Auxiliary court staff lose bid to overturn bonus caps; salary recalculation claims rejected.

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.12.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Piteşti, prin Preşedinte, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş, prin Preşedinte şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminări:

1. Anularea în parte a Hotărârii nr. 25 din 16.10.2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi a Deciziei nr. 124/19.07.2018 emise de preşedintele Curţii de Apel Piteşti;

2. Obligarea Curţii de Apel Piteşti, prin Preşedinte, la emiterea unei noi decizii de stabilire a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018, cu acordarea distinctă a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25% şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5% aplicate la salariul de bază;

3. Obligarea Curţii de Apel Piteşti să calculeze şi să plătească diferenţele dintre drepturi salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, începând cu 01.01.2018 şi până la data emiterii noului act administrativ de stabilire a acestor drepturi salariale, sume la care să se adauge dobânda legală calculată de la scadenţa fiecărui drept salarial lunar, până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2555 din 26 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Piteşti, prin Preşedinte, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş, prin Preşedinte şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminări, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei Curţii de apel au formulat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Au susţinut recurenţii-reclamanţi că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii precum şi motive străine de natura cauzei, pentru că instanţa nu a menţionat cum sunt respectate dispoziţiile art. 24 şi art. 4 şi 5 din Cap. VIII-Reglementări specifice personalului din justiţie, Secţiunea I-Dispoziţii comune, Anexa V Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie şi Curtea Constituţională din Legea-cadru nr. 153/2017, rezumându-se la a prelua apărările formulate de intimaţii-pârâţi şi la a reţine să sporurile au fost acordate în procente de până la limita maximă stabilită.

Instanţa afirmă că solicitarea ar fi fost de acordare a unor sporuri în cuantum total de 45% şi că nu ar fi legal să se atingă limita maximă de 30% impusă de art. 25 din Legea nr. 153/2017, însă argumentele instanţei sunt contradictorii şi nu răspund motivelor invocate prin contestaţia formulată împotriva actelor administrative prin care, în mod retroactiv şi nemotivat, s-au modificat cele două drepturi salariale.

De asemenea, cu privire la respingerea acţiunii pentru reclamanţii ale căror salarii de bază şi sporuri s-au stabilit prin actul administrativ contestat conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, hotărârea cuprinde motive contradictorii, pentru că recurenţii au desfăşurat activitate în aceleaşi condiţii de muncă cu cei care au avut salariile de bază stabilite conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi nu au beneficiat de sporurile prevăzute de lege în aceleaşi procente ca şi alţi colegi angajaţi ai altor curţi de apel.

Au mai apreciat recurenţii că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 24 din Legea nr. 153/2017, dispoziţiile art. 4 şi 5 din Cap. VIII, Secţiunea I-Dispoziţii comune, Anexa V Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie şi Curtea Constituţională din Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la sporurile de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate, şi dispoziţiile art. 7 lit. i) din Legea-cadru potrivit cărora sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare pentru fiecare categorie de personal.

Curtea de Apel Bucureşti şi-a însuşit apărările formulate de inimaţii-pârâţi, în sensul că acordarea unei sume cumulate pentru cele două drepturi salariale, reprezentând un procent de 15, fără a fi defalcate aceste două sporuri, pe considerentul că aceste sporuri se acordă în procent de până la 25, respectiv până la 5, ar fi singura modalitatea de interpretare a dispoziţiilor legale în materie.

Însă, nu este legală modalitatea de stabilire a celor două sporuri, drepturile salariale trebuie să fie stabilite în mod clar şi transparent, ca procent aplicat la salariul de bază, iar nu ca sumă.

Este greşită aplicarea exclusivă a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017 în sensul de a limita la 30% suma sporurilor pentru fiecare angajat. Beneficiul acestor sporuri are la bază condiţiile în care se desfăşoară activitatea. Sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii reprezintă drepturi salariale recunoscute distinct de legiuitor, iar modalitatea de a acorda o sumă cumulată nu respectă cerinţele legale.

Art. 25 din Legea-cadru impune ca pentru suma sporurilor să fie respectată limita de 30% din suma salariilor de bază, însă aceste dispoziţii nu se pot aplica direct şi individual angajaţilor.

Au mai precizat recurenţii că la alte curţi de apel sporurile stabilite personalului auxiliar depăşesc limita de 30% impusă de art. 25 din Legea nr. 153/2017. Şi lor, iniţial, aceste sporuri le-au fost recunoscute în procent diferenţiat şi la nivel maxim începând cu 01.01.2018, neexistând justificare legală pentru diminuarea celor două sporuri sau pentru neacordarea acestora atâta timp cât nu s-au modificat condiţiile în care îşi desfăşoară activitate, neputându-se institui un tratament diferenţiat faţă de al angajaţilor altor curţi de apel.

Dispoziţiile Legii-cadru de salarizare au la bază prinicpiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi funcţie.

