Joint and several liability of company administrator for fiscal insolvency: proof of bad faith and causal link to insolvency under Art. 25(2)(d) Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/02.08.2018, reclamantul A., în temeiul art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 53/16.01.2018 şi nr. 71/27.04.2018, emise de ANAF DGRFP Galaţi - A.J.F.P. Tulcea, prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare a sa în calitate de administrator al societăţii B. S.R.L., prin care solicită a se dispune anularea acestora ca fiind nelegale.

Prin sentinţa civilă nr. 45/CA din 20 februarie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, şi, pe cale de consecinţă, a anulat Decizia nr. 53/16.01.2018 şi nr. 71/27.04.2018 emise de ANAF DGRFP Galaţi - A.J.F.P. Tulcea.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, solicitând casarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 4452 din 6.10.2021 pronunţată în dosar nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 45/CA din 20 februarie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. A casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 5/CA din 17 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea.

S-a dispus anularea deciziei nr. 71/27.04.2018 şi a deciziei nr. 53/16.01.2018.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta în temeiul dispoziţiilor articolului 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., considerând că instanţa nu a apreciat corect situaţia de fapt dedusă judecăţii.

S-a arătat că, din expunerea situaţiei de fapt reţinute cu ocazia controlului fiscal, se identifică legătura de cauzalitate între starea de insolvabilitate a debitoarei B. S.R.L., pe de o parte, şi comportamentul fiscal necorespunzător, adoptat de persoana răspunzătoare, respectiv A., administratorul societăţii B., cu privire la obligaţiile pe care le-a avut prin exercitarea mandatului său sau a activităţilor generatoare de venituri, respectiv neachitarea la scadenţă a obligaţiilor.

Atragerea răspunderii solidare a reclamantului A. cu debitoarea B. S.R.L. declarată insolvabilă la data de 06.09.2017, s-a stabilit cu îndeplinirea prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

"Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului Cod. răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;"

S-a arătat că fapta ilicită este dovedită, aceasta constând în neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale. De asemenea este dovedită şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, în sensul că fapta reţinutâ de organul fiscal a produs prejudiciul reclamat.

Rezultă astfel că neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale a produs, în final, prejudiciul restant în sumă de 1.072.182 RON.

În ceea ce priveşte vinovăţia, s-a susţinut că prin pasivitatea reclamantului, în calitate de administrator, faţă de îndatoririle necesare respectării şi îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu privire la plata eşalonată a obligaţiilor fiscale (planul de redresare financiară anexat la solicitarea de eşalonare la plată a reclamantului garantează profitabilitatea societăţii pe care o administrează,) precum şi neaducerea la îndeplinire a setului de măsuri propuse prin planul de reorganizare şi nerespectarea gradului de stingere a datoriilor se demonstrează încă o dată reaua credinţă a reclamantului.

Intenţia directă rezultă în mod clar din atitudinea reclamantului prin continuarea unei activităţi comerciale neperformante, care a debutat cu o incapacitate de plată şi s-a finalizat cu o insolvenţă iminentă.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca nefondate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 53/16.01.2018 s-a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantului A. în solidar cu debitoarea insolvabilă B. S.R.L. în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Prin decizia nr. 71/27.04.2018, contestaţia formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/16.01.2018 a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pornind de la interpretarea dispoziţiilor art. 25 din Codul de procedură fiscală şi a condiţiilor prevăzute de textul de lege, prima instanţă a constatat că motivarea relei credinţe doar prin neîndeplinirea obligaţiei de a achita la scadenţă obligaţiile fiscale nu subzistă, pentru că altfel nu s-ar justifica stipularea ei în lege ca şi condiţie suplimentară neîndeplinirii obligaţiilor legale, şi că nici chiar reaua credinţă dovedită, în lipsa probării legăturii de cauzalitate cu starea de insolvabilitate, nu poate reprezenta un temei pentru atragerea răspunderii solidare.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare vizează doar aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală. Prin intermediul acestui motiv de recurs nu se poate solicita instanţei de control judiciar să efectueze o reapreciere a stării de fapt stabilită de instanţa de fond, ci doar să verifice o potenţială neconcordanţă a hotărârii primei instanţe cu prevederile legale aplicabile cauzei.

Înalta Curte reţine că organul fiscal a stabilit răspunderea solidară a administratorului pentru determinarea, cu rea-credinţă, a neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale societăţii.

Răspunderea administratorului pentru faptele ilicite prevăzute de art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală este o răspundere civilă delictuală, respectiv o răspundere specială pentru fapta (ilicită) proprie, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii civile delictuale.

