Tax authority prevails as court upholds suspension of VAT challenge pending criminal probe; res judicata exception rejected.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2019 la data de 11.10.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea în parte a Deciziei de impunere cu nr. x/26.11.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală cu nr. x, contestate pentru suma de 12.449.549 RON, reprezentând TVA în sumă de 8.262.836 RON şi accesorii aferente TVA în sumă de 4.186.713 RON şi anularea în parte a Deciziei nr. 107/08/2014 cu privire la suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 12.449.549 RON, reprezentând TVA în sumă de 8.262.836 RON şi accesorii aferente TVA în sumă de 4.186.713 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 50 din 4 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia prescripţiei formulării acţiunii în anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 107/08.04.2014.

A fost admisă excepţia inadmisibilităţii petitelor privind anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.11.2013.

A fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

A fost obligată pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să reia soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.11.2013, contestaţie a cărei soluţionare a fost suspendată prin pct. 1 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 107/08.04.2014.

A fost respinsă în rest acţiunea formulată de către reclamantă.

Fără cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

3.1 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond a respins în mod greşit această excepţie, în raport de dispoziţiile art. 430 şi următoarele din C. proc. civ.

A menţionat recurenta că pe rolul Curţii de Apel Timişoara s-a aflat dosarul civil nr. x/2014, având ca obiect acţiunea S.C. A. S.R.L. prin care s-a solicitat anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 şi a RIF nr. x/26.11.2013 emise de AJFP Arad pentru suma de 12.708.359 RON şi anularea în parte a deciziei nr. 107/08.04.2014 emise de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în ceea ce priveşte suma de 81.301 RON, reprezentând TVA şi accesorii aferente în sumă de 113.185 RON şi în ceea ce priveşte suma de 69.009 RON, reprezentând impozit pe profit.

Prin sentinţa civilă nr. 324 din 17.11.2014 instanţa a respins acţiunea ca nefondată, iar prin decizia civilă nr. 1427 din 06.04.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul societăţii ca nefondat.

Hotărârile judecătoreşti pronunţate au soluţionat fondul şi au de la pronunţare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, potrivit art. 430 din C. proc. civ., astfel că, indiferent de temeiurile de drept invocate de către reclamantă sau de reconfigurarea expunerii situaţiei de fapt, aceasta nu mai este îndreptăţită să repună în discuţie o problemă de drept tranşată definitiv şi irevocabil de către alte instanţe - respectiv legalitatea Deciziei nr. 107 din 08.04.2014 emise de ANAF-DGSC, a Deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 şi a RIF nr. x/26.11.2013, emise de AJFP Arad pentru suma de 12.449.549 RON.

Totodată, reclamanta a formulat o altă acţiune care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, prin care a solicitat obligarea ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva sumei de 12.449.549 RON. În acest dosar s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 8 din 16.01.2019, prin care instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Recurenta a mai arătat că este criticată şi soluţia privind obligarea pârâtei la reluarea soluţionării contestaţiei împotriva deciziei de impunere, acest petit făcând obiectul dosarului nr. x/2017, în care acţiunea a fost respinsă. Instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor procedurale privind autoritatea de lucru judecat, precum şi ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

A susţinut recurenta că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 214 alin. (3) din Codul de procedură fiscală pentru a se relua soluţionarea contestaţiei, astfel încât nu este vorba despre un refuz nejustificat, dosarul penal nr. x/2013 nefiind încă soluţionat.

A mai menţionat recurenta că instanţa de fond a reţinut ca prescris dreptul intimatei la contestarea deciziei nr. 107/2014 prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei, însă în mod contradictoriu a obligat ANAF - DGSC la soluţionarea contestaţiei.

3.2 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei de fond, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul menţinerii suspendării soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală.

A arătat recurenta că instanţa de fond nu a ţinut cont de premisele faptice şi legale invocate prin întâmpinare cu privire la necesitatea menţinerii suspendării soluţionării contestaţiei până la pronunţarea organelor de cercetare penală.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că instanţa de fond, în mod corect şi legal, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat ca urmare a faptului că între acţiunile celor două dosare nu există identitate de cauză, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 430 şi următoarele din C. proc. civ.

Cu privire la petitul acţiunii privind reluarea soluţionării contestaţiei, a apreciat intimata că instanţa de fond a reţinut în mod corect că în prezenta speţă reclamanta se prevalează de alte date şi informaţii, obţinute ulterior promovării acţiunii în dosarul nr. x/2017, acţiunea de faţă având la bază solicitarea adresată pârâtei la 30.07.2019.

