Judicial transfer: precedence of public interest in maintaining high-workload court capacity over personal commuting interests
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the judge's appeal, upholding the decisions of the Superior Council of Magistrature (CSM) that rejected his transfer requests, while also ruling his request to annul the CSM's separate decisions approving the transfers of five competing judges was inadmissible for failing to join those parties. The dispute concerned the validity of the CSM's administrative decisions refusing a magistrate's transfer from a lower-court jurisdiction with a case load significantly exceeding the national average to a destination city where he resided, challenging the balance of priorities between his personal motives (commuting difficulties, lack of specialization) and the public interest in maintaining judicial capacity at the overburdened court of origin. The court applied Articles 60 and 61(2) of Law No. 303/2004, finding that the CSM correctly balanced the objective criteria of court workload and vacancy availability against personal circumstances, determining that the judge's commuting inconveniences and general career stagnation were not "exceptional" enough to override the public interest in retaining judicial resources at a high-load court, whereas the competing judges were transferred from courts below the national average or had more compelling personal circumstances.
Legislator headnote
AI generatedart. 161 din Legea nr. 554/2004, art. 22 alin. (3) C. proc. civ, art. 78 alin. (2) din C. proc. civ, art. 612 din Legea nr. 303/2004, art. 612 lit. d) din Legea nr. 303/2004, art. 611 din Legea nr. 303/2004; Judicial transfer: precedence of public interest in maintaining high-workload court capacity over personal commuting interests: Înalta Curte arată că examinarea legalităţii unui act administrativ fără ca partea căruia aceasta se adresează să fie introdusă în cauză printr-un mijloc pus la îndemână de legiuitor este un procedeu nelegal, necesitatea definitivării cadrului procesual adecvat raportat la obiectul cererii impunându-se raportat la dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., numai într-un astfel de context putându-se reţine că judecătorul a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2022, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a solicitat anularea Hotărârilor prin care s-au respins cererile de transfer ale contestatorului de la Judecătoria Jibou la Judecătoria Cluj Napoca şi prin care s-au admis cererile de transfer ale doamnelor judecător B., C., D., E. şi F., emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători şi obligarea intimatului să emită o nouă hotărâre, prin care să dispună transferul contestatorului de de la Judecătoria Jibou la Judecătoria Cluj Napoca.
În motivarea cererii, contestatorul arată că soluţiile de respingere a cererilor sale de transfer sunt neîntemeiate, inechitabile şi injuste.
Arată contestatorul că este judecător în cadrul Judecătoriei Jibou, cu o vechime efectivă la instanţă de 5 ani, timp în care şi-a desfăşurat activitatea fără întreruperi/delegări/detaşări. Arată că în activitatea sa a soluţionat cele mai multe dosare în cadrul Judecătoriei Jibou care este o instanţă cu încărcătură ridicată, că locuieşte de 5 ani în Cluj napoca, că naveta Cluj Napoca - Jibou durează aproximativ 3.3 - 4 ore şi că nu este specializat într-o anumită materie, aspect care îl împiedică să progreseze armonios, fiind dificil să ştie din fiecare căte ceva.
Mai arată constestatorul că judecătorii cărora le-au fost admise cererile de transfer, respectiv, într-o primă etapă judecător G., H., C. şi B., iar în a doua etapă judecător D., E. şi F., cu excepţia doamnei judecător C., au o vechime în magistratură mai mica decât a sa.
Criteriul încărcăturii instanţei este un criteriu inechitabil şi discriminatoriu întrucât fără voinţa şi influenţa judecătorului numărul de cause înregistrate la instanţe este diferit, fapt c ear conduce la respingerea constantă a cererilor de transfer ale judecătorilor care activează la instanţe cu o încărcătură mare.
