezintă relevanţă în angajarea răspunderii solidare faptul că, prin Ordonanţa din data de 14.03.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus clasarea cauzei în care s-au efectuat cercetări penale faţă de intimatul - reclamant A. la solicitarea organelor fiscale pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia recurentei - pârâte şi reţine că răspunderea solidară a intimatului - reclamant a fost angajată în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală (Legea 207/2015) potrivit căruia: "Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta (…) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;".

După cum se observă din textul legal mai sus citat acesta reglementează răspunderea solidară a administratorului contribuabilului persoană juridică declarată insolvabilă împreună cu aceasta în două ipoteze, respectiv, pentru fapta de a nu declara obligaţiile fiscale, cât şi pentru fapta de a nu achita la scadenţă obligaţiile fiscale ale debitorului principal cu rea credinţă.

Reaua credinţă este definită juridic ca atitudine a unei persoane care săvârşeşte un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale, desemnând vinovăţia sub forma intenţiei în săvârşirea unor fapte omisive cum sunt acelea de nedeclarare sau neachitare la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

În speţă, Înalta Curte reţine că, prin Ordonanţa din data de 14.03.2018, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş în dosarul x/2015, s-a dispus clasarea cauzei în care s-au efectuat cercetări penale faţă de reclamantul din cauza de faţă la solicitarea organelor fiscale pentru infracţiunea de evaziune fiscală în legătură cu aspectele pentru care s-a decis angajarea răspunderii solidare, constatându-se că există îndoială cu privire la vinovăţia acestuia. Ordonanţa respectivă - dată înainte de emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.05.2018 - a fost menţinută prin Ordonanţa Prim Procurorului aceluiaşi parchet nr. 84/II/2/2018 din data de 21.05.2018 şi prin încheierea nr. 471/28.11.2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală în dosarul nr. x/2018, instanţa penală arătând că nu se poate proba că aceste operaţiuni au fost fictive atâta timp cât marfa a existat, a fost recepţionată şi plătită prin virament bancar de către B. S.R.L. şi ulterior comercializata către diferiţi beneficiari printre care şi C..

Faţă de elementele de fapt mai sus prezentate, instanţa de recurs constată că, în cauză, nu există elemente probatorii certe din care să rezulte că intimatul - reclamant din prezenta cauză a efectuat înscrierea în contabilitate a unor tranzacţii fără scop economic, tranzacţii reconsiderate de organele fiscale ca fiind fictive şi care au stat la baza stabilirii unui debit suplimentar.

Instanţa de recurs are în vedere că în cauza penală anterior prezentată s-a statuat asupra faptelor recurentului reclamant din prezenta cauză precum şi a vinovăţiei acestuia referitor la fapta de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

Or, aceeaşi faptă, este analizată în speţa dedusă judecăţii prin prisma nedeclarării cu rea credinţă a obligaţiilor fiscale. În consecinţă, raportat la cele statuate în procesul penal cu privire la activitatea intimatului - reclamant ca administrator al B. S.R.L., instanţa de contencios administrativ nu poate reţine existenţa unei fapte de nedeclarare şi neachitate a obligaţiilor fiscale.

Întrucât analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă şi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu ar putea conduce la o altă soluţie, instanţa de recurs reţine că este inutil ca acestea să mai fie analizate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, găsind ca neîntemeiat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 139/F-CONT din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.