Annulment bid over jurisdictional ruling rejected as inadmissible; prior dismissal stands

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 09.09.2020, sub nr. x/2020, astfel cum a fost completată şi precizată, reclamantul A. a chemat în judecată Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a şi pârâţii persoane fizice B., C., D. şi E. din cadrul secţiei a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună anularea în totalitate a sentinţei civile nr. 5862/11.09.2017, act administrativ unilateral individual emis de Tribunalul Bucureşti ca autoritate publică, în urma constatării faptului că este nulă de drept, prin care a fost vătămat grav în dreptul său la o judecată dreaptă, obiectivă, nepărtinitoare. De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la plata de daune materiale şi morale în cuantum de 500.000 de euro, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 55/2004, C. civ., C. proc. civ.

Tribunalul Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, raportat la pretenţiile reclamantului,

La termenul din 26 martie 2021 instanţa de fond a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 463 din 26 martie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei promovate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, B., C., D. şi E., în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că raportul juridic de conflict dedus judecăţii priveşte un act emis de o autoritate publică locală, nu centrală, iar norma de competenţă citată este una de ordine publică, imperativă.

Potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, completată şi modificată prin Legea nr. 212/2018:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său".

Deşi reclamantul are domiciliul în Bucureşti, în cazul în care cererea este introdusă împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea (respectiv a unui asistent judiciar ori în ipoteza în care chiar instanţa de judecată are calitatea de pârât), remediul este prevăzut de art. 127 alin. (2) şi 21 C. proc. civ. şi nu constă în stabilirea competenţei în favoarea instanţei ierarhic superioare, ci a uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Hotărârea ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare

Prin Decizia nr. 5465 pronunţată la data de 10 noiembrie 2021 în dosarul nr. x/2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 463 din 26 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 5465 pronunţată la data de 10.11.2021 în dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) punctele 1 şi 3 din C. proc. civ.

În susţinerea contestaţiei în anulare a arătat contestatorul că decizia atacată cu prezenta contestaţie în anulare este nulă de drept, motiv pentru care solicită anularea acesteia, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1din C. proc. civ., ce reglementează situaţia când " instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale" şi pct. 2, ce reglementează situaţia când " hotărârea fost pronunţată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii", pct. 5 " instanţa a încălcat regulile de procedură" şi punctul 8 " hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", motive de nelegalitate evidente.

Susţine că, în opinia sa, completul nr. 10, care are, evident, o altă alcătuire, componenţă, nici nu a respectat obligaţiile ce îi incumbau, potrivit art. 425 pct. b) şi c) din C. proc. civ., privind conţinutul hotărârii judecătoreşti,

Solicită astfel a se admite excepţia de nelegalitate a motivării deciziei care nu respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., motivarea hotărârii fiind inexactă şi insuficientă.

Apărările formulate de intimaţi

Deşi contestaţia în anulare le-a fost comunicată în termenul legal tuturor intimaţilor, niciunul dintre aceştia nu a combătut susţinerile contestatorului în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispoziţiile art. 508 alin. (2) C. proc. civ., nedepunerea întâmpinării atrăgând sancţiunea prevăzută de art. 208 alin. (2) din C. proc. civ., aplicabilă doar în ipoteza în care intimaţii înţelegeau să propună probe sau să invoce excepţii de ordine privată, drepturi de care nu s-au prevalat în acestă etapă procesuală.

Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând mai întâi cererea de suspendare a judecăţii şi cererea de sesizare a organelor de cercetare penală, formulate de contestatorul A., Înalta Curte urmează a le respinge, ca inadmisibile, raportat la dispoziţiile art. 307 C. proc. civ. ce sunt aplicabile doar în situaţia denunţării ca fals a unui înscris în înţelesul de mijloc de probă, astfel cum acesta este definit de art. 265 C. proc. civ. ("orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare şi stocare").

Cererea contestatorului de sesizare a organelor de cercetare penală pentru săvârşirea unor infracţiuni neidentificate, nu impun prezentei instanţe o conduită în sensul solicitat de către acesta, deoarece nu întruneşte cerinţele art. 304 C. proc. civ., contestatorul având posibilitatea să adreseze cererea pentru săvârşirea de infracţiuni direct instituţiilor competente, din considerentele părţii nereieşind aspecte relevante, de natură să influenţeze judecarea acestei căi de atac.

Nici suspendarea pe art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. nu poate fi reţinută, raportat la plângerea ce a fost adresată de contestator secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2019, în considerarea faptului că, din înscrisurile depuse la dosar de către contestator şi ataşate la dosar, nu rezultă că "s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea", astfel cum impun normele de procedură ce reglementează suspendarea facultativă.