Apreciază contestatorul că admiterea cererii de transfer a doamnei judecător B. de la Judfecătoria Gutahonţ în detrimetul cererii sale de transfer este vădit neîntemeiată având în vedere vechimea sa superioară în magistratură şi faptul că locuieşte în Cluj Napoca. Totodată, doamna judecător C. a soluţionat mai puţine dosare decât contestatotul, iar doamna judecător C. are o vechime mai mica în magistratură şi a fost delegată 6 luni la Judecătoria Zalău.
Concluzionând, contestatorul solicită admiterea contestaţiei, admiterea cererii sale de transfer la Judecătoria Cluj Napoca şi, în principal, respingerea cererii de transferdoameni judecător B., în subsidiar, respingerea cererilor de transfer ale doamnelor judecător C. sau F., iar, în terţiar, dacă va fi cazul, respingerea cererilor de transfer ale doamnelor judecător D. sau E..
2. Apărările formulate în cauză
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând contestaţia formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prealabil, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în ceea ce priveşte cererea de anulare a Hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători privind pe B., C., D., E. şi F..
Înalta Curte arată că examinarea legalităţii unui act administrativ fără ca partea căruia aceasta se adresează să fie introdusă în cauză printr-un mijloc pus la îndemână de legiuitor este un procedeu nelegal, necesitatea definitivării cadrului procesual adecvat raportat la obiectul cererii impunându-se raportat la dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., numai într-un astfel de context putându-se reţine că judecătorul a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Reţinând că prin cererea depusă la data de 13 septembrie 2022, dosar contestaţie, contestatorul A. a declarat că nu doreşte introducerea în cauză a niciunei persoane;
Şi că potrivit dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004: "Când raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de contencios administrativ va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului şi instanţa apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunţa în fond."
Precum şi potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.: "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.", Înalta Curte, apreciind necesară introducerea în cauză a persoanelor beneficiare ale actelor contestate, va respinge cererea de anulare a hotărârilor prin care s-au admis cererile de transfer ale doamnelor judecător B., C., D., E. şi F., emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, ca inadmisibilă.
Deopotivă, reţine Înalta Curte că prin cererile înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/21.01.2022 şi nr. y/01.02.2022, contestatorul A., judecător în cadrul Judecătoriei Jibou, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători să aprobe cererea sa de transfer la Judecătoria Cluj Napoca.
Prin Hotărârile nr. 565 din data de 1 martie 2022 (adoptată în prima etapă a sesiunii de transfer) şi nr. 815 din data de 3 martie 2022 (adoptată în a doua etapă a sesiunii de transfer) secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de transfer formulate de contestator, în temeiul art. 60 şi art. 612 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, în considerentele celor două hotărâri fiind expuse: situaţia posturilor vacante la instanţele implicate în procedura de transfer, respectiv încărcătura/judecător în cursul anului 2021, faţă de media naţională; avizele nefavorabile faţă de cererea de transfer a contestatorului, emise de Curtea de Apel Cluj şi Judecătoria Jibou şi avizele favorabile emise de Judecătoria Cluj Napoca; condiţiile de vechime în funcţie şi vechime la instanţa la care activează solicitantul, precum şi motivele de ordin personal invocate în susţinerea cererii.
Reţinând că în prima etapă de transferuri pentru Judecătoria Cluj Napoca s-au aflat în concurs cerile formulate de 24 de judecători, iar în etapa a doua pentru Judecătoria Cluj Napoca s-au aflat în concurs cerile formulate de 34 de judecători, precum şi necesitatea menţinerii unui echilibru între interesul public - buna funcţionare a instanţelor implicate şi interesul legitim al petenţilor, împrejurarea că este oportun transferul altor judecători la această instanţă, nu poate constitui motiv de nelegalitate a hotărârilor prin care Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererile contestatorului.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 612 din Legea nr. 303/2004 stabilesc următoarele criterii de soluţionare a cererilor de transfer formulate de judecători/procurori:
a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);
b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;
d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;
e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;
f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;
g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;
h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;
i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
j) starea de sănătate şi situaţia familială.
