Challenge to show tax assessment based on disputed event frequency and tax rate application

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a în data de 27.06.2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecata pe pârâta Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 5 Bucureşti, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, sa dispuna:

(I) În principal, anularea în tot a Deciziei nr. 36 din 22 februarie 2016, a Deciziei de impunere nr. x din 8 decembrie 2015 şi a Deciziei nr. 433 din 18 decembrie 2015.

(II) În secundar, anularea în parte a celor 3 Decizii atacate.

(III) Repararea pagubei cauzate, prin obligarea Pârâtei în principal la plata sumei de 1.320.040,92 RON (în cazul anulării în tot) şi în secundar (în cazul anulării în parte) la plata sumelor calculate în subsecţiunea VIII.3 de mai jos sau a oricăror alte sume (neincluse în variantele de calcul din cadrul subsecţiunii VIII.3) care ar putea fi determinate de Instanţă (sau ar putea să reiasă din expertiză) având în vedere unul sau mai multe dintre motivele descrise la subsecţiunile VI.4, VI.7 si VII.2 - VII.4 de mai jos.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 167 din 17 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche a hotărât următoarele:

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 5 Bucuresti.

A anulat decizia nr. 433/18.12.2015 emisă de pârâtă.

A anulat în parte decizia de impunere nr. x/08.12.2015 emisă de pârâta, cu excepţia sumelor de:

- 25.574,12 RON - reprezentând impozit pe spectacole aferent perioadei 01.11.2010-31.07.2015

- 22.351,78 RON - reprezentand accesorii aferente sumei de mai sus, sume ce urmeaza a fi mentinute

A anulat în parte decizia nr. 36/22.02.2016 emisă de pârâta, în aceeaşi măsură în care a fost anulata decizia de impunere nr. x/08.12.2015.

A obligat pârâta la restituirea către reclamanta a sumei de 1.287.761,26 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 167 din 17 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche a formulat recurs pârâta Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 5 Bucureşti solicitând respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Arată recurenta că analizând întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei instanţa de fond în mod nejustificat a admis în parte cererea reclamantei, reţinând un număr eronat al spectacolelor luat în calcul la stabilirea obligaţiilor fiscal.

Mai arată recurenta că instant de fond a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. întrucât nu a analizat probele administrate, reţinând greşit doar susţinerile reclamantei cum că nu se desfăşurau 3 concerte de săptămână.

Cu privire la fondul acţiunii dedusă judecăţii, solicită recurenta să se constate că acţiunea reclamantei a rămas fără obiect, aceasta fiind cu plăţile la zi, nemaidatorând obligaţii fiscal.

Urmare a debitelor datorate de reclamanta A. S.R.L. a depus la sediul instituţiei cererea înregistrată sub nr. x/19.01.2016 prin care îşi manifesta dorinţa de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 44/2015, confirmând încă o dată debitul stabilit prin decizia de impunere contestată.

Urmare a cererii depuse, reclamanta s-a obligat să achite debitul principal (ceea ce s-a şi materializat), urmând ca instituţia să anuleze cota de 70% din obligaţiile fiscale accesorii conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 44/2015, coroborate cu prevederile HCL Sector5 nr. 93/26.11.2015(ceea ce s-a si materializat).

Aşadar, reclamanta a recunoscut debitele pe care le-a şi achitat beneficiind de prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 93/26.11.2015 privind acordarea unor facilităţi fiscal prin care s-a aprobat aplicabilitatea prevederilor O.U.G. nr. 44/14.10.2015, motiv pentru care recurenta apreciază că acţiunea a rămas fără obiect.

Raportat la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată în mod temeinic şi legal a emis Deciziei nr. 36/22.02.2016, a Deciziei de impunere nr. x/08.12.2015 şi a Deciziei nr. 433/18.12;2015 respectând în totalitate prevederile legale.

Astfel, la stabilirea impozitului pe spectacole s-au avut în vedere prevederile art. 178 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, activitatea desfăşurată de către A. S.R.L. fiind asimilată activităţii de discotecă.

Un alt aspect este faptul că la stabilirea impozitului pe spectacol a fost avută în vedere doar incinta aferentă discotecii, fiind excluse celelalte dependinţe ale imobilului, rezultând astfel o suprafaţă de 274,78 mp pentru care s-a stabilit un impozit de 6.594,72 RON/zi (8 rangul localităţii x 3 RON/mp x 274,78 suparfaţa incintei în mp = 6.594,72 RON/zi).

De asemenea, nivelul majorărilor de întârziere utilizat la determinarea accesoriilor a fost de 0,1%/zi de întârziere potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. (7) din O.G.-92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar începând cu dată de 01 iulie 2010 nivelul majorăriior de întârziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscal principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţie de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv, conform dispoziţiilor art. 124 alin. (2) (din O.U.G. nr. 39/2010 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscal).

