Taxpayer's Precautionary Seizure Annulled; Tax Authority’s Appeal Rejected as Unfounded

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/20202, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala a formulat Contestaţie împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/03.08.2020, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, cu consecinţa anulării acesteia ca nelegală şi netemeinică.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 39/CA din 24 februarie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Constanţa şi a dispus anularea deciziei nr. 56472/03 august 2020 privind instituirea de măsuri asiguratorii.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate recurenta a susţinut că hotărârea recurenta este nelegală şi nefondată cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Recurenta a arătat că, din conţinutul deciziei contestate, rezultă că măsura luată a fost motivată atât în drept, fiind indicat temeiul legal care a stat la baza emiterii deciziei, cât şi în fapt.

De asemenea, recurenta a apreciat că organul fiscal a justificat în mod suficient pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, fapt ce a impus dispunerea de măsuri asigurătorii. Pericolul la care face referire art. 213 din Codul de procedură fiscală priveşte atitudinea subiectivă a debitorului faţă de plata debitului constatat şi de care avea cunoştinţă.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu nr. x/03.08.2020, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, solicitând anularea acesteia.

Prima instanţă a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Constanţa şi a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/03.08.2020 emisă de pârâtă.

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a declarat recurs, criticând sentinţa pentru nelegalitate.

A invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, inspectorii antifraudă au reţinut că reclamantul are calitatea de asociat unic şi administrator al S.C. B. S.R.L. de la înfiinţare până în prezent, iar respectiva societate a fost declarată insolvabilă conform procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/22 05 2020 pentru obligaţii fiscale în cuantum de 3.870.063 RON.

În decizie s-a arătat că întrucât "există pericolul iminent ca reclamantul să se sustragă de plata obligaţiilor fiscale sau să prejudicieze bugetul de stat prin ascunderea sau risipirea patrimoniului personal având în vedere că acesta în calitate de administrator şi asociat unic nu a efectuat plăţile către bugetul de stat consolidat", raportându-se la dispoziţiile art. 213 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură Fiscală, organul fiscal a apreciat că este oportună instituirea de măsuri asigurătorii.

S-a mai arătat că modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii îl reprezintă:

"sechestru asigurător pentru bunuri mobile, inclusiv titluri de valoare şi bunuri mobile necorporale (enumerate în decizie), poprire asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului de către terţ, poprire asigurătorie asupra disponibilităţilor băneşti din conturi bancare".

Potrivit dispoziţiilor art. 213 - Poprirea şi sechestrul asigurător alin. (1-5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat:

"(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, pot fi avute în vedere şi alte elemente decât cele indicate anterior.

Se impune a analiza în ce măsură, dispunerea măsurilor asiguratorii în decizia contestată, poate fi considerată motivată, prin raportare la detalierea unui anumit comportament fiscal al contribuabilului. Trebuie subliniat faptul că motivele care fundamentează concluzia unor debite fiscale suplimentare nu pot justifica prin ele însele instituirea unei măsuri asiguratorii.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta-pârâtă nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise şi concordante, nici existenţa unei situaţii excepţionale, nici a pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.

Recurenta învederează că organul fiscal "a justificat în mod suficient pericolul sustragerii debitorului de la plata obligaţiilor, mai cu seamă cu cât - aşa cum relevă procesul-verbal de insolvabilitate nr. x/22.05.2020, obligaţiile erau scadente şi erau naterioare datei de declarare a stării de insolvabilitate", dar şi că,,… pericolul la vizat prin cerinţele instituite de art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală priveşte atitudinea subiectivă a debitorului faţă de plata debitului constatat şi de care avea cunoştinţă - respectiv intenţia acestuia de a utiliza mijloace frauduloase în scopul împiedicării sau îngreunării colectării creanţelor stabilite de organele fiscale".

Doar învederarea acestui comportamentului fiscal nu justifică măsura excepţională a indisponibilizării conturilor de disponibilităţi, aşa cum în mod corect a arătat şi prima instanţă.

Instituirea unor măsuri asigurătorii reprezintă o măsură cu un caracter exceptional, fiind astfel calificată chiar prin prevederile art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, putând fi dispuse în ipotezele arătate strict de norma legală, respectiv atunci când există pericolul ca bunurile mobile şi/sau imobile ale debitorului să fie sustrase, ascunse ori risipite, fiind astfel, periclitată sau îngreunată în mod considerabil colectarea.

Măsurile asigurătorii instituite asupra intimatului prin decizia nr. x/03.08.2020nu au fost justificate de organul fiscal competent care a dispus emiterea acestui act administrativ.

Caracterul excepţional al măsurilor asigurătorii reclamă verificarea indiciilor arătate în motivarea actului administrativ contestat, din care să reiasă iminenţa pericolului de risipire a bunurilor debitorului, numai în aceste condiţii putând fi legală măsura de indisponibilizare a bunurilor debitorului.

În doctrină şi practica judiciară s-a decelat cerinţa ca pericolul ce justifică luarea măsurilor asigurătorii să rezulte atât din elemente de fapt care compun comportamentul fiscal considerat necorespunzător prevederilor legale în materie fiscală, cât şi din alte împrejurări ce reliefează o conduită voliţională de diminuare a patrimoniului, în scopul îngreunării colectării obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Chiar în situaţia în care, de principiu, evidenţierea, de către organul fiscal, a unor operaţiuni economice nereale ale contribuabilului, poate contura existenţa unui pericol de sustragere/ascundere/risipire a bunurilor acestuia, îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală reclamă analizarea, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, şi a altor împrejurări ce relevă iminenţa diminuării patrimoniului, fapt de natură a periclita plata datoriilor fiscale.

Mai mult decât atât, acest pericol iminent, care, în accepţiunea autorităţii publice, transpare din comportamentul fiscal al reclamantului, considerat a fi periculos, în referire la operaţiunile fiscale exemplificate în decizia de instituire a măsurii asigurătorii, este insuficient conturat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 39/CA din 24 februarie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 39/CA din 24 februarie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.