Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5564/2022 AI generated

Lawyer admission exam registration: standing of administrative bodies and mootness of presidential order after exam participation

Case Number Decizia nr. 5564/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the defendants' appeals, quashed the lower court's decision, and dismissed the plaintiff's claim as lacking object, while annulling the portion of the claim filed against the National Examination Commission for lack of legal capacity and maintaining the lower court's ruling that the Bar Council had standing. The dispute concerned a presidential order seeking the plaintiff's mandatory registration for the April 2022 lawyer admission exam and a suspension of result validation, arising from the rejection of her application due to missing Romanian law subjects in her foreign curriculum; however, the claim became moot after the plaintiff was allowed to sit the exam and failed with 40 points. The decisive legal basis included the requirement for a live object for legal action under Article 32(1)(c) of the Code of Civil Procedure, the definition of administrative public authority capacity for standing in administrative litigation (distinguishing the competent Union of Bar Associations from the non-competent Examination Commission), and the procedural provisions governing the correction of material errors versus completion of judgments under Articles 443 and 444 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 56 din C. proc. civ, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 997 din C. proc. civ, art. 443 din C. proc. civ, art. 444 din C. proc. civ; Lawyer admission exam registration: standing of administrative bodies and mootness of presidential order after exam participation: Recurenţii - pârâţi Uniunea Naţională a Barourilor din România în nume propriu şi în numele Comisiei Naţionale de Examinare au formatat recurs împotriva sentinţei nr. 43 din 1 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
admission to the bar application and registration procedure standing to appeal legal capacity procedural requirement Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
43 din 1 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 56 din C. proc. civ
S-a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 56 din C. proc. civ., precum şi a art.
art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
civ., precum şi a art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor lipsei capacităţii procesuale şi a lipsei calităţii procesuale a Comisiei Naţionale de Examinare.
art. 997 din C. proc. civ
A fost criticată soluţia primei instanţe şi faţă de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 997 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte verificarea condiţiilor de admisibilitate a cererii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale.
art. 443 din C. proc. civ
În mod greşit instanţa a soluţionat excepţiile prin raportare la dispoziţiile art. 443 din C. proc. civ., în cauză fiind incidente dispoziţiile art.
art. 444 din C. proc. civ
civ., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 444 din C. proc. civ., respectiv procedura privind completarea hotărârii.
art. 488 alin. (1) din C. proc. civ
Prin întâmpinarea formulată la recursul depus de pârâtul Consiliul Baroului Bucureşti, s-a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
Prioritar analizării excepţiei lipsei de obiect, se impune stabilirea cadrului procesual, corespunzător motivelor comune de recurs întemeiate atât pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cât şi ale pct.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal reclamanta A., în contradictoriu cu Comisia Naţională de Examinare şi Consiliul Baroului Bucureşti a formulat cerere de ordonanţă preşedinţială, de urgenţă, fără somaţie şi fără trecerea unui termen prin care să se dispună obligarea pârâtelor la înscrierea reclamantei în cadrul sesiunii de examen pentru primirea în profesia de avocat organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi având ca dată de examinare 03.04.2022, cu solicitarea de a dispune amânarea validării rezultatului examenului până după soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ vizând obligarea pârâtelor la înscrierea în cadrul sesiunii de examen pentru primirea în profesia de avocat, organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România, sesiunea aprilie 2022.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 43 din 1 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-au respins ca neîntemeiate excepţiile invocate.

S-a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Comisia Naţională de Examinare şi Consiliul Baroului Bucureşti.

Au obligat pârâţii în baza art. 997 şi următoarele din C. proc. civ., fără somaţie şi fără trecerea unui termen, să înscrie pe reclamantă în cadrul sesiunii de examen pentru primirea în profesia de avocat organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România, cu data de examinare 03.04.2022, pronunţarea asupra validării examenului reclamantei urmând a se amâna până după soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ vizând obligarea pârâtelor la înscrierea în cadrul sesiunii de examen arătate.

Prin încheierea din 1 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei nr. 43/2022.

S-a îndreptat eroarea materială - omisiune strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei arătate, în sensul că anterior soluţiei pe fond se va consemna "Respinge ca neîntemeiate excepţiile invocate".

