Application of the 30% budgetary cap to statutory salary supplements under the Public Sector Salary Framework Law

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au solicitat anularea ordinelor nr. 243 din 30.01.2018, nr. 900 din 22.05.2018, nr. 905 din 24.05.2018 şi nr. 897 din 22.05.2018, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu obligarea pârâtului să emită noi ordine de salarizare prin care să calculeze şi să plătească drepturile salariale cuvenite prin majorarea VRS-ului, începînd cu data de 9.04.2015, cu 8,5% în loc de 4% cum s-a dispus, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 13/2008, majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 să se aplice, începând cu 1.01.2018 şi în continuare, faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017 recalculat prin acordarea VRS-ului de 484, ÎS RON (VRS 25% + 8,5% + creştere de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010), aplicarea la salariul de bază, începând cu data de 1.01.2018, a procentelor de 15% pentru sporul de condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, 5% pentru sporul de confidenţialitate, obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii, diferenţelor băneşti rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite actualizate cu indicele de inflaţie până la data plătii efective, precum si acordarea daunelor moratorii constând în dobânda legală, până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1511 din 19 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite în parte acţiunea privind pe reclamanţii H., A., F., B., E., G., D., C., L., K. toţi prin reprezentant H. cu domiciliul în Bucureşti, I. cu domiciliul în Bucureşti şi J. cu domiciliul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu sediul în Bucureşti.

Anulează parţial Ordinele 243, 897, 900 şi 905 emise de către pârât.

Obligă pârâtul să emită un nou Ordin prin care să calculeze drepturile salariale cu utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015.

Obligă pârâtul să emită un nou Ordin prin care să calculeze drepturile salariale ale reclamanţilor prin utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, precum şi începând cu 01.01.2018.

Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale dintre cele efectiv plătite şi cele calculate conform prezentei hotărâri, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum si dobânda legală penalizatoare aferentă.

Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată.".

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1511 din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamanţii H., A., F., B., E., G., D., C., K., I., J. şi pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurenţii reclamanţi în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei recurate şi obligarea intimatului pârât ca prin noul ordin să calculeze sporurile cuvenite începând cu data de 01.01.2018 şi să plătească diferenţele salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă.

În motivarea recursului se apreciază nelegală şi netemeinică respingerea ca nefondată a cererii de calculare şi acordare a celor 3 sporuri cuvenite în procentele solicitate.

Astfel arată recurenţii că prin ordinele atacate, s-a stabilit valoarea unui VRS de 463,5 RON prin aplicarea în parte a dispoziţiilor O.G. nr. 13/2008 (doar a majorarării cu 4%), în condiţiile în care respectivul act normativ prevedea acordarea unor majorări de 4 + 4,5%, deci, în cuantum total, de 8,5% şi nu de 4%.

Prin aceleaşi ordine, în Anexa 4, la indemnizaţia de baza majorată s-au aplicat în cuantum total de 30%:

1. sporul de risc şi confidenţialitate (prin cumularea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică cu sporul pentru păstrarea confidenţialităţii) şi

2. sporul pentru condiţii deosebite de muncă.

Mai menţionează recurenţii că sumelor corespunzătoare sporurilor anterior arătate nu li se arată procentul bază de calcul deşi:

- pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul din justiţie beneficiază de acordarea unui spor de până la 15% din salariul ăe bază. (art. 4 alin. (1) din Legea nr. 153/2017);

- la salariul de bază lunar se aplică un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25% (art. 5 din Legea nr. 153/2017) şi

- un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5% (art. 5 din Legea nr. 153/2017).

Din anexele ordinelor atacate rezultă că doar valoarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase a fost calculat corect prin aplicarea unui procent de 15% la noua valoare a indemnizaţiei de încadrare, arată recurenţii.

In privinţa sporurilor de risc şi de confidenţialitate, pe care Legea nr. 153/2017 nu le prevede ca spor unic, cuantumul acestora, astfel cum a fost stabilit prin anexele ordinelor contestate, este de aproximativ 15%, procent care nu îşi găseşte corespondent în dispoziţiile legale anterior invocate, susţin recurenţii.

