Joint and several liability of company administrators for insolvent tax debts based on bad faith omission under Tax Procedure Code Art. 25

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, la data de 11 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta DGRFP CRAIOVA, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. CRR-REG - 20643/12.06.2017, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată pe cale administrativă, şi împotriva Deciziei DJCM 2232/16.03.2017, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - A.C.M. Craiova, prin care s-a dispus angajarea răspunderii sale solidare pentru datoriile societăţii Lucrări Speciale în Construcţii S.R.L., societate în faliment.

Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 673 din data de 11 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Craiova şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova şi a anulat decizia nr. CRR-REG 20643/12.06.2017 emisă de DGRFP CRAIOVA şi decizia nr. DJCM 2232/16.03.2017 emisă de DGRFP - ACM Craiova.

Împotriva sentinţei nr. 673 din data de 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în numele şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Craiova, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi pe fond să se respingă cererea de chemare în judecată şi menţinerea în totalitate a actelor administrative contestate.

Prin decizia nr. 5289 din data de 20 cotombrie 2020 Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Craiova în numele şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Craiova împotriva sentinţei nr. 673 din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

Al doilea ciclu processual

Prin sentinţa civilă nr. 37/2021 din 17 februarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Craiova şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova şi a anulat decizia nr. CRR-REG 20643/12.06.2017, emisă de DGRFP Craiova şi decizia nr. DJCM 2232/16.03.2017, emisă de DGRFP - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi în numele Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj (Fostă Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova) a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului recurenta critică sentinţa civilă nr. 37/2021 din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), arătând că în mod eronat a apreciat instanţa de fond că nu a fost dovedită reaua credinţă - elementul subiectiv pentru angajarea răspunderii solidare.

În ceea ce priveşte motivarea/dovedirea relei - credinte in neachitarea obligatiilor fiscale, instanţa de fond reţine incidenta în cauza a dispozitiilor art. 25, alin. (2), lit. d) Codul de procedură fiscală, acestea fiind singurele dispozitii de natura sa duca la dezlegarea cauzei, dar instanta de fond a facut o interpretare/aplicare eronata dispozitiilor legale, in sensul ca a adaugat la textul de lege conditii pe care legiuitorul nu a inteles sa le impuna la emiterea deciziei de angajare a raspunderii solidare si a omis sa faca aplicarea dispozitiilor art. 20, alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, in conformitate cu care: "reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi ai asociaţiilor fară personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate în numele şi din averea acestora".

De asemenea, instanta de fond a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art. 25, alin. (2), lit. d) Codul de procedură fiscală, in sensul ca interpretarea data de catre instanta de fond ar conduce la concluzia ca, desi intimatul - reclamant a fost asociat al societatii debitoare acest lucru nu ar fi produs niciu efect asupra activitatii societatii intrucat, in opinia instantei de judecata pretinsul dezinteres manifestat fata de situatia societatii comerciale, in raport cu obligatiile fata de bugetul de stat si neindeplinirea indatoririlor pe care legea si actul constitutiv le impun nu dovedesc reaua - credinta a intimatului - reclamant in nedeclararea sau neachitarea obligatiilor bugetare, desi, asa cum am aratat si dovedit, societatea debitoare a detinut sume importante in contul de disponibil, dupa cm rezulta din blanturile contabile depuse.

Desi textul de lege aplicabil in speta (art. 25, alin. (2), lit. d) din Codul de procedură fiscală), in conformitate cu care a fost antrenata raspunderea intimatului - reclamant cu societatea debitoare, prevede faptul ca raspund solidar administratorii sau orice alte persoane, care cu rea-credinţă au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, instanta de fond considera, fara temei, ca este exclusa reau - credinta motivat de faptul ca organul fiscal nu ar fi dovedit si motivat indeplinirea acestei conditii legale.

