Insurance compensation claim rejected as forfeited: 90-day filing deadline under Law 213/2015 is a non-suspendable forfeiture term, not prescription

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.04.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei FGA nr. 23123/1.04.2020, prin care a fost respinsă cererea de plată înregistrată sub nr. x/18.11.2019, şi obligarea FGA la emiterea unei noi decizii cu privire la plata despăgubirilor şi indemnizaţiei de deces în cuantum de 476.670 RON, conform Ordinului nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie înlocuite de Norma nr. 23/2014 şi Norma nr. 39/2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 951 din 13 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu sediul în Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 951 din 13 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

In mod greşit instanţa de fond a stabilit ca cererea de plata a fost tardiv formulată pentru prejudiciul suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 16.12.2015, care a condus la decesul d-lui B.

Solicită respingerea excepţia tardivităţii raportat la data de 17.11.2019, a depunerii cererii de plata nr. x, ulterior datei de 28.07.2016, aceasta fiind ultima zi in care se putea depune cererea de plata pentru C. S.A..

Hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea si aplicarea greşita a dreptului material, cu toate că a arătat si dovedit faptul că din 16 decembrie 2015, data accidentului până la data de 28 iulie 2016, ultima zi în care se putea depune cererea de plată pentru C. S.A. şi până la data decesului soţului său B., 5.10.2016, acesta a fost într-un caz de forţa majoră, imobilizat, paralizat la pat fiind internat în această perioada la mai multe unităţi spitaliceşti: Spitalul Clinic de Urgenta Bucureşti, Spitalul Clinic de Psihiatrie Obregia Bucureşti şi Spitalul Horească. Arată că acesta a fost în comă şi având pierderei mari de memorie, era dezorientat, nu era în deplinătatea facultăţilor mintale, nu recunoştea cuvinte, lucruri, persoane, nu putea da nici măcar declaraţie in fata organului de politie referitoare la accident fiind in imposibilitate de intelege, a scrie, semna şi înregistra în termen şi cererea de plată pentru C. S.A..

Prima instanţa nu s-a pronunţat în nici un fel pe cererea reclamantei A., în calitate de soţie a defunctului, de a fi repusă în termenul de a putea obţine prejudiciile care se cuveneau soţului decedat, ca urmare a accidentului rutier care au dus la decesul acestuia.

În mod greşit, pârâtul Fondul de Garantare consideră ca soţul său ar fi vinovat de producerea accidentului, dosarul a fost clasat ca urmare a survenirii decesului lui B., iar Parchetul nu a pronunţat nici o rezoluţie prin care să îi găsească vinovăţia.

Consideră ca termenul de prescripţie a fost întrerupt prin dosarul de la Parchet şi plângerea formulată împotriva soluţiei de neurmarire/netrimitere în judecata, care a făcut obiectul dosarului x/2018, fiind respinsă contestaţia şi menţinută soluţia de clasare a Procurorului din data de 5.04.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea în dosarul x/2016, precum si ordonanţa Prim procurorului aceluiaşi parchet nr. 113/II-2/2018 din data de 6.06.2018.

În opinia recurentei, prima instanţă a reţinut în mod greşit că cererea de plată depusă la dosar, întocmită la 17.11.2019 şi înregistrată la FGA sub nr. x/18.11.2019, este făcută cu depăşirea termenului legal de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea 213/2015, termenul de 90 de zile nefiind susceptibil de suspendare, întrerupere. Decesul a survenit după data intrării in faliment a asigurătorului C. şi reprezintă momentul în care s-a născut dreptul reclamantei de a cere despăgubiri.

În fapt, a arătat că soţul său B. a fost victima unui accident rutier din data de 16.12.2015 în localitatea Otopeni, jud. Ilfov, a fost găsit conştient la faţa locului şi s-au constatat următoarele diagnostice: politraumatism, hemoperitoneu TCC grav, traumatism abdominal forte, fractura ambele oase antebraţ. Decesul soţului reclamantei B. a survenit în data de 5.10.2016.

