Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5537/2022 AI generated

Suspension of administrative act rejected due to lack of serious doubt on legality and absence of irreparable harm

Case Number Decizia nr. 5537/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of Education, quashed the lower court’s decision that had suspended the effects of a specific ministerial order, and dismissed the suspension request as unfounded, thereby allowing the challenged administrative act to remain in force. The dispute concerned a challenge by a teachers' union on behalf of its members regarding an order that extended the right to forgo the doctoral title allowance in exchange for the first degree ranking via equivalence to staff who obtained that status before July 1, 2017, arguing that the measure caused imminent and irreparable harm. The Court ruled that the statutory conditions for suspending an administrative act were not met cumulatively: there was no "well-justified case" creating serious doubt about the order's legality, as it was issued within the strict legal framework of the Cadre Law and did not retroactively affect accrued rights, and the claimed "imminent harm" was merely a salary reduction that remained easily reparable should the act be annulled in the subsequent main action.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, art. 81 din Legea nr. 24/2000, art. 78 din Legea nr. 24/2000; Suspension of administrative act rejected due to lack of serious doubt on legality and absence of irreparable harm: Raportat la condiţia cazului bine justificat, a precizat că, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, acesta este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.

Keywords

AI generated
challenge of administrative decisions action by staff framework decision education allowance right to remain right to education

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât a invocat Decizia Curţii Constituţionale a României nr.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
În speţă, instanţa de fond a interpretat greşit normele de drept material reprezentate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind pretinsa întrunire cumulativă a celor două condiţii statuate imperativ de legiuitor pentru admiterea cererii de suspendare a actului normativ.
art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004
Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017
Ordinul a cărui suspendare se cere a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
art. 81 din Legea nr. 24/2000
Prevederile ordinului a cărui suspendare s-a solicitat în faţa instanţei de fond nu derogă de la prevederile actului normativ de forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii, respectându-se în acest sens prevederile art. 81 din Legea nr.
art. 78 din Legea nr. 24/2000
3993/2021 respectă dispoziţiile general obligatorii privind sfera reglementării în sensul impus de art. 78 din Legea nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Criticile formulate de recurentul-pârât, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate, prevederile art.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
civ., sunt întemeiate, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare fiind interpretate şi aplicate în mod greşit de către instanţa de fond.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Sindicatul Învăţământului "A." Dolj, în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, a solicitat suspendarea art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1 din 5 ianuarie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată şi a dispus suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea ordinului.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât a invocat Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 685 din 31 octombrie 2019 şi a arătat, în prealabil, că elaborarea ordinului supus cererii de suspendare a reprezentat răspunsul instituţional al Ministerului Educaţiei în scopul respectării dispoziţiilor din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 7/2021.

În speţă, instanţa de fond a interpretat greşit normele de drept material reprezentate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind pretinsa întrunire cumulativă a celor două condiţii statuate imperativ de legiuitor pentru admiterea cererii de suspendare a actului normativ.

Raportat la condiţia cazului bine justificat, a precizat că, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, acesta este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.

Această condiţie nu a fost îndeplinită în speţă, neexistând împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative atacate.

Ordinul a cărui suspendare se cere a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Prevederile ordinului a cărui suspendare s-a solicitat în faţa instanţei de fond nu derogă de la prevederile actului normativ de forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii, respectându-se în acest sens prevederile art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

De asemenea, Ordinul nr. 3993/2021 respectă dispoziţiile general obligatorii privind sfera reglementării în sensul impus de art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, în sensul că se limitează strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora a fost emis şi nu conţine soluţii care contravin prevederilor acestora.

Referitor la condiţia pagubei iminente, a arătat că suspendarea executării este o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.

În speţă, în mod greşit instanţa de fond a constatat că această condiţie este îndeplinită, în opinia recurentului, reclamanţii nefăcând dovada concretă a pagubei iminente suferite prin pierderea unei componente a salariului lunar, care să producă efecte dăunătoare mai importante decât simpla punere în executare a actului administrativ, sau care sunt greu sau imposibil de reparat.

4. Apărările formulate de intimatul-reclamant Sindicatul Învăţământului "A." Dolj

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant Sindicatul Învăţământului "A." Dolj a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În cauza de faţă, prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul Sindicatul Învăţământului "A.", în numele membrilor de sindicat, a solicitat suspendarea executării efectelor art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, până la soluţionarea acţiunii în anularea ordinului.

Criticile formulate de recurentul-pârât, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare fiind interpretate şi aplicate în mod greşit de către instanţa de fond.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ.

Cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În raport cu această dispoziţie legală, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Cu referire la această condiţie, s-a susţinut prin recurs că ordinul a cărui suspendare s-a solicitat prin acţiunea formulată nu derogă de la prevederile actului normativ de forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării legii, susţinere pe care Înalta Curte o găseşte întemeiată.

Astfel, prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-a dispus la art. 1 alin. (2) următoarele:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiaşi ordin, s-a dispus că:

"(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Rezultă din cuprinsul ordinului a cărui suspendare se cere că acesta a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia:

"(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

În contextul expus, Înalta Curte reţine că, privind comparativ cele două texte legale, la nivel de aparenţă, nu rezultă că ordinul derogă de la prevederile actului normativ cu forţă juridică superioară, fiind emis tocmai în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, la nivel de aparenţă, nu se poate reţine nici încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziţii de natură a afecta drepturile salariale ale intimatei-reclamante care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naştere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a şi fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

În consecinţă, condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 nu este îndeplinită în cauză.

Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită în cauză nici condiţia pagubei iminente, având în vedere că intimaţii-reclamanţi nu au fost lipsiţi de venituri materiale prin emiterea ordinului atacat, ci a avut loc o diminuare a acestora, fără a le fi afectată grav situaţia materială. Pe de o parte, intimaţii-reclamanţi nu au făcut dovada, şi nici măcar nu au susţinut că prin diminuarea cuantumului drepturilor salariale ar risca să sufere şi alte consecinţe negative iar, pe altă parte, în cazul în care ordinul în discuţie s-ar anula, prejudiciul cauzat prin diminuarea salariului lor ar fi uşor de reparat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei nr. 1 din 05 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge cererea de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute de Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, formulată de Sindicatul Învăţământului "A." Dolj pentru membrii de sindicat B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 noiembrie 2022.