Decizia de nagajare a raspunderii solidare a carei anulare s-a dispus de catre instanta de fond este suficent motivata prin raportare la situatia de fapt, in conditiile in care:

- procesul-verbal de declarare a starii de insolvabilitate fara bunuri si venituri urmaribile nr. DJC-DEC 651/06.09.2016, emis in conformitate cu dizpozitiile OMFP nr. 585/2005, a fost comunicat debitorului si acesta nu a inteles sa il conteste,

- cea mai mare parte a obligatiilor fiscale rezulta din decizia de impunere nr. x/18.12.2015 (1.836.154 RON) si deciziile de calcul accesorii nr. 36058/19.01.2016, 3/16.04.2016 si 2429/16.08.2016,

- au fost aprovizionate bunuri si servicii de la furnizori care nu erau platitori de TVA, a fost inregistrata plata din catre asociat din contul CASA fara documente justificative, a dedus nelegal TVA si nu a declarat corect sumele de plata/de recuperat lunar la organul fiscal, aspecte ce sunt imputabile administratorului societatii debitoare.

Instanta de fond trebuia sa aiba in vedere imprejurarea ca atragerea raspunderii solidare in temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală intervine daca debitorul este declarat insolvabil in conditiile Codul de procedură fiscală sau insolvent, art. 25, alin. (3), textul de lege precizand ca debitorul se poate afla si in stare de insolventa, arată recurenta.

Debitoarea datora la data de 06.09.2016 suma de 2.057.076 RON din care debite în sumă de 1.836.154 RON reprezentând TVA, 108.652 RON impozit pe dividende persoane fizice, 36.132 RON ce provin din declaratiile si deconturile de TVA, 500 RON amenzi şi accesorii calculate ca urmare a neachitării debitelor la scadenţă.

În conformitate cu prevederile art. 101 din Legea nr. 207 privind Codul de procedură fiscală, reprezentantul legal al societatii avea obligaţia de a declara impozitele, taxele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat al statului.

Aşa cum s-a aratat si dovedit la fond, diferentele suplimentare la profitul impozabil si TVA cu sumele aferente cheltuielilor considerate nedeductibile au rezultat ca urmare a disimularii realitatii, creandu-se aparenta existentei unor operatiuni care in realitate nu au existat si care au avut ca scop diminuarea obligatiilor de plata la bugetul de stat si furnizarea de avantaje fiscale pe intregul circuit astfel creat, prin inregistrarea nelegala de cheltuieli deductibile si TVA deductibil.

Nici in procedura prealabila, nici la instanta de fond nu au fost prezentate dovezi din care sa rezulte faptul ca au existat motive intemeiate care au condus la la intocmirea incorecta a documentelor fiscale asa cum a retinut inspectia fiscal, susţine recurenta.

De asemenea, lipsa documentelor justificative care sa ateste faptul ca administratorul societatii debitoare a ridicat sume de bani in scopul achizitionarii de bunuri si servicii in vederea obtinerii de venituri impozabile, constituie o dovada in plus a relei credinte a reclamantului, considerentele retinute de catre instata de fond cu privire la faptul ca institutia noastra nu ar fi dovedit implicarea reclamantului in ajungerea societatii in stare de insolvabilitater, deci reaua credinta a reclamantului, bazandu-se pe o interpretare eronata a normelor de drept material.

Prin urmare, contrar celor retinute de catre instanta de fond, intimatul - reclamant se face răspunzător de faptul că a încălcat prevederile art. 101 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd obligaţia de a declara la organul fiscal impozitele taxele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat al statului.

Anterior emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, în conformitate cu prevederile art. 56, art. 9, alin. (1), art. 10, art. 46, alin. (2), lit. j) din Legea 207/2015 cu modificările ulterioare, organul fiscal a asigurat reprezentantului legal dreptul de a fi ascultat cu privire la cauzele care au generat situaţia de fapt fiscală a societăţii debitoare.