Este de observat că textul de lege nu prevede o ordine de prioritate a criteriilor de analiză a cererilor de transfer, astfel că examinarea solicitărilor de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situaţia instanţelor/parchetelor implicate în procedură, cât şi la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin hotărârea administrativă.
Examinând modalitatea în care aceste criterii au fost analizate în cazul cererilor de transfer formulate de contestatorului A., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile expuse în contestaţie, considerentele hotărârilor contestate evidenţiind analiza completă şi motivată a tuturor criteriilor prevăzute de lege, în raport de argumentele care susţin cererile de transfer formulate de contestator şi de cererile concurente, precum şi de necesitatea echilibrării interesului privat şi a interesului public. În mod corect secţia pentru judecători a apreciat a nu fi oportun transferul contestatorului, faţă de situaţia şi volumul de activitate al Judecătoriei Jibou şi de lipsa caracterului excepţional al motivelor de natură personală invocate de contestator. Contrar susţinerilor acestuia, intimatul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat coroborat şi unitar toate criteriile prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004, apreciind în mod corect că aspectele privind situaţia Judecătoriei Jibou sunt determinante în adoptarea soluţiei de respingere a cererilor, nefiind oportună vacantarea postului ocupat de contestator.
În ceea ce priveşte transferul contestatorului la Judecătoria Jibou, Înalta Curte constată că cererile au fost în mod corect respinse, câtă vreme la această instanţă volumul de activitate este ridicat, situat semnificativ peste media naţională, numărul de posturi vacante era ridicat raportat la schema de personal (2 posturi vacante din schema de 5 posturi), avizele negative emise de cele două instanţe implicate, precum şi punctul de vedere nefavorabil exprimat de Curtea de Apel Cluj.
Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile contestatorului referitoare la judecătorii ale căror cereri de transfer au fost admise.
Intimatul pârât Consiliul Superior al Magistraturii analizând concomitent cererile de transfer concurente la Judecătoria Cluj-Napoca în raport de motivele invocate de solicitanţi, de criteriile prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de avizele şi punctele de vedere emise în temeiul art. 60 din aceeaşi lege, a apreciat că sunt prioritare cererile formulate:
- doamna judecător G., având în vedere vechimea mare în funcţiile de judecător şi procuror la instanţă, situaţia familială invocată, care implică efectuarea navetei zilnice, faptul că în prima etapă s-au formulat multe cereri pentru Judecătoria Turda, fiind justificată admiterea a două dintre acestea, situaţie ce putea asigura menţinerea unui grad optim de ocupare a schemei, precum şi avizele favorabile emise de Judecătoria Turda şi Judecătoria Cluj-Napoca, respectiv punctul de vedere favorabil exprimat de Curtea de Apel Cluj;
- doamna judecător H., având în vedere vechimea în funcţia de judecător, faptul că are domiciliul în Municipiul Cluj-Napoca, unde se află sediul instanţei la care a solicitat transferul şi la care era delegată la acel moment, transferul doamnei judecător la instanţa la care activează în fapt fiind oportun şi din perspectiva stabilităţii personalului şi a evitării efectelor negative ale fluctuaţiei de personal la judecătoria Baia Mare şi la Judecătoria Cluj-Napoca, respectiv a continuităţii completului al cărui titular este doamna judecător la Judecătoria Cluj-Napoca, precum şi faptul că în acest sens au fost emise avize favorabile de ambele instanţe implicate şi un punct de vedere favorabil de către Curtea de Apel Cluj;
- doamna judecător C., având în vedere situaţia familială invocată, ce implica o naveta zilnică de 130 km dus-întors, în raport cu situaţia altor judecători care au vechimea în funcţie şi la instanţă similară, precum şi faptul în acest sens au fost emise avize favorabile de ambele instanţe implicate şi un punct de vedere favorabil de către Curtea de Apel Cluj;
- doamna judecător B., având în vedere situaţia familială invocată, distanţa mare dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află sediul instanţei unde îşi desfăşoară activitatea, care face imposibilă efectuarea navetei zilnice, precum şi avizul favorabil al Judecătoriei Gurahonţ, respectiv punctele de vedere favorabile ale Curţii de Apel Timişoara şi Tribunalului Arad,
Contrar susţinerilor contestatorului, doamna judecător B. a solicitat transferul de la Judecătoria Gurahonţ, instanţă cu un volum de activitate situat sub media naţională, aceasta aflându-se la acel moment în concediu de creştere copil, locuind împreună cu soţul şi cei doi copii minori în municipiul Cluj-Napoca. Mai mult, distanţa mare între sediul Judecătoriei Gurahonţ şi localitatea de domiciliul făcea imposibilă efectuarea navetei zilnice, astfel cum rezultă din cuprinsul hătărârii de admitere a cererii sale de transfer .
