Public administration failure to inventory expropriated lands and process non-invoiced research payments: scope of ministerial liability for public asset management and fiscal regularity

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.11.2018, reclamantul Ministerul Energiei a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea în parte a încheierii nr. 43/30.10.2018 emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României-Departamentul IV, în sensul admiterii contestaţiei Ministerului Energiei formulate împotriva Deciziei nr. 08/27.08.2018 emise de Departamentul IV din cadrul Curţii de Conturi a României, constatările de la punctele 1.1, 1.2 şi 1.7 pentru care a decis măsuri la punctele 1.1, 1.2 şi 11.12.

La data de 28.01.2019, s-a formulat cerere de intervenţie voluntară de către Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenţie, având în vedere calitatea de executant/beneficiar RATEN conform O.G. nr. 144/1999 şi O.G. nr. 54/2013, admiterea contestaţiei Ministerului Energiei formulate împotriva încheierii nr. 43/30.10.2018 emise de Departamentul IV al Curţii de Conturi a României cu privire la pct. I.2, anularea în parte a încheierii nr. 43/30.10.2018, respectiv constatările de la pct. I.2., pentru care Curtea de Conturi a decis măsuri.

A apreciat petenta că cererea de intervenţie voluntară este admisibilă în principiu, întrucât RATEN pretinde aceleaşi drepturi invocate prin cererea principală formulată de Ministerul Energiei.

La termenul din 20.05.2019, petenta cu cerere de intervenţie a precizat că cererea de intervenţie este accesorie în sprijinul reclamantului, fiind o eroare de redactare şi neînţelegând să formuleze cerere de intervenţie voluntară principală în interes propriu.

Prin încheierea de şedinţă din 3 iunie 2019, Curtea a respins cererea de intervenţie voluntară accesorie, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri, Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară a formulat recurs, care a fost admis prin Decizia nr. 2511 din 12 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost casată încheierea atacată şi, în rejudecare, a fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de RATEN.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 69 din 26 februarie 2021, Curtea a respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Energiei în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi cu intervenientul voluntar accesoriu Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, ca neîntemeiată.

A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul voluntar accesoriu Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară în sprijinul reclamantului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs recurentul-reclamant Ministerul Energiei şi recurenta-intervenientă Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară.

3.1. Recurentul reclamant şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, anularea încheierii nr. 43/30.10.2018.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă următoarele:

În ceea ce priveşte măsura privitoare la "Neurmarirea intrării în posesia imobilelor expropriate pentru lucrări de utilitate publica si de interes naţional pentru care s-au plătit despăgubiri şi s-a emis decizie de expropriere" intimata-pârâtă a dispus în sarcina Ministerului Energiei la punctul 1.1 din Decizia 08/2018 masuri şi urmărirea intrării în legalitate privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Aşa cum a arătat şi instanţei de fond, auditorii Curţii de Conturi au reţinut că, prin H.G. nr. 900/2017 a fost aprobată declanşarea procedurilor de expropriere în suprafaţă de 120.548 mp şi despăgubirile aferente în cuantum de 187.387 RON, expropriator fiind Ministerul Energiei. Ministerul Energiei a efectuat plata menţionată către Hidroelectrica, în data de 22.12.2017, aceasta din urma emiţând Decizia de expropriere nr. 130/30.01.2018. Curtea de Conturi a reţinut că "Ministerul Energiei nu a urmărit intrarea în posesie şi respectiv nu a evidenţiat în contabilitate terenul în suprafaţa de 120.548 mp ce a făcut obiectul Deciziei de expropriere nr. 130/30.01.2018, pentru care, transferul dreptului de proprietate operează de drept în momentul emiterii acesteia şi nici nu a procedat la intabularea precum şi la includerea acestuia în Inventarul bunurilor din domeniul public al statului".

Constatările sus-precizate sunt neîntemeiate, hotărârea instanţei de fond prin care acestea au fost menţinute fiind nelegală, întrucât în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările si completările ulterioare, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.

Instanţa de fond a constatat în mod eronat că "în mod legal şi temeinic pârâta a constatat abaterea şi a dispus conducerii Ministerului Energiei să ia măsuri şi să urmărească intrarea în legalitate privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local". Recurentul a învederat instanţei de recurs că în data de 22 iulie 2020 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 31 iulie 2020 Hotărârea Guvernului nr. 583/2020 privind aprobarea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a bunurilor imobile aflate în administrarea Ministerului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri şi intrate în proprietatea publică a statului ca urmare a exproprierii în baza Hotărârii Guvernului nr. 900/2017 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa".

Coridorul de expropriere a fost înscris în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, primind numărul MFP 165.281.

Referitor la cele constatate de instanţă că "în mod legal şi temeinic Curtea de Conturi a constatat abaterea si a dispus Ministerului Energiei să ia masuri şi să intre în legalitate" a susţinut că, motivarea în drept a instanţei nu prezintă justificarea aplicării în cauza supusă judecăţii a normelor de drept instituite de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Invocarea prevederilor alin. (2) art. 9 din Legea nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare de către instanţă în motivare este eronată, acesta normă juridică neavând legătură cu problema în cauza. Astfel, învederează instanţei de recurs că, legiuitorul a instituit această norma juridică pentru situaţiile în care există litigii privind cuantumul despăgubirii privind bunul expropriat, problemă care se rezolvă ulterior şi nu au legătura cu transferul dreptului de proprietate asupra bunului expropriat.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei cu privire la aşa-zisa obligaţie a ministerului de a "realiza predarea efectivă a imobilelor expropriate de la proprietarii expropriaţi, către reprezentantul său", a precizat că, instanţa de fond s-a aflat în eroare, în considerarea faptului că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate a operat de drept la data emiterii deciziei de expropriere, iar legiuitorul nu instituie astfel de cerinţe, de predare a imobilelor, nici în Legea nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare, si nici în normele de aplicare ale acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011.