De asemenea, arată recurenta, urmare a controlului efectuat de către inspectorii din cadrul instituţiei, s-a constatat că spaţiul în care contestatoarea desfăşura activităţi supuse impozitării era în mare parte ocupată de mese si scaune tip bar, nefiind dotat cu lumini speciale şi spaţii suficiente pentru dans sau audiţii muzicale specifice discotecii, neavând aparatură video care să permită încadrarea ia videotecă sau să creeze suspiciuni că spectacolul ar fi putut fi urmărit printr-un astfel de sistem.

Un alt aspect constatat a fost faptul că, suprafaţa spaţiului declarată iniţial de către contestatoare de 274,78 mp include mai multe încăperi, departajate de ziduri, prevăzute cu căi de acces între ele fără a fi montate uşi, spaţiu cu vizibilitate redusă la scenă, restrângându-se astfel suprafaţa la 65 mp.

Având în vedere declaraţiile fiscale, înscrisurile depuse de contestatoare coroborate cu cercetarea Ia faţa locului s-a reţinut faptul că, la punctul de lucru din Bucureşti str. x, contestatoarea a desfăşurat activităţi supuse impozitării potrivit dispoziţiilor art. 275 din Codul fiscal şi pct. 178 din H.G. nr. 50/2012, iar suprafaţa destinată acestor activităţi a fost de 65 mp cu o medie de 120 de spectacole pe an (neputându-se reţine susţinerea contestatoarei în sensul că media a fost de 108 spectacole pe an, nefiind depuse probe în acest sens).

Astfel, recurenta analizând contestaţia formulată coroborată cu înscrisurile şi constatările de la faţa locului a stabilit impozitul pe spectacol doar pentru incinta aferentă discotecii, fiind excluse celelalte dependinţe ale imobilului, rezultând astfel o suprafaţă de 65 mp pentru care s-a stabilit un impozit de 1.889.035,60 RON (o medie de 120 de spectacole/an pentru perioada 31.12.2009-30.09.2015).

4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare pârâtul Consiliul Concurenţei, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, criticile recurentului nefiind întemeiate.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 5 Bucureşti este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", este neîntemeiat. Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanţe faptul că a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. prin aceea că nu a analizat probele şi a reţinut greşit doar susţinerile reclamantei.

Raportat la motivele invocate de recurent, Înalta Curte constată că nu există neregularităţi de ordin procedural care să fie sancţionate cu nulitatea.

Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate prevederile art. 22 C. proc. civ., în maniera în care a procedat prima instanţă la soluţionarea fondului cauzei.

În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., "Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare,... iar alin. (6) prevede că "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Înalta Curte reţine că judecătorul a exercitat rol activ, conchizând, în urma analizării argumentelor pe care reclamanta le-a adus în susţinerea cererii sale, că reclamanta datora impozit pe spectacole, însă, în ceea ce priveşte calculul concret al impozitului, acesta este eronat atât în ceea ce priveşte numărul de spectacole luat în calcul, cât şi cota de impozitare aplicată.

Totodată, criticile referitoare la numărul de spectacole luat în calcul, cât şi cota de impozitare aplicată, nu poate fi reţinută, a învederat în mod corect instanţa de fond, întrucât, nu exista probe certe în sensul că în perioada respectivă au avut loc câte 3 spectacole pe săptămâna.

Pe de altă parte, calculul impozitului pe spectacole pentru ipoteza luarii în calcul doar a 108 spectacole prezentat de reclamantă la fila x din volumul 1 dosar fond, nu a fost contrazis de pârâta.

Revenind, textul legal evidenţiat anterior consacră posibilitatea judecătorului, ca în realizarea dezideratului aflării adevărului în cauză şi aplicării corecte a legii, să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere. Însă, acest drept procesual nu poate fi exercitat cu privire la cadrul procesual fixat de reclamant, sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, prin punerea în discuţie a necesităţii formulării unor cereri sau apărări suplimentare, fără ca prin aceasta să nu intre în conflict cu alte principii fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., sau al dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din C.E.D.O., în componenta sa referitoare la egalitatea de arme.

Rolul activ al judecătorului sub aspectul invocat poate fi exercitat numai cu privire la situaţia de fapt sau motivarea în drept pe care părţile le invocă, deci în legătură cu considerentele cererilor adresate instanţei, fără ca instanţa să fie în măsură a sugera reclamantului, cum se pretinde, a modifica cererea de chemare în judecată prin adiţionarea unei cereri suplimentare celor deja solicitate sau de invocarea unui mijloc de apărare de care depinde soluţionarea cauzei.