Intimata a menţionat că instanţa de fond a constatat în mod legal că suspendarea soluţionării contestaţiei a fost dispusă cu aproape 6 ani în urmă şi că cercetările formulate de reclamantă au fost respinse constant întrucât motivul care a determinat suspendarea soluţionării acesteia încă subzistă, fără ca organul fiscal să răspundă concret motivelor invocate de către reclamantă, mai ales că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a societăţii reclamante şi a administratorului acesteia, astfel că rolul activ al organului de inspecţie fiscală s-a dovedit a fi inexistent.

A mai susţinut intimata că această stare de incertitudine prelungită în care este plasată prin modul de soluţionare a contestaţiei administrative, în raport cu o plângere penală în legătură cu care nu s-au produs probe într-o perioadă de timp rezonabilă echivalează cu privarea de dreptul la accesul liber la justiţie, fiind contrar prevederilor art. 21 din Constituţia României.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat să se dispună anularea în parte a Deciziei de impunere cu nr. x/26.11.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală cu nr. x, contestate pentru suma de 12.449.549 RON, reprezentând TVA în sumă de 8.262.836 RON şi accesorii aferente TVA în sumă de 4.186.713 RON şi anularea în parte a Deciziei nr. 107/08/2014 cu privire la suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 12.449.549 RON, reprezentând TVA în sumă de 8.262.836 RON şi accesorii aferente TVA în sumă de 4.186.713 RON.

Ulterior, reclamanta a precizat că solicită anularea actelor sau obligarea pârâtei la soluţionarea/reluarea contestaţiei formulate. Astfel, reclamanta s-a prevalat de refuzul apreciat ca nejustificat al Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF Bucureşti de a soluţiona cererea sa adresată în data de 30.07.2019, prin care a solicitat reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere.

Cererea reclamantei a fost formulată ca urmare a faptului că în data de 19.07.2019, referitor la dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad i-a comunicat faptul că S.C. A. S.R.L. nu are nicio calitate procesuală în acest dosar penal, precum şi având în vedere aspectele apreciate de reclamantă ca având incidenţă în speţă din Ordonanţa de clasare emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Arad în data de 10.05.2018 în dosar nr. x/2016.

Instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei formulării acţiunii în anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 107/08.04.2014 şi excepţia inadmisibilităţii petitelor privind anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.11.2013.

A admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă şi a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să reia soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.11.2013, contestaţie a cărei soluţionare a fost suspendată prin pct. 1 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 107/08.04.2014. A respins în rest acţiunea formulată de către reclamantă.

Pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la critica recurentei-pârâte Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală referitoare la soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte apreciază că este nefondată, întrucât intimata-reclamantă urmăreşte prin promovarea prezentei acţiuni fie obligarea pârâtei la reluarea soluţionării contestaţiei în raport de noile date comunicate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, fie examinarea de către instanţă a legalităţii şi temeiniciei actelor administrativ fiscale contestate.

În cadrul dosarului nr. x/2014, instanţa s-a pronunţat şi a analizat motivele de nelegalitate şi netemeinicie a măsurii de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative, aspecte care nu sunt repuse în discuţie în prezenta cauză.

În cauza de faţă, cum s-a arătat anterior, reclamanta se prevalează de refuzul apreciat ca nejustificat al Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF de a soluţiona cererea sa adresată în data de 30.07.2019 prin care a solicitat reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere, motivat de faptul că în data de 19.07.2019, referitor la dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad i-a comunicat reclamantei că S.C. A. S.R.L. nu are nicio calitatate procesuală în acest dosar penal, precum şi de anumite aspecte apreciate ca având incidenţă în cauză reţinute prin Ordonanţa de clasare emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Arad în data de 10.05.2018 în dosar nr. x/2016.

Totodată, deşi petitul privind reluarea soluţionării contestaţiei a făcut şi obiectul dosarului nr. x/2017, în prezenta speţă reclamanta se prevalează de alte date şi informaţii, obţinute ulterior promovării acţiunii în acel dosar, acţiunea de faţă având la bază solicitarea adresată pârâtei în data de 30.07.2019.

Prin urmare, criticile privind greşita soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat sunt nefondate, soluţia instanţei de fond urmând să fie menţinută sub acest aspect.

Cu privire la soluţia de obligare la soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.11.2013, contestaţie a cărei soluţionare a fost suspendată prin pct. 1 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 107/08.04.2014, Înalta Curte reţine că ambele recurente au invocat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Analizând aceste critici, instanţa de control judiciar reţine următoarele:

Reclamanta a invocat refuzul pretins nejustificat al pârâtei exprimat prin adresa nr. x/10.09.2019, ca răspuns al solicitării sale din 30.07.2019, prin care i s-a transmis că, în urma demersurilor întreprinse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, s-a comunicat faptul că constatările făcute în raportul de inspecţie fiscală întocmit la S.C. A. S.R.L. fac obiectul dosarului penal nr. x/2013 care nu a fost soluţionat, astfel că a apreciat organul fiscal că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reluarea soluţionării pe cale administrativă a contestaţiei, întrucât motivul care a determinat suspendarea încă subzistă.

