Competence of the National Council for Combating Discrimination to adjudicate labor law promotion disputes

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 448 din 19.11.2018 prin care s-a admis excepţia de necompetenţă a Consiliului National pentru Combaterea Discriminării si s-a respins sesizarea sa fără soluţionarea fondului.

S-a solicitat anularea Hotărârii nr. 448 din 19.11.2018 si să se constate că intimatul CNCD era competent sa soluţioneze sesizarea sa.

De asemenea, reclamanta a solicitat să se constate că în conformitate cu legislaţia interna si Convenţia Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului, existenta faptei de discriminare a sa prin care Spitalul Clinic nr. 2 « Filantropia »din Craiova, jud. Dolj, cu sediul in Craiova, jud. Dolj refuzul acestuia să o promoveze pe funcţia de asistent medical principal cu studii superioare, ca urmare a aplicării discreţionare a dispoziţiilor legale ce reglementează raporturile de munca prevăzute de art. 1961 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanitar cu încălcarea art. 5 din Codul Muncii si Ordonanţei nr. 13 7/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, legislaţie ce îşi are izvorul in art. 16 din Constituţia României si art. 14 din Convenţia Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 403/2019 din 1 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Spitalului Clinic Nr. 2 "Filantropia" Craiova şi a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi Spitalul Clinic Nr. 2 "Filantropia", ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. invocând nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond. Arată că faţă de probele administrate, Curtea de Apel Craiova a pronunţat o hotărâre care excede obiectului cererii sale de chemare în judecată, iar soluţia de respingere a acesteia este nelegală în raport de obiectul cererii ce viza numai obligaţia pe care pârâtul CNCD o avea de a stabili dacă situaţia reclamată trebuia soluţionată printr-o hotărâre a sa.

Curtea de Apel Craiova a stabilit eronat că situaţia reclamată ar fi de competenţa instanţelor de judecată.

4. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei intimata CNCD a invocat excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că reclamanta nu a dezvoltat, în concret, nicio critică aptă a fi încadrată într-unul sau mai multe din motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Sintetizând circumstanţele cauzei, instanţa de recurs ia act că recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva hotărârii nr. 448 din 19.11.2018, prin care intimata Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat necompetenţa autorităţii în soluţionarea primului capăt de cerere din petiţia înregistrată sub nr. x/29.11.2017.

Împotriva hotărârii CNCD nr. 448/19.11.2018 reclamanta a formulat prezenta acţiune în contencios administrativ, cererea fiind înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi, ca efect al declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către această instanţă, a fost învestită Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 403/2019 din 1 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, pentru considerentele menţionate în cuprinsul hotărârii.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 403/2019 din 1 noiembrie 2019, afirmând că sentinţa este nelegală. În combaterea recursului astfel declarat, intimata CNCD a susţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocând, aşadar, excepţia nulităţii recursului, excepţie ce va fi respinsă, pentru următoarele considerente. Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile(art. 483 C. proc. civ.).

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă s-a prevalat, la nivel formal, de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu toate acestea, sancţiunea nulităţii recursului nu poate opera în cauză, în condiţiile în care parte din argumentele dezvoltate de reclamantă în cuprinsul memoriului de exercitare a căii de atac pot fi încadrate, la nivel formal, în ipoteza avută în vedere prin dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., aceste critici urmând a fi dezlegate efectiv în cele ce urmează.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că recurenta critică aprecierea eronată a instanţei de fond în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de judecată în soluţionarea cererii formulate.

Astfel cum s-a arătat mai sus, prin Hotărârea nr. 448/19.11.2018 emisă în dosarul nr. x/2017, Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a dispus admiterea excepţiei de necompetenţă materială motivată de faptul că, astfel cum rezultă din sesizarea nr. 6347/29.11.2017 "Petenta, angajată a Spitalului nr. 2 Filantropia Craiova în calitate de asistent medical principal, susţine că angajatorul a aplicat discreţionar dispoziţiile legale ce reglementează raporturile de muncă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind reforma în domeniul sanitar ".

Cu alte cuvinte, aspectele sesizate de către petenta A. privesc modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor Legii nr. 96/2006 privind reforma în domeniul sanitar, care exced competenţelor Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, neputând face obiectul unei sesizări fundamentate pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discirminare.

Multitudinea de acte şi sau fapte ce pot fi plasate pe tărâmul discriminării, nu este suficientă, însă, pentru a se considera că ne aflăm în prezenţa unei situaţii discriminatorii, cel puţin din perpectiva refuzului de a o promova în funcţia de asistent medical conform Legii nr 95/2006.

Reclamanta a solicitat să se constate că a fost discriminată de angajator în raport cu beneficiarii unor sentinţe care au obţinut hotărâri potrivnice, din cauza unei practici neunitare a instanţelor şi a modului de aplicare a legii de către angajator.

