Property attestation denial in bankruptcy: irrelevance of res judicata and non-necessity of land for liquidation activities

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.04.2021, reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, anularea înscrisurilor cu nr. de ieşire x/02.10.2020 şi nr. x/22.12.2020 emise de Direcţia Reglementări Tehnice, Autorizaţii de Construire şi Mediu din cadrul pârâtului şi obligarea pârâtului la emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate privată pentru terenurile situate în Municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, respectiv terenul situat în Municipiul Alba Iulia, judeţul Alba.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 244 din 6 octombrie 2021, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C., a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă următoarele:

Cu privire la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 7 din C. proc. civ.:

Prin sentinţa civilă nr. 244/06.10.2021 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021 s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2457/A/13.11.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2016*.

Prin decizia civilă nr. 2457/A/13.11.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2016 instanţa a "admis apelul declarat de S.C. D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5425/1.08.2018 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. x/2016, pe care a anulat-o în întregime.

În rejudecare, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. D. S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar E. S.R.L. şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta prin lichidator la efectuarea demersurilor prevăzute de lege în vederea obţinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate privată asupra următoarelor terenuri: terenul situat în Bistriţa, str. x, jud. Bistriţa-Năsăud; terenul situat în Alba-Iulia, str. x, jud. Alba;

A fost obligată pârâta prin lichidator la încheierea cu reclamanta a unui contract de vânzare cumpărare autentificat cu privire la imobilele situate în Bistriţa, str. x, jud. Bistriţa Năsăud astfel:

a) atelier mecanic, nr. inv. 201, cod clas. nr. 1.1.1;

b) atelier mecanic alimentare cu energie electrică, nr. inv. 2082, cod clas. nr. l.7.1.3;

c) terenul de sub construcţii precum şi cel necesar utilizării acestora ce va fi stabilit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate

A fost obligată pârâta prin lichidator la încheierea cu reclamanta a unui contract de vânzare cumpărare autentificat cu privire la imobilele situate în Alba-Iulia, str. x, jud. Alba, astfel:

a) atelier mecanic, nr. inv. 5001, cod clas. nr. l.3.1;

b) depozit carburanţi, nr. inv. 5002, cod clas. nr. 1.51, împrejmuire atelier, nr. inv. 5003, cod clas. nr. l.6.3.2;

c) terenul de sub construcţii precum şi cel necesar utilizării acestora ce va fi stabilit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate".

În considerentele deciziei civile nr. 2457/A/13.11.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civila în dosarul nr. x/2016 s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat următoarele:

"(...) Pe fond, tribunalul apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată. (...)

Prin cele două contracte încheiate, pârâta s-a obligat să facă demersurile necesare pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate cu privire la terenurile pe care sunt situate construcţiile vândute. Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 " 1) Toate societăţile comerciale, indiferent de structura capitalului social, cărora nu li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, vor întocmi şi vor înainta instituţiilor îndreptăţite să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, documentaţiile necesare în vederea eliberării acestuia".

În pagina 8 a sentinţei civile nr. 244/2021, instanţa a reţinut că decizia nr. 2457/A/2018 nu are autoritate de lucru judecat faţă de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, însă nu a sesizat faptul că această decizie are autoritate de lucru judecat faţă de A. S.A., prin lichidator judiciar, şi este opozabilă pârâtului conform dispoziţiilor art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Tot în pagina, 8 a sentinţei civile instanţa a reţinut că prin decizia civilă nr. 2457/A/2018 nu s-a statuat, prin dispozitiv, decât cu privire la obligaţia contractuală a promitentului-vânzător de a face demersurile necesare în vederea obţinerii certificatelor de atestare şi cu privire la obligaţia de a încheia un contract în formă autentică.

Instanţa de fond a ignorat împrejurarea că nu doar dispozitivul unei hotărâri are autoritate de lucru judecat, ci şi considerentele pe care aceasta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, aşa cum rezultă din prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 244/2021 instanţa a contrazis atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziei civile nr. 2457/A/2018, încălcând în acest mod dispoziţiile art. 430 din C. proc. civ., astfel că sunt întrunite condiţiile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) punctul 7 din C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", iar conform art. 432 din acelaşi cod, "Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată."

