Probation staff salary recalculation: Appeals dismissed, lower court order affirming VRS correction and inflation index upheld

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite şi Direcţia Naţională de Probaţiune, în calitate de ordonator terţiar de credite, în legătură cu Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 542/C/2018 precum şi cu Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018, inclusiv Anexa nr. 10, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cu indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ;

2. obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON; începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017;

3. obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei;

4. obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

- să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şi progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat;

5. obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective;

6. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2308 din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite, în parte, acţiunea modificată la data de 04.10.2018 formulată de reclamanta A., cu domiciliul procesual ales la Serviciul de Probaţiune în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, cu sediul în Bucureşti şi Direcţia Naţională de Probaţiune, cu sediul în Bucureşti.

Obligă pârâţii la emiterea ordinului individual prin care să se stabilească, pentru reclamantă, drepturile salariale raportate la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, conform OMJ nr. 2883/C/2018.

Obligă pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018 şi nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Respinge capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, ca rămase fără obiect.

Respinge, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul pârâtul Ministerul Justiţiei solicită respingerea acţiunii reclamantei ca fiind rămas fără obiect având în vedere că la data de 10.12.2018 Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 4827/C/2018 privitor la intimată în aplicarea Ordinului nr. 2883/C/2018, aplicând VRS 463,5, mai mult decât s-a solicitat.

Recurenta pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune arată că soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune de plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ. (principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei), întrucât a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

Soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit O.M.J. nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, arată recurenta.

Astfel, în conformitate cu dipoziţiile art. 8 alin. (1) teza finală din acest act normativ, premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existenţa unui "refuz nejustificat" de soluţionare a unei cereri.

Or, această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ (Anexă fluturaş de salariu pe luna august 2018, achitate în septembrie 2018, a se vedea rubrica "Alte drepturi impozabile").

Având în vedere că raportat la dispoziţiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de către pârâţi înainte de finalizarea procesului, vă rugăm să constataţi că este incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile şi a obligat recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

Cu privire la acest aspect, recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material invocate de către instanţa de fond (art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009), respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantului, conform OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018.

În acest sens, recurenta subliniază că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (aşa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) şi prin urmare lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

Astfel cum am arătat mai sus, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în vederea respectării dispoziţiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 potrivit căruia "Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (1) Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

În ceea ce priveşte acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, recurenta a arătat caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupaţionată de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intim atei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite şi în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%". după cum urmează:

"(...) personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar (...)".

Prin urmare, recurenta a susţinut că în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, recurenta a susţinut că soluţia instanţei privind obligarea DNP la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că dobînda reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, aşa cum a arătat, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care solicită să se constate că nu se justifică nici plata acestora.

Recurenta solicită să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile şi, pe cale de consecinţă, nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflaţiei şi nici acordarea dobânzilor legale. Totodată, nu s-a luat în considerare faptul că nu se poate imputa pârâţilor o culpă în ceea ce priveşte neacordarea, până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite, a valorilor de referinţă sectorială solicitate, respectiv a sporurilor în procent total de până la 25% din salariul de bază, nefiind incidente dispoziţiile Deciziei nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece în interesul legii, întrucât nu s-au luat în considerare cele reţinute în ceea ce priveşte "existenţa faptei ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar".

VRS acordată personalului de probaţiune a fost stabilită sau recunoscută prin hotărâri judecătoreşti pentru alte categorii profesionale din sistemul justiţiei, care aveau în plată, potrivit legii, aceste drepturi, iar acordarea acestora a reprezentat o chestiune de oportunitate, fiind urmarea interpretării că în cadrul aceleiaşi familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să existe o singură valoare de referinţă sectorială, anterior aplicată şi de alţi ordonatori de credite.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata reclamantă a depus întâmpinare în cuprinsul căruia a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de C. proc. civ.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Cu titlu preliminar, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii acestuia invocate de intimata - reclamantă.

Intimata-reclamantă a susţinut că, în speţă, s-a solicitat soluţionarea unui conflict de muncă, iar art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în … conflictele de muncă şi de asigurări sociale", astfel că decizia din acest dosar este definitivă.