Totodată, în contextul aceleiaşi critici, Înalta Curte subliniază faptul că intimata pârâtă nu are competenţa de a analiza interpretarea şi aplicarea legii, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, iar controlul acestei interpretări se realizează prin exercitarea căilor de atac.

De aceea, aserţiunile recurentei reclamante pe marginea competenţei CNCD nu sunt pertinente în cauză, nefiind relevante pentru aprecierea legalităţii sentinţei civile atacate.

Nefondată este şi susţinerea recurentei reclamante, potrivit căreia CNCD avea obligaţia de a stabili dacă situaţia reclamată trebuia soluţionată printr-o hotărâre a sa. Înalta Curte revine la sublinierea potrivit căreia CNCD, nefiind o instanţă de judecată, nu analizează aspectele de legalitate/nelegalitate a actelor emise de angajatori, pentru a aprecia dacă în privinţa reclamantei sunt sau nu incidente anumite dispoziţii referitoare la raporturile de muncă. Situaţia prezentată de reclamantă reprezintă o problemă de interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente, iar nu una care să ţină de câmpul de aplicare al O.G. nr. 137/2000. De altfel, reclamanta a sesizat instanţa judecătorească competentă cu privire la promovarea solicitată.

Astfel, din analiza sentinţei nr. 784/2017 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că obiectul acestei cauze l-a constituit tocmai obligarea pârâtei la o promova pe reclamantă pe funcţia corespunzătoare studiilor superioare absolvite. De asemenea, se are în vedere că prin decizia nr. 2174/18.09.2017 pronunţată în acelaşi dosar s-a făcut trimitere la litigiul purtat anterior, cu referire la dispoziţiile art. 1961 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare. Prin aceeaşi decizie s-a analizat şi efectul jurisprudenţei invocate de reclamantă cu privire la alte persoane, apreciindu-se lipsa unei discriminări.

Achiesând la cele menţionate în cuprinsul sentinţei civile recurate în prezenta cauză, Înalta Curte subliniază faptul că, reglementând contestaţia împotriva hotărârii Colegiului director de soluţionare a unei sesizări, legiuitorul a urmărit să confere subiectului de sezină posibilitatea de a obţine, în contencios administrativ, recunoaşterea încălcării drepturilor sau intereselor sale legitime şi, finalmente, sancţionarea acestora prin obligarea CNCD la emiterea unei hotărâri corespunzătoare, or o atare ipoteză nu poate fi prefigurată decât atunci când probatoriul administrat în faţa instanţei de contencios administrativ reflectă faptul că în mod greşit s-a apreciat inexistenţa discriminării, aspect nerelevat în speţa de faţă.

Or, prin cererea de chemare în judecată care a format obiectul cauzei nr. x/2019, reclamanta A. a făcut, în mod expres, precizările "Solicit să anulaţi Hotărârea nr. 448/19.11.2018 şi să constataţi că intimatul C.N.C.D. este competent să soluţioneze sesizarea mea ", respectiv "Apreciez că intimatul trebuia să constate că este competent să soluţioneze pe fond sesizarea mea şi nu să admită o excepţie invocată de reclamat, fără a arăta cine este acesta şi să constate că nu ar avea competenţa să se pronunţe asupra faptelor de discriminare sesizate ".

În limitele dispuse de prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, judecătorul fondului a analizat legalitatea şi temeinicia Hotărârii nr. 448/19.11.2018 emisă de către Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2017, exclusiv prin raportare la soluţia dispusă de aceasta şi anume necompetenţa materială a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a se pronunţa pe aspecte ce ţin de aplicarea si interpretarea legii, ţinând cont, evident, de criticile aduse de către reclamanta A..

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 403/01.11.2019, în mod corect, instanţa de fond a concluzionat că "Reclamanta a solicitat să se constate că a fost discriminată de angajator în raport cu beneficiarii unor sentinţe care au obţinut hotărâri potrivnice, din cauza unor practici neunitare a instanţelor şi a modului de aplicare a legii de către angajator.

Dar, în exercitarea competenţelor ce i s-au conferit prin lege, Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu este competent să soluţioneze aspecte ce privesc obiectul petiţiei, aspecte c efac referire la modalitatea de interpretare şi aplicare a legii.

C.N.C.D. este investit cu o competenţă limitată, fiind abilitat doar să constate stările de discriminare şi, eventual, să stabilească sancţiuni contravenţionale şi nu să analizeze interpretările făcute de angajator sau de instanţele de judecată cu privire la aplicarea/neaplicarea legii".

Faţă de cele anterior învederate, rezultă fără putinţă de tăgadă, faptul că judecătorul fondului nu a pronunţat o "hotărâre care excede obiectului cererii mele de judecată", astfel cum susţine recurenta-reclamantă, ci a soluţionat cu precizie aspectele supuse controlului judecătoresc şi anume competenţa materială a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a se pronunţa pe aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, astfel încât sentinţa civilă nr. 403/01.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 este legală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat şi va menţine sentinţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 403/2019 din 1 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2022.