Au mai susţinut recurenţii că instanţa a făcut o greşită aplicare a art. 38 alin. (3) lit. a), când a reţinut că reclamanţii ale căror salarii de bază nu au atins nivelul din anul 2022 nu ar putea beneficia de sporul de până la 15% din salariul de bază pentru condiţii vătămătoare de muncă, deşi salariul de bază a fost majorat cu 25% faţă de cuantumul rezultat prin aplicarea procentului de 15 asupra salariului de bază din decembrie 2017.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurenţi este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei."

Din această perspectivă este vizată ipoteza de motivare insuficientă a hotărârii primei instanţe.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (şi) "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În conformitate cu jurisprudenţa CEDO, chiar dacă dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun instanţelor naţionale să-şi motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.

Argumentele invocate de recurenţi, vizând interpretarea normelor legale incidente, deduc controlului judiciar al instanţei de recurs legalitatea soluţiei instanţei de fond prin prisma dreptului substanţial, analiză pe care Înalta Curte o va dezvolta cu ocazia analizării motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, acest motiv de nelegalitate al hotărârii recurate nu va fi reţinut ca întemeiat.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenţii invocă greşita aplicare a legii, în ceea ce priveşte acordarea sporurilor în cuantum total de 30% per angajator/ordonator de credite, iar nu per angajat, şi neacordarea unui cuantum total al sporurilor de 45%, în ceea ce priveşte majorarea salarială cu 25% începând cu 1 ianuarie 2018, fără aplicarea plafonului pentru anul 2022 stabilit prin Legea nr. 153/2017, invocând şi discriminarea faţă de colegii de la alte curţi de apel.

Referitor la cuantumul sporurilor, dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 stabilesc că:

"Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

Aşadar, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 este prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cu toate acestea, chiar dacă prin legea de salarizare, s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, respectiv 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru păstrarea confidenţialităţii, sensul textului legal menţionat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 45%, ci doar o obligaţie a ordonatorului de credite de a nu depăşi respectivul nivel instituit legal.

Cu privire la aceste aspecte prezintă relevanţă dezlegările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii expuse în Decizia nr. 15/2021, respectiv cele statuate la paragr. 79-82, după cum urmează:

"79. Prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

80. Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege şi în anexele nr. I-VIII". Aşadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege şi în anexele sale şi interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

81. Aşa cum s-a reliefat mai sus, soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale este consacrată prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Totodată, prin art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoria de personal din sistemul justiţiei, categorie din care face parte şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt stabilite următoarele sporuri:

a) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare." (art. 5).

82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru."

De asemenea, instanţa de control judiciar, reţine că majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Prin urmare, norma de plafonare în discuţie are caracter special, limita prevăzută neputând fi depăşită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamanţi, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care şi modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Totodată, prevederile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII anexa V, cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit şi care nu poate fi depăşit, aşa cum se subliniază şi în decizia mai sus amintită (par. 79).

Înalta Curte apreciază că recurenţilor-reclamanţi nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

De asemenea, sunt relevanţă şi considerentele deciziei pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, anterior menţionate, prin care s-a statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragr. 84); responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice (paragr. 86) şi că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragraf 86).

Se mai reţin şi cele statuate la paragr. 95 din Decizia nr. 15/2021 a ICCJ, respectiv faptul că " posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secund ari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

Raportat la aceste statuări ale instanţei supreme, cu caracter obligatoriu, Înalta Curte constată că sporurile au fost calculate cu respectarea legii prin raportare la indemnizaţia de încadrare prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30 %, fără ca prin această modalitate de reflectare a lor să se fi cauzat vreo vătămare.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici susţinerile recurenţilor referitoare la interpretarea eronată a art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Conform acestor dispoziţii, "începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Dispoziţiile legale anterior amintite sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, astfel că nu se poate stabili că o lege aflată în vigoare să nu se aplice, nefiind permisă imixtiunea în atribuţiile puterii legislative ori în atribuţiile Curţii Constituţionale.

Astfel, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, să fie acordate cele stabilite pentru anul 2022.

Ca atare, prin efectul legii, reclamanţii ale căror drepturi salariale au fost stabilite la nivelul celor prevăzute pentru anul 2022, nu au beneficiat de creşterea salarială de 25%. În acest context, în lumina unui argument de sistematizare a acestor texte de lege, art. 38 alin. (3) nu poate deroga de la regula stabilită la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Nu pot fi reţinute nici alegaţiile recurenţilor-reclamanţi referitoare la existenţa unei situaţii discriminatorii în raport cu colegii de la alte curţi de apel, raportat la principul plăţii egale pentru muncă egală, având în vedere considerentele Deciziei nr. 15/2021 a ICCJ:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.

91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.

92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

În fine, un alt argument aplicabil cauzei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H. I., J. şi K. împotriva sentinţei nr. 2555 din 26 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.