În susţinerea cererii sale adresate pârâtei, reclamanta a menţionat faptul că, în data de 19.07.2019, referitor la dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad i-a comunicat faptul că S.C. A. S.R.L. nu are nicio calitate procesuală în acest dosar penal. A invocat, totodată, aspectele apreciate ca având incidenţă în cauză din ordonanţa de clasare emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Arad în data de 10.05.2018 în dosar nr. x D/P/2016.

Potrivit dispoziţiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003:

"Art. 214 Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă

(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;

b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

(2) Organul de soluţionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de soluţionare competent va stabili şi termenul până la care se suspendă procedura. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.

(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu."

Observând înscrisurile invocate de reclamantă, instanţa de control judiciar reţine că prin ordonanţa de clasare emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Arad în data de 10.05.2018 în dosar nr. x D/P/2016 s-au constatat următoarele aspecte:

"- Prin Ordonanţa din data de 20.05.2013 emisă în dosar nr. x/2012 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infacţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 (actualmente art. 367 alin. (1), (2), C. pen.) a învinuiţilor B. (administrator al S.C. A. SRL), C. şi S.C. A. S.R.L.; scoaterea de sub urmarire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată şi republicată, a invinuitului B. şi S.C. A. S.R.L.; disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad privind pe învinuiţii C., S.C. D. S.R.L., S.C. DM Lextra S.R.L. şi S.C. E..

- Dosarul disjuns a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. x/2013, unde prin Ordonanţele din 15.09.2015, respectiv 25.09.2015, în cauză a fost începută urmărirea penală "in rem" sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare a banilor, respectiv de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2001 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Prin Ordonanţa din data de 07.06.2016 s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2001.

Prin Ordonanţa din data de 20.10.2016 s-a dispus extinderea cercetărilor faţă de B., sub aspectul comiterii săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 29 alin. a lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Prin aceeaşi ordonanţă au fost extinse cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală şi spălare a banilor faţă de suspectul F., respectiv s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de suspectul G. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, reţinându-se, în esenţă, că acesta, în calitate de administrator al S.C. H. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L., în perioada ianuarie 2011- februarie 2012, a creditat aceste societăţi în mod repetat cu sume de bani cunoscând că provin din săvârşirea infracţunii de evaziune fiscală săvârşită de suspectul C. prin intermediul societăţilor comerciale pe care le controla, reintroducând astfel în circuitul economic aceste sume de bani;

Prin Ordonanţa din data de 03.03.2014 adoptată în dosar nr. x/2013 al DIICOT- B.T. s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea ANAF - D.G.F.P. Arad pentru art. 367 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina făptuitorilor J. şi C. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată şi republicată în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Dosarul disjuns a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. x/2014.

Analizând actele de acuzare din cele 3 dosare (nr. x al DIICOT- B.T. Arad, nr. 319/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi nr. 193/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad) se observă, pe de o parte că, în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat există autoritate de lucru judecat, prin adoptarea celor două soluţii de neurmărire penală date faţă de aceste fapte prin odronanţele procurorilor DIICOT - B.T. Arad din data de 20.05.2013 şi, respectiv 03.03.2014, iar pe de altă parte, referitor la infracţiunile de evaziune fiscală în formă agravată, respectiv spălare de bani, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modif. şi rep. şi art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modif. şi rep., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., întrucât în primul caz există autoritate de lucru judecat, iar în următoarele două cazuri lipseşte o condiţie prevăzută de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale."

Cu privire la adresa din 19.07.2019 invocată de reclamantă prin care, referitor la dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a comunicat faptul că S.C. A. S.R.L. nu are nicio calitate procesuală în acest dosar penal, Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 107/08.04.2014 s-a precizat în mod repetat că se suspicionează o schemă de fraudare a bugetului de stat în care sunt cuprinşi mai mulţi operatori economici şi în cadrul căreia societatea reclamantă este doar un coparticipant, având ca scop însuşirea sumelor datorate bugetului de stat, în speţă TVA, de către reprezentantul societăţilor furnizoare ale reclamantei.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că se impune menţinerea măsurii suspendării contestaţiei administrative a reclamantei, atâta timp cât nu s-a dovedit că cercetarea penală declanşată conform sesizării organului de control s-a încheiat în ceea ce priveşte toţi participanţii implicaţi.