În mod nelegal a reţinut instanţa de fond că, instituţia recurentă a delegat atribuţia de înregistrare în domeniul public a imobilelor expropriate, având în vedere că legiuitorul a stabilit prin art. 2 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare, că statul român, în calitate de expropriator este reprezentat de Ministerul Energiei, prin operatorii economici producători de energie electrică, care funcţionează sub autoritatea sa, deci de SPEEH Hidroelectrica S.A.

Legiuitorul nu a stabilit un termen limită pentru înscrierea imobilelor expropriate în inventarul din domeniul public al statului, prin Legea nr. 255/2010, cu modificările si completările ulterioare, având în vedere procedurile legale, etapizate şi greoaie, volumului mare de muncă pentru efectuarea măsurătorilor, dar si a aprobărilor care trebuie obţinute de la OCPI.

Nu există nicio abatere de la legalitate, în considerarea faptului că, Ministerul Energiei de la momentul aprobării H.G. nr. 900/2017 până la momentul înregistrării bunurilor conform H.G. nr. 583/2020 a urmărit modalitatea în care reprezentantul său, Societatea Hidroelectrica S.A. a întocmit documentaţiile, le-a înregistrat la OCPI- Mureş în vederea elaborării proiectul de act normativ.

De asemenea, referitor la măsura stabilita de Curtea de Conturi privind "nepreluarea şi nepredarea bunurilor pentru care s-a emis decizie de expropiere pentru lucrări de utilitate publică şi de interes naţional pentru care a primit sume ca despăgubiri de la bugetul de stat", a arătat instanţei de recurs că, şi Societatea Hidroelectrica S.A. a întreprins următoarele demersuri:

07.01.2019 - Confirmare BCPI Reghin primire cereri de reexaminare încheieri de respingere documentaţii pentru intabulare drept de proprietate al statului asupra imobilelor situate în coridorul lucrării "Amenajarea Hidroenergetica Răstoliţa", documentaţii depuse iniţial în 29.05.2018. Cererile de reexaminare în cauza au fost respinse de BCPI Reghin.

29.01.2019 - Redepunerea unei documentaţii de intabulare, completată cu actele de proprietate asupra terenurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apelor şi Pădurilor prin RNP Romsilva şi AN Apele Române, acte solicitate prin referatul BCPI Reghin din data de 28.06.2018, pentru a stabili daăa mai sunt probleme cu admiterea cererii de înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară.

04-05.03.2019 şedinţa de clarificare cu reprezentanţii BCPI Reghin şi RNP Romsilva cu privire la conţinutul planurilor de amplasament a imobilelor proprietatea statului situate în coridorul AHE Răstoliţa.

18.03.2019 - Redepunerea restului de documentaţii pentru intabulare drept de proprietate al statului asupra imobilelor situate în coridorul lucrării "Amenajarea Hidroenergetica Răstoliţa", completate cu actele de proprietate asupra terenurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apelor şi Pădurilor prin RNP Romsilva şi AN Apele Romane, acte solicitate în primul referat al BCPI Reghin, din data de 28.06.2018.

05.04.2019 - Emiterea de către OCPI Mureş a extraselor de CF pentru 11 doc. intabulare terenuri situate în coridor AHE Răstoliţa 3 referate de completare cu actul de transmitere a terenului silvic în baza Ordinului nr. 138 l/1990 emis de Ministerul Apelor si Pădurilor;

23.05.2019 - Emiterea de către OCPI Mureş a extraselor de CF pentru încă 2 doc. intabulare terenuri situate în coridor AHE Răstoliţa (Captare Visa şi Bistra).

11.06.2019 - Emiterea de către OCPI Mureş a extraselor de CF pentru intabulare terenuri lac de acumulare Răstoliţa, situate în coridor AHE Răstoliţa.

Prin adresa nr. x/02.07.2019, Hidroelectrica a transmis către Ministerul Energiei planurile de amplasament însoţite de încheierile şi extrasele de carte funciar emise de către BCPI Reghin, pentru toate imobilele situate în coridorul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetica Răstoliţa", în vederea includerii în inventarul domeniului public al statului a imobilelor dobândite prin expropriere conform Anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 900/2017.

Instanţa în mod nelegal, nereţinând dispoziţiile legale în vigoare care dispun, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare, că documentaţiile cadastrale pentru imobilele expropriate se întocmesc prin grija expropriatorului, avându-se în vedere şi dispoziţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a apreciat că, nu au fost intabulate bunurile expropriate, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8, deşi obligaţia întocmirii documentaţiilor cadastrale revine Societăţii de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica", ca reprezentant al expropriatorului, iar nu Ministerului Energiei.

În aceste împrejurări, este evident că nu există nicio fapta neîndeplinită de către instituţia recurentă şi de altfel niciun prejudiciu produs, acesta acţionând în limitele cadrului legal la care s-a conformat, astfel, solicită instanţei să constate că, acest motiv de recurs este fondat.

În ceea ce priveşte motivele de recurs susţinute de instituţia recurentă, aceasta a solicitat, instanţei să constate că, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, reiterând, astfel, argumentele dezvoltate în faţa instanţei de fond cu privire la aşa-zisa "Nerespectare a prevederilor legale privind lichidarea cheltuielilor din fonduri publice" (pct. 2 din Decizie).

Solicită instanţei de recurs să constate că, în ceea ce priveşte includerea în domeniul proprietăţii publice a bunurilor rezultate în anul 2017 din activitatea RATEN, a fost aprobat actul normativ privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrare Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară-RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, a unor bunuri aflate în domeniul public al statului.

În ceea ce priveşte efectuarea plăţilor pe baza emiterii de către RATEN a facturilor fiscale, această operaţiune nu este posibilă deoarece contractul dintre Ministerul Energiei şi RATEN este un contract de finanţare a activităţii de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei nucleare, suma anuală necesară fiind alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, fiind prevăzută în bugetul anual al acestuia din urma la capitolul transferuri şi nu la capitolul cheltuieli cu bunuri si servicii. Din acest motiv, nefiind un bun sau un serviciu prestat, documentul justificativ pe baza căruia se închide faza de lichidare a cheltuielilor nu este factura, ci alte înscrisuri care devin documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate (ex: situaţiile de lucrări de cercetare-dezvoltare, procesele-verbale de avizare internă încheiate de RATEN cu sucursalele, procesele-verbale de recepţie parţială privind stadiul lunar al realizării Programului anual, procesele-verbale de recepţie finală a lucrărilor încheiate de RATEN cu sucursalele şi situaţia regularizării avansurilor acordate, etc).