Recurenta-reclamantă a făcut trimitere la considerentele cuprinse în paragrafele 34-37 din Decizia nr. 102/2021 a Curţii Constituţionale a României, cu privire la autoritatea de lucru judecat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.:

Sentinţa civilă nr. 244/2021 a fost dată cu încălcarea şi/sau aplicarea greşită a următoarelor dispoziţii legale: prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, potrivit cărora "Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu."

Din dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990 se desprinde concluzia că construcţiile şi terenul de sub construcţii, precum şi cel necesar desfăşurării activităţii devin proprietatea societăţilor nou înfiinţate prin reorganizarea fostelor întreprinderi de la data înfiinţării acestor societăţi. Societatea comercială A. S.A. a fost înfiinţată prin Hotărârea de Guvern nr 956/27.09.2001, hotărâre publicată în M.Of. nr. 631/09.10.2001. Societatea comercială A. S.A. a fost creată prin reorganizarea şi divizarea parţială a Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România".

Dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990 conduc la concluzia că, terenurile şi construcţiile amplasate pe acestea devin proprietatea regiilor autonome şi/sau societăţilor comerciale încă de la data înfiinţării acestora prin reorganizare, chiar dacă la datele respective nu erau emise certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Dreptul s-a născut prin lege, respectiv într-una din modalităţile prevăzute la art. 644-645 din C. civ. din anul 1864. Certificatul de atestare nu reprezintă dreptul, ci dovada dreptului de proprietate, astfel că, cel puţin sub acest aspect, este irelevant faptul că A. S.A. este în faliment. Din moment ce A. S.A. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în condiţiile Legii nr. 15/1990 şi la data menţionată în aceasta lege, nu prezintă importanta faptul că, în prezent, A. S.A. a solicitat eliberarea certificatului după intrarea sa în faliment, pentru că nu certificatul de atestare a dreptului de proprietate conferă calitatea de proprietar.

Prin sentinţa civilă nr. 244/2021 s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002:

Din examinarea textului art. 12 din Legea nr. 137/2002, reiese că, toate societăţile comerciale, indiferent de structura capitalului social, erau obligate să întocmească şi să înainteze instituţiilor îndreptăţite să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002, documentaţiile necesare pentru eliberarea acestor acte.

Recurenta-reclamantă a arătat că, legea face referire la terenurile aflate în patrimoniul societăţilor la data înfiinţării acestora şi nu la o altă dată ulterioară.

Suprafaţa de teren necesară realizării obiectului de activitate cu privire la care trebuie emise certificatele de atestare nu se raportează la data formulării cererii, ci la data înfiinţării societăţii, prin reorganizare, aspect care a fost reţinut şi în considerentele deciziei civile nr. 2457/A/2018, considerente care au autoritate de lucru judecat şi cu privire la acest aspect.

Sentinţa civilă nr. 244/2021 a fost data cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 din vechiul C. civ., în vigoare la data încheierii contractului nr. x/20.11.2008 şi a contractului nr. x/20.11.2008. Sentinţa a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1170 din noul C. civ., Cod în vigoare la data pronunţării deciziei civile nr. 2457/A/2018.

Prin hotărârea pronunţată s-a adus atingere principiului securităţii raporturilor civile şi a fost lipsită de efecte decizia civilă nr. 2457/A/2018 pronunţată de Tribunalul Cluj.

Aşa cum a arătat mai sus, A. S.A. s-a obligat să transmită către D. S.R.L. dreptul de proprietate asupra construcţiilor si terenurilor descrise în contractele nr. x si 103/2008, inclusiv asupra terenurilor menţionate în contracte. Întrucât nu şi-a îndeplinit această obligaţie, prin decizia civila nr. 2457/A/2018 s-a dispus atât obligarea A. S.A. la efectuarea demersurilor prevăzute de lege în vederea obţinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cât şi obligarea A. S.A., prin lichidator, la încheierea cu reclamanta D. S.R.L. a contractelor de vânzare-cumpărare în forma autentică, cu privire la imobilele situate în Bistriţa, str. x, jud. Bistrita-Nasaud (construcţii şi teren), precum şi cu privire la imobilele situate în Alba Iulia, str. x, jud. Alba.