Situaţia este similară şi în cazul doamnei judecător C., aceasta solicitând transferul de la Judecătoria Dej, instanţa cu un volum de activitate situat sub media naţionala. În plus, aceasta a fost delegată la Judecătoria Cluj-Napoca din data de 01.02,2022, astfel că admiterea transferului nu ar fi afectat activitatea instanţei de la care provenea.
În ceea ce priveşte motivele de ordin personal, aceasta a arătat faptul că locuieşte împreună cu soţul şi cei doi copii minori în Municipiul Cluj-Napoca, fiind dificilă efectuarea navetei zilnice în localitatea de domiciliu, astfel cum rezultă din cuprinsul hătărârii de admitere a cererii sale de transfer .
De asemenea, în etapa a doua de transferuri, doamnele judecător E., F. şi D. ale căror cereri de transfer au fost admise (hotărârile secţiei pentru Judecători fiind contestate de reclamant) funcţionau la instanţe al căror volum de activitate se situa sub media naţională, admiterea acestor cereri neafectând buna funcţionare a instanţelor implicate.
Totodată, motivele personale şi familiale invocate de doamnele judecător justificau admiterea cererilor de transfer. Astfel, doamnele judecător F. şi D. locuiau împreună cu soţii şi copii minori în Municipiul Cluj-Napoca, unde locuiau şi părinţii acestora, iar doamna judecător E. era doctorand în cadrul Universităţii Babeş-Boiyai-Facultatea de Drept din Cluj-Napoca, fapt ce presupunea prezenţa sa în Municipiul Cluj-Napoca.
Prin urmare, Înalta Curte arată că în raport de volumul de activitate al instanţelor implicate în procedura transferului, precum şi de motivele personale şi profesionale invocate de solicitanţi, secţia pentru judecători a apreciat în mod corect că admiterea cererilor de transfer la care reclamantul face referire nu ar fi afectat activitatea instanţelor de la care se solicita transferul, motivele personale şi familiale ale acestor solicitanţi constituind argumente în plus care să justifice aprobarea transferurilor.
Motivul principal de nelegalitate al hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii contestate, invocat de contestatorul A., se referă la neanalizarea motivelor de ordin personal şi profesional invocate în cererile de transfer, respectiv la împrejurarea că soluţiile de respingere s-au bazat exclusiv pe criteriul situaţiei Judecătoriei Jibou, instanţa de la care se solicita transferul, cu ignorarea interesului privat al contestatorului, conturat conform motivelor de ordin personal expuse în cerere. S-a mai susţinut că această analiză trunchiată a criteriilor legale nu a fost aplicată şi în cazul celorlalţi solicitanţi (doamnele judecător B., C., D., E. şi F.), în cazul cărora au prevalat motivele de ordin personal invocate în cererile de transfer.