Cum legiuitorul a statuat în sensul că pe calea contestaţiei în anulare pot fi valorificate doar anumite nereguli procedurale prevăzute în sens strict şi limitativ de dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ., iar nu cele referitoare la fondul raportului juridic dedus judecăţii, Înalta Curte va respinge atât cererea de suspendare a judecăţii, cât şi cererea de sesizare a organelor de cercetare penală, formulate de contestatorul A., ca inadmisibile.

Trecând la analizarea contestaţiei în anulare, respectiv la temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestator, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., republicat.

Contestaţia în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestaţia în anulare specială, reglementată de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi introdusă în patru cazuri distincte, respectiv atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

A doua ipoteză a acestui motiv de contestaţie în anulare vizează, în primul rând, încălcări ale normelor referitoare la alcătuirea instanţei, produse în faţa instanţei de recurs, iar în al doilea rând, pentru ca acest motiv să fie invocat, este necesar ca în faţa instanţei de recurs excepţia referitoare la alcătuirea greşită a instanţei să fi fost invocată, iar instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra excepţiei respective.

Prin urmare, neinvocarea excepţiei sau respingerea ei de către instanţa de recurs reprezintă situaţii care conduc la depăşirea limitelor acestui motiv de contestaţie în anulare.

În speţa de faţă, contestatorul şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 3 din C. proc. civ., ce prevăd următoarele" (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. Hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

3. Instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen".

În susţinerea motivului contestaţiei în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., contestatorul a arătat faptul că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, hotărârea fiind pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei şi a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii, sens în care invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1,2,5,6 şi 8 din C. proc. civ. incidente în cazul unei alte căi extraordinare de atac, respectiv în cazul căii de atac a recursului.

Înalta Curte reţine că, faţă de dispoziţiile art. 44 raportate la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., pretinsul motiv de incompatibilitate trebuia invocat până la închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de recurs, iar nu ulterior pronunţării deciziei atacate, cum este cazul în speţă.

Verificând dosarul de recurs se constată că acesta a avut un singur termen de termen de judecată, iar din practicaua deciziei rezultă că în faţa instanţei de recurs nu s-a invocat de către contestator nici excepţia de necompetenţă a instanţei şi nici încălcarea vreunei norme referitoare la alcătuirea greşită a instanţei, condiţie sine qua non pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare, părţile lipsind la apelul nominal făcut în şedinţa publică.

Reţine Înalta Curte că la momentul soluţionării recursului, contestatorul, fiind legal citat, avea posibilitatea să se prezinte personal, să ia cunoştinţă de compunerea completului de judecată şi să invoce direct în şedinţa publică excepţia referitoare la nelegala alcătuire a instanţei de recurs, ori la necompetenţa instanţei de a judeca recursul.

Totodată, se reţine şi faptul că nu a fost invocată de către contestator nici starea de incompatibilitate a vreunuia dintre judecătorii investiţi cu soluţionarea dosarului nr. x/2021 al ÎCCJ şi nici nu s-a formulat cerere de recuzare în temeiul art. 44 C. proc. civ.

În atare situaţie constată Înalta Curte că, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.,

În ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.,Înalta Curte reţine că, în raport de formularea clară a acestui text, această cale extraordinară de atac nu este admisibilă decât în cazul în care instanţa de recurs, respingând în totalitate sau admiţând în parte recursul, a omis analizarea unui motiv de recurs ce ar fi putut conduce la admiterea în tot a acestuia, iar nu şi atunci când instanţa a respins recursul în temeiul unei excepţii procesuale, cum este în cauza dedusă judecăţii, deoarece numai în cazul analizei pe fond a recursului este posibil să se omită analizarea unui motiv de recurs.

Or, având în vedere că, la momentul judecării recursului, instanţa de recurs, astfel cum s-a menţionat chiar în cuprinsul considerentelor deciziei " înainte de a examina motivele de recurs invocate în cauză", a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu şi, constatând întemeiată excepţia, a respins recursul, ca inadmisibil, nici motivul de contestatie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu este incident în speţă, recursul nefiind respins pe fondul său, prin raportare la criticile formulate de recurent, ci, pe cale de excepţie, în considerarea faptului că împotriva hotărârii de declinare a competenţei nu se poate exercita nici o cale de atac.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că niciunul dintre argumentele aduse de către contestatorul A. nu poate fi încadrat în cazurile de contestaţie în anulare specială, reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 3 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

Temeiul procesual al soluţiei date contestaţiei în anulare

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile 307, art. 304, art. 413 alin. (1) pct. 2 şi art. 508 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 3 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât cererea de suspendare a judecăţii şi cererea de sesizare a organelor de cercetare penală, formulate de contestatorul A., cât şi contestaţia în anulare, astfel cum au fost formulate de contestatorul A., ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii şi cererea de sesizare a organelor de cercetare penală, formulate de contestatorul A., ca inadmisibile.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5465 din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.