Pentru operaţiunea supusă analizei, RATEN nu este persoană impozabilă şi ca urmare nu îi sunt aplicabile prevederile art. 319 alin. (6) Codul fiscal, "persoana impozabilă trebuie să emită factura către fiecare beneficiar, în următoarele situaţii: a) pentru livrările de bunuri si prestările de servicii efectuate..."

În ceea ce priveşte măsura legată de "Neurmarirea şi implicit nerecuperarea cheltuielilor de transport în suma de 44.493 RON pentru participarea salariaţilor Ministerului Energiei la reuniunile Formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene" (pct. 7 din Decizie), în mod nelegal, instanţa a apreciat ca fiind neîntemeiate susţinerile Ministerului Energiei, cu privire la nelegalitatea măsurii pentru stabilirea întinderii prejudiciilor şi recuperarea acestora, şi intrarea în legalitate privind "rambursarea cheltuielilor de transport pentru participarea delegaţilor români la reuniunile consiliilor Uniunii Europene şi ale Consiliului European".

Astfel, învederează instanţei ca pentru măsura II.12 "Neurmărirea şi implicit nerecuperarea cheltuielilor de transport în sumă de 44.493 RON pentru participarea salariaţilor ministerului Energiei la reuniunile formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene" - parţial îndeplinită - a fost elaborată şi aprobată procedura "Mecanismul intern de rambursare a cheltuielilor de transport pentru participarea experţilor/delegaţilor români la reuniunile Consiliului European şi ale formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene" prin Ordinul ministrului energiei nr. 766/01.11.2018.

Apreciază că, instanţa de fond a ignorat faptul că, Ministerul Energiei nu este răspunzător pentru ceea ce s-a consemnat în actul contestat întrucât în anul 2017, instituţia recurentă nefiind înştiinţată cu privire la cheltuielile eligibile aferente reuniunilor la Consiliului European sau ale formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene, derulate prin intermediul MAE, în baza Ordinului MAE nr. 290/2014. Ca atare nu poate fi ţinut răspunzător atât timp cât nu a avut cunoştinţă despre fapta imputată de auditorii pârâtei. Ceea ce pârâta le impută este consecinţa inacţiunii unui terţ, motiv pentru care nu există o legătură directă între prejudiciul cauzat, pretins a fi cauzat şi fapta imputată.

Aşadar, atât timp cat Ministerul Energiei nu a fost informat cu privire la existenta unor cheltuieli, nu a avut nici posibilitatea de a determina care sunt acele cheltuieli eligibile aferente deplasărilor angajaţilor Ministerului Energiei la reuniunile Consiliului European sau ale Consiliului Uniunii Europene, pe parcursul anului 2017. Urmare acestui fapt, constatarea Curţii de Conturi efectuată direct asupra Ministerului Energiei nu este în măsură să justifice culpa instituţiei recurente, care, cu bună credinţă ar fi procedat în mod corespunzător, astfel cum a procedat şi în cazul celorlalte măsuri pe care le-a contestat mai sus, motiv pentru care solicită instanţei de recurs să constate că, dispoziţiile sentinţei civile nr. 69/26.02.2021 cu privire la pct. 7 din decizie şi pct. II.12 din Decizie sunt netemeinice şi nelegale, motiv pentru care solicită instanţei admiterea acestui motiv de recurs ca fondat.

În drept, au fost invocate prevederile Noului C. proc. civ. (noul C. proc. civ.), precum şi celelalte prevederi legale invocate în cererea de recurs.

3.2. Recurenta-intervenientă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii formulate de Ministerul Energiei împotriva încheierii nr. 43/30.10.2018 emise de Departamentul IV al Curţii de Conturi a României cu privire la pct. I.2 şi anularea în parte a încheierii nr. 43/30.10.2018, respectiv constatările de la pct. I.2.

În motivarea recursului, recurenta-intervenientă a arătat, în esenţă următoarele:

Prin Raportul de Audit Financiar încheiat, auditorii Curţii de Conturi au constatat neînregistrarea în evidenţa contabilă şi neincluderea în domeniul proprietăţii publice a rezultatelor obţinute în anul 2017, pentru care s-a utilizat suma de 67.416 mii RON, acordată pentru finanţarea activităţii de cercetare şi dezvoltare. Auditorii Curţii au reţinut că Ministerul Energiei ar fi efectuat către RATEN plăţi în suma de 67.416 mii RON, fără a avea la bază facturi fiscale, din care să rezulte pretenţia creditorului şi realitatea lucrărilor executate.

Astfel Curtea de Conturi a dispus în sarcina Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri la punctul 1.2 din Decizia 08/2018, măsuri şi urmărirea lichidării cheltuielilor din fonduri publice.

În ceea ce priveşte includerea în domeniul proprietăţii publice a bunurilor rezultate în anul 2017 din activitatea RATEN, au fost aprobate acte normative privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrare Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară-RATEN, regie aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a unor bunuri aflate în domeniul public al statului:

H.G. nr. 868/2016 pentru lucrările finanţate în 2013 şi 2014; H.G. nr. 623/2017 pentru lucrările finanţate din 2015; H.G. nr. 788/2018 pentru lucrările finanţate din 2017.

Astfel, Concluzia auditorilor Curţii de Conturi, conform căreia:

"s-a stabilit în mod nejustificat la art. 5 (din contract)..." nu poate fi întemeiată.

Potrivit prevederilor C. civ., contractul este legea părţilor, care au obligaţia să-l respecte.