Reprezentantul legal al Lucrari Speciale in Constructii S.R.L., dl. A. a fost invitat să se prezinte la sediul Administratiei pentru Contribuabili Mijlocii Craiova prin notificarea nr. DJG-DEC 874/15.11.2017 comunicată în vederea întocmirii deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Intimatul - reclamant s-a folosit de dreptul conferit de legea fiscală de a fi audiat înainte de emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, de a consulta documentaţia aflată la dosarul de angajare a răspunderii solidare, de a formula obiecţiuni sau a face precizări şi/sau de a prezenta date şi înscrisuri considerate utile în apărarea sa, în procesul-verbal de audiere intocmit specificându-se faptul că nu a avut cunoştinţa niciodată de aprovizionarea materialelor şi nu înţelege nimic din toate problemele în crae a fost implicat neavand nicio legătura cu aceste fapte ilicite.

Atragerea răspunderii în solidar cu societatea debitoare a administratorului B. pentru suma de 2.057.076 RON este justificată în condiţiile în care cu rea credinţă nu au dispus plata creanţelor fiscale, faptă ce încalcă dispoziţiile art. 20, alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care stipulează că:

"Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi reprezentanţii desemnaţi ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile ce revin potrivit legislaţiei fiscale persoanelor sau entităţilor reprezentate. Aceşti reprezentanţi îndeplinesc obligaţiile fiscale de plată ale persoanelor sau entităţilor reprezentate din acele mijloace pe care le administrează, ascunderea bunurilor societăţii şi starea de insolvabilitate a debitorului.".

Consideră recurenta că in mod gresit instanta de fond nu a facut aplicarea acestor dispozitii legale anterior citate.

Din cele menţionate anterior, se reţine că există un raport de cauzalitate, între neachitarea la scadenţă şi prejudiciul produs creditorului, fiind întemeiată motivaţia emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare conform prevederilor art. 25, alin. (2), lit. c) şi d) şi art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

În cauză, există un prejudiciu adus bugetului de stat care constă în imposibilitatea recuperării creanţelor fiscale scadente având în vedere starea de insolvabilitate a debitorului, definită conform prevederilor art. 176 din O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările şi completările ulterioare (preluat de art. 265 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, cu modificările şi completările ulterioare) ca fiind acea situaţie în care patrimoniul debitorului (ansamblul bunurilor/veniturilor urmăribile din societate) are o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale datorate, ori care nu are bunuri/venituri urmăribile.

Prejudiciul cauzat societăţii şi bugetului general consolidat al statului rezultă din neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor fiscale în numele şi din averea persoanei juridice, în perioada mandatului de administrator al societăţii, existând un raport de cauzalitate dintre prejudiciul adus societăţii şi implicit bugetului general consolidat al statului.

Din inscrisurile existente la dosarul fiscal, depuse si la dosarul cauzei, rezulta reaua-credinta a reprezentantului societăţii debitoare întrucât, prin acţiunile derulate, comportamentul fiscal şi dezinteresul manifestat faţă de situaţia societăţii comerciale în raport cu obligaţiile fata de organul fiscal, nu şi-a îndeplinit îndatoririle pe care legea şi actul constitutiv le impun.

Conform art. 72 şi 73 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele prevăzute de lege şi sunt solidar răspunzători cu societatea pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale, stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum şi prin raportare la întreg probatoriul administrat şi la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului, reţine că recursul de faţă este fondat, pentru considerentele în continuare expuse.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., preliminar, Înalta Curte reţine că, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr 2232/16.03.2017 emisă de DGRFP Craiova - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantului A., în calitate de asociat al S.C. Lucrări Speciale în Construcţii S.R.L., în vederea realizării creanţelor fiscale datorate de societate în sumă de 2.057.076 RON.

Decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă în baza prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/06.09.2016, întocmit de DGRFP Craiova - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, debitoarea S.C. Lucrări Speciale în Construcţii S.R.L. a fost declarată insolvabilă cu venituri/bunuri urmăribile cu o valoare însumată estimată, conform documentelor contabile, de 1.005.700 RON.

