Annulment of res judicata and statute of limitations in transport license compensation claims denied as material error

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, obligarea instituţiilor pârâte, în solidar, la plata sumei de 543.931,20 RON (129,60 RON/maşină/zi x 3 maşini x 1399 zile) pentru perioada 01.01.2014 - 01.11.2017.

Hotărârile instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 24 aprilie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în garanţie a Autorităţii Rutiere Române, formulată de Consiliul Judeţean Brăila, respingând, totodată, ca inadmisibilă şi cererea de chemare în garanţie. De asemenea, instanţa a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, precum şi cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost aceasta formulată de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila.

Prin încheierea de şedinţă din 15 mai 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în ceea ce priveşte cererea în pretenţii formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, respingând acţiunea astfel promovată ca tardiv formulată. Pe de altă parte, prin aceeaşi încheiere instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte cererea formulată în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de Consiliul Judeţean Brăila.

Prin sentinţa civilă nr. 187 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, a obligat pârâtul Consiliul Judeţean Brăila la plata către reclamantă a sumei de 256.071,46 RON, drept contravaloare a pretenţiilor aferente perioadei 04.06.2015-01.11.2017, respingând, în rest, solicitările reclamantei ca nefondate. Totodată, instanţa, în conformitate cu art. 453 C. proc. civ., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 9000 RON, proporţional cu pretenţiile admise.

Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În cauză a formulat recurs şi pârâtul Consiliul Judeţean Brăila, prin care, susţinând incidenţa, în cauză, a motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a încheierilor de şedinţă din 24 aprilie 2018 şi 15 mai 2018, precum şi a sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, toate pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamanta A. S.R.L., în principal faţă de efectele autorităţii de lucru judecat, iar în subsidiar, ca nefondată.

Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin Decizia nr. 5019 din 26 octombrie 2021, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţiei, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018 şi recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2018, ca nefondat. A admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila împotriva încheierii de şedinţă din 15 mai 2018 şi împotriva sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, a casat sentinţa atacată şi, în parte, încheierea de şedinţă din 15 mai 2018 şi, rejudecând cauza, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, ca inadmisibilă şi a menţinut restul dispoziţiilor din încheierea de şedinţă din 15 mai 2018.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Contestaţia în anulare exercitată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 5019 din 26 octombrie 2021 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţiei, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 4 C. proc. civ., în sensul că, dezlegarea recursului reprezintă rezultatul unei erori materiale, respectiv că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recusurile declarate în cauză.

Susţine contestatoarea că, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, în care s-a pronunţat hotărârea atacată cu contestaţie în anulare, s-a solicitat obligarea autorităţilor administrative emitente a actelor administrative anulate - Consiliul Judeţean Brăila, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea acestor acte administrative, anulate anterior prin hotărâri judecătoreşti, respectiv plata unei sume de bani reprezentând beneficiul nerealizat.

Astfel, în opinia sa obiectul celor două acţiuni - chiar dacă în ambele s-a solicitat obligarea la plata unei sume de bani-este fundamental diferit, atât sub aspectul dreptului material, cât şi sub cel al dreptului subiectiv.

În prima acţiune (2817/113/2015*) s-a solicitat plata unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 08.09.2015 - data exprimării refuzului de către Consiliul Judeţean Brăila - până la data reluării activităţii de transport de către societatea contestatoare, pe principiul daunelor cominatorii, iar în cadrul celei de a doua acţiuni (42/44/2018) s-a solicitat repararea prejudiciului cauzat (beneficiul nerealizat) de către cele trei autorităţi publice (Consiliul Judeţean Brăila şi cele două ministere) pentru perioada 01.01.2014 - 01.11.2017.

Astfel, având în vedere diferenţa fundamentală dintre obiectul si cauza celor două acţiuni este evident că soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat este rezultatul unei erori materiale, astfel că se impune admiterea contestaţiei în anulare şi modificarea hotărârii atacată cu contestaţie în anulare în sensul respingerii excepţiei autorităţii de lucru judecat.

În continuare susţine contestatoarea că în cauză este incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. cu privire la respingerea recursului formulat împotriva soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei în raport cu pretenţiile formulate faţă de cele două ministere.

În cuprinsul deciziei contestate se apreciază că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune în raport cu ministerele a început să curgă, cel târziu, la 03.06.2015 - data pronunţării Deciziei nr. 2281 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la anularea parţială a Ordinului nr. 240/1640/2012 - şi că nu are relevanţă faptul că actul administrativ individual ~ rezultatele şedinţei de atribuire din decembrie 2013 - încă producea efecte şi a fost anulat, prin hotărâre definitivă, abia la 20.01.2017. În opinia contestatoarei, instanţa supremă a săvârşit o eroare materială cu privire la stabilirea momentului la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune în prezenta cauză.

În subsidiar, în situaţia în care instanţa investită cu soluţionarea contestaţiei în anulare va respinge motivele contestaţiei în anulare anterior învederate, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea solicită a se constata că excepţia autorităţii de lucru judecat a fost reţinută parţial eronat.

În mod eronat a fost reţinută excepţia autorităţii de lucru judecat pentru perioada anterioară datei de 08.09.2015, perioadă ce nu a făcut obiectul primului proces, fiind în prezenţa unei erori materiale a instanţei de recurs.

Instanţa de recurs nu a analizat motivul de recurs ce viza respingerea eronată a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune faţă de Consiliul Judeţean Brăila pentru perioada 01.01.2014 -04.06.2015, argumentând că nu mai este necesar ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, însă această perioadă nu a făcut obiectul judecăţii în cauza 2817/113/2015*.