Aşa cum s-a exprimat Curtea de Conturi, "efectuarea plăţilor pe baza emiterii de către RATEN a facturilor fiscale", nu este posibilă deoarece contractul dintre Ministerului Energiei şi RATEN este un contract de finanţare a activităţii de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei nucleare, suma anuală necesară fiind alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Ea este prevăzută în bugetul anual al RATEN la capitolul transferuri şi nu la capitolul cheltuieli cu bunuri şi servicii. Din acest motiv, nefiind un bun sau un serviciu prestat, documentul justificativ pe baza căruia se închide faza de lichidare a cheltuielilor nu este factura, ci reprezintă alte înscrisuri care devin documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate (ex: situaţiile de lucrări de cercetare-dezvoltare, procesele-verbale de avizare internă încheiate de RATEN cu sucursalele, procesele-verbale de recepţie parţială privind stadiul lunar al realizării Programului anual, procesele-verbale de recepţie finală a lucrărilor încheiate de RATEN cu sucursalele şi situaţia regularizării avansurilor acordate, etc)

RATEN consideră că decontarea s-a făcut în mod corect pe baza documentelor justificative analizate de către auditorii Curţii de Conturi, fără a fi necesară emiterea de către RATEN a facturii fiscale.

Operaţiunea în cauza nu este operaţiune în sfera taxei pe valoare adăugată efectuată cu plata.

Operaţiunea nu este operaţiune cu plată.

Pentru operaţiunea supusa analizei, RATEN nu este persoană impozabilă şi ca urmare nu îi sunt aplicabile prevederile art. 319 alin. (6) Codul fiscal, "persoana impozabilă trebuie să emită factura către fiecare beneficiar, în următoarele situaţii: a) pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate..."

Astfel, este neîntemeiată menţiunea auditorilor Curţii de Conturi potrivit căreia, "în mod nejustificat s-a stabilit la art. 5 din contract..."(documente în baza cărora se face plata...), întrucât RATEN nu are obligaţia emiterii Facturii pentru operaţiunea supusă analizei.

Mai mult, precizează că, nu este posibilă întocmirea facturii şi pentru că acest lucru ar însemna predarea către Ministerul Energiei a lucrărilor efectuate. Rezultatele cercetării obţinute urmare derulării contractului nr. x/2016 sunt bunuri publice (art. 6 din O.U.G. nr. 144/1999) şi sunt înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi date în administrarea RATEN (H.G. nr. 788/2018). Conform legislaţiei aplicabile bunurilor proprietate publică (art. 20, Legea nr. 213/1998, pct. 411 Ordinul MFP nr. 1802/2014, art. 2 Hotărârea nr. 1705/2006), acestea sunt faptic la RATEN, evidenţiate extra balanţier, iar Ministerul Energiei, autoritatea publică sub care RATEN îşi desfăşoară activitatea le are înregistrate în contabilitate, astfel cum prevede legislaţia bunurilor din domeniul public al statului.

În aceste condiţii, devine evident faptul că, Ministerul Energiei a efectuat plăţile în suma de 67.416 mii RON din credite alocate în buget cu destinaţia finanţării studiilor de cercetare-dezvoltare către RATEN în mod legal, în baza documentelor prezentate, care atestă realitatea serviciilor/lucrărilor executate.

În concluzie, arată că lichidarea cheltuielilor din fonduri publice, urmare a derulării Contractului x/21.12.2016 încheiat între Regia Autonoma Tehnologii pentru Energia Nucleara şi Ministerul Energiei s-a făcut în mod corect, pe baza documentelor justificative care atestă realitatea serviciilor/lucrărilor executate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 10 din Legea 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, art. 487, 488 alin 1 pct. 6 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea cererilor de recurs ca nefondate, cereri formulate de către reclamant şi intervenienta accesorie împotriva sentinţei civile nr. 69/26.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, cu menţinerea ca fiind legală a hotărârii atacate, prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea în anulare şi cererea de intervenţie accesorie ca neîntemeiate privind măsurile dispuse la pct. I. 1, I. 2 şi II. 12 din Decizia nr. 8/2018 şi a încheierii nr. 43/2018, arătând în esenţă, următoarele:

Misiunea de audit efectuată la Ministerul Energiei s-a desfăşurat în temeiul şi cu respectarea prevederilor R.O.D.A.S., act normativ care a fost dat în aplicare şi cu respectarea competenţei Curţii de Conturi a României şi în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale şi legale, astfel cum sunt stabilite prin art. 140 din Constituţia României şi art. 11 alin. (2) - (3) coroborate cu art. 21 - 22 şi art. 33, art. 43, art. 62 - 65 din Legea nr. 94/1992, republicată.

Temeiul de drept care a stat la baza măsurii dispuse la pct. II.12 din Decizia nr. 8/2018 este art. 33 din Legea nr. 94/1992, republicată, dispoziţii potrivit cărora activitatea de valorificare a rapoartelor de control se face în baza regulamentului aprobat conform prevederilor art. 11 alin(2), iar potrivit alin. (3) în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice verificate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţia conducerii entităţii auditate.

De asemenea, pentru măsurile dispuse la secţiunea I din decizie, respectiv cele de la pct. I.1 şi I. 2, temeiul de drept este cel prevăzut de art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată.

În lumina celor de mai sus, cu privire la actele atacate se poate constata că, au fost emise în conformitate cu ansamblul de reguli, de fond şi formă, prevăzute de R.O.D.A.S., pentru desfăşurarea activităţii Curţii de Conturi şi valorificarea rezultatelor acţiunilor de control, cu respectarea procedurii de comunicare şi contestare, în baza competenţei şi atribuţiilor specifice stabilite prin art. 22 - 24 din Legea nr. 94/1992, republicată.

Decizia nr. 8/2018 a fost emisă în conformitate cu prevederile pct. 171 lit. a) -b), pct. 181 şi pct. 188 paragraful 3 din R.O.D.A.S., înscriindu-se în concret neregulile financiar - contabile şi abaterile de la legalitate şi regularitate constatate, măsurile pe care entitatea verificată trebuie să le ducă la îndeplinire în vederea înlăturării deficienţelor constatate şi termenele de ducere la îndeplinire.