In mod greşit, FGA a respins cererea de plata, motivarea fiind întemeiată pe dispoziţiile Normei ASF 23/2014 si Legea 213/2015, fără să analizeze întreg dosarul şi fără a înţelege situaţia de fapt, întrucât nu s-au referit la deces ci la un simplu accident rutier analizând numai problema termenului de depunere a cererii de 90 de zile. Este o motivare ilegală care i-a adus prejudicii financiare şi morale.

Solicită admiterea constestaţiei formulată împotriva deciziei nr. 23123/1.04.2020 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, primita prin posta la data de 09.04.2020, prin care în mod ilegal a fost respinsă cererea de plata înregistrată sub nr x/18.11.2019, prin care a solicitat sa fie despăgubită, în calitate de soţie supravieţuitoare ca urmare a decesului soţului său B. din data de 5.10.2016, prejudiciu provocat de accidentul rutier din data de 16.12.2015, pentru care s-a deschis dosarul de daune x număr unic x.

Solicită anularea deciziei si emiterea unei noi decizii cu obligarea FGA la plata despăgubirilor şi indemnizaţiei de deces în cuantum de 476.670 RON, conform Ordinului 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie înlocuite de Norma 23/2014 şi Norma 39/2016 în care la art. 15 lit. I) se prevăd obligaţiile asigurătorului de acordare de despăgubiri ca urmare a vătămării integrităţii corporale, sau a sănătăţii, ori a decesului daca este cazul.

Arată că defunctul B., asigurat RCA la societatea C. S.A., a încheiat poliţa de asigurare de răspundere civila seria x/02/X1/SP nr. x emisa la data de 26.05.2015 valabilă până la 26.05.2016, pentru autoturismul x, nr. identificare x, capacitate cilindrica 1591 cmc/97KW, prima de asigurare in cuantum de 636,96 RON plaţi conform chitanţei x/26.05.2015, este obligată să restituie victimei despăgubiri, limita de despăgubire pentru vătămare corporala şi deces este de 5.000.000 euro şi pentru pagube materiale 1.000.000 euro (astfel cum este stipulat in poliţa).

Consideră că în mod ilegal pârâta i-a respins cererea de despăgubiri, indemnizaţie deces invocând faptul ca nu a respectat termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului C. S.A. din data de 3.12.2015, pronunţată în dosarul x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia VII civila, rămasa definitivă la data de 28.04.2016, termenul de 90 de zile încheindu-se în data de 28.07.2016, iar decesul soţului B. a fost în data de 5.10.2016, până la această dată fiind in imposibilitate fizica şi psihica de a formula vreo cerere de despăgubiri către societatea de C. S.A., fiind în coma, paralizat şi având pierderi de memorie şi discernământ.

În fine, recurenta arată că Decizia nr. 23123/1.04.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, primită prin posta la data de 09.04.2020, nu face nici un fel de referire la deces şi la situaţia de fapt.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

Prin apărările formulate, intimatul-pârât susţine, în esenţă, că Fondul de Garantare a Asiguraţilor instrumentează dosarele de dauna, analizează cererile de plata si inscrisurile anexate acestora in conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 "in vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă."

De asemenea, art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 reiterează acest aspect si vine in completare "in vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susţinerea cererii de plată, a dosarelor de daună şi a evidenţelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."

In ceea ce priveşte data depunerii cererii de plata (Anexa 6), s-a stabilit respingerea întrucât, reclamanta a înţeles să formuleze şi să depună cererea de plata după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plata la F.G.A. pentru asigurătorul C. S.A. în faliment.

Ultima zi de depunere a cererilor de plata de către creditorii de asigurări, in cazul C. S.A. a fost 28 iulie 2016 raportat la termenul de 28 aprilie 2016, data rămâneri definitive a sentinţei de deschidere a procedurii de faliment.

În cazul dedus judecaţii, este vorba despre un termen de decădere, cel prevăzut de art. 14 alin. (1), teza finală din Legea 213/2015 si nu despre o prescripţie a dreptului material la acţiune.