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Recurenţii - pârâţi Uniunea Naţională a Barourilor din România în nume propriu şi în numele Comisiei Naţionale de Examinare au formatat recurs împotriva sentinţei nr. 43 din 1 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

S-a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 56 din C. proc. civ., precum şi a art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor lipsei capacităţii procesuale şi a lipsei calităţii procesuale a Comisiei Naţionale de Examinare.

Au arătat recurenţii că această entitate nu are capacitate procesuală de folosinţă, desfăşurând doar o serie de activităţi specifice profesiei de avocat, în plan material şi procesual, titularul drepturilor şi obligaţiilor rămâne Uniunea Naţională a Barourilor şi Baroul Bucureşti.

Astfel, în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

A fost criticată soluţia primei instanţe şi faţă de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 997 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte verificarea condiţiilor de admisibilitate a cererii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale.

În mod greşit prima instanţă a apreciat că aparenţa dreptului a fost dovedită, în condiţiile în care actul administrativ cu caracter normativ în baza căruia reclamanta nu a fost înscrisă la examenul de admitere în profesia de avocat nu a fost atacat şi nu face obiectul acţiunii de fond.

Curtea de apel, admiţând cererea de ordonanţă preşedinţială a tranşat o veritabilă chestiune de fond, însuşi dreptul dedus judecăţii.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii raportat la excepţiile invocate, iar, în subsidiar a respingerii cererii ca inadmisibilă sau neîntemeiată.

3.2. Recurentul - pârât Consiliul Baroului Bucureşti a formulat recurs împotriva sentinţei şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea acestora şi respingerea cererii de chemare în judecată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În mod greşit instanţa a soluţionat excepţiile prin raportare la dispoziţiile art. 443 din C. proc. civ., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 444 din C. proc. civ., respectiv procedura privind completarea hotărârii.

S-a arătat că, în mod greşit, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Baroului Bucureşti, aceasta fiind o structură deliberativă, fără organe de conducere sau buget propriu, nefiind autoritatea care a dispus invalidarea candidaturii intimatei.

Referitor la dispoziţiile Regulamentului - cadru privind organizarea examenului de primire în profesie, s-a arătat că singura atribuţie a baroului care poate fi reţinuţă, este aceea de a primi dosarele, invocându-se dispoziţiile Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 230/10.11.2021, validarea intrând în atribuţiile Comisiei Permanente a U.N.B.R.

Pe fondul cauzei s-a solicitat, prin admiterea recursului, respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă, apărare care nu a fost avută în vedere de prima instanţă.

În subsidiar, s-a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., întrucât, prin admiterea cererii, instanţa a procedat la o veritabilă judecare a fondului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului formulat de Uniunea Naţională a Barourilor din România, fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, solicitând şi anularea recursului pentru lipsa calităţii de reprezentant în ceea ce priveşte recursul Comisiei Naţionale de Examinare.

S-a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

În ceea ce priveşte capacitatea procesuală de folosinţă a Comisiei Naţionale de Examinare, s-a arătat că aceasta reprezintă o entitate care are competenţa de a soluţiona contestaţia formulată, funcţionând în baza Hotărârii Consiliului Uniunii Barourilor nr. 210/10.11.2021.

Referitor la motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a solicitat respingerea acestora şi menţinerea soluţiei pronunţate de curtea de apel asupra cererii de ordonanţă preşedinţială.

Prin întâmpinarea formulată la recursul depus de pârâtul Consiliul Baroului Bucureşti, s-a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În subsidiar, s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 3 iunie 2022, recurentul - pârât Consiliul Baroului Bucureşti a solicitat Înaltei Curţi să admită excepţia rămânerii cauzei fără obiect, întrucât la data de 3.04.2022 s-a desfăşurat examenul de admitere în profesia de avocat stagiar (sesiunea aprilie 2022), la care s-a admis participarea intimatei - reclamante, fiind însă declarată respinsă în urma obţinerii unui rezultat de 40 pct.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta a absolvit Universitatea din Nantes, obţinând o diplomă de licenţă Drept, Economie, Management, Profilul Drept. Prin atestatul nr. x/24.03.2021, emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării s-a atestat că diploma arătată anterior se echivalează cu diploma de licenţă în domeniul Drept, specializarea Drept.