Prin Decizia nr. CRR-REG- 20643/12.06.2017 emisă de DGRFP Craiova s-a reţinut, prin raportare la actele existente si prevederile legale incidente, că este neîntemeiată contestaţia formulată de A. împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/16.03.2017.

Reclamantul a susţinut în contestaţia formulată pe calea administrativă şi susţine şi în acţiunea introductivă inadmisibilitatea antrenării răspunderii sale solidare în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, atât timp cât societatea se află în procedura insolvenţei, deschisă în temeiul dispoziţiilor Legii 85/2014, iar pe fond neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea 207/2015 pentru angajarea răspunderii sale solidare.

Potrivit Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/16.03.2017, obligaţiile fiscale în suma de 2.057.076 RON, pentru realizarea cărora s-a decis angajarea răspunderii solidare, se compun din 1.233.101 RON debite, venituri din amenzi 500 RON şi accesorii 823.475. Suma reprezentând debit a fost stabilită în urma inspecţiei fiscale desfăşurate la S.C. Lucrări Speciale în Construcţii S.R.L., în acest sens fiind întocmit Raportul de Inspecţie Fiscală şi emisă Decizia de impunere de către organele fiscale competente.

Instanţa de fond a constatat nulitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantului pentru "prezentarea unor împrejurări cu caracter general, dublate de descrierea unei fapte în privinţa căreia chiar organele fiscale menţionează că este imputabilă celuilalt asociat, cu ignorarea împrejurării precizate în mod expres în cuprinsul deciziei contestate privind încetarea calităţii de asociat a reclamantului la data de 23.11.2015, nu este de natură a reliefa întrunirea condiţiei relei credinţe în legătură cu nedeclararea şi neachitarea obligaţiilor fiscale la scadenţă.".

A mai reţinut instanţa de fond că "În absenţa indicării unor împrejurări concrete de natură a reliefa intenţia evidentă a reclamantului în neachitarea obligaţiilor fiscale datorate, a unei evidenţe a acestor obligaţii devenite scadente în intervalul 01.01.2010-23.11.2015, nu se poate susţine că reclamantul ar fi acţionat în sensul încălcării obligaţiilor legale, neachitând datorii care, aşa cum se arată în decizia contestată au fost stabilite printr-un raport de inspecţie fiscală emis la data de 18.12.2015, ulterior încetării calităţii sale de asociat.", ignorând însă împrejurarea că organul fiscal a constatat retroactiv toate elementele privind antrenarea răspunderii solidare a reclamantului.

Din cuprinsul Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/16.03.2017 reiese în mod clar că impozitele şi taxele datorate bugetului general consolidate supuse controlului sunt: impozit pe profit pentru perioada 01.01.2010 - 31.12.2014, impozit pe valoare adăugată pentru perioada 01.01.2010 - 31.12.2014, impozit pe venituri din dividente distribuite persoanelor fizice 01.01.2011 - 31.05.2016. deci, controlul organelor fiscal a vizat în mod evident perioade anterioare datei de 23.11.2015, data la care unul dintre asociaţi, respectiv intimatul reclamant A. a cedat părţile sociale celuilalt asociat care devine unic asociat şi administrator al societăţii prin rezoluţia nr. 8970/24.11.2015 a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Se mai reţine că prin procesul-verbal de insolvabilitate nr. x/06.09.2016 s-a constatat starea de insolvabilitate cu bunuri şi venituri urmăribile a debitorului în baza prevederilor art. 265 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal.

Or, este evident faptul că reprezentanţii legali ai societăţii nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei pentru obligaţiile fiscale rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de recurs reţine că, în esenţă, prima instanţă a precizat că dispoziţiile art. 25 Codul de procedură fiscală nu instituie o prezumţie de culpă în sarcina administratorului, ci dimpotrivă, impune probarea relei-credinţe, existenţa acesteia constituind una dintre cele două condiţii prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului.

