Restitution denial upheld for failure to prove ownership and abusive taking.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Litigation Section) dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that had rejected its action seeking annulment of the Special Commission for Restitution of Property Belonging to Religious Cults' Decision and restitution of a Bucharest property. The appellate ruling is final and leaves the challenged administrative decision in force. The dispute arose from a restitution request under Emergency Ordinance No. 94/2000, which the Commission rejected because the claimant failed to prove both its ownership right over the property and its abusive taking by the state between 6 March 1945 and 22 December 1989. The court held that the burden of proof rests on the claimant; since it did not submit required documents—despite the Commission's express requests—it failed to establish the legal conditions for restitution under art. 1(1) of O.U.G. No. 94/2000, and the impossibility of obtaining state expropriation decrees did not excuse this omission. The ruling applies the procedural standard that an administrative act is lawful when the applicant has not discharged its evidentiary burden.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Restitution denial upheld for failure to prove ownership and abusive taking: The appellate ruling is final and leaves the challenged administrative decision in force. The dispute arose from a restitution request under Emergency Ordinance No. 94/2000, which the Commission rejected because the claimant failed to prove both its ownership right over the property and its abusive taking by the state between 6 March 1945 and 22 December 1989. The court held that the burden of proof rests on the claimant; since it did not submit required documents—despite the Commission's express requests—it failed to establish the legal conditions for restitution under art. 1(1) of O.U.G. No. 94/2000, and the impossibility of obtaining state expropriation decrees did not excuse this omission. The ruling applies the procedural standard that an administrative act is lawful when the applicant has not discharged its evidentiary burden.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.
Grounds for rejecting the appeal in the dispositive.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a C.A.F., la data de 02.05.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 8485/21.02.2019 şi, pe fond, admiterea cererii nr. x/25.01.2006, precum şi obligarea Comisiei la emiterea unei decizii prin care să se propună retrocedarea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii.
2. Sentinţa instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 332 din 2 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 332 din 2 iunie 2020 pronunţată de Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.
În motivarea recursului, reclamanta susţine că respingerea contestaţiei şi a cererii de retrocedare este nefondată Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut demersurile necesare transmiţând adrese către instituţiile specializate ale statului, dar acestea nu au oferit documentele cu privire la imobilul în cauză.
Arată recurenta că lipsa decretelor de expropriere nu este suficientă pentru respingerea cererilor de retrocedare şi nu este vina părţii bisericeşti că statul a preluat imobile fără să întocmescă acte de preluare.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul de recurs, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei Arhiepiscopia Bucureştilor privind anularea Deciziei nr. 8485/21.02.2019, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, reţinând că actul administrativ atacat este legal, iar cererea de retrocedare nu este întemeiată, întrucât reclamanta nu a dovedit nici dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu şi nici preluarea abuzivă a acestora de către Statul Român.
Prin Decizia nr. 8485/21.02.2019 emisă de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006 depusă de reclamantă cu privire la imobilul situat în Bucureşti str. x, motivat de faptul că reclamanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză şi nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului de către statul român de la aceasta în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000:
"imobilele care au aparţinut cultelor religioase din Romania şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".
Din analiza dispoziţiilor legale anterior citate rezultă că retrocedarea imobilelor se poate dispune sub condiţia dovedirii dreptului de proprietate al solicitantului la data preluării imobilului cu privire la care se solicită acordarea de măsuri reparatorii, pe de o parte, precum şi a caracterului abuziv al preluării, pe de altă parte.
În ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra terenului situat în municipiul Bucureşti, str. x, recurenta-reclamantă a susţinut, inclusiv în recurs, că nu deţine înscrisuri care să probeze îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, însă apreciază că actul este legal întrucât "nu este vina părţii că statul a preluat imobile fără să se întocmească acte de preluare(decrete de expropriere).".
Înalta Curte constată, la fel ca instanţa de fond, că sarcina probei incumbă reclamantei care trebuie să dovedească, dincolo de echivoc, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a obţine retrocedarea imobilului în litigiu.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, pârâta Comisia specială de retrocedare, emitenta deciziei deduse judecăţii a solicitat expres reclamantei să depună o serie de înscrisuri în vederea soluţionării cererii acesteia (dovada desfiinţării Institutului de Caritate a Călugăriţelor Române şi să comunice dacă acesta s-a reînfiinţat ulterior anului 1989;o identificare a imobilului solicitat printr-o lucrare întocmită de către un expert tehnic autorizat în specialitatea topografie şi cadastru - "Note de reconstituire (suprapunere de planuri)" a vechiului amplasament al imobilului, teren;acte sau înscrisuri, eventual declaraţii de martori autentificate notarial, din care să reiasă dovada preluării abuzive a întregului imobil solicitat prin cererea de retrocedare menţionată anterior;acte juridice, în copie legalizată, care să ateste deţinerea proprietăţii cu privire la imobilul în cauză, la momentul preluării abuzive etc.), astfel cum rezultă din corespondenţa aflata la dosarul administrativ (f 33 dosar fond), însă reclamanta nu s-a conformat acestor exigenţe, context în care nu se poate reţine că decizia de respingere a cererii de retrocedare ar fi nelegală.
Aşadar, Înalta Curte constată că Decizia nr. 8485/21.02.2019 respectă dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta nefăcând dovada calităţii sale de proprietar şi nici a preluării abuzive a imobilelor în litigiu, astfel că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală de respingere a acţiunii, care va fi menţinută în calea de atac.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor împotriva sentinţei civile nr. 332 din 2 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor împotriva sentinţei civile nr. 332 din 2 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.