A. S.A. a iniţiat demersurile pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în decizia civilă nr. 2457/A/2018, demersuri care ar fi asigurat, în măsura finalizării, şi îndeplinirea obligaţiilor asumate prin cele două contracte încheiate în anul 2008. În acest mod, s-ar fi asigurat respectarea, între altele, a dispoziţiilor art. 969 din C. civ. din anul 1864, respectiv a dispoziţiilor art. 1170 şi art. 1270 din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009.

Prin respingerea cererii de chemare în judecata, A. S.A. este împiedicată să îşi îndeplinească obligaţiile stabilite prin decizia civilă nr. 2457/A/2018, precum şi cele cuprinse în contractele nr. x si 103 din anul 2008.

În susţinerea argumentelor de mai sus, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la decizia nr. 102/2021 a Curţii Constituţionale a României cu privire la necesitatea respectării principiului securităţii raporturilor civile, paragrafele 38, 39 şi 40.

Cu privire la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.:

La pronunţarea sentinţei civile nr. 244/2021 instanţa nu a ţinut seama de prevederile art. 21 din C. proc. civ. având titlul "încercarea de împăcare a părţilor", dispoziţii care se găsesc în Capitolul II intitulat Principiile fundamentale ale procesului civil.

Prin adresa nr. x/20.07.2021, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a precizat că sunt necesare o serie de completări şi clarificări, care au fost enumerate la punctele nr. 1 si 2 din aceasta adresa, iar, în finalul paginii 2, pârâtul a arătat următoarele:

"Având în vedere faptul că litigiul dintre societatea A. S.A. -prin lichidator judiciar B. şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii este în faza de judecată fond, cu termen al următoarei şedinţe în data de 22.09.2021, apreciază că este necesară clarificarea situaţiei juridice a terenului situat în municipiul Bistriţa, str. x, jud. Bistriţa-Năsăud, pentru a se conforma hotărârii instanţei judecătoreşti".

Din conţinutul acestei adrese rezultă disponibilitatea pârâtului de a soluţiona cererea depusă de A. S.A., prin lichidator, pentru a se conforma deciziei civile nr. 2457/A/2018, aspect care este important sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art. 21 din C. proc. civ.

Instanţa de judecata nu a luat în considerare această cerere şi a dispus soluţionarea cauzei, încălcând în acest mod dispoziţiile art. 21 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii", iar dispoziţiile art. 21 alin. (2) din C. proc. civ. sunt imperative.

În drept:

- art. 483, art. 486, art, 487, art. 488 alin. (1) punctul 5, punctul 7 şi punctul 8, art. 496, 497, art. 453, art. 431 alin. (2), art. 432, art. 20, art. 21, art. 227 din C. proc. civ.

- art. 20 din Legea nr. 15/1990;

- art. 644, art. 645, art. 969 din C. civ. din anul 1864;

- art. 12 din Legea nr. 137/2002;

- art. 1170, art. 1270 din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a depus note scrise, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurenta-reclamantă a invocat în mod formal încălcări ale legii, nefăcând altceva decât să reia argumentele folosite în prima instanţă.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.- când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse.

În esenţă, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a susţinut că, instanţa de judecată a dispus soluţionarea cauzei, cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii".

Constată Înalta Curte că, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., are în vedere neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Dispoziţiile art. 174 C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale. Nulitatea prevăzută în art. 174 C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că, sentinţa recurată nu a fost pronunţată cu încălcarea art. 21 alin. (2) C. proc. civ., întrucât legiuitorul a prevăzut în cadrul acestor dispoziţii imperative obligaţia de "încercare de împăcare" a părţilor, şi nu o obligaţie de rezultat.