Totodată, mai arătă că deşi legea stabileşte două sporuri (de 25% şi respectiv 5% din indemnizaţia brută de încadrare), în anexa ordinelor cele două sporuri nu au fost distinct prevăzute, fiind, de fapt, cumulate prin stabilirea unei singure sume sub denumirea de "cuantumul sporului pentru risc şi confidenţialitate şi spor pentru condiţii deosebite de muncă".

Astfel, deşi nu s-a precizat procentul celor două sporuri acordate (şi care, cumulate, trebuiau să fie de 30 %), ci doar cuantumul acestora, dintr-un calcul sumar rezultă că, în realitate, acestea reprezintă 25% din salariul ăe bază lunar, respectiv din indemnizaţia lunară de încadrare, deci sub jumătate din drepturile aplicabile personalului din justiţie.

Or, potrivit art. 7 lit. i) din Legea nr. 153/2017 "sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal".

Modul eronat de interpretare a legii şi implicit de calculare a sporurilor este confirmat şi de Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale care, la data de 7 februarie 2018 a emis un comunicat cuprinzând "Clarificări privind stabilirea salariilor pentru personalul din familia octipaţională Justiţie în amil 2018, conform prevederilor Legii cadru nr. 153/2017".

Chiar dacă respectivele clarificări pleacă de la premisa plafonării sporurilor în condiţiile art. 25 din lege, ele dovedesc indubitabil că acestea trebuie calculate prin raportare la legea în vigoare, iar nu în altă modalitate, arată recurenţilor.

Mai precizează recurenţii faptul că, pe de o parte, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar şi dobânzi legale, iar, pe de alta parte, au fost acordate şi pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătoreşti care prevedeau acordarea lor şi pentru viitor.

Arătă şi faptul că, la data de 31.12.2017 întreg personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea a beneficiat de acordarea celor trei sporuri, elemente componente ale salariului, chiar dacă au fost plafonate şi nu au fost acordate în procent integral de 45%.

In ceea ce priveşte limitarea sporurilor, arată recurenţii că potrivit Legea nr. 153/2017din Legea nr. 153/2017, suma sporurilor acordate pe total buget pentru fiecare coordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare, însă se poate constata că această dispoziţie reia ca atare o dispoziţie identică din art. 22 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Or, pe perioada de activare a Legii nr. 284/2010 nu s-a înregistrat nicio diminuare a sporurilor pentru a se ajunge la o limitare de 30%. De altfel, limitarea se calculează cumulat, prin raportare la ordonatorul de credite, iar nu individual, arată recurenţii.

Oricum însă, faptul că suma sporurilor acordate pe total buget pentru fiecare coordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare nu justifică plafonarea cuantumului total al sporurilor prevăzute la un procent cumulat tot de 30%.

Mai mult, suma totală a sporurilor nu este prevăzută pentru fiecare salariat în parte, ci per total ordonator principal de credite, raportat la fondul de salarii.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Cap. IIL Secţiunea III a Legii nr. 153/2017, intitulat "Sporuri şi drepturi salariale specifice", limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII.

Anexa V prevede în domeniul de activitate "Justiţie", sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaţionale.

Totodată, limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, în funcţie de structura personalului avut în subordine şi drepturile cuvenite acestora, subliniază recurenţii.

Astfel, dacă în cadrul a două parchete avem un număr diferit de personal contractual sau alte categorii care nu beneficiază de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, prevăzute de dispoziţiile art. 5, Capitolul VIII, Secţiunea I, din Anexa V a Legii nr. 153/2017, suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, diferă.

Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma acestora se realizează diferit în cadrul instituţiilor de acelaşi grad, iar plafonarea sporurilor va fi de asemenea diferită, arată recurenţii.

Concluzionând recurenţii apreciază că se va ajunge astfel ca un magistrat cu acelaşi grad, funcţie, treaptă să beneficieze de drepturi diferite faţă de un coleg aflat în aceeaşi situaţie.

