Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 559/2023 AI generated

Tax revision for contradictory judgments: rejection due to lack of triple identity of parties, object, and cause

Case Number Decizia nr. 559/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal, ruling it inadmissible regarding the request for revision based on Article 509(1)(1) of the Code of Civil Procedure and unfounded regarding the request based on Article 509(1)(8), thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the revision request filed by the Municipality and City Council against the taxpayer entity. The dispute concerned a civil revision action challenging a final tax decision that had rejected the municipality’s claim for the restitution of sums paid pursuant to tax titles previously contested in separate proceedings; the appellants argued that the challenged decision was contrary to prior judgments, violating the doctrine of res judicata. The court determined that the appeal was inadmissible for the Article 509(1)(1) ground because cassation is only available for revision based on contradictory judgments under Article 509(1)(8), and it found the appeal unfounded on the latter ground because the prior and challenged judgments lacked the required triple identity of parties, object, and cause, as they arose from distinct procedural contexts—execution contests versus administrative fiscal annulment and budget restitution procedures—meaning the decisions were not truly contradictory despite superficial similarities.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (6) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 513 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ; Tax revision for contradictory judgments: rejection due to lack of triple identity of parties, object, and cause: Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este inadmisibil în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi nefondat, în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
revision of a judgment tax procedure article of civil procedure civil annulment res judicata identity of claims

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 243/R din 22 iunie 2020, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1758 din data de 13 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2017, cerere formulată de Municipiul Suceava şi Consiliul Local al Municipiului Suceava.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond recurenţii - revizuenţi Municipiul Suceava şi Consiliul Local al Municipiului Suceava au declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că sub aspect procedural instanţa judecătorească care a soluţionat cererea de revizuire prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a menţionat în mod eronat în cuprinsul dispozitivului că acesta este definitivă. De fapt după cum lesne se poate observa în cadrul dispozitivului nu se face o distincţie intre cele două motive invocate, instanţa judecătorească respingând cererea de revizuire în ansamblul ei.

Având în vedere Decizia nr. 17/2019 prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin care s-a stabilit că:

"în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., recursul formulat împotriva hotărârii prin care a fost soluţionată cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod este admisibil, indiferent dacă hotărârea atacată cu revizuire are sau nu caracter definitiv."

În acest context, considerăm că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material relative la existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză - elemente de esenţă ale instituţiei autorităţii de lucru judecat -precum şi a celor relative la condiţia neinvocării ori nediscutării autorităţii de lucru judecat.

Astfel, în privinţa identităţii de obiect, se arată că, deşi primele hotărâri judecătoreşti nr. 1517/2005, respectiv nr. 3622/2012 ale Judecătoriei Suceava au soluţionat contestaţii la executare, iar ultima hotărâre judecătorească vizează anularea unui act administrativ, există, în mod incontestabil, identitatea necesară revizuirii.

În acest context, este uşor de observat că toate demersurile juridice întreprinse de S.C. A. S.A. Suceava în raport cu instanţele judecătoreşti, au reclamat de fapt modalitatea greşită de stabilire a unor obligaţii fiscale în sarcina sa, anularea actelor din care rezultau aceste obligaţii fiscale, precum şi pretenţia expresă de restituire a sumei achitată, dar nedatorată, ceea ce demonstrează cu prisosinţă identitatea de obiect al acţiunilor deduse judecăţii în dosarele menţionate anterior.

Este relevantă şi sublinierea potrivit căreia, deşi instanţa care a pronunţat sentinţa 3622/2012 a calificat demersul S.C. A. S.A. ca fiind o contestaţie la executare, a reţinut că aceasta contestă de fapt chiar modalitatea de stabilire a obligaţiilor fiscale, astfel încât obiectul judecăţii nu viza strict neregularităţi ale procedurii de executare silită, ci chiar însăşi existenţa datoriei.

În opinia revizuenţilor, identitatea de cauză se regăseşte în toate demersurile S.C. A. S.A. Suceava, în sensul în care acţiunile sale, chiar dacă sunt îmbrăcate în forme diferite, urmăresc aceeaşi finalitate.

În speţă, nu este dificil a observa identitatea de cauză în privinţa celor trei demersuri judiciare ale reclamantei, acestea fiind realizate în considerarea împrejurării potrivit căreia a fost supusă unei proceduri de executare silită întemeiată pe dispoziţia nr. 111419 emisă în anul 2001 de Primarul Municipiului Suceava, pe procesul-verbal nr. x/2001, respectiv pe titlurile executorii x/2001, y/2001, z/2002, w/2002, t/2002 şi 42/2003, achitând astfel suma de 55.703.602,694 RON cu Ordinul de plată nr. x/18 februarie 2004.