Înalta Curte constată că situaţia activităţii Judecătoriei Jibou, din perspectiva volumului de activitate al acestei instanţe, care depăşeşte semnificativ media naţională şi a numărului de posturi de judecători ocupate, justifică respingerea cererilor de transfer formulate de contestator. În acest sens, intimatul CSM, în analiza de oportunitate a solicitării de transfer, a reţinut în mod corect consecinţele negative pe care le-ar determina vacantarea postului ocupat de contestator asupra desfăşurării în bune condiţii a activităţii şi a realizării adecvate a actului de justiţie.
Însuşi contestatorul recunoaşte în cuprinsul răspunsului la întâmpinare că "În mod evident că dacă mi s-ar fi aprobat transferul, activitatea instanţei ar fi îngreunată pentru o perioadă.".
Înalta Curte reţine că desfăşurarea unui volum de activitate ridicat cu o schemă de judecători incompletă poate afecta interesele justiţiabililor prin întârzierea soluţionării dosarelor, ca urmare a creşterii încărcăturii dosarelor pe judecător şi a preluării de către judecătorii rămaşi a atribuţiilor ce-i reveneau contestatorului.
Este de necontestat că, în analiza cererilor de transfer, trebuie avute în vedere şi motivele de ordin personal invocate de solicitanţi. Însă, Înalta Curte constată că în speţă contestatotul a invocat motive referitoare la efectuarea navetei de la domiciliul din Mun. Cluj Napoca la Jibou, la faptul că nu este specializat într-o anumită materie, aspect care împietează asupra carierei sale profesionale, vechimea sa efectivă la instanţă de 5 ani, timp în care şi-a desfăşurat activitatea fără întreruperi/delegări/detaşări. Deşi reale, aceste motive nu au aptitudinea de a prevala în faţa interesului public al asigurării unei activităţi corespunzătoare instanţei de unde se solicită transferul, neavând caracter excepţional. Astfel, aspecte ale vieţii personale nu reprezintă situaţii excepţionale, ci mai degrabă comune, iar contestatorul nu a demonstrat contrariul, fiind evidenţiate doar greutăţile create de situaţia familială apreciate de acesta ca fiind interpretate greşit de către intimat.
În ceea ce priveşte efectuarea navetei, deşi nu se poate nega existenţa unui disconfort resimţit de contestator, totuşi acesta nu este suficient pentru a da preeminenţă interesului său privat în faţa interesului public al instanţei la care activează.
Pe de altă parte, circumstanţe personale şi profesionale invocate de solicitanţi au fost diferite. Astfel, în cazul doamnei judecător G. s-au reţinut atât circumstanţe personale, cât şi o vechime mai mare în instanţă. În cazul domnului judecător H., s-a menţionat că acesta era delegată la cel moment la Judecătoria Cluj Napoca, precum şi vechimea la instanţă mai mare decât a contestatoarei. Prin urmare, nu se poate vorbi o lipsită de obiectivitate a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, atât timp cât solicitările magistraţilor sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte, iar în speţă ceilalţi judecători cărora le-au fost admise cererile în detrimentul cererii contestatorului au relevat împrejurări de ordin personal deosebite, precum şi o vechime mai mare la instanţă, conform criteriului prevăzut de art. 612 lit. d) din Legea nr. 303/2004, ceea ce a determinat prioritizarea cererii lor atât în raport de interesul de ordin privat al contestatorului, cât şi de interesul public al Judecătoriei Cluj Napoca.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt corecte soluţiile de respingere a cererilor de transfer formulate de contestator şi raţionamentul pe care acestea se sprijină, contestatorul nerelevând motive de nelegalitate apte să conducă la anularea hotărârilor atacate.
În concluzie, în temeiul art. 29 alin. (7) - (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii raportat la art. 611 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatorul A., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în ceea ce priveşte cererea de anulare a Hotărârilor secţiei pentru judecători privind pe B., C., D., E. şi F..
Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 565 din data de 1 martie 2022 şi a Hotărârii nr. 815 din data de 3 martie 2022 ale Consiliului Superior al Magistraturii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.