De asemenea, încheierea nr. 43/2018 a fost emisă potrivit dispoziţiilor pct. 219 din R.O.D.A.S. "Comisia de soluţionare a contestaţiilor examinează constestaţia împreună cu celelalte documente şi emite încheiere", conţinând toate elementele de formă şi fond prevăzute în Anexa nr. 15 la Regulament, prezentându-se motivele de fapt, respectiv argumentele care au determinat comisia să respingă contestaţia, redarea măsurii contestate şi a probelor/documentelor care au stat la baza dispunerii acesteia, motivele invocate în contestaţie şi documentele depuse în susţinerea acesteia, motivele pentru care au fost apreciate ca nerelevante.

De reţinut că textele de lege invocate în motivarea soluţiei de respingere a contestaţiei sunt cele care au fost încălcate de entitatea verificată şi în raport cu care s-au constatat abaterile de către Curtea de Conturi a României.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 490 alin. (2) şi urm. C. proc. civ., art. 1 alin. (1) - (3), art. 21 alin. (1), art. 22 lit. f), art. 23 şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, pct. 170 - pct. 204 şi pct. 227 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014, art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrative, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (1) - (2), art. 2 alin. (1), art. 14 alin. (1) şi art. 22 alin. (1) - (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 5 alin. (1), art. 10 şi art. 26 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile legale incidente în cauză.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta intervenientă, solicitând admiterea acestuia.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant Ministerul Energiei şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar recurenta intervenientă Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. .

Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, cele două cereri de recurs au unele critici comune, astfel, că acestea vor fi analizate împreună.

Referitor la critica din recurs invocată de cei doi recurenţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susţinerilor recurenţilor, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Totodată, Înalta Curte constată că, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele tuturor părţilor, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenţii având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei atacate şi a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Totodată, Înalta Curte constată că, în considerentele hotărârii nu se regăsesc motive contradictorii ori străine de natura pricinii, instanţa de fond reţinând corect starea de fapt.

Înalta Curte reţine că, susţinerile recurenţilor nu se încadrează în ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci, în motivul de casare prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat, urmând a fi analizate, ca atare.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant Ministerul Energiei, instanţa de fond a constatat în mod corect faptul că, acesta în calitate de expropriator, reprezentând Statul Român, nu a urmărit realizarea atribuţiilor ce îi revin conform art. 9 alin. (2), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. S-a constatat că recurentul-reclamant nu a intrat în posesia imobilelor expropriate pentru lucrări de utilitate publică şi de interes naţional pentru care s-au plătit despăgubiri şi s-a emis decizie de expropriere, respectiv:

Înalta Curte reţine că, prin H.G. nr. 900/2017 s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor, în suprafaţă de 120.548 mp, proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa", şi despăgubirile aferente în suma totală de 187.387 RON, expropriator fiind Statul Român, reprezentat de Ministerul Energiei, prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" -S.A. .

Recurentul reclamant a susţinut, în esenţă că, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că, la momentul emiterii Deciziei de expropriere nr. 130/30.01.2018, în baza H.G. nr. 900/2017, bunurile imobile expropriate au trecut prin efectul legii în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Energiei, care astfel exercită încă de la momentul 30 ianuarie 2018, toate prerogativele dreptului de proprietate a bunurilor imobile expropriate, în numele Statului Român, fără a fi nevoie "să intre în posesie". Atributele dreptului de proprietate, posesia, folosinţa şi dispoziţia sunt drepturi ale Ministerului Energiei asupra bunurilor mobile expropriate în temeiul H.G. nr. 900/2017, dar care vor fi exercitate la momente diferite, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant.

Astfel, Decizia de expropriere constituie titlu executoriu pentru predarea bunului imobil, atât împotriva celor expropriaţi, cât şi împotriva celor care pretind un drept legat de bunul imobil expropriat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului legat de proprietatea bunului imobil expropriat, iar transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ - teritoriale şi în administrarea expropriatorului, operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010.

În conformitate cu art. 9 din acelaşi act normativ, după efectuarea transferului dreptului de proprietate, expropriatorul are obligaţia intabulării dreptului de proprietate asupra culoarului de expropriere în baza unei documentaţii întocmite pentru fiecare unitate administrativ - teritorială în parte, iar în vederea clarificării situaţiei juridice a zonelor afectate de expropriere, expropriatorul avea obligaţia de a întocmi documentaţiile cadastrale conform dispoziţiilor legale aplicabile.

La art. 2 din H.G. nr. 900/2017 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţă", a fost definită calitatea de expropriator ca fiind Statul Român, reprezentat de Ministerul Energiei, prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" - S.A.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, "Expropriator este statul român pentru obiectivele de interes naţional, judeţele pentru obiectivele de interes judeţean, iar municipiile, oraşele şi comunele pentru obiectivele de interes local".

În raport de cele expuse anterior, reiese că, în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că, prin H.G. nr. 900/2017 s-a aprobat exproprierea unui obiectiv de interes naţional, context în care, expropriator este Statul Român reprezentat de Ministerul Energiei.

În această calitate, în temeiul dispoziţiilor art. 6 din H.G. nr. 900/2017, Ministerul Energiei, prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Înalta Curte constată că, în procesul-verbal de constatare s-a consemnat faptul că, deşi Ministerul Energiei a efectuat plata sumei de 187.387 RON către Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" S.A., în data de 22.12.2017, iar această societate a emis Decizia de expropriere nr. 130/30.01.2018, pentru imobilele proprietate privată în suprafaţă de 120.548 mp şi în valoare de 187.387 RON, nu a evidenţiat în contabilitate terenul în suprafaţă de 120.548 mp ce a făcut obiectul acestei decizii aparţinând domeniului public al statului.