În legătură cu aspectul invocării sau nediscutării excepţiei autorităţii de lucru judecat în faţa instanţei care a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, se arată că în decizia 1758/2019 a Curţii de Apel Iaşi este reţinută doar sentinţa nr. 7240/2011 a Tribunalului Suceava, despre care se susţine că şi-ar menţine puterea de lucru judecat, astfel încât nu există vreun impediment pentru admisibilitatea cererii de revizuire în raport de sentinţele nr. 1517/2005, respectiv 3622/2012 ale Judecătoriei Suceava.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este inadmisibil în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi nefondat, în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 teza întâi din C. proc. civ. din 2010:

"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Conform art. 513 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluţionată de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenţa Completului de 5 judecători."

Din examinarea logico-juridică a textului de lege sus citat, rezultă fără putinţă de tăgadă că recursul este admisibil doar împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, pentru hotărâri potrivnice.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sentinţa nr. 2571/R/2005 a Judecătoriei Suceava se reţine, pe de-o parte că prin sentinţa nr. 2868/1 octombrie 2003 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia nr. 723/9 noiembrie 2004 a Tribunalului Suceava, a fost anulată doar dispoziţia Primarului nr. 111419/23 iulie 2001, prin care a fost respinsă contestaţia S.C. A. S.A., formulată împotriva procesului-verbal nr. x/2 iulie 2001 emis de Primăria Suceava şi prin care s-au stabilit obligaţiile fiscale, impozite construcţii, ale S.C. A. S.A., privind clădirile pe care aceasta le deţinea, nu şi titlurile executorii date de Primărie conform procesului-verbal nr. x/2 iulie 2002.

De asemenea, S.C. A. S.A. a formulat contestaţie la executare prin care a cerut constatarea nulităţii titlurilor executorii nr. x/2001, y/2001, z/2002, w/2002, t/2002 şi 42/2003, precum şi restituirea sumei de 55.703.602.694 RON, reprezentând plata nedatorată efectuată cu O.P. nr. x/18 februarie 2004 cu titlu de impozit pe clădiri, dobânzi şi penalităţi de întârziere. Contestaţia a fost respinsă de Judecătoria Suceava prin sentinţa nr. 3622/17 iulie 2012 ca fiind tardiv formulată, sentinţă rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Tribunalul Suceava prin decizia nr. 909/10 octombrie 2012.

În ceea ce priveşte decizia nr. 1758/2019 a Curţii de Apel Iaşi, s-a reţinut că obiectul cauzei îl constituie cererea de restituire şi rambursare a sumelor plătite în perioada 2001 - 2006 de către intimata S.C. A. S.A., în temeiul unor titluri de creanţă fiscală care au fost anulate de instanţă, care are putere de lucru în judecat, respectiv sentinţa nr. 7420/2011 a Tribunalului Suceava prin care a fost anulat procesul-verbal x/2001 emis de Primăria Suceava, precum şi restituirea sumelor încasate de revizuenţi în lipsa unor titluri de creanţă fiscale.

Obiectul cauzei, finalizate cu decizia nr. 1758/2019 a Curţii de Apel Iaşi îl reprezintă procedura de restituire şi rambursare prevăzută expres de Codul de procedură fiscală, respectiv art. 117 alin. (9) în forma legislativă de la data la care s-a pronunţat Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 1005/2016, dispoziţie legislativă care, de altfel, a avut acelaşi conţinut pe întreg parcursul litigiilor purtate între părţi în perioada 2001 - 2017.

Prin decizia nr. 1758/2019 a Curţii de Apel Iaşi se reţine, de asemenea, că decizia nr. 1006/2016 are putere de lucru judecat cu privire la chestiunea procedurii de urmat privind restituirea şi rambursarea sumelor de la buget.

Curtea de Apel, soluţionând cererea de revizuire a apreciat că, dacă părţile implicate sunt aceleaşi, nu acelaşi lucru se poate spune despre obiectul şi cauza hotărârilor judecătoreşti pretins a fi potrivnice.

Obiectul juridic al sentinţelor nr. 1517/R/2005 şi nr. 3662/2012, ambele pronunţate de Judecătoria Suceava, îl reprezintă contestarea unor titluri executorii fiscale, pe când obiectul juridic al dosarului nr. x/2017, finalizat cu decizia nr. 1758/2019 a Curţii de Apel Iaşi, îl reprezintă anularea unor acte administrativ fiscale.