Reclamanta a formulat cerere de înscriere pentru participarea la examenul de primire în profesia de avocat şi de admitere în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, exclusiv pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar, sesiunea aprilie 2022, solicitarea de înscriere fiind înaintată la structura centrală.

După înscriere, a fost afişat Tabelul privind verificarea condiţiilor de înscriere la examen. În privinţa reclamantei, rezultatul verificării dosarului purta menţiunea "admis, sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de art. 7 alin. (8)1 din Regulament".

Ulterior reclamantei i s-a adus la cunoştinţă că cererea de înscriere este respinsă motivat de faptul că în curricula instituţiei de învăţământ superior absolvită nu figurează discipline de/privind drept românesc. A fost invocat art. 7 alin. (8)1 din Regulamentul de examen.

Reclamanta a formulat contestaţie, fiind apoi înregistrat şi dosarul pe fond la Curtea de Apel Iaşi nr. 222/45/2022.

Reclamanta a formulat cerere prin care să se dispună obligarea pârâtelor la înscrierea acesteia în cadrul sesiunii de examen pentru primirea în profesia de avocat organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi având ca dată de examinare 03.04.2022, cu solicitarea de a dispune amânarea validării rezultatului examenului până după soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ vizând obligarea pârâtelor la înscrierea în cadrul sesiunii de examen pentru primirea în profesia de avocat, organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România, sesiunea aprilie 2022.

5.2. Prioritar analizării excepţiei lipsei de obiect, se impune stabilirea cadrului procesual, corespunzător motivelor comune de recurs întemeiate atât pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cât şi ale pct. 8 din acilaşi articol, raportat la modalitatea în care prima instanţă a soluţionat excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Comisia Naţională de Examinare şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Baroului Bucureşti, a motivelor de recurs vizând nulitatea încheierii de îndreptare a erorii materiale, corelativ cu apărările intimatei reclamante, cuprinse în întâmpinare, ce vizează lipsa calităţii de reprezentant a U.N.B.R. şi lipsa semnăturii reprezentantului pârâtei Comisiei Naţionale de Examinare.

5.2.1. Critica privind nulitatea încheierii de îndreptare a erorii materiale, raportat la modul în care prima instanţă a soluţionat excepţiile în temeiul art. 443 din C. proc. civ., deşi ar fi fost incidente dispoziţiile art. 444 din C. proc. civ., privind completarea hotărârii, este neîntemeiată în condiţiile în care motivarea excepţiilor a fost cuprinsă în considerentele sentinţei, iar, din eroare, soluţia nu a fost cuprinsă în dispozitiv.

5.2.2. În ceea ce priveşte calitatea părţilor în proces, reţine Înalta Curte că potrivit art. 17 din Legea nr. 51/1995, primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Totodată, conform statutului profesiei de avocat: art. 291 - "(1) Cererea de înscriere la examenul pentru primirea în profesie cu titlul de avocat stagiar se aprobă de consiliul baroului prin hotărâre, după îndeplinirea procedurii prevăzute de prezentul statut. (...)

(3) Hotărârile consiliului baroului pronunţate în cererile de înscriere la examenul pentru primirea în profesie sau în tabloul avocaţilor pot fi contestate conform prevederilor prezentului statut."

Regulamentul - cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul Institutului National pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor prevede la art. 7 alin. (9) - (12): (9) Verificarea îndeplinirii condiţiilor de primire în profesia de avocat, prevăzute de Lege şi Statutul profesiei se realizează de consiliul baroului la care se înregistrează cererea de primire în profesie. (10) Rezultatele verificării se validează de consiliul baroului şi se afişează la sediul baroului cel mai târziu cu 20 zile înainte de data examenului. (11) Candidaţii respinşi în urma verificării pot formula contestaţii în termen de 24 de ore de la afişarea listei la sediile barourilor. (12) Contestaţiile se depun la sediile barourilor şi se înaintează, de îndată, Comisiei de examen. (13) Contestaţiile se soluţionează, prin hotărâre definitivă, de către Comisia de examen.

Văzând dispoziţiile de mai sus, Înalta Curte constată că reclamanta urmăreşte recunoaşterea dreptului de a participa la examenul de primire în profesia de avocat, organizat în condiţiile Legii nr. 51/1995, a Statutului profesiei de avocat şi a Regulamentului cadru, astfel că toate autorităţile administrative cu drept de decizie în parcurgerea acestei proceduri au calitate procesuală pasivă.