Astfel, recurentul Ministerul Energiei nu a făcut dovada modului de utilizare a acestei sume de către S.C. "Hidroelectrica" S.A., respectiv dacă această societate a efectuat plata sumelor către expropriaţi şi dacă a intrat în posesia acestui teren care aparţine domeniului public al statului, entitatea verificată prezentând echipei de audit doar extrasul de cont emis de A.T. C. pen..M. Bucureşti şi documentele de plată privind plata sumei de 187.387 RON către Societatea "Hidroelectrica" S.A. în data de 22.12.2017.

Potrivit art. 52 alin. (5) - (6) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice:

"(5) Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite la ordonatorul de credite de ordonanţarea la plată, la care se anexează documentele privind recepţia cantitativă şi calitativă a bunurilor/serviciilor/lucrărilor, după caz, în conformitate cu prevederile din angajamentele legale încheiate, care certifică sumele de plată.

(6) Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost lichidate şi ordonanţate potrivit prevederilor art. 24 şi 25, după caz".

Din textul de lege menţionat anterior, reiese că, recurentul-reclamant, Ministerul Energiei, avea obligaţia de a verifica documentele din care să rezulte recepţia cantitativă şi calitativă a bunurilor pentru care s-a efectuat plata.

Susţinerile recurentului-reclamant precum că, exercită încă de la momentul 30 ianuarie 2018, toate prerogativele dreptului de proprietate a bunurilor imobile expropriate, nu poate fi reţinută ca motiv de nelegalitate a hotărârii recurate în privinţa menţinerii măsurilor de la pct. I. 1 din Decizia nr. 8/2018, întrucât acestea au fost dispuse în temeiul art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, în condiţii în care, în situaţiile financiare încheiate la 31.12.2017 şi prezentate echipei de audit, nu se regăsea evidenţiat terenul în suprafaţă de 120.548 mp ce a făcut obiectul Deciziei de expropriere nr. 130/30.01.2018 şi pentru care s-a efectuat acest virament. Totodată, recurentul nu a procedat la intabularea şi la includerea acestui teren în Inventarul bunurilor din domeniul public al statului.

Potrivit dispoziţiilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, în baza constatărilor sale, Curtea de Conturi stabileşte înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar - contabilă sau fiscală controlată.

Neevidenţierea acestui bun în patrimoniul recurentului-reclamant, a condus şi la neinventarierea lui, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit acestui text de lege:

"(1) Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmeşte şi se modifică, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de autorităţile administraţiei publice locale care au în administrare asemenea bunuri".

Recurentul-reclamant a susţinut că, obligaţia întocmirii documentaţiilor cadastrale revine Societăţii de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" şi nu Ministerului Energiei.

Criticile recurentului sunt neîntemeiate. Astfel, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că, delegarea atribuţiei către reprezentantul său, Hidroelectrica S.A. nu conduc la exonerarea de răspundere a recurentului Ministerul Energiei.

Potrivit prevederilor art. 9 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 255/2010:

"(5) După efectuarea transferului dreptului de proprietate, expropriatorul solicită intabularea dreptului de proprietate asupra culoarului de expropriere.

(6) (...) expropriatorul va întocmi documentaţiile cadastrale conform dispoziţiilor legale aplicabile".

Reiese astfel că, pentru terenul în suprafaţa de 120.548 mp ce a făcut obiectul Deciziei de expropriere nr. 130/30.01.2018, exercitarea calităţii de expropriator prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" - S.A, nu exclude luarea măsurilor privind realizarea lucrărilor de cadastru şi intabulare, în temeiul art. 7 din H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, prin modul cum a procedat, recurentul-reclamant nu a urmărit reîntregirea patrimoniului cu terenul în suprafaţă de 120.548 mp, teren ce a făcut obiectul Deciziei de expropriere nr. 130/30.01.2018, şi pentru care, a efectuat plata sumei de 187.387 RON. De asemenea, acesta avea obligaţia de a urmări includerea acestui teren în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prin efectuarea de modificări în condiţiile prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 ordonatorul de credite răspunde de organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale.

Prin urmare, deşi transferul dreptului de proprietate în patrimoniul Statului Român a avut loc, recurentul Ministerul Energiei avea obligaţia de a urmări şi realiza predarea efectivă a imobilelor expropriate de la proprietarii expropriaţi către reprezentantul său şi intabularea dreptului său de proprietate pentru a-1 face opozabil terţilor, pasivitatea sa, ori a reprezentantului său pentru care răspunde, nefiind astfel, justificată.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, recurentul-reclamant Ministerul Energiei, şi recurenta-intervenientă accesorie, R.A.T.E.N., au înţeles să critice soluţia instanţei de fond pronunţată cu privire la măsura I. 2 din Decizia nr. 8/2018, susţinând în esenţă că, Ministerul Energiei a efectuat plăţile în sumă de 67.416 RON din credite alocate în buget cu destinaţia finanţării studiilor de cercetare - dezvoltare către R.A.T.E.N. în mod legal, în baza documentelor prezentate, care atestă realitatea serviciilor/lucrărilor executate.

De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că, în data de 30 august 2020 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 21 septembrie 2017, Hotărârea Guvernului nr. 623/2017 privind aprobarea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrare Regiei Autonome Tehnologii pentru Energie Nucleară - RATEN aflată sub autoritatea Ministerului Energiei a unor bunuri aflate în domeniul public al statului.

Criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate. Astfel, aspectele învederate anterior, nu probează nelegalitatea hotărârii recurate sau a măsurii dispuse prin decizia atacată, întrucât la data constatării neregulilor financiar - contabile, proiectul de act normativ nu era aprobat, fiind iniţiat şi transmis spre avizare, privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrare Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară - R.A.T.E.N., a unor bunuri aflate în domeniul public al statului. Or, ceea ce susţine recurentul-reclamant că a întreprins, sunt în fapt demersuri pentru înlăturarea neregulilor constatate.