Pe cale de consecinţă, în situaţia în care se va reţine că autoritatea de lucru judecat este incidenţă în cauză, aceasta nu poate fi reţinută decât pentru perioada 08.09.2015 - 01.11.2017, perioada anterioară, cu începere de la 01.01.2014 nefăcând obiectul vreunei judecăţi, instanţa de recurs fiind într-o vădită eroare materială cu privire la obiectul celor două cauze.

Contestatoarea a mai invocat şi motivul constând în aceea că "instanţa nu s-a pronunţat asupra unuia din recursurile declarate în cauză", prevăzut în art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, a susţinut că prin recursul formulat împotriva hotărârii instanţei de fond societatea contestatoare a adus critici şi modalităţii de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune faţă de Consiliul Judeţean Brăila, pentru prejudiciul (beneficiul nerealizat) produs în perioada 01.01.2014-03.06.2015, însă acesta nu a mai fost analizat de instanţa de recurs, susţinându-se că nu se impune raportat la modalitatea de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Decizia asupra contestaţiei în anulare

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că este nefondată contestaţia în anulare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 4 C. proc. civ., invocat de contestatoare, care reglementează contestaţia în anulare specială,

"Art. 503 - (...)

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

(...).

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia din recursurile declarate în cauză."

Înalta Curte reţine că prin eroare materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.

Deci, pentru a se putea reţine admisibilitatea unei contestaţii în anulare îndreptate împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească greşeli comise prin confundarea unor date esenţiale ale cauzei, a unor aspecte formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, trebuie să fie greşeli de fapt care să fie determinante pentru soluţia din recurs, şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale.

Or, în cauză, în susţinerea primului motiv al contestaţiei în anulare, se invocă faptul că admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a prescripţiei, de către instanţa de recurs, în raport cu pretenţiile formulate faţă de Consiliul Judeţean Brăila şi faţă de cele două ministere este rezultatul unei erori materiale, în sensul în care instanţa ar fi interpretat greşit obiectul şi cauza celor două acţiuni, respectiv momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune.

Faţă de această susţinere, prin decizia contestată, Înalta Curte a reţinut că de vreme ce există o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză în ambele dosare cu privire la pretenţiile reclamantei constând în despăgubiri datorate de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila pentru refuzul de recalculare a punctajelor cu eliminarea criteriului prevăzut de pct. 6 anexa 2 din Ordinul 240/1614/2012 şi atribuirea licenţelor de traseu, în mod nelegal instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

De asemenea, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Înalta Curte, analizând motivele invocate în susţinerea recursului, a arătat momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie faţă de cele două ministere, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Prin urmare, motivele privitoare la incidenţa celor două excepţii, autoritatea de lucru judecat şi prescripţia dreptului material la acţiune au fost verificate de către instanţa de recurs, iar aspectele invocate de contestatoare se referă la o interpretare greşită a legii de către instanţa de recurs, neputând fi calificate drept o eroare materială.

Astfel, în realitate, prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă, nu se tinde la demonstrarea existenţei unor greşeli materiale evidente, ci la netemeinicia soluţiei pronunţate de Înalta Curte faţă de excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv al contestaţiei în anulare, se observă că instanţa s-a pronunţat şi asupra motivului de recurs aparent neanalizat, invocat de contestatoare în cuprinsul contestaţiei în anulare, potrivit căruia "prejudiciul (beneficiul nerealizat) produs în perioada 01.01.2014 - 03.06.2015 nu a fost avut în vedere", reţinând în acest sens că:

"doar de la data de 03.06.2015 a rămas definitivă sentinţa prin care s-a anulat pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului comun MTI/MAI nr. 240/1614/2012 plângerile prealabile formulate de reclamantă în decembrie 2013 neavând vreo relevanţă juridică si aceasta cu atât mai mult cu cât, aplicarea prevederilor Ordinului nu era suspendată la momentul la care Consiliul Judeţean Brăila a organizat şedinţa de atribuire de trasee transport public judeţean de călători şi în cadrul căreia reclamanta a fost depunctată cu 10 puncte în baza pct. 6 Anexa 2 din Ordinul Comun nr. 240/1614/2012 al MTI şi MDRAP".

Instanţa de recurs, contrar celor susţinute de contestatoare, a reţinut că "în Decizia nr. 2581/28.09.2017 pronunţată în dosaml nr. 2817/113/2015* s-a analizat implicit existenţa prejudiciului de vreme ce instanţa de recurs a apreciat că acesta nu a fost dovedit, sub aspectul pretenţiilor, chestiunea fiind astfel tranşată pe fondul ei. Că în dosarul nr. x/2015 reclamanta nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia prevăzută de art. 10 C. proc. civ., respectiv cea de a-şi proba pretenţiile, îi este exclusiv imputabilă, propria-i culpă neputând sta la baza reiterării aceloraşi pretenţii în prezenta cauză."

Prin urmare, aspectele menţionate demonstrează că nu poate fi vorba de o eroare materială, ceea ce invocă contestatoarea fiind o pretinsă greşeală de judecată, care nu determină aplicarea dispoziţiilor legale invocate ca şi motiv al contestaţiei în anulare speciale.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatoarea prin exercitarea căii de atac de faţă este tocmai repunerea în discuţie a aspectelor analizate de Înalta Curte şi reevaluarea acestora, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.

Sub acest aspect, este demn de subliniat, că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei.

Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, neputând aduce atingere principiului res judicata, a cărui respectare impune ca exercitarea unei căi extraordinare de atac să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reţinut că "(...) instanţele superioare nu trebuie să-şi folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale şi imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).".

Fiind o cale de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, neputându-se repune în discuţie probleme de drept si de fapt ce au fost soluţionate de instanţa de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L împotriva deciziei nr. 5019 din 26 octombrie 2021 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţiei, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 noiembrie 2022.