Din lectura textelor legale menţionate, Înalta Curte constată că, în procedura de admitere în profesie, competenţa este partajată între Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Consiliul Baroului Bucureşti (în speţă), astfel că, în opinia instanţei de control judiciar, se impune ca hotărârea pronunţată, prin finalitatea urmărită, să fie opozabilă tuturor "actorilor" implicaţi în desfăşurarea procedurii, justificându-se, aşadar, calitatea procesuală în cauză.

Pe cale de consecinţa, Înalta Curte constată că sub acest aspect, hotărârea primei instanţe este temeinică, corect fiind respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Baroului Bucureşti.

5.2.3. Referitor la pârâta Comisia Naţională de Examinare, este întemeiată aprecierea primei instanţe, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că pentru definirea calităţii de autoritate publică, corespunzător capacităţii procesuale de folosinţă în materia contenciosului administrativ, legiuitorul face trimitere la suma de atribuţii conferite unei entităţi în organizarea şi executarea în concret a legii sau a regulamentului, în cazul de faţă, care conferă acestei entităţi dreptul de a desfăşura, organiza un serviciu de interes public.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, deşi pârâta Comisia Naţională de Examinare are stabilite, prin statut şi regulament, atribuţii în ceea ce priveşte organizarea concursului de admitere în profesia de avocat, acesteia îi lipseşte aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unui serviciu public, această calitate exercitând-o Uniunea Naţională a Barourilor din România.

În concret, deşi pe calea ordonanţei preşedinţiale se solicită doar efectuarea unor operaţiuni administrative, raportul de drept administrativ este născut între reclamantă şi Comisia Naţională de Examinare prin pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Prin urmare, Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Comisiei Naţionale de Examinare, invocată de recurenta - pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România, urmând ca în urma admiterii recursului, să se dispună anularea cererii formulate în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională de Examinare, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

5.3. Fiind stabilit cadrul procesual, Înalta Curte urmează ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 238 din C. proc. civ., să analizeze cu precădere excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.

Reţine Înalta Curte că prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 3 iunie 2022, recurentul - pârât Consiliul Baroului Bucureşti a precizat că acţiunea reclamantei a rămas fără obiect, întrucât la data de 3.04.2022 s-a desfăşurat examenul de admitere în profesia de avocat stagiar (sesiunea aprilie 2022), la care s-a admis participarea intimatei - reclamante, fiind însă declarată respinsă în urma obţinerii unui rezultat de 40 de puncte.

În acest context, aminteşte instanţa de recurs că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Înalta Curte constată că, dat fiind caracterul executoriu al sentinţei, aceasta a fost pusă în aplicare de recurenţii -pârâţi, măsura provizorie solicitată de intimata - reclamantă fiind adusă la îndeplinire, astfel că, deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii era îndeplinită la data promovării acţiunii şi la data pronunţării primei instanţe, ulterior, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă. Totodată, în raport de rezultatul susţinerii examentului, nu subzistă nici obiectul capătului de cerere privind amânarea validării rezultatului examenului până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că a fost realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamantă este la momentul de faţă rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare.

5.4. Având în vedere prezenta soluţie, constatând că nu ne aflăm în prezenţa situaţiei prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte constată caracterul nefondat al pretenţiei recurentului -pârât Consiliul Baroului Bucureşti de acordare a cheltuielilor de judecată, urmând a fi respinsă cererea.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Comisiei Naţionale de Examinare, va anula, în consecinţă, cererea formulată în contradictoriu cu aceasta şi va respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu ceilaţi pârâţi, ca rămasă fără obiect, menţinând soluţia dată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Baroului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Uniunea Naţională a Barourilor din România în nume propriu şi în numele Comisiei Naţionale de Examinare împotriva sentinţei nr. 43 din 1 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal şi de Consiliul Baroului Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii din 1 aprilie 2022 ale Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Comisiei Naţionale de Examinare, invocată de recurenta - pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Anulează cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională de Examinare, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Consiliul Baroului Bucureşti ca rămasă fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Respinge cererea recurentului -pârât Consiliul Baroului Bucureşti de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 noiembrie 2022.