Din această perspectivă, Înalta Curte arată că potrivit alin. (2) al art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta:

- lit. c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

- lit. d) - administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/16.03.2017a fost emisă având în vedere calitatea reclamantului A. în societatea Lucrări Speciale în Construcţii S.R.L., respectiv cea de administrator al societăţii, debitor declarat insolvabil de organele fiscale prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/06.09.2016 emis de aceeaşi unitate fiscală, în considerarea dispoziţiilor legale anterior evocate.

Decizia a fost motivată prin aceea că, pentru activitatea desfăşurată, debitorul S.C. Lucrări Speciale în Construcţii S.R.L. datorează la bugetul general consolidat obligaţii fiscale în cuantum de 2.057.076 RON, reprezentând TVA şi accesorii, neachitate în termen.

Raportat la aspectele factuale ale speţei dedusă judecăţii, hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală, în temeiul cărora a fost angajată răspunderea solidară a reclamantului, în mod eronat reţinându-se neîndeplinirea condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii solidare a acestuia.

În cazul de faţă, din prevederile legale mai sus menţionate, rezultă că pentru a se putea atrage răspunderea solidară a administratorului trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele două condiţii, şi anume: debitorul să fie declarat insolvabil, constatare care se face de către organul fiscal competent, în condiţiile art. 265 Codul de procedură fiscală şi reţinerea relei credinţe a persoanei în privinţa căreia s-a atras răspunderea, care a determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, în cazul prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Astfel, reaua-credinţă reprezintă condiţia sine qua non pentru atragerea răspunderii solidare, atât a asociatului, cât şi a administratorului.

Dacă în privinţa îndeplinirii primei condiţii, cea referitoare la declararea debitorului ca insolvabil, în cauză nu există divergenţe de opinie între părţi, existenţa acesteia fiind deplin dovedită de procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/06.09.2016, în privinţa celei de-a doua condiţii, indispensabilă pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului debitorului insolvabil, fiind vorba de o apreciere prin excelenţă subiectivă a organelor fiscale, revine instanţei de judecată stabilirea existenţei sau inexistenţei acesteia.

Prin raportare la contextul faptic al cauzei, Înalta Curte menţionează că în speţă este vorba, aşadar, pe de o parte, despre pasivitatea administratorului debitorului insolvabil, constând în inacţiuni reprezentate de împrejurarea că nu a declarat şi/sau achitat obligaţiile fiscale la scadenţă.

Tinând seama de aceste aspecte, instanţa de recurs precizează că potrivit prevederilor legale regăsite în cuprinsul Legii nr. 31/1990 republicată, printre obligaţiile administratorilor se numără şi cele referitoare la îndeplinirea tuturor îndatoririlor prestabilite de prevederile legislative.

Tot în sarcina administratorului se regăseşte, conform legii societăţilor comerciale, respectiv art. 73 şi obligaţia de a răspunde solidar faţă de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv le impun.

Faptul că intimatul-reclamant are calitatea de asociat şi administrator al societăţii declarată insolvabilă, conform datelor rezultate din evidenţele ONRC, precum şi faptul că organul de inspecţie fiscal a stabilit diferenţe suplimentare la profitul impozabil şi TVA cu sumele afernte cheltuielilor considerate nedeductibile (raport de inspecţie fiscală filele x), conduce la concluzia că în mod corect s-a statuat de organele fiscale că intimatul-reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile legale anterior menţionate.

În concluzie, în mod corect s-a angajat răspunderea solidară a acestuia prin decizia contestată, reaua sa credinţă rezultând din pasivitatea faţă de obligaţia de stingere a obligaţiilor fiscale.

Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa de fond prin sentinţa atacată, Înalta Curte apreciază că realitatea evenimenţială rezultată pe baza probelor administrate în cauză, conduce la concluzia că sunt îndeplinite toate condiţiile legale prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, pentru angajarea răspunderii solidare a intimatului-reclamant, fiind dovedite atât faptul existenţei obligaţiilor de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, cât şi reaua credinţă a administratorului/asociatului, a cărui atitudine omisivă a fost determinantă de neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Atitudinea administratorului nu poate fi calificată decât ca având la bază reaua-credinţă a acestuia, fiind inexplicabile, prin prisma atribuţiilor legale prevăzute de lege în sarcina sa, atât ignoranţa cât şi pasivitatea de care acesta a dat dovadă în relaţia cu organele fiscale, contrar principiilor statuate de Codul de procedură fiscală, în cuprinsul art. 10 şi 12, referitoare la obligaţia de cooperare şi bună credinţă.

Abordarea intimatului-reclamant nu se circumscrie sferei elementelor caracteristice noţiunii sau conceptului bunei credinţe, care, în cea mai largă definire, are în vedere o convingere intimă a unei persoane că ceea ce face este bine, conform legii.

Contrar caracteristicilor relei-credinţe, elementele bunei-credinţe (bona fide) sunt reprezentate de valorile juridice corespunzătoare valorilor morale ale onestităţii, elemente care reprezintă o consecinţă a transferării unui grup de fapte psihologice (loialitatea, prudenţa, ordinea şi temperanţa) în sfera dreptului.

Având în vedere pasivitatea reclamantului, contrară tuturor acestor elemente, prin raportare la îndatorirea administratorului de "a face" pentru a respecta şi îndeplini obligaţiile stabilite de lege, Înalta Curte reţine că acesta nu a manifestat diligenţa unei persoane/administrator de bună credinţă, în sfera şi accepţiunea Codului de procedură fiscală inacţiunea acestuia neputând fi calificată decât ca fiind rezultatul relei sale credinţe.

Aşadar, atragerea răspunderii solidare a administratorului/asociatului debitorului insolvabil, în accepţiunea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 207/2015, nu este circumstanţiată sau condiţionată, cum greşit a apreciat judecătorul fondului, de existenţa unei legături de cauzalitate între faptele expuse şi starea de insolvabilitate şi nici de eventualul management defectuos practicat de către administrator, iar reaua credinţă nu trebuie apreciată doar în raport de eventuale acţiuni, ci trebuie avute în vedere şi inacţiunile, contextualizate conform celor mai sus reţinute, adică starea de pasivitate, în lipsa oricăror dovezi care să probeze diligenţele administratorului/asociatului în vederea îndeplinirii îndatoririlor sale legale.

Aşa fiind, Înalta Curte are în vedere că intimatul-reclamant se face vinovat de neachitarea, la scadenţă, a obligaţiilor fiscale ale societăţii debitoare şi reţine că faptele acestuia, exercitate în timpul mandatului de administrator, coroborat cu statutul său de asociat, constând în lipsa acţiunilor şi deciziilor de achitare, s-au concretizat în acumularea de debite restante datorate bugetului general consolidat al statului.

Un ultim aspect care se impune a fi clarificat, este cel potrivit căruia a fost eronat apreciat de către judecătorul fondului că societatea a fost administrată, în fapt, de numitul B., căruia i-au fost cedate părţile sociale, astfel că lipsa sa de implicare în activitatea societăţii nu poate fi caracterizată ca fiind animată de rea-credinţă, în accepţiunea legii.

Aceste împrejurări însă nu sunt de natură să înlăture atribuţiile şi responsabilităţile reclamantului în calitatea sa de administrator, astfel încât pentru creanţele fiscale aferente operaţiunilor desfăşurate de societate în perioada 2010-2016 acesta este ţinut să răspundă solidar pentru obligaţiile de plată restante ale societăţii debitoare declarate insolvabile.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere cele anterior expuse, constatând că actele administrativ fiscale atacate sunt legale, precum şi faptul că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea greşită a prevederilor art. 25 din Legea nr. 207/2015, fapt care atrage incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va proceda la admiterea recursului declarat de pârâte, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi, rejudecând procesul în fond, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi în numele Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj (Fostă Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova) împotriva sentinţei civile nr. 37/2021 din 17 februarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.