Totodată, din cuprinsul sentinţei recurate, reiese că, judecătorul fondului a respectat dispoziţiile legale referitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului şi principiile fundamentale ale procesului civil, inclusiv, dreptul la apărare şi dreptul de dispoziţie al părţilor.

Cu privire la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, avându-se în vedere următoarele considerente:

În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat în susţinerea acestui motiv de recurs că, prin decizia civilă nr. 2457/A/13.11.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2016 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, "dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 137/2002 instituie o obligaţie pentru societăţi să obţină certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor şi că aceste dispoziţii nu sunt facultative; nu prezintă relevanţă faptul că A. S.A. este în procedura falimentului, întrucât caracterul necesar al terenurilor se determină prin raportare la data înfiinţării societăţilor; decizia civilă nr. 777/2012 nu vizează o situaţie identică, pentru că, instanţa supremă a reţinut că nu se justifică mărirea averii debitoarei aflate în faliment, ori în speţă se urmăreşte obţinerea certificatului de atestare pentru îndeplinirea unei obligaţii a debitoarei", iar prin sentinţa recurată a fost contrazis atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziei civile amintite.

Reţine Înalta Curte că, autoritatea de lucru judecat impune ca hotărârile care au devenit definitive să nu mai poată fi repuse în discuţie, şi astfel să fie garantată stabilitatea dreptului şi a raporturilor juridice, precum şi buna administrare a justiţiei.

În cauză, deşi recurenta-reclamantă nu a precizat în mod expres, din motivarea cererii de recurs, reiese că aceasta avut în vedere efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, câtă vreme, nu există identitate de părţi între dosarul de faţă şi dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj, în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 2457/A/2018 din 13 noiembrie 2018, în raport de care a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat.

În dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj au fost părţi S.C. D. S.R.L., în calitatea de apelantă şi S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar, în calitate de intimată.

În prezenta cauză, sunt părţi A. S.A., prin lichidator judiciar, în calitate de recurentă-reclamantă şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în calitate de intimat-pârât.

Aşa cum s-a arătat mai sus, intimatul-pârât Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor nu a fost parte în dosarul dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj, pentru a-i fi opozabilă decizia civ. nr. 2457/A/13.11.2018.

În raport de cele reţinute mai sus, rezultă că nu este îndeplinită una din cerinţele cumulative impuse de prevederile art. 423 alin. (1) C. proc. civ., respectiv, identitatea de părţi, pentru a putea fi valorificat efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, şi prin urmare, sentinţa recurată este legală din această perspectivă.

Excepţia autorităţii de lucru judecat la care face referire recurenta în cererea de recurs, nu este întemeiată, nici sub aspectul încălcării efectului pozitiv al primei hotărâri.

Recurenta-reclamantă a argumentat că, instanţa de fond a ignorat împrejurarea că nu doar dispozitivul unei hotărâri are autoritate de lucru judecat, ci şi considerentele pe care aceasta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, aşa cum rezultă din prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., şi prin urmare, prin sentinţa civilă recurată nr. 244/2021 instanţa a contrazis atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziei civile nr. 2457/A/2018.

Totodată, recurenta-reclamantă a invocat faptul că, prin decizia civilă 2457/A/13.11.2018, A. este obligată să încheie în formă autentică un contract de vânzare-cumpărare privind terenurile de sub construcţii, în situaţia în care ele vor fi stabilite printr-un certificat de proprietate. Prin aceeaşi hotărâre, lichidatorul B. este obligat să facă demersuri pentru obţinerea certificatului de proprietate.

Susţinerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

În prezenta speţă, având ca obiect anulare act administrativ, recurenta-reclamantă a solicitat anularea adresei nr. x/02.10.2020, prin care intimatul-pârât Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a refuzat să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi de a constitui o comisie care să participe la stabilirea şi evaluarea terenurilor. Totodată a solicitat anularea adresei nr. x/22.12.2020, prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă şi obligarea pârâtei la emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate privată pentru terenurile situate în municipiul Bistriţa, str. x, jud. Bistriţa-Năsăud, respectiv terenul situat în municipiul Alba Iulia, str. x, jud. Alba.