Situaţiile de fapt sunt diferite, ceea ce face ca şi cauzele celor doi termeni să fie diferite: în cazul hotărârilor date pe calea contestaţiei la executare, de Judecătoria Suceava, calificarea juridică a fost corespunzătoare contestaţiei la titlu executoriu, respectiv a neregularităţii actelor de executare silită, aşa cum era şi este prevăzută de Codul de procedură fiscală, indiferent de numerotarea diferită pe care a cunoscut-o pe parcursul purtării litigiilor dintre părţi, pe când în cazul deciziei nr. 1758/2019 calificarea juridică a fost dată cu putere de lucru judecat de decizia nr. 1006/2016 a Curţii de Apel Cluj, respectiv cu trimitere la procedura specifică restituirii şi rambursării sumelor de la buget, procedură fiscală, inclusiv în ce priveşte dinamica contestaţiei administrativ jurisdicţională a actelor fiscale de restituire sau refuzului de emitere a unor astfel de acte, ce este în mod clar şi evident distinctă de procedura contestaţiei la executare fiscală.

De asemenea, s-a reţinut că nici condiţia neinvocării excepţiei autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat nu este îndeplinită în prezenta cauză.

Înalta Curte apreciază că instanţa de revizuire în mod corect a respins ca neîntemeiată cererea privind cazul de revizuire de la pct. 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere faptul că revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se dovedeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia, producând efecte grave pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Totodată, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.

Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi promovată doar pentru motivele şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 - 11 C. proc. civ.

Motivele de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi impun, pentru fiecare caz în parte, îndeplinirea unor condiţii specifice de admisibilitate, în lipsa cărora cererea de revizuire nu poate fi primită.

Revizuenta a invocat în susţinerea cererii sale de revizuire, motivul prevăzut de dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".

Revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat şi are în vedere situaţia în care prin cea de-a doua hotărâre, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi căutate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorităţii lucrului judecat".

Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., deci, este necesar ca hotărârile potrivnice să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, revizuirea neputând fi admisă atunci când, între decizia instanţei de recurs şi celelalte hotărâri invocate de revizuent nu există contrarietate, întrucât acestea nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat - "una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".

Prin hotărâri definitive potrivnice se înţeleg acelea care s-au pronunţat în dosare separate, prin hotărârea din cel de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar.

Prin "una şi aceeaşi pricină" se înţelege întrunirea condiţiilor triplei identităţi, de obiect, de cauză şi de părţi, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecinţa în acest caz fiind, potrivit art. 513 alin. (4) teza a Ii-a C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri.

Hotărârile pe care revizuenta le circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chiar dacă sunt date în soluţionarea unor cauze având obiect/cauză asemănătoare, raporturile procesuale se desfăşoară între părţi diferite, cu obiecte diferite, cu temeiuri de drept diferite şi nu îndeplinesc condiţiile reglementate de textul legal anterior citat.

Revizuenta circumscrie, aşadar, noţiunii de contrarietate, astfel cum este reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modalitatea diferită de soluţionare a unor cauze similare, ceea ce nu poate fi primit, întrucât, relevant în aprecierea stării de contradicţie este împrejurarea ca acelaşi litigiu, supus judecăţii a doua oară, şi purtând între aceleaşi părţi şi având aceeaşi cauză, primeşte o altă rezolvare.

Înalta Curte constată că instanţa de revizuire temeinic şi legal a reţinut că, în speţă, hotărârile pretins potrivnice nu întrunesc tripla identitate pe care o impun dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţiile pronunţate nu sunt contrare unele altora, nu se exclud una pe alta, întrucât sunt pronunţate în litigii diferite, între părţi diferite, cu obiect şi cauze, de asemenea, diferite.

Între cauzele în care s-au pronunţat hotărârile pretins contrare s-ar putea, cel mult, afirma că există similitudini, asemănări, însă nu şi identitatea cerută în mod expres prin dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la existenţa unor hotărâri definitive potrivnice date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".

Or, scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este acela de a înlătura situaţiile de încălcare a autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, pronunţate între aceleaşi părţi, şi având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, iar nu de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie.

Autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală, şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, ipoteză valabilă în cauza dedusă judecăţii.

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Astfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul la acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente esenţiale ale judecăţii -respectiv obiect cauză şi părţi - care se impune în al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a fi contrazis.

Principiul corespunde necesităţii stabilităţii juridice şi ordinii sociale, interzisă fiind repunerea în discuţie a situaţiilor juridice rezolvate definitiv. În această măsură, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, a determinat constant jurisprudenţa, să sancţioneze o a doua cerere adresată justiţiei care, chiar şi în condiţiile lipsei identităţii obiectului celor două procese, scopul urmărit este acela de a readuce în discuţia judecătorului o chestiune deja stabilită definitiv.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa a pronunţat o hotărâre legală, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca fiind inadmisibil recursul în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi va respinge ca nefondat recursul în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu.

Respinge ca fiind inadmisibil recursul în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii - revizuenţi Municipiul Suceava şi Consiliul Local al Municipiului Suceava împotriva Deciziei nr. 243/R din 22 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2023.