Înalta Curte, analizând dosarul de fond arată că obiectul cererii de chemare în judecată vizând rectificarea/anularea unor ordine ale Ministerului Justiţiei se circumscrie materiei contenciosului administrativ, iar competentă să soluţioneze acest litigiu este Curte de Apel potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 26.02.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a procedat, potrivit dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., la verificarea competenţei, stabilind, în mod corect, că este competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 424 C. proc. civ., hotărârea prin care cauza a fost soluţionată în primă instanţă poartă denumirea de sentinţă şi este supusă recursului (art. 483 C. proc. civ.).

Faţă de considerentele antamate, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata reclamantă.

Totodată, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursurilor constatând că sancţiunea nulităţii recursului nu poate opera în cauză, în condiţiile în care parte din argumentele dezvoltate de reclamantă în cuprinsul memoriului de exercitare a căii de atac pot fi încadrate, la nivel formal, în ipoteza avută în vedere prin dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., aceste critici urmând a fi dezlegate efectiv în cele ce urmează.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererile de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile este nefondate, pentru considerentele expuse în continuare:

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ. invocat de către recurenta pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", este nefondat.

Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanţe faptul că nu a analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018 pentru a se pronunţa asupra drepturilor de natură salarială solicitate.

Raportat la motivul invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nu există neregularităţi de ordin procedural care să fie sancţionate cu nulitatea.

Totodată, având în vedere similitudinea criticilor formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, pe fondul cererii, şi circumscrise cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, urmând a răspunde prin argumente comune.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurenţilor-pârâte în sensul că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferenţelor de drepturi salariale în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018 şi a sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei, acestea fiind nefondate.

Astfel, recurenţii pârâţi au susţinut în recursul formulat că, urmare a emiterii Ordinului nr. 2883/C/2018 şi a Ordinului nr. 4927/C/2018, acţiunea reclamantei a rămas fără obiect, susţinere pe care Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Prin emiterea ordinelor s-a recunoscut beneficiul unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o VRS chiar mai mare decât cea pretinsă prin cererea introductivă, respectiv de 463,5 RON.

Astfel, prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a personalului de probaţiune, este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu luna august 2016, calculul drepturilor salariale prevăzute la art. 1 alin. (2) se va realiza ţinând seama de majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 20/2015.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantei de a-i fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unor noi ordine de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea ordinului anterior indicat, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamantei, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantei de către pârâtul Ministerul Justiţiei. Această împrejurare nu afectează obiectul cererii, care priveşte analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantei şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale.

Socotind ordinul menţionat o punere în executare parţială a sentinţei recurate, sentinţă care nu se referă numai la recunoaşterea beneficiului unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o anumită VRS, ci şi la emiterea unor noi ordine de salarizare şi la plata diferenţelor salariale, Înalta Curte nu poate primi excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

De altfel, din cuprinsul ordinelor depuse la dosar nu rezultă că reclamantei i-ar fi fost achitate drepturile salariale restante, nefiind depusă vreo dovadă a plăţilor efectuate în temeiul acestui ultim ordin.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune rectificarea ordinului de salarizare a acesteia în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum şi obligarea la plata diferenţelor de drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, care a fost obligată la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, formulând critici cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi ale art. 1357 alin. (1) C. civ. şi la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21 decembrie 2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21 decembrie 2016 personalul de probaţiune din serviciile de probaţiune şi din structura centrală a Direcţiei Naţionale de Probaţiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05 februarie 2018 "Valoarea de referinţă sectorială menţionată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Aşadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON [potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] şi aplicarea majorării de 10% [potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] s-a ajuns la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 09 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 01 decembrie 2015-31 decembrie 2017; prin acelaşi ordin, a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Faţă de prevederile legale în discuţie (art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că pârâtului Ministerul Justiţiei îi revenea obligaţia de a proceda din data de 09 aprilie 2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probaţiune, sub aspectul indemnizaţiei cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială.

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 23396/C/30.08.2018 (prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018) şi s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30 % stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuţie au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, împărtăşind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitoare la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale neputând fi reţinute.

Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanţă a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 2308 din 23 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii şi excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A., ca neîntemeiate.

Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 2308 din 23 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2022.