Aşadar, faptul că instanţa a apreciat sau nu utilitatea unor probe nu poate fi în niciun caz imputat acesteia ca şi o încălcarea a dreptului la apărare sau la un proces echitabil, faţă de dispoziţii art. 264 C. proc. civ. potrivit cărora "În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.".

Sarcina aprecierii probelor revine instanţei, care va trebui să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât şi în ansamblul lor. Urmare a analizei efectuate, motivat, instanţa va putea înlătura anumite probe în funcţie de utilitatea lor, de convingerea pe care acestea i-o creează, de conduita părţilor, manifestată cu privire la proba în cauză, ceea ce înseamnă că o atare măsură procesuală este lăsată la aprecierea judecătorului.

Totodată, probele aflate la dosar se vor aprecia ţinându-se seama şi de refuzul nejustificat al unei părţi de a prezenta probele scrise certe, a căror administrare nu poate avea loc decât cu acordul ei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte conchide că nefondat reclamă recurenta în calea de atac, încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Referitor la critica autorităţii pârâte potrivit căreia acţiunea reclamantei ar fi rămas fără obiect, aceasta nemaiavând obligaţii fiscale restante beneficiind de facilităţile O.U.G. nr. 44/2015, Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate.

Aspectul că intimata a recunoscut şi achitat debitele beneficiind de Hotărârea consiliului local nr. 93/26.11.2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale emisă în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 44/2015 nu poate împieta asupra dreptului intimatei de a solicita anularea decizii de impunere. Faptul că societatea intimată a achitat debitele restante nu echivalează cu o recunoaşte a legalităţii actelor de impunere emise de organul fiscal.

Totodată, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurenta-pârâtă reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumit de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.

Înalta Curte apreciază că argumentele recurentului-pârât vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate.

Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanţei de recurs presupune examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în acest reţinând criticile doar în ceea ce priveşte numărul de spectacole luat în calcul, cât şi cota de impozitare aplicată.

Or, din această perspectivă este corect raţionamentul instanţei de fond în sensul că în privinţa numarului de spectacole, în declaraţia depusă în 28.09.2015, B., persoana împuternicită de reclamantă, mentionează ca localul era deschis 3 zile pe săptămână, iar în declaraţia din 30.09.2015 mentionează că în ultimul an spectacolele se desfăşurau cu o frecvenţă de 1/săptămână, organele fiscale estimând o frecvenţă de 3 concerte/săptămână.

În cadrul contestatiei administrative, reclamanta a depus un desfăşurător al evenimentelor organizate în perioada decembrie 2010- octombrie 2015, rezultând un numar de 108 evenimente, desfăşurator ignorat de organul fiscal cu motivarea că "nu există probe certe care să susţină că în perioada avută în discuţie s-au desfăşurat doar 108 spectacole" .

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, arată că nu există probe certe în sensul că în perioada respectivă au avut loc câte 3 spectacole pe săptămână, "eventualele căutări pe google" pentru a se constata că au fost organizate un anumit număr de evenimente în vederea calculării impozitului datorat, astfel cum apreciază recurenta în declaraţia de recurs, nu pot fi validate ca fiind concludente în sensul droit de autoritatea recurentă.

Aşadar, este corectă aserţiunea instanţei de fond în sensul că organul fiscal ar fi trebuit să se raporteze la cele 108 spectacole recunoscute de reclamanta.

În ceea ce priveşte cota de impozitare avută în vedere, respectiv de 3 RON, Înalta Curte le va respinge ca nefondate având în vedere că însăşi recurenta recunoaşte în cuprinsul ănscrisului depus la dosar recur că, … înţelegem faptul că s-a produs o actualizere a cotei de impozitare de 3 lei…".

Prin urmare, este corectă aprecierea instanţei de fond în sensul că validând modalitatea de calcul a impozitului prezentat de reclamantă, a anulat decizia nr. 433/18.12.2015 emisă de pârâtă, a anulat în parte decizia de impunere nr. x/08.12.2015 emisă de pârâtă, cu exceptia sumelor de 25.574,12 RON - reprezentand impozit pe spectacole aferent perioadei 01.11.2010-31.07.2015, a sumei de 22.351,78 RON - reprezentand accesorii aferente sumei de mai sus, sume ce urmeaza a fi mentinute.

De asemenea, a anulat în parte decizia nr. 36/22.02.2016 emisă de pârâtă, în aceeaşi măsură în care a fost anulată decizia de impunere nr. x/08.12.2015.

Totodata, a obligat pârâtă la restituirea către reclamantă a sumei de 1.287.761,26 RON, sumă achitată de aceasta conform dovezilor de la filele x (dosar fond volumul I).

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 5 Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 167 din 17 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 5 Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 167 din 17 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.