Retrocession of religious property: Burden of proving ownership and abusive state takeover during 1945–1989 reference period

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2015 reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi a chemat în judecată pe pârâţii Primăria comunei Lespezi şi Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând anularea Deciziei nr. 3414/24.06.2015 emisa de Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi obligarea acesteia sa emită o noua decizie prin care sa decidă retrocedarea in natura a imobilului solicitat (937 mp teren) sau sa propună acordarea masurilor reparatorii in echivalent, in condiţiile stabilite prin legea speciala.

Primul ciclu procesual

Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 145/2016 pronunţată în data de 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins pentru lipsă calitate procesuală pasivă acţiunea formulată de reclamanta Parohia Sf. Voievozi Lespezi în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Lespezi, judeţul Iaşi, a admis acţiunea formulată de reclamanta Parohia Sf. Voievozi Lespezi, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a dispus anularea Deciziei nr. 3414/24.06.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi a obligat pârâta la emiterea unei decizii de propunere de acordare în favoarea reclamantei a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul teren de 937 mp din intravilanul comunei Lespezi, potrivit condiţiilor stabilite de art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 şi Normele metodologice din 17.10.2002, actualizate şi la plata către reclamantă a sumei de 1546 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii formulată de reclamanta Parohia Sf. Voievozi Lespezi.

Prin decizia nr. 2102 din 12 aprilie 2019, Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 145/2016 din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 69/2020 din 27 iulie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de către reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi, în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, îndreptată împotriva Deciziei nr. 3414 din 24.06.2015.

Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei nr. 69/2020 din 27 iulie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formultă.

În motivarea recursului, reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi a arătat, în esenţă, următoarele:

În motivarea sentinţei civile nr. 69/2020, Curtea de Apel Iaşi, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, a reţinut în mod eronat faptul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi a preluării abuzive. În înscrisul intitulat Fişă definitive a proprietăţii la pct. 10, 11 apar cele două porţiuni de teren.

În perioada de referinţă 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 reclamanta figura ca fiind proprietara celor două suprafeţe de teren.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 3414/24.06.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi obligarea acesteia să emită o noua decizie prin care sa decidă retrocedarea în natură a imobilului solicitat (937 mp teren) sau să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială.

Soluţionând cauza, în rejudecare după casarea cu trimitere, curtea de apel a respins acţiunea reclamantei, reţinând că aceasta nu a probat că deţinea dreptul de proprietate la data preluării de către stat, respectiv a continuităţii dreptului de proprietate de la data dobândirii şi până la data preluării. De asemenea, nu a făcut nici dovada preluării terenului de către stat, în orice mod, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 193/2000.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, care constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea deciziei atacate, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi a preluării abuzive a acestuia în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, respectiv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În esenţă, recurenta-reclamantă critică soluţia instanţei de fond în sensul că aceasta a interpretat în mod greşit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, reţinând în mod eronat faptul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi a preluării abusive.

În opinia recurentei, instanţa a făcut o confuzie a înscrisurilor în ceea ce priveşte anul şi conţinutul acestora.

A susţinut recurenta că o temeinică apreciere a probelor din dosar, ar fi putut conduce la concluzia că în anul 1958 reclamanta deţinea în proprietate cele două suprafeţe de teren.

Potrivit art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 "pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive " iar potrivit pct. 1 din Anexa la H.G. nr. 1164/2002 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 "sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă".

Aşadar, reclamanta avea obligaţia de a face dovada, pe de o parte, că la data preluării abuzive (respectiv după data de 6 martie 1945) avea în proprietate cele două parcele de teren solicitate, şi pe de altă parte, că aceste imobile au fost preluate în mod abuziv în perioada de referinţă.

Din cuprinsul acestor norme reiese faptul că titularii cererilor de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000 au obligaţia de a proba îndeplinirea cerinţelor de retrocedare a imobilelor, anume împrejurarea că au deţinut imobilele în proprietate, iar imobile au fost preluate abuziv. Probatoriile sunt prezentate atât de O.U.G. nr. 94/2000, cât şi de Normele de aplicare a legii, H.G. nr. 1164/2002.

În speţă, prin adresa nr. x/28.08.2014, Secretariatul tehnic al Comisiei Speciale de Retrocedare a solicitat Parohiei "Sf. Voievozi Lespezi" completarea dosarului cu înscrisurile necesare, însă aceasta nu s-a conformat, respectiv nu a formulat niciun răspuns la această solicitare, astfel că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, teren în suprafaţă de 937 m.p., situat în satul Lespezi, comuna Lespezi, şi nici dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat, nedovedind astfel calitatea de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, din analiza înscrisurilor depuse atât în procedură administrativă, cât şi în procedura judiciară, reiese că acestea nu sunt suficiente să clarifice fără echivoc dreptul de proprietate recurentei-reclamante asupra imobilelor solicitate în perioada dereferinţă din perspectiva dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare, şi nici preluarea abuzivă de către statul român a imobilelor sus-menţionate pentru emiterea unei decizii favorabile în csdrul dosarului aferent cererii de retrocedare nr. 6831S8/C/I9.01.2006.

De asemenea, curtea de apel în mod corect a reţinut faptul că reclamanta nu a dovedit decât, cel mult, că a avut în proprietate cele două parcele de teren până în anul 1939 şi aceasta în condiţiile în care nu a depus niciun act de proprietate la dosar. Cele două parcele de teren solicitate apar în anul 1939 ca fiind înscrise în Cartea de proprietate şi Fişa definitivă a proprietăţii Sfintei Mitropolii a Moldovei şi Sucevei fiind identificate sub lit. K) (285 mp.) şi L (692 mp.).

Ulterior anului 1939 nu se regăsesc înscrisuri din care să reiasă dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestor imobile în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aspect menţionat printre altele şi de către de către expert A. prin raportul de expertiză depus la termenul din data de 22.06.2020, anume că, "... în registrele primăriei Lespezi cele două terenuri nu au fost înregistrate ca aparţinând Parohiei " Sf. Voievozi Lespezi" după anul 1939."

Mai mult, din informaţiile primite de la Primăria Lespezi a reieşit faptul că cele două suprafeţe de teren nu apar ca fiind înscrise în rolul agricol al Parohiei Lespezi nici anterior cooperativizării, nici în timpul procesului de cooperativizare şi nici după anul 1989, după apariţia Legii nr. 18/1991.

În concluzie, din cuprinsul dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000 reiese clar faptul că legiuitorul a considerat necesar ca pentru restituirea unor imobile în temeiul acestui act normativ să se facă, pe de o parte, dovada existenţei dreptului de proprietate al solicitantului la data preluării abuzive, iar, pe de altă parte, dovada că imobilele au fost preluate abuziv în perioada de referinţă.

Or, în mod corect s-a reţinut de către instanţa fondului că reclamanta nu a probat că deţinea dreptul de proprietate la data preluării de către stat, respectiv a continuităţii dreptului de proprietate de la data dobândirii şi până la data preluării. În acelaşi sens, reclamanta nu a făcut nici dovada preluării terenului de către stat, în orice mod, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile O.U.G 94/2000 republicată, modificările şi completările ulterioare.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi împotriva sentinţei nr. 69/2020 din 27 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi împotriva sentinţei nr. 69/2020 din 27 iulie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.