Faţă de toate actele şi lucrările dosarului, solicită respingerea recursului formulat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 951/13 octombrie 2020, pronunţate în acest dosar de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea hotărârii de fond.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei FGA nr. 23123/1.04.2020, prin care a fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea de plată înregistrată sub nr. x/18.11.2019, şi obligarea FGA la emiterea unei noi decizii cu privire la plata despăgubirilor şi indemnizaţiei de deces în cuantum de 476.670 RON.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că soţul său, defunctul B., asigurat RCA la societatea C. S.A., a încheiat poliţa de asigurare de răspundere civilă seria x/02ZX1/SP nr. x, emisă la data de 26.05.2015 valabilă până la 26.05.2016, pentru autoturismul x, primă de asigurare în cuantum de 636,96 RON plătiţi conform chitanţei x/26.05.2015, astfel, societatea de asigurări este obligată să restituie victimei despăgubiri.

Prima instanţă a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare, ca nefondată, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 14 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă, în speţă, data naşterii creanţei de asigurări pretinsă, fiind data decesul soţului reclamantei, ce a avut loc la data de 05.10.2016.

Criticile de nelegalitate formulate împotriva sentinţei primei instanţe au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi au vizat interpretarea greşită dată prevederilor art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 şi art. 14 din Legea nr. 213/2015, recurenta-reclamantă susţinând că soţul său a fost in imposibilitate fizica si psihica de a formula vreo cerere de despăgubiri către societatea de C. S.A., fiind în coma, paralizat şi având pierderi de memorie şi discernământ.

Înalta Curte va respinge aceste critici formulate de recurenta-reclamantă, reţinând că instanţa de fond a interpretat, în mod corect dispoziţiile legale incidente speţei, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

Astfel, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015:

"(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, Înalta Curte reţine că analiza cererii de plată s-a realizat, de către autoritatea pârâtă, ţinându-se seama de prevederile legale ale art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, în speţă data naşterii dreptului de recanţă fiind data decesului soţului recurentei-reclamante, respectiv de la data de 05.10.2016.

Termenul de 90 de zile este unul de decădere, prin urmare, sancţiunea nerespectării acestui termen este decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, cererea de plată fiind, corect, respinsă ca tardiv formulată.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a C. S.A s-a realizat prin încheierea din data de 03.12.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, rămasă definitivă la data de 28.04.2016.

Însă, în raport de data de 05.10.2016, când a avut loc decesul soţului recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că, în cauză, ne regăsim în prezenţa unui drept de creanţă născut ulterior deschiderii procedurii de faliment.

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, în speţă, termenul de 90 de zile nu a început să curgă de la deschiderea procedurii de faliment a C. S.A, respectiv de la data de 28.04.2016, ci de la data decesului soţului său, respectiv de la data 05.10.2016, astfel că, în mod corect, a fost respinsă ca tardivă, cererea de plată formulată de reclamanta-recurentă la data de 18.11.2019.

De asemenea, Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanţa de fond trebuia să admită cererea de repunere în termenul de a putea solicita acoperirea prejudiciilor cauzate de moartea soţului său, câtă vreme în cazul dedus judecăţii, termenul prevăzut de art. 14 alin. (1), teza finala din Legea 213/2015, este un termen de decădere.

În acest sens, Înalta Curte reţine că decăderea reprezintă pierderea dreptului procedural ca urmare a neexercitării sale înlăuntrul termenului statornicit de lege, deci operează ca o sancţiune care determină stingerea dreptului procedural ce nu a fost exercitat în termenul prevăzute de lege. Fiind calificat ca termen de decădere, este evident că termenului de formulare a cererii potrivit Legii nr. 213/2015 nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la repunerea în termenul de prescripţie.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la FGA la data de 18.11.2019, după expirarea termenului legal de 90 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi de art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia nr. 23123/01.04.2020, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, este legală, iar criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă nu sunt în măsură să conducă la casarea sentinţei atacate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 951 din 13 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.