Potrivit înscrisurilor depuse de reclamantă (ordonanţa de clasare emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Arad în 10.05.2018 în dosar nr. x/2016), prin aceeaşi ordonanţă din 20.05.2013, dată în dosarul nr. x/2012, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei şi a administratorului său pentru infracţiunile pentru care fusese începută urmărirea penală, s-a dispus totodată continuarea cercetărilor penale faţă de alte persoane şi societăţi comerciale în dosarul nr. x/2013, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Potrivit dispoziţiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003 redate anterior, organul de soluţionare poate suspenda prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Finalitatea acestei norme legale, raţiunea ei sau mai bine spus scopul în care a fost edictată (ratio legis) este aceea de a clarifica şi elimina toate bănuielile, respectiv indiciile privind săvârşirea unei fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influenţă asupra soluţiei date în procedura administrativă, prealabil însă emiterii deciziei administrativ fiscale.

Ceea ce este hotărâtor, aşadar, este legătura dintre potenţialul caracter penal al faptei şi soluţia organului administrativ, legiuitorul înţelegând să acorde prioritate organului de cercetare penală.

Din această perspectivă se constată că, urmare a verificării efectuate, organele de inspecţie fiscală au constatat că sunt indicii privind săvârşirea unor fapte ce pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2005, art. 2 lit. f), art. 4, art. 8 şi art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin decizia civilă nr. 1427/6.04.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2014, prin care s-a respins recursul formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 324/17.11.2014, s-a reţinut că în mod corect a constatat prima instanţă legalitatea şi temeinicia măsurii de suspendare a soluţionării contestaţiei formulată de reclamantă, instanţa de recurs statuând în sensul că, atâta timp cât continuă cercetările asupra societăţilor comerciale cu care recurenta-reclamantă a avut relaţii comerciale, se păstrează suspiciunea asupra realităţii operaţiunilor economice desfăşurate cu certă influenţă asupra dreptului de a obţine sume de bani de la bugetul general consolidat.

Prin decizia nr. 2567/20 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017 a fost respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 8 din data de 16 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Prin sentinţa menţionată a fost respinsă acţiunea reclamantei privind obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva sumei totale de 12.449.549 RON, respectiv împotriva Deciziei nr. 107/8.04.2014 şi Deciziei nr. 107 bis/29.04.2014 prin care pârâta a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma totală de 12.449.549 RON reprezentând 8.252.836 RON taxa pe valoarea adăugata şi 4.186.713 RON accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată, stabilită prin Decizia de impunere cu nr. x/26.11.2014 de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

În raport de cele prezentate anterior, Înalta Curte apreciază că, şi în condiţiile în care au fost invocate înscrisuri ulterioare hotărârilor de mai sus, respectiv adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi ordonanţa din 10.05.2018, dată în dosarul nr. x/2016, acestea nu au natura de a conferi caracterul unui refuz nejustificat poziţiei exprimate de pârâtă.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere este definit ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Pentru a fi în prezenţa unui refuz nejustificat trebuie să existe comunicarea expresă a poziţiei autorităţii publice căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul de a soluţiona favorabil cererea să se bazeze pe depăşirea limitelor dreptului de apreciere, adică pe exces de putere.

Or, în speţă, faţă de cele reţinute mai sus, Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă a adoptat această conduită procedurală pentru că s-a suspectat o schemă de fraudare a bugetului de stat în care sunt cuprinşi mai mulţi operatori economici, iar latura penală nu a fost finalizată în ceea ce priveşte toţi participanţii implicaţi, respectiv dosarul penal nr. x/2013 nu a fost soluţionat.

Cu privire la ordonanţa din 20.11.2019 dată în dosar nr. x/2013 depusă de reclamantă la dosarul cauzei odată cu concluziile scrise din 28 octombrie 2022, Înalta Curte reţine că este ulterioară răspunsului pârâtei din 10.09.2019 apreciat de reclamantă ca reprezentând refuz nejustificat şi contestat prin prezentul demers judiciar.

Prin urmare, pentru toate argumentele prezentate anterior, instanţa de control judiciar constată că este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să reia soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.11.2013, contestaţie a cărei soluţionare a fost suspendată prin pct. 1 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 107/08.04.2014.

Fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurentele-pârâte cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003, hotărârea instanţei de fond urmează să fie reformată cu privire la acest aspect, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva sentinţei civile nr. 50 din 4 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să reia soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.11.2013, contestaţie a cărei soluţionare a fost suspendată prin pct. 1 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 107/08.04.2014.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva sentinţei civile nr. 50 din 4 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să reia soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.11.2013, contestaţie a cărei soluţionare a fost suspendată prin pct. 1 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 107/08.04.2014.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2022.