Cei doi recurenţi au susţinut că, emiterea de către R.A.T.E.N. a facturilor fiscale pentru efectuarea plăţilor nu este posibilă deoarece în cauză este vorba despre un contract de finanţare a activităţii de cercetare şi dezvoltare, sumele fiind prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli al M.E. la capitolul transferuri şi nu la cheltuieli cu bunuri şi servicii.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte reţine că, instanţa de fond în mod corect a constatat că, indiferent de capitolul din bugetul Ministerului Energiei care prevede suma anuală alocată de stat pentru activitatea de cercetare R.A.T.E.N., subzistă obligaţia acestuia de a respecta procedura din faza de lichidare a cheltuielilor reglementată de pct. 2 din Anexa 1 la O.M.F.P. nr. 1792/2002.

Aşadar, sunt nefondate susţinerile recurenţilor întrucât hotărârea atacată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ale art. 17 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi cele ale art. 13 din O.G. nr. 119/1999 privind auditul public intern şi controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 301/2002, cu modificările ulterioare.

În conformitate cu textele legale mai sus enunţate, instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de modul de finanţare a cheltuielilor, au obligaţia să respecte procedurile privind parcurgerea celor 4 faze ale execuţiei bugetare a cheltuielilor, respectiv angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, precum şi să organizeze, să conducă evidenţa şi să raporteze angajamentele bugetare şi legale începând cu anul bugetar 2003.

Recurentul-reclamant Ministerul Energiei s-a organizat şi funcţionează în temeiul H.G. nr. 980/2015, modificată prin H.G. nr. 41/2017, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică în subordinea Guvernului.

Astfel, în acest caz, auditorii publici externi în Procesul-verbal de constatare, au consemnat faptul că Ministerul Energiei, din credite alocate în buget, la Cap. 86.01 "Cercetare-dezvoltare în domeniul economic", în baza contractului nr. x/21.12.2016, a efectuat către R.A.T.E.N., plăţi în suma de 67.416 mii RON, fără a avea la bază facturi fiscale, din care să rezulte pretenţia creditorului şi realitatea serviciului/lucrările executate.

Decontarea sumelor s-a efectuat în baza următoarelor documente: nota de fundamentare a finanţării programelor de cercetare-dezvoltare pe luna în curs, situaţia lucrărilor de cercetare dezvoltare, procesul-verbal de avizare internă, procesul-verbal de recepţie parţială privind stadiul lunar al realizării Programului anual, procesele-verbale de recepţie finală a lucrărilor încheiate şi situaţia regularizării avansurilor acordate.

Aşadar, prin modul cum a procedat, recurentul-reclamant nu a respectat procedurile din faza de lichidare a cheltuielilor, reglementate prin O.M.F.P. nr. 1792/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, Anexa 1, pct. 2.

Faptul că, R.A.T.E.N. nu a întocmit şi transmis Ministerului Energiei, facturi, nu exclude răspunderea recurentului-reclamant în decontarea sumelor din fonduri publice, în raport de dispoziţiile O.M.F.P. nr. 1792/2002, acesta având obligaţia ca în faza de lichidare a cheltuielilor, să verifică realitatea sumei datorate, prin verificarea documentelor justificative din care să rezulte pretenţia creditorului, precum şi realitatea "serviciului efectuat".

În ceea ce priveşte verificarea documentelor justificative, prin acest Ordin, a fost nominalizată factura ca fiind un document care atesta bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate.

În raport de cele mai sus reţinute, reiese că, în mod corect, instanţa de fond a înlăturat ca nerelevante susţinerile recurentului-reclamant şi a recurentei-interveniente accesorii, potrivit cărora R.A.T.E.N. nu este persoană impozabilă şi ca urmare nu îi sunt aplicabile prevederile art. 319 alin. (6) Codul fiscal, nefiind o operaţiune în sfera taxei.

Astfel, Înalta Curte constată că, neregulile constatate, pentru care au fost dispuse măsurile de la pct. I. 2 din Decizia nr. 8/2018, nu vizau faptul că R.A.T.E.N. este persoana impozabilă şi nici faptul că operaţiunea care a făcut obiectul contractului nr. x/21.12.2016 este operaţiune în sfera taxei, ci efectuarea de plăţi în suma de 67.416 mii RON, din fonduri publice, cu nerespectarea procedurilor privind parcurgerea celor 4 faze ale execuţiei bugetare a cheltuielilor. Prin urmare, recurentul-reclamant avea obligaţia de a parcurge faza privind "Lichidarea cheltuielilor", în care se verifică existenţa angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condiţiile de exigibilitate ale angajamentului legal pe baza documentelor justificative, care să ateste operaţiunile respective, iar printre aceste documente, legiuitorul a prevăzut existenţa facturii.

Aşa fiind, prin modul cum a procedat, reiese că, recurentul-reclamant nu a urmărit realizarea unei bune gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice, contrar prevederilor O.G. nr. 119/1990 care stabilesc obligaţia de a asigura legalitatea, regularitatea, economicitatea, eficacitatea şi eficienţa în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 119/1999, recurentul- reclamant Ministerul Energiei avea obligaţia de a aproba proiectele de operaţiuni, care respectă întru totul cerinţele de legalitate, regularitate şi încadrare în limitele creditelor bugetare aprobate, după caz, care poartă viza de control financiar preventiv propriu.

Totodată, recurentul-reclamant avea obligaţia de a verifica existenţa obligaţiei de plată prin verificarea documentelor justificative din care să rezulte pretenţia creditorului, precum şi realitatea serviciului efectuat, în conformitate cu prevederile Ordinului M.F.P. nr. 1792/2002, de a efectua plăţi, în limita creditelor bugetare aprobate, numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

Recurentul-reclamant Ministerul Energiei a criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate, privind soluţia de respingere a cererii de anulare a măsurii II. 12 din Decizia nr. 8/2018, susţinând că instanţa de fond a ignorat faptul că Ministerul Energiei nu este răspunzător pentru ceea ce s-a consemnat în actul contestat întrucât în anul 2017, instituţia recurentă nefiind înştiinţată cu privire la cheltuielile eligibile aferente reuniunilor la Consiliul European sau ale formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene, derulate prin intermediul MAE, în baza Ordinului MAE nr. 290/2014, ca atare nu poate fi ţinut răspunzător atât timp cât nu a avut cunoştinţă despre fapta imputată de auditorii pârâtei.

Criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut, în raport de situaţia de fapt şi probele administrate, faptul că recurentul-reclamant nu poate invoca necunoaşterea legii, cu atât mai mult cu cât acesta, prin Ordinul nr. 528/19.07.2017, a prevăzut atribuţii în sarcina unei structuri interne referitor la întocmirea documentelor necesare pentru rambursarea cheltuielilor de transport pentru participarea delegaţiilor Ministerul Energiei la reuniunea Consiliului Europei şi ale formaţiunilor C.U.E. Instanţa de fond a constatat că reclamantul nu poate invoca necunoaşterea legii şi din perspectiva faptului că pentru cheltuielile făcute în 2017, termenul de depunere era sfârşitul anului 2017, iar pentru cele din noiembrie- decembrie 2017, termenul era 15 februarie 2018.

Măsura de la pct. II.12 din Decizia nr. 8/2018, a fost dispusă în sarcina conducerii recurentului Ministerului Energiei în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate şi regularitate constatate, care au produs prejudicii.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat "neurmărirea şi implicit nerecuperarea cheltuielilor de transport în sumă de 44.493 RON pentru participarea salariaţilor Ministerului Energiei la reuniunile formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene".

Recurentul-reclamant, pentru participarea salariaţilor Ministerului Energiei la reuniunile formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene, a decontat cheltuieli de transport (contravaloare bilet avion şi asigurare), în sumă de 44.493 RON, pentru care, nu a depus în termen documentaţia aferentă în vederea rambursării lor de la Consiliul European prin intermediul Ministerului Afacerilor Europene.

Dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport ocazionate de participarea delegaţilor români la reuniunile formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene este reglementat de Ordinul Ministrului Afacerilor Externe nr. 290/2014 pentru aprobarea Metodologiei privind mecanismul intern de rambursare a cheltuielilor de transport pentru participarea experţilor/delegaţilor români la reuniunile Consiliului European şi ale formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene.

Deşi, potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, aprobat prin Ordinul nr. 528/19.07.2017, Ministerul Energiei a stabilit atribuţii în sarcina Direcţiei Economice, Serviciul Financiar - Contabilitate, precum şi prin Fişa postului nr. x, au fost stabilite atribuţii privind întocmirea documentelor necesare pentru rambursarea cheltuielilor de transport pentru participarea delegaţiilor M.E. la reuniunile Consiliului European şi ale formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene, nu a fost emis un act de delegare a persoanei titulară şi a persoanei supleante în vederea reprezentării ministerului în relaţia cu Ministerul Afacerilor Externe, împuternicirea ordonatorului de credite pentru persoana care certifică conformitatea cu originalul a fiecărei pagini din dosarul rambursării şi nici nu a fost elaborată o procedura operaţională în acest sens.

Susţinerile recurentului-reclamant privind nelegalitatea hotărârii recurate şi a măsurilor dispuse sunt nefondate, întrucât Ordinul Ministrului Afacerilor Externe nr. 290/2014 pentru aprobarea Metodologiei privind mecanismul intern de rambursare a cheltuielilor de transport pentru participarea experţilor/delegaţilor români la reuniunile Consiliului European şi ale formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 176 din 11 martie 2014, ori necunoaşterea prevederilor unui act normativ publicat, nu exclude răspunderea pentru neaplicarea lui.

Acest Ordin a avut la bază prevederile Deciziei nr. 30/2013 a secretarului general al Consiliului Uniunii Europene cu privire la rambursarea cheltuielilor de transport ale delegaţilor statelor membre.

Înalta Curte reţine în raport de cele menţionate anterior că, instanţa de fond în mod corect a constatat că, recurentul-reclamant nu a beneficiat de dreptul de rambursare a cheltuielilor efectuate, prin neîntreprinderea demersurilor stabilite prin Metodologia privind mecanismul intern de rambursare a cheltuielilor de transport pentru participarea experţilor/delegaţilor români la reuniunile Consiliului European şi ale formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene, aprobată prin Ordinul Ministrului Afacerilor Externe nr. 290/2014.

Recurentul-reclamant, potrivit acestei Metodologii, printr-o persoană delegată, avea obligaţia să depună la sediul Ministerului Afacerilor Externe, dosarul rambursării cheltuielilor de transport în termenele stabilite la art. 6 din Ordin, respectiv până la finalul anului pentru deplasările efectuate în anul în curs, excepţie făcând cele aferente perioadei noiembrie - decembrie, pentru care data limită de depunere este 15 februarie a anului următor, dosarele incomplete fiind restituite în vederea completării.

Astfel, auditorii publici externi au consemnat faptul că, pentru cheltuielile de transport în sumă de 44.493 RON, Ministerul Energiei nu a depus în termenele stabilite la art. 6 din acest Ordin, la Ministerul Afacerilor Externe, dosare de rambursare. De asemenea, recurentul-reclamant nu a făcut dovada delegării unei persoane în vederea reprezentării ministerului în relaţia cu Ministerul Afacerilor Externe, împuternicirea ordonatorului de credite pentru persoana care certifică conformitatea cu originalul a fiecărei pagini din dosarul rambursării şi nici existenţa unei proceduri operaţionale elaborată în acest sens.

Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a menţinut măsura dispusă la pct. II. 12 din Decizia nr. 8/2018, întrucât prin modul în care a procedat, recurentul- reclamant Ministerul Energiei nu a urmărit realizarea unei bune gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice, fiind încălcate prevederile O.G. nr. 119/1990.

Faţă de considerentele învederate mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, aspectele invocate de cei doi recurenţi prin cererile de recurs, nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurentul reclamant Ministerul Energiei şi de recurenta intervenientă Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară împotriva sentinţei civile nr. 69 din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.