Se încalcă astfel principiile de echitate şi coerenţă, prin crearea, de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salariată ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare şi de Constituţia României, arată recurenţii.

Recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei recurate şi respingerea în integralitate a acţiunii.

Arată recurentul că începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare şi din care rezultă că noile indemnizaţii de încadrare din sistemul justiţiei nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de Ia 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1), "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 20Î0 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

Mai arată recurentul că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 916 din 22.12.2011. Prin această decizie, instanţa supremă a statuat că "Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 ...se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor".

În mod greşit prima instanţă a acordat reclamanţilor valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Aceasta, deoarece reclamanţii nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.

Acordarea majorărilor în discuţie numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opţiunea legiuitorului, şi nu o formă de discriminare.

In această ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că "sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

În jurisprudenţa sa, C.E.D.O a reţinut că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hot. din 08.11.2005, pron. în cauza Kechko c. Ucrainei).

De asemenea, aceeaşi instanţă a stabilit că "statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (Hot. din 08.12.2009, pron. în cauza Wieczorek c. Poloniei).

Aşadar, reclamanţii solicită creşteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, în cursul anului 2008, în referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiţiei.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 şi 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

La emiterea actului administrativ s-a avut în vedere că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost obligat, prin sentinţa civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, "la recalcularea indemnizaţiei lunare a reclamanţilor prin includerea în cuantumul indemnizaţiei brute de încadrare stabilite prin ordinul nr. 350f28.ll. 2016 şi ordinul nr. 33/31.01.2017 emise de către pârâta (prin care s-a stabilit valoarea de referinţă sectorială de 405 RON) a procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. x, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea tir. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10% ... la plata . . . . . . . . . . . .diferenţelor băneşti corespunzătoare, cuvenite reclamanţilor, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit pct. 1 pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acţiunii (17.07.2017), diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor...".

Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că, în măsura în care, ca efect al aplicării Legii nr. 330/2009 şi/sau Legii nr. 284/2010, în cazul unei autorităţi sau instituţii publice, doi angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii au ajuns să fie salarizaţi în mod diferit, acela care beneficiază de un cuantum al salariului de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivelul maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim, ca efect al art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015.

În executarea hotărârii judecătoreşti definitive, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 75/15.03.2018, procedându-se concomitent, în spiritul principiului consacrat de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, la alinierea drepturilor salariale cuvenite întregului personal din categoriile menţionate în hotărâre, diferenţiat pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, şi anume judecători, magistraţi-asistenţi, personal auxiliar de specialitate şi personal conex din cadrul instanţei supreme, pentru intervalele 09.04.2015 - 30.11.2015 şi 01.12.2015 - 31.12.2017.

Ulterior, a fost emis Ordinul nr. 76/15.03.2018 al preşedintelui înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instanţei supreme - judecători, magistraţi-asistenţi, personal auxiliar de specialitate şi personal conex - conform dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal.

În consecinţă, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018.

Ordinele anterior menţionate sunt acte administrative cu caracter individual, legale şi temeinice, emise în aplicarea reglementărilor referitoare la salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public. Reprezintă acte administrative emise în vederea executării în concret a legii, subsecvente acesteia. Prin aceste ordine s-a organizat executarea şi au fost realizate dispoziţiile legii. Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare şi executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele hotărârii judecătoreşti puse în executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei, Curtea a reţinut că, prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate), au fost eliminate diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii, personalul asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim, arată recurenţii.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilite la nivelul maxim, nefiind permis ca, spre exemplu, doi judecători de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, sa aibă indemnizaţii de încadrare diferite, arată recurenţii.

De asemenea, Curtea a stabilit că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, prevăzute de Legea nr. 284/2010, concluzionează recurenţii.

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat de recurenţii reclamanţi, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Criticile recurenţilor-reclamanţi formulate prin cererea de recurs vizează modalitatea diferită de calcul a salariilor în raport cu anumite curţi de apel şi modalitatea eronată de calculare a sporurilor de condiţii vătămătoare, de risc şi solicitare neuropsihică şi de confidenţialitate.