Răspunderea administratorilor pentru insolvabilitatea societăţii comerciale este o răspundere civilă delictuală, ceea ce înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condiţiile generale ale acestei răspunderi stabilite prin art. 1357 C. civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi culpa), condiţii care au în această situaţie unele conotaţii speciale. Pe de altă parte, răspunderea instituită prin dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală este o răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, o răspundere ce are o natură subiectivă, administratorul răspunzând doar pentru (in)acţiunile proprii, respectiv pentru modul în care şi-a exercitat atribuţiile de administrator al societăţii.

Caracterul special al răspunderii reglementate de art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală constă, în primul rând, în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor considerate ilicite (lit. a) - e). Totodată, faptele limitativ enumerate de art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală trebuie să fi provocat insolvabilitatea societăţii, deci prejudiciul este acela al provocării stării de insolvabilitate debitoarei principale, cu o cauzalitate tipică între fapta ilicită şi prejudiciu. Prin urmare, sub aspectul raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu/insolvabilitate, din analiza art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, reiese că pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului trebuie să se demonstreze în concret legătura de cauzalitate între faptele ilicite şi starea de insolvabilitate a debitorului principal/societate. În acest context, în reglementarea art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, răspunderea administratorilor/asociaţilor nu devine automat operantă în toate cazurile când pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că administratorii/asociaţii au cauzat starea de insolvabilitate a societăţii prin săvârşirea culpabilă a vreuneia dintre faptele expres şi limitativ enumerate la art. 25 alin. (2) lit. a)-e), iar prejudiciul a rezultat direct din fapta/faptele culpabilă/e săvârşită/e, respectiv săvârşirea acestor fapte să fi determinat ajungerea persoanei juridice în stare de insolvabilitate.

Prin dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu este instituită o prezumţie legală de răspundere, ci s-a prevăzut doar posibilitatea atragerii răspunderii, în baza dovezilor care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a provocat/cauzat ajungerea societăţii/debitorului în stare de insolvabilitate. În cazul răspunderii reglementate de norma fiscală vinovăţia administratorului trebuie să existe şi trebuie dovedită, împreună cu îndeplinirea celorlalte condiţii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, culpa administratorului nefiind prezumată în temeiul art. 1082 C. civ., aplicabil doar răspunderii contractuale.

Principiul prezumării bunei credinţe, consacrat de art. 14 din C. civ., având drept corolar faptul că cel care doreşte răsturnarea acestei prezumţii legale şi relative are sarcina de a dovedi reaua-credinţă, este aplicabil şi în materie fiscală, fiind consacrat inclusiv prin normă specială de art. 12 din Codul de procedură fiscală, astfel că buna credinţă a contribuabilului se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul. Prin urmare, reaua credinţă trebuie nu doar afirmată, ci şi dovedită.

Din textul art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală reiese că, pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului, faptele ilicite trebuie săvârşite cu rea credinţă, astfel că vinovăţia administratorului trebuie să îmbrace forma intenţiei directe, prin săvârşirea cu rea-credinţă a faptelor prevăzute de art. 25 alin. (2) din Codul Procedură Fiscală. Simpla prezumţie că insolvabilitatea firmei s-a produs ca urmare a conduitei administratorului, fără ca aceasta să fie concretizată în acţiuni/inacţiuni specifice, nu reprezintă o dovadă a relei-credinţe, câtă vreme nu se probează, prin mijloace de probă, că administratorul a acţionat cu rea-credinţă şi în scopul de a produce insolvabilitatea firmei. Politicile manageriale deficitare sau deciziile inadecvate pentru evoluţia financiară a societăţii nu pot fi asimilate relei-credinţe.

În cauză, organul fiscal susţine reaua-credinţă pe care o prezumă din chiar săvârşirea faptelor ilicite expres prevăzute de lege şi raportat exclusiv la cuantumul creanţei, precum şi faţă de neîndeplinirea planului de redresare.

Cu privire la obligaţia prevăzută la art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, împrejurarea că obligaţiile fiscale nu au fost achitate nu este de natură a dovedi reaua-credinţă a intimatului, organul fiscal stabilind îndeplinirea exigenţelor legii în baza unei prezumţii nesusţinute de normele juridice potrivit căreia neachitarea sau nedeclararea obligaţiilor fiscale este întotdeauna făcută cu rea-credinţă. Persistenţa unor obligaţii fiscale de plată nu este suficientă pentru angajarea răspunderii, organul fiscal având sarcina de a identifica precis manoperele neconforme imputabile administratorului şi să dovedească modalitatea concretă, actul fraudulos prin care acesta a provocat starea de insolvabilitate a societăţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 5/CA din 17 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 noiembrie 2022.