Înalta Curte reţine că, prin decizia civ. nr. 2457/A/13.11.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj, instanţa a statuat cu privire la obligaţia contractuală a promitentului-vânzător de a face demersurile necesare, în vederea obţinerii certificatelor de atestare, însă este evident că, autoritatea competentă să emită aceste acte administrative, trebuie să analizeze, în virtutea competenţelor sale, dacă sunt întrunite toate condiţiile impuse de lege în vederea emiterii acestora.

Aşa fiind, constată Înalta Curte că sentinţa recurată în prezenta cauză şi decizia civilă nr. 2457/A/13.11.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2016, în raport de care a fost invocat efectul pozitiv al lucrului judecat, nu tranşează aceeaşi situaţie de fapt sau aceeaşi problematică juridică, astfel că, în mod corect, prima instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

Cu privire la criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, avându-se în vedere următoarele considerente:

Faţă de recurenta-reclamantă A. S.A. s-a deschis procedura de insolvenţă prevăzută de Legea nr. 85/2006, iar prin sentinţa comercială nr. 3561/10.09.2010 pronunţată în dosarul nr. x/2009, Tribunalul Comercial Cluj a dispus intrarea în faliment a debitoarei, B. fiind numită în calitate de lichidator judiciar.

În temeiul prevederilor art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a formulat cerere de anulare a antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate de A. S.A. cu societatea D. Prin sentinţa nr. 5491/2011 pronunţată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a respins cererea de anulare ca neîntemeiată, soluţia fiind menţinută prin respingerea recursului.

În cauză, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de fond, anularea înscrisurilor cu nr. de ieşire x/02.10.2020 şi nr. x/22.12.2020 emise de Direcţia Reglementări Tehnice, Autorizaţii de Construire şi Mediu din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi obligarea acestuia la emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate privată pentru terenurile situate în mun. Bistriţa, str. x, jud. Bistriţa-Năsăud, respectiv terenul situat în mun. Alba Iulia, str. x, jud. Alba.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante sentinţa recurată nu contravine dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002.

Potrivit 12 din Legea nr. 137/2002, "Toate societăţile comerciale, indiferent de structura capitalului social, cărora nu li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, vor întocmi şi vor înainta instituţiilor îndreptăţite să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, documentaţiile necesare în vederea eliberării acestuia".

În conformitate cu prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, "Terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publică judeţeană".

Din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate anterior, reiese că pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, se impune ca terenul să fie necesar "desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate".

O societate aflată în faliment nu se încadrează în condiţiile prevăzute de art. art. 1 din H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, întrucât, nu mai poate desfăşura decât operaţiunile necesare lichidării.

Această obligaţie este prevăzută, în prezent, de art. 85 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenţie a insolvenţei şi de insolvenţă.

Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991 în vederea emiterii certificatului de atestare asupra terenurilor, întrucât, terenurile în discuţie nu sunt necesare desfăşurării activităţii reclamantei conform obiectului său de activitate.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse criticile recurentei-reclamante, în sensul că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi/sau aplicarea greşită a următoarelor dispoziţii: art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990; art. 969 din vechiul C. civ., în vigoare la data încheierii contractului nr. x/20.11.2008 şi a contractului nr. x/20.11.2008; art. 1170 din noul C. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei civile nr. 2457/A/2018.

Constată Înalta Curte că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă nu a făcut trimitere la aceste dispoziţii legale, astfel că, raportat la obiectul acţiunii - anulare act administrativ, şi ţinând cont de dreptul de dispoziţiei al părţilor, prima instanţă nu a făcut o interpretare şi aplicare a acestora. Aceste prevederi au fost invocate direct în cererea de recurs, astfel că nu pot face obiectul cenzurii instanţei de control judiciar.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C., împotriva sentinţei civile nr. 244 din 6 octombrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.