În ceea ce priveşte cuantumul sporurilor solicitate, se constată că recurenţii-reclamanţi au apreciat că prima instanţă a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 şi au precizat că solicită acordarea acestora în cuantumul maxim de 45 %, apreciind că aceasta este valoarea maximă a sporurilor ce pot fi acordate acordate.

Critica este nefondată, având în vedere că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Din această perspectivă, este nefondată şi susţinerea recurenţilor-reclamanţi în sensul că procentul sporurilor acordate se aplică la salariul de bază lunar, respectiv indemnizaţia lunară de încadrare, în condiţiile în care textul de lege anterior redat vorbeşte de bugetul ordonatorului de credite, şi nu pe fiecare angajat.

Referitor la motivul de recurs vizând greşita aplicare a legii, în ceea ce priveşte modalitatea de calculare şi acordare a sporurilor, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecăţii a fost rezolvată prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021 şi obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., care a statuat prin dispozitiv că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (parag. 79).

Prin urmare, critica recurenţilor referitoare la aplicarea greşită de către instanţă a prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 este nefondată, Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii oferind dezlegare şi acestei probleme de drept.

În ceea ce priveşte cuantumul acestor sporuri, decizia anterior amintită a stabilit că:

"82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (...)".

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII Secţiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deţine fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" sau ordonatorul secundar de credite (curţile de apel), prin decizia invocată statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terţiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre aceşti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferenţe între sporurile ce se cuvin salariaţilor din aceeaşi categorie profesională, stabilite şi acordate de ordonatori de credite diferiţi, pot proveni din aplicarea legii la situaţii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie acelaşi. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite.

85. Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. (...)"

Din această perspectivă, recurenţii-reclamanţi au susţinut în mod greşit că procentul sporurilor se aplică la salariul de bază lunar, respectiv indemnizaţia lunară de încadrare a fiecărui angajat, întrucât din art. 25 alin. (1) al Legii cadru nr. 153/2017 reiese că acest procent se aplică la suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

În acest sens, paragraful 92 din Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii este edificator, în sensul că:

"92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale".

Cât priveşte discriminarea invocată de către recurenţi în raport cu situaţia colegilor de la curţile de apel nominalizate, Înalta Curte constată că nu se poate reţine un atare tratament, câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Este de menţionat faptul că prin considerentele aceleiaşi Decizii nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, s-a reţinut că:

"93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

Sub acelaşi aspect, se impun a fi relevate şi următoarele paragrafe din Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative."

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Referirile la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional se impun a fi completate cu considerentele Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pronunţate de Curtea Constituţională a României şi publicate în Monitorul Oficial nr. 26 din 15.01.2020, care a statuat după cum urmează:

"16. În ceea ce priveşte critica vizând existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, Curtea reţine că aceasta nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

17. Totodată, Curtea reţine că, în prezenta cauză, critica formulată de autoarea excepţiei se axează pe unele probleme rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale criticate, prin evidenţierea unor situaţii particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul şi categoriile de angajaţi în cadrul unei instituţii/autorităţi publice, care, în opinia sa, pot genera diferenţe în privinţa cuantumului sporurilor acordate aceleiaşi categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în instituţii diferite, în speţă, judecătorii care îşi desfăşoară activitatea în tribunale diferite.

18. Sub acest aspect, Curtea observă că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora "Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite" şi ale art. 3 alin. (4) din Legea-cadru potrivit căreia:

"Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...)astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu."

19. De asemenea, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII.". Ca atare, Curtea constată că stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi art. 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării.

20. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Legea fundamentală prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, "instituirea unui salariu minim brut pe ţară", fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele şi altele (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 714 din 23 octombrie 2007).

21. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. De asemenea, Curtea Europeană a statuat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 26)."

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanţă că în speţă nu poate fi reţinut argumentul referitor la încălcarea principiului nediscriminării, prevăzut la art. 6 din Legea nr. 153/2017 şi nu poate reţine ca fiind valide din punct de vedere juridic referinţele reclamanţilor privind modul de stabilire a drepturilor salariale în cadrul Curţii de Apel Bacău şi Curţii de Apel Bucureşti, întrucât nu se poate verifica identitatea de situaţie personală sub aspectul îndeplinirii tuturor condiţiilor legale de către colegii vizaţi de acele decizii.

Instanţa de recurs reţine şi faptul că nu este vorba de o discriminare în raport de modalitatea de stabilire a salariilor personalului auxiliar din cadrul Curţilor de Apel Bacău şi Bucureşti, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât Legea nr. 153/2017 prevede în mod expres în art. 25 că suma tuturor sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, limitarea cuantumului sporurilor fiind prevăzută printr-un text de lege ce se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie.

Astfel fiind, dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate şi aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite şi nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în emietrea ordinelor.

Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevăd că:

"pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens."

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, precum şi de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5% aplicat la salariul de bază lunar şi la indemnizaţia lunară de încadrare.

Aşadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referinţă a dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, dreptul la un spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare; un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat, pot ajunge până la procentul de 30%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim şi nici posibil, atunci când s-ar depăşi limita impusă de art. 25 din lege.

De asemenea, Înalta Curte apreciază, aşa cum s-a arătat, că dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează cu cele edictate la articolele 4 şi 5 din Anexa V a aceleiaşi legi.

În acest sens se observă că, dacă prevederile art. 1 - 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referinţă a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaţionale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu şi, prin urmare, aplicarea lor ar presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, se reţine că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaşte şi excepţii, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiaşi articol 25, la alin. (2), 4) şi 6) şi nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziţii au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege şi nu normele înscrise în anexele aceleiaşi legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reţinut un eventual caracter contradictoriu al reglementării cuprinse în dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 faţă de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariaţi, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret şi cu atât mai puţin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor şi a altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

În fine, instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt relevante în cauză Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Decizia nr. 21/2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, deoarece acestea interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia contestată şi neaplicabile la data de 01.01.2018, când a devenit incidentă Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte de o sumă a sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite care să nu depăşească un procent de 30 % din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare, soluţia primei instanţe reflectând în acest sens o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

În ceea ce priveşte criticile recurentului pârât Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia, cu precădere, pe dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

A reţinut Curtea Constituţională, cu privire la neconstituţionalitatea art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Cum, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, instanţa de fond a reţinut considerentele acestei decizii în motivarea hotărârii, fiind corect raţionamentul juridic în aplicarea textelor de lege, cu respectarea perioadei de reglementare a fiecăreia din acestea, de la data intrării în vigoare.

În raport cu prevederile citate, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a reţinut că valoarea sectorială în raport cu care trebuie calculate drepturile salariale ale reclamantei este, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5%, acordată conform O.G. nr. 13/2008 iar în perioada 01.12.2015-31.12.2017 valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă majorarea de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Instanţa de fond a reţinut, astfel, că prin sentinţa civilă nr. 829/12.07.2018 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018 (definitivă prin neapelare) au fost obligaţi pârâţii Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Tg. Mureş să achite reclamanţilor, începând cu 09.04.2015, o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi, începând cu data de 01.12.2015 o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Ca efect al acestei hotărâri definitive, rezultă că nivelul maxim de salarizare la nivelul unuia dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupaţională "Justiţie" a fost stabilit, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008, şi, începând cu data de 01.12.2015, o indemnizaţie brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008, şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Este adevărat că hotărârile judecătoreşti produc efecte inter partes, însă, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a făcut distincţie între hotărârile judecătoreşti care interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, chiar dacă au efecte inter partes, şi cele prin care se recunosc anumite drepturi în baza unor situaţii particulare, constatând că se impune ca primele să fie luate în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice.

Mai mult, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2017, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membrii ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii H., A., F., B., E., G., D., C., K., I., J. şi pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1511 din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanţii H., A., F., B., E., G., D., C., K., I., J. şi pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1511 din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2022.