Application of res judicata to provisional suspension of tax assessment under overlapping statutory grounds

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2022, pe rolul Curţii de Apel Oradea, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, printre altele, suspendarea Deciziei de impunere xnr. 571/30.07.2020, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 52/CA/2022 - PI din 23 martie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Bihor şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere xnr. 571/30.07.2020, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală xnr. 473/29.07.2020, până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, respingerea cererii formulată de reclamantă.

În motivarea recursului pârâta arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.), respectiv a prevederilor art. 14, 15, art. 2 alin. (1) lit. t), ş) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Recurenta critică sentinţa raportat la faptul că instanţa de fond face referire la o suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendare pronunţată într-un alt dosar care are ca obiect suspendare măsuri asiguratorii şi nicidecum suspendarea deciziei de impunere care constituie obiectul prezentului dosar.

Faptul că reclamanta a obţinut o suspendare provizorie în temeiul art. 14 din Legea 554/2004 a actelor administrative contestate care fac obiectul prezentului dosar, nu poate atrage admiterea exceptiei autorităţii de lucru judecat şi neanalizarea de către instanţa de fond a apărărilor formulate de subscrisa.

Apreciază recurenta că instanţa a pronunţat sentinţa cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material întrucât nici măcar nu a pipăit fondul, fapt ce implică analizarea unor documente şi administrarea unor probe în vederea stabilirii stării de fapt şi identificării normelor de drept aplicabile cauzei. Faptul că o alta instanţă ar fi analizat deja aceste aspecte nu poate fi reţinut cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

De asemenea, executarea silită a obligaţiilor fiscale stabilite prin actele administrative fiscale ajunse la scadenţă nu reprezintă un caz bine justificat în accepţiunea legiuitorului, arată recurenta. Condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care reclamanta aduce argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ care să nu presupună o analiză a fondului cauzei, precum împrejurări de fapt/de drept atât de vădite încât să nu implice o administrarea de probe necesare lămuririi stării de fapt şi care au capacitatea prin ele însele să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

De asemenea, din dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul de faţă, susţine recurenta.

Or, executarea unui act administrativ nu poate fi considerata prin ea însăşi producătoare a unei pagube iminente, cu atât mai mult cu cât nu rezultă din actele depuse de reclamantă că această vătămare este ireparabilă pentru aceasta, concluzionează recurenta.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata- reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Preliminar, Înalta Curte, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, apreciază că argumentele de ordin critic formulate de recurenta-pârâtă, din punct de vedere formal, se pot circumscrie motivelor de casare referitoare la greşita interpretarea a legii, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că va respinge excepţia.

Analizând recursul în limitele stabilite de recurentă şi prin prisma criticilor invocate, raportat la considerentele sentinţei pronunţate în fond, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin Decizia de impunere nr. impunere xnr. 571/30.07.2020, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. xnr. 473/29.07.2020, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 7.095.245 RON.

Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestaţie, respinsă prin Decizia nr. 23/07.01.2022 a ANAF.

S-a reţinut că în cuprinsul deciziei a cărei suspendare se solicită că în perioada verificată, din 01.01.2016 - 31.12.2020, reclamanta a desfăşurat activitate de colectare, în principal deşeuri metalice feroase şi neferoase, a aliajelor acestora şi alte tipuri de deşeuri de la persoane fizice.

În urma inspecţiei fiscale efectuate, organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea nu respectă prevederile art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, privind organizarea şi conducerea analitică a contabilităţii, respectiv în perioada verificată, societatea nu a organizat şi condus evidenţa contabilă pe fiecare persoană fizică şi nu a condus evidenţa achiziţiilor pe fiecare categorie de deşeuri.

Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

Conform art. 14 din lege, suspendarea executării actului se poate cere în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare.

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantul (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Din această perspectivă, Înalta Curte arată că, în mod corect, prima instanţa a reţinut puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 97/09.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2021, prin care s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere xnr. 571/30.07.2020, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală xnr. 473/29.07.2020, până la pronunţarea instanţei de fond.

Or, este evident că nu despre o suspendare a măsurilor asigurătorii este vorba, contrar celor afirmate de recurentă, ci de însăşi suspendarea deciziei de impunere xnr. 571/30.07.2020.

Astfel, principalul motiv reţinut de instanţa de fond în aprecierea caracterului întemeiat al cererii a vizat împrejurarea că, aplicând prezumţia de lucru judecat, în speţă trebuie să se ţină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecăţii care a mai fost odată dezlegată prin sentinţa civilă nr. 97/09.09.2021 menţinută prin decizia civilă nr. 769/10.02.2022 a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Cu privire la acest acest aspect, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate cele arătate de instanţa de fond, întrucât, în măsura în care prin cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 nu sunt deduse judecăţii aspecte noi faţă de cele pe care s-a fundamentat cererea formulată în temeiul art. 14, sunt aplicabile prevederile art. 430 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului, ceea ce presupune pe cale de interpretare per a contrario că, în ceea ce priveşte o nouă cerere vizând luarea aceleiaşi măsuri provizorii, îi sunt recunoscute efectele puterii de lucru judecat.

Înalta Curte constată că a fost reţinut cu caracter definitiv prin sentinţa anterior menţionată că, din analiza raportului de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii deciziei de impunere a cărei suspendare s-a solicitat, reiese că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din legea nr. 554/2004, existând o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ fiscal atacat şi fiind îndeplinită şi condiţia pagubei iminente.

Aşadar, sub aspectul verificării aparenţei de legalitate a actelor administrative contestate, s-a reţinut că aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei, susţinerea reclamantei privind lipsa unui suport legal privind considerarea primirii deşeurilor din partea persoanelor fizice doar în limita unei valori de 5.000 RON/persoană fizică, nefiind combătută în concret de către pârâtă, nici măcar la nivelul aparenţei, prin întâmpinarea formulate.

Şi în ceea ce priveşte paguba iminentă s-a constatat îndeplinită această cerinţă, având în vedere cuantumul foarte ridicat al sumei contestate ca fiind datorate, respectiv 7.095.245 RON, sumă de care dacă ar fi lipsită reclamanta activitatea acesteia ar fi blocată şi nu şi-ar mai putea onora angajamentele contractuale.

Ca atare, constatând că, prin cererea de suspendare dedusă judecăţii în prezentul dosar, întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 54/2004, au fost invocate aceleaşi apărări de către reclamantă în justificarea cerinţelor cazului bine întemeiat şi a pagubei iminente, care au fost dezlegate definitiv prin anterior citată se constată că, deşi procedura soluţionată anterior a reprezentat aplicarea prevederilor art. 14 din acelaşi act normativ, sunt aplicabile în cauză prevederile art. 430 din C. proc. civ. privitoare la puterea de lucru judecat, în raport de împrejurarea că art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată explicit că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Or, în soluţionarea cererii întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 trebuind să fie analizate aceleaşi aspecte care probează, în opinia reclamantei, cerinţele cazului bine justificat şi pagubei iminente, care au fost anterior dezlegate definitiv în procedura prevăzută de art. 14, la care art. 15 face trimitere, se constată că măsura provizorie adoptată anterior produce efectul pozitiv al lucrului judecat care se impune cu caracter de prezumţie în prezenta cauză care, deşi întemeiată pe un alt temei legal, are o strânsă legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, iar motivele de fapt anterior analizate necunoscând o modificare.

Ca atare, pentru cele anterior arătate, Înalta Curte constată că în mod legal a apreciat instanţa de fond că se impune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. xnr. 571/30.07.2020 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare, în prezenta cauză, în raport de cele arătate nemaiimpunând-se a se analiza celelalte susţineri deduse judecăţii de către recurentă, în raport de împrejurarea că se urmăreşte înlăturarea celor statuate definitiv prin sentinţa civilă nr. 97/09.09.2021 menţinută prin decizia civilă nr. 769/10.02.2022 a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei nr. 52/CA/2022 - PI din 23 martie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata reclamantă A. S.R.L..

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei nr. 52/